Dumnezeu te iubeşte, schimbarea este posibilă

de Alan Chambers

JURNALUL MEU DIN SEPTEMBRIE 1991. Ştiu cum este să fiu un băiat singuratic, să nu mă potrivesc, să fiu necăjit până la lacrimi, să privesc băieţii de pe teren şi să simt o asemenea nelinişte şi nesiguranţă în privinţa faptului de a mă alătura lor, încât aş face literalmente orice ca să evit acest lucru. Ştiu cum este să mă joc cu fetele cu care am mai multe în comun, şi cum este să mă simt diferit de alţi băieţi de vârsta mea, şi totuşi să am o nevoie de nepotolit de a fi acceptat şi plăcut de ei. Cunosc durerea molestării şi cum este să cred minciuna că este vina mea, să simt ruşinea şi durerea fiindcă o parte din mine vrea să se întâmple din nou, măcar pentru că el m-a ales şi a gândit că sunt de dorit, chiar dacă a fost numai pentru o clipă în spatele unei uşi închise, sub paravanul discreţiei, plin de confuzie şi de inocenţă furată. Ştiu cum este să fiu flămând emoţional după dragostea, susţinerea şi atenţia masculină, încât cel mai murdar act satisface o parte din foamea mea. Ştiu cum este să cred că dorinţa mea de dragoste şi de acceptare masculină poartă numele „sex”. Ştiu cum este să ajung să înţeleg că sunt homosexual deşi nu am cerut sau nu am ales niciodată atracţiile faţă de acelaşi sex. Ştiu cum este să fii numit „homo”, „efeminat”, „pederast” şi să crezi că este adevărat. Ca băieţel, am visat la tot ce este bun: să fiu iubit, acceptat şi în siguranţă, la  dedicare şi relaţie. Am visat la multe, dar am trăit cu mai puţin decât am visat.

La vârsta de 6 ani, am auzit şi am înţeles că Isus m-a iubit şi Şi-a dat viaţa pentru mine şi am ajuns să-L cunosc ca pe Mântuitorul meu personal. Pe când aveam 10 ani mă luptam cu gânduri şi ispite homosexuale şi am început să aud la biserică faptul că „homosexualii nu au parte de Împărăţia lui Dumnezeu”; niciodată nu am auzit „aşa eraţi unii dintre voi” (1 Corinteni 6:9-11), care este o dovadă veche de 2000 de ani că homosexualii se pot schimba. Credeam că nu exista speranţă pentru mine; din cauza sentimentelor mele, eram în primul rând, în ultimul rând şi pentru totdeauna „homosexual”. Biserica nu vroia să aibă nimic de-a face cu mine, gândeam eu, aşa că de ce ar vrea Isus! Astfel a început un proces legalist de a face tot ce puteam pentru a câştiga aprobarea Lui şi a oricui altcuiva: frecventând biserica de fiecare dată când uşile erau deschise; conducând grupul meu de tineret; studiindu-mi Biblia; mergând în călătorii de misiune. Nimic nu a făcut să dispară acele sentimente. M-am rugat noapte după noapte, ani de zile, ca Dumnezeu să-mi ia homosexualitatea, numai ca să mă trezesc cu aceleaşi năzuinţe. În legătură cu predicile despre homosexualitate, am auzit că dacă homosexualii „şi-ar ţintui păcatul pe cruce”, „l-ar pune pe altar”, „ar asculta” doar sau „ar citi Biblia mai mult”, Isus le-ar lua povara. Am încercat în zadar toate aceste lucruri. Deziluzionat şi disperat, îmi amintesc că mă duceam în camera părinţilor mei noaptea să văd dacă fuseseră răpiţi, luaţi în cer, fără mine. Ca şofer adolescent, obişnuiam să-mi închid ochii şi să trec cu viteză prin intersecţiile de cale ferată care semnalizau venirea trenului, sperând că un tren mă va lovi. Trăiam cu un secret, simţindu-mă complet neacceptabil şi gândind că eram condamnat la iad. Eram atât de supărat pe Dumnezeu pentru că mi-a dat o nevoie pentru ceva ce El condamna!

Aceasta a fost realitatea mea zilnică până în 1990, când ca elev în ultimul an de liceu, am fost la o conferinţă pentru tineret unde vorbitorul a spus: „Este un tânăr care stă în public, care crede că este gay. A fost molestat. Crede că singura cale de scăpare este sinuciderea. Dacă eşti tu, vreau să vorbesc cu tine.” Când m-am dus în faţă, mi-a spus ceea ce nu mai auzisem înainte: „Dumnezeu te iubeşte – în ciuda a orice.” Deşi aceasta era în contradicţie cu ceea ce înţelesesem din mesajul bisericii mele, am crezut în cele din urmă că Dumnezeu mă iubea. Vorbitorul mi-a prezentat din nou şi 1 Corinteni 6:9-11, mi-a dat speranţă pentru schimbare şi m-a trimis la Misiunile Exchange, o misiune membră a Exodus din Orlando, pentru consiliere.

Aflat de şase luni în consiliere, eram o epavă şi înainte de a începe să fac alegeri înţelepte, am întâlnit pe cineva care m-a invitat să merg cu el şi cu prietenii lui la un bar gay. Acolo am simţit acceptare pentru ceea ce fusese cel mai mare motiv de ruşine al meu. Am apreciat faptul că nu trebuia să ascund faptul că eram gay. Am devenit de asemenea dependent de întâlnirile sexuale cu necunoscuţi, cărora le lipsea relaţia după care tânjeam cu adevărat – dar în care, pentru zece minute sau cam aşa ceva odată, o parte din nevoia mea era satisfăcută. Mai târziu am descoperit Proverbe 27:7, care afirmă: „Pentru cel flămând, toate amărăciunile sunt dulci”.

Duminica de Paşte a anului 1991 m-a găsit singur într-un bar gay, fiind lăsat baltă de prietenii mei, unde Dumnezeu a început să-mi vorbească clar. Mi-a spus: „Te iubesc în ciuda a orice şi dacă alegi să continui să trăieşti ca un homosexual, tot te voi iubi.” A continuat spunând: „Viaţa pe care ai găsit-o poate părea bună, dar ce este bun este duşmanul a celui mai bun lucru al Meu.” I-am spus Domnului că Îl credeam şi că nu mai vroiam decât să-L mulţumesc, dar că eram obosit, nu mai puteam lupta singur şi aveam nevoie de ajutor. În acel moment, doi prieteni de la biserică au intrat pe uşile barului, au venit la mine şi mi-au spus că Dumnezeu i-a îndemnat să vină şi să mă ajute. Am ieşit împreună.

În acea noapte am ales să încep să ascult de Domnul în loc să cedez sentimentelor mele. Am început să mă încred în El în loc să urmez modurile  păcătoase de împlinire a nevoilor mele. Am învăţat că era în ordine să mă doară şi să doresc, că nevoia de dragoste şi de acceptare din partea unui bărbat nu era rea, dar homosexualitatea era un mod nelegitim de a împlini o nevoie legitimă. Domnul m-a învăţat că sexul nu a fost creat pentru a-mi împlini nevoile – numai El, Tatăl meu ceresc, putea face aceasta. Mi-a făcut cunoscut că ori de câte ori am strigat la El, fusese acolo cu un răspuns. Am învăţat nevoia de iertare: să accept iertarea pe care Dumnezeu mi-a oferit-o şi să ofer iertare celor care mă răniseră.

M-am încredinţat din nou procesului pe care îl începusem cu un şi jumătate mai devreme, frecventând grupuri de sprijin şi văzând un consilier. Am descoperit unele din problemele de bază care au contribuit la atracţiile mele faţă de acelaşi sex. M-am încredinţat unei biserici care reprezenta cu adevărat inima Lui, plină de oameni care erau dornici nu numai să-mi spună că homosexualitatea era un păcat, ci care şi exemplificau bunătatea şi toleranţa lui Dumnezeu care au dus la adevărata mea pocăinţă (Romani 2:4). Am început să împărtăşesc experienţele mele celor pe care îi iubeam cel mai mult: fratele meu şi soţia lui, prieteni, membri ai bisericii, şi în cele din urmă părinţii mei şi restul familiei mele. Am descoperit că după ce le-am spus cel mai întunecat secret al meu, când au cunoscut acea parte a mea şi tot mi-au spus că mă iubeau, a fost ca şi cum n-aş fi auzit acele cuvinte niciodată înainte. Era acceptare, siguranţă, dragoste şi angajament la cel mai profund nivel.

Treptat, voinţa şi dorinţele mele s-au schimbat. Nu mai aveam nevoie de sexul homosexual. Aveam relaţii curate cu bărbaţi şi femei, care depăşeau cu mult orice întâlnire sexuală pe care o avusesem. Durerea mea era reală şi nu am găsit o viaţă scutită de luptă. Ceea ce am găsit este libertate în speranţa că după această scurtă viaţă, Dumnezeu va împlini promisiunea Lui de vindecare desăvârşită. Am găsit de asemenea „bunătatea Domnului pe pământul celor vii” (Psalmul 27:13).

În 1993 ultimul meu vis pământesc s-a împlinit, când m-am căsătorit cu cea mai bună prietenă a mea. Soţia mea, Leslie, este întruchiparea a tot ceea ce consider eu că este sfânt, pur şi frumos. Ea nu este diploma mea pentru vindecare, nici nu este dovada că m-am schimbat. Ea este, totuşi, dovada harului lui Dumnezeu în viaţa mea, o parte a „celui mai bun lucru” pe care mi l-a promis în acel bar gay. Dumnezeu o foloseşte în viaţa mea pentru a aduce încurajare continuă în viaţa mea, în timp ce înaintez în masculinitate. Leslie este în toate privinţele mândria mea; a fi iubit şi a fi căsătorit cu ea este confirmarea faptului că Dumnezeu a avut intenţia ca o căsătorie să fie numai între un bărbat şi o femeie, pentru toată viaţa.

Alan, Leslie şi copiii lor, Isaac şi Molly, locuiesc în Orlando, Florida.

Tradus şi folosit cu permisiune de pe www.exodus.to.