Din adâncimile disperării la o stare de laudă
de Terri Brown
Poate că îmi pierdeam minţile. La urma urmei, nu era ca şi cum tocmai aş fi aflat despre homosexualitatea lui. Trecuseră câţiva ani de atunci şi făcusem ceea ce cei mai mulţi oameni mi-au spus să fac – „acceptă pur şi simplu”.
Nu pot respira! A fost primul meu gând când m-am trezit în acea noapte. Era ca şi cum ceva mare şi negru m-ar fi ţintuit de pat şi eram paralizată de teamă. După ceea ce a părut a fi o eternitate, mi-am înfruntat teama şi m-am aşezat pe marginea patului. Tocmai privisem pe cineva punând o armă la capul fiului meu şi apăsând pe trăgaci. Un alt coşmar despre fiul meu gay; era al doilea vis oribil în numai câteva săptămâni. M-am uitat la ceas şi m-am gândit să îl sun să văd dacă era bine (locuieşte în alt stat) dar apoi m-am gândit: „Este miezul nopţii, o să creadă că mi-am pierdut complet minţile”.
Nu la mult timp după aceste vise, căţeluşul meu, Cody, lipsea. Devenisem mai ataşată de acest câine decât îmi dădusem seama. Dimineaţa, în timpul meu liniştit, când lacrimile îmi curgeau, Cody venea şi îşi punea capul mic pe piciorul meu, ca să mă mângâie. Am pus afişe în tot oraşul, l-am căutat cu înflăcărare, ne-am rugat pentru întoarcerea lui şi de câteva ori pe zi ieşeam afară şi îl strigam.
Când lipsea de două săptămâni, am stat într-o noapte pe veranda noastră din spate şi am strigat la Dumnezeu, spunând: „Doamne, ştiu că este doar un câine şi ştiu că nu pot continua să-l caut sau să jelesc astfel, aşa că Te rog să fie bine şi să nu sufere.” Câteva zile mai târziu, prin împrejurări foarte „ciudate”, l-am avut pe Cody înapoi. Domnul mi-a vorbit foarte clar şi mi-a zis: „Terri, dacă Îmi pasă destul ca să am grijă şi să-ţi dau câinele înapoi, cu cât mai mult am grijă de copilul tău!”.
Coşmarurile au încetat!
Sunt treisprezece ani de când am aflat despre homosexualitatea fiului meu. Uneori când împărtăşesc aceasta unor părinţi care tocmai au descoperit lupta copilului lor de aceeaşi vârstă, văd privirea de panică în ochii lor. Unii s-au exprimat chiar: „Nu pot să rezist atâta timp!” Depun mărturie că da, poţi rezista cu ajutorul Domnului. Nu am început această călătorie sănătoasă din punct de vedere emoţional, şi cu siguranţă, nu foarte dependentă de El. Am trecut de la a a-i spune iniţial fiului meu că dacă va avea acest stil de viaţă, nu va locui cu noi ca să mergem la baruri gay cu el şi cu partenerii lui, susţinându-i stilul de viaţă. Apoi am trecut de la încercarea de a-l „repara”, la a-l pune jos, la picioarele lui Isus, şi am făcut aceasta mai mult decât o dată. Când am încetat să încerc să îmi micşorez durerea cu alcool, am început să simt fiecare emoţie care însoţeşte această încercare. Domnul nu m-a părăsit niciodată.
De fapt, mi-a dat instrucţiuni specifice despre ce trebuia să fac. Mai întâi, trebuie să îmi iubesc fiul în mod necondiţionat. Admit că am fost puţin ofensată când Domnul mi-a băgat prima dată aceasta în cap. „Ei bine, bineînţeles, îl iubesc, Doamne!” Apoi El mi-a explicat că prin aceasta El înţelegea că trebuia să îi spun şi să îi arăt fiului meu că îl iubesc. El are nevoie să ştie că nimic nu poate schimba vreodată aceasta. Uneori, ca părinţi, punem semnul egal între a le arăta dragoste copiilor noştri şi a scuza păcatul lor.
În al doilea rând, mi s-a spus să nu încetez să mă rog pentru eliberarea lui. Părea destul de uşor, dar a continua să mă rog, făcând aceeaşi cerere iar şi iar, fără vreo schimbare, cere perseverenţă şi răbdare, iar El mi le-a dat pe amândouă. În al treilea rând, trebuie să susţin adevărul pe care îl spune Cuvântul Său despre homosexualitate. Aceasta a cauzat uneori separare între mine şi fiul meu, dar am învăţat „să dau drumul şi să-L las pe Dumnezeu să se ocupe”.
Când apar situaţii la care nu sunt sigură cum să răspund, trebuie să fiu condusă de Duhul. Uneori trebuie să vorbesc; alteori trebuie să rămân tăcută. Am ajuns să fiu disperată după Dumnezeu prin toate acestea, şi Îi spun regulat că dacă nu va schimba stilul de viaţă al fiului meu, atunci aceasta nu se va întâmpla. El mi-a dat libertatea să fiu tot într-o relaţie bună cu fiul meu, fără să fac compromisuri cu privire la adevăr.
„Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, a Lui să fie slava în Biserică şi în Hristos Isus, din neam în neam, în vecii vecilor! Amin.” (Efeseni 3:20-21).
În vara lui 1995, eram undeva între ceaţă şi cer senin, încă încercând să înţeleg unde trebuia să mă aflu în toate acestea. Eram într-o stare foarte rea în toamna lui 1994 şi Îl auzisem pe Duhul Sfânt spunându-mi „să-mi fixez din nou privirile asupra lui Isus”. Eram încă în procesul de a face aceasta şi Dumnezeu, cu răbdare, încerca să îmi câştige inima rănită, când am făcut o călătorie ca să-l vizitez pe fiul meu. Nu ştiam nimic despre „biserici gay” sau zone specific gay în oraş, dar această călătorie mi-a oferit ambele experienţe. Puţin ştiam eu că în acel weekend Dumnezeu îmi va schimba viaţa şi întreaga mea perspectivă despre „gay”. „Pierdeam timpul” cu fiul meu şi cu câţiva dintre prietenii lui (pe care până atunci de fapt îi tolerasem doar, ca să fiu lângă fiul meu). Intram şi ieşeam din magazine, restaurante şi baruri şi deodată, a fost ca şi cum un văl s-a ridicat şi am putut vedea în adâncul sufletelor din jurul meu. A fost atât de dureros încât am început să plâng. Fiul meu m-a întrebat: „Mamă, ce nu este în ordine?”. Nu am putut să exprim în cuvinte; nu mai simţisem niciodată aşa ceva. Mai târziu, anul acela, când am auzit chemarea la misiune pentru foştii gay, am realizat atunci ce se întâmplase. Dumnezeu făcuse ca strigătele inimii mele să meargă dincolo de fiul meu, la toţi cei care se luptă cu frângerea sexuală. El mi-a dat un dar minunat, când mi-a împărtăşit ce vede şi simte pentru ei. Nu am mai fost niciodată aceeaşi!
În următorii trei ani, Dumnezeu a lucrat o vindecare uimitoare în viaţa mea. Ştia că aveam nevoie de ea înainte de a putea sluji altora şi în special înainte de a fi în stare să arunc o privire asupra felului în care am contribuit la atracţia fiului meu faţă de cei de acelaşi sex. Când am început să învăţ despre rădăcinile şi cauzele homosexualităţii şi am început să văd cum structura familiei noastre a dus la slăbiciunea fiului meu, durerea şi regretul au fost îngrozitoare. Ce face un părinte când realizează că, deşi neintenţionat, a contribuit la durerea copilului său? Îi mulţumesc lui Dumnezeu că înaintasem destul în călătoria mea cu El, ca să fiu capabilă să alerg la El cu această problemă. Nu puteam rezolva aceasta, soţul meu nu putea rezolva aceasta – nimeni nu o putea face în afară de Isus. Aveam nevoie de El pentru ca adevărul Lui să pătrundă în mine. Aveam nevoie de El ca să pun ordine în nebunie. El m-a ajutat să îmi asum greşelile pe care le făcusem, să mă căiesc de ele, să primesc iertarea Lui şi să înţeleg că nu îl făcusem pe fiul meu „gay”. Erau mulţi factori care contribuiseră, inclusiv alegerile mele, dar slavă Domnului, ele pot fi toate răscumpărate!
Dumnezeu a revărsat asupra mea îndurarea, harul şi iertarea Lui şi mi-a schimbat radical viaţa. El mi-a dat armele credinţei şi rugăciunii pentru acest război spiritual, şi îmi îngăduie să slujesc în misiunea Lui. În ce loc mai onorat aş putea fi chiar acum, când aştept cu speranţă ca Dumnezeu să lucreze. Cei care umblă liberi de homosexualitate sunt unii dintre cei mai fericiţi oameni pe care îi cunosc, şi cum binecuvântează ei inima acestei mame! Ei ştiu unde au fost (în Egipt) şi ştiu unde se duc (în ţara promisă) şi „bucuria Domnului este tăria lor”.
Îl iubesc pe fiul meu atât de mult şi acum îi iubesc şi pe prietenii lui! Sunt aşa de mândră de el pentru că rabdă toate şi încă înfruntă viaţa cu curaj, hotărâre, cu un minunat simţ al umorului şi cu o inimă iubitoare. Ştiu că inima lui a fost sensibilă faţă de Dumnezeu când era mic. La vârsta de 3 ani, a stat în faţa bisericii şi a cântat: „El este crinul din vale, steaua strălucitoare de dimineaţă, El este cel mai frumos din zece mii, pentru sufletul meu”.
De aceea astăzi am încredere că Cel care a început o lucrare bună în el, o va duce la bun sfârşit până în ziua lui Hristos Isus.
Acesta nu este sfârşitul!
Terri Brown este reprezentanta regională Exodus pentru Southern Gulf Region. A fost co-fondatoare şi în prezent este director executiv al Misiunii The Master’s Design” [Planul Stăpânului], membră a Exodus. Terri şi John au doi fii, în vârstă de 29 şi 23 de ani. Ea este implicată activ în prezentarea Convenţiei Baptiste de Sud „Task Force on Ministry to Homosexuals [Trupă de asalt în misiunea pentru homosexuali]. În cadrul misiunii ei, conduce un grup de suport pentru familie şi prieteni.
Tradus şi folosit cu permisiune de pe www.exodus.to.
Aşteptăm comentariul tău la pagina Contact.
Andreea
Atât de obosită mă simt de lumea ce mă înconjoară şi caut liniştea ca pe o apă vie. În lunga căutare de linişte mă aşez la umbra unui măslin bogat în fructe verzi. Adierea vântului îmi cuprinde tot sufletul şi parcă îl eliberează de negura staţionată involuntar. Privesc cu calm pământul creat de Dumnezeu, acele locuri pline de verdeaţă şi de culoare. Câtă linişte ar putea să existe în aceste locuri, dacă noi, păcătoşii, ne-am îndrepta sufletele către Împăratul sufletului nostru! Plâng de atâta durere când văd cum aceste suflete se mănâncă între ele şi cum sunt ademenite de plăcerile demonului. Ele chiar nu-şi dau seama, Doamne, de ceea ce fac! Sufletul lor este chiar atât de negru şi nu concep faptul că Tu eşti Unicul Stăpân al nostru şi trebuie să te slăvim?
Calea lor nu este dreaptă, au atâtea intersecţii, sunt conduşi de instincte întrucât indicatoarele au pancarte care îi ademenesc şi cad în păcatul demonului. De acolo nu se pot ridica, doar dacă Îţi cer îndurare şi vor să se întoarcă, cu capul plecat, către Tine.
De sub măslinul luminii, sufletul meu se linişteşte, iar lumina ce cade din cer se revarsă asupra mea precum o candelă care nu se va stinge niciodată. Privind în zare, lumina se răsfrânge asupra lacului, unde sufletele păgâne domnesc, oferindu-le o lecţie. Lacul acela, înconjurat de tufe uscate, plin de mătase, dintr-o dată devine „curat” deoarece această lumină divină îi atinge marginile. Din adâncul lacului, lumini de apă ating aceste suflete ce cad în genunchi, ridicându-şi privirile către cer. Lacrimile le curg şiroaie şi, cu atâta voinţă, se scaldă în izvorul luminii.
Scufundându-se, sunt eliberate de domnia demonului, având straie albe şi strălucire în ochi, păşesc cu încredere.
Tot ceea ce scriu nu este o imaginaţie, ci sunt cuvintele sufletului meu, fiindcă Dumnezeu se află în interiorul meu şi mă îndeamnă să scriu tot ce simt.
