Dumnezeu te iubeşte, schimbarea este posibilă

de Gloria Zwinggi

Când am aflat prima dată de implicarea fiului meu în homosexualitate, m-am făcut mică din cauza neîncrederii, fricii, vinei şi ruşinii. Năucită, m-am retras din lume în mare confuzie şi supărare. Cui îi puteam spune? Cine m-ar fi putut înţelege? Fiul meu, singurul meu fiu! Cine înţelegea durerea copleşitoare şi îngrozitoare cauzată de spaima mea pentru viaţa lui? Au fost zile şi săptămâni, când viaţa mergea înainte fără ca eu să fiu conştientă de evenimentele de fiecare zi. Din când în când, deveneam pe jumătate conştientă de conversaţiile şi împrejurările din jurul meu. Vroiam să strig: „Cui îi pasă? Nu vedeţi cât de triviale sunt acestea pentru mine? Nu puteţi simţi durerea mea? Ajutaţi-mă – sau daţi-vă la o parte din calea mea!”.

Rătăcind în pustiu

Pe vremea aceea, nu eram familiară cu Exodus International. Prin urmare, am rătăcit în singură în pustiu, stăruind pe lângă Dumnezeu să-mi dea răspunsuri.

„Cum s-a putut întâmpla asta?” L-am întrebat iar şi iar.

„Arată-mi cum să rezolv asta.” Nu aceasta trebuie să facă mamele – să rezolve problemele copiilor lor?

În timp ce lunile treceau, ceva s-a întâmplat în interiorul meu. Confruntarea cu neajutorarea mea totală, m-a adus mai aproape de Isus Hristos. În întristarea mea am căutat mângâiere în braţele Lui.

Am înaintat  prin valea lacrimilor în mod elegant? În niciun caz! Au fost vremuri când mă închideam în casă şi ţipam. Uneori, în weekenduri, încuiam uşile, mă întindeam în pat, şi plângeam ore întregi. Am trecut prin întristare, tristeţe, lipsă de raţiune şi isterie. Poţi să o spui, am fost acolo.

Lupte timpurii

Mi-am crescut fiul ca mamă singură. Faptul că mă luptam pentru câştigarea existenţei însemna puţin timp, bani sau energie pentru un bun discernământ sau pentru examinarea faptului dacă ceea ce făceam era bine sau rău. Au fost vremuri grele – dar au fost şi multe vremuri bune. Ne consideram pe noi doi ca fiind o familie. Tatăl fiului meu, deşi locuia în acelaşi oraş, nu i-a dat niciodată dragoste sau atenţie. De mai multe ori l-am implorat să îl recunoască pe fiul nostru – în zadar.

„Totul va fi bine!”

Când fiul meu avea cam 12 ani, a început să se retragă, împărtăşindu-mi din ce în ce mai puţine. Am crezut că aceasta făcea parte din „creşterea lui”. M-am dat înapoi, neînţelegând cât de mult vroia un tată. Nu existau bărbaţi semnificativi în viaţa fiului meu, dar îmi amintesc că îmi spuneam: „Este un copil bun, foarte inteligent şi iubitor. Va reuşi; va fi în ordine!”.

Cineva mi-a spus că dacă îl iubeam, totul va fi bine. Aceasta era uşor; l-am iubit întotdeauna profund pe fiul meu. Dar la vremea aceea nu am înţeles cât de mare nevoie avea de susţinere din partea altor bărbaţi.

Scăpând şi descurcându-mă

După descoperirea homosexualităţii fiului meu, am căutat scăpare în munca mea. Fiindcă nu mă puteam relaxa şi nu puteam dormi, lucram 10-12 ore pe zi şi multe weekenduri. Patronii mei erau atât de mulţumiţi, şi am avansat în funcţie. Este de necrezut pentru mine cum o persoană cu zece clase poate urca atâţia munţi personali şi profesionali, în timp ce trece prin atât de multe împrejurări adverse. Tatăl meu din cer a lucrat spre binele meu, aşa cum face întotdeauna pentru cei care Îl iubesc(vezi Romani 8:28).

Am căutat de asemenea scăpare conducând maşina ore în şir. Uneori mă aflam la sute de mile de casă. Citirea unei hărţi rutiere nu a fost niciodată unul dintre darurile mele, aşa că trebuia să cer ajutorul lucrătorilor de la benzinării, ca să ajung acasă. Chiar şi acum, pot să mă opresc la una dintre aceste benzinării care îmi sunt familiare şi pot să văd un lucrător pe care îl recunosc. Imediat arătă într-o anumită direcţie şi spune râzând: „Casa este într-acolo, Gloria!” Acum privesc în urmă râzând la unele dintre poznele mele, dar pe vremea aceea situaţia era departe de a fi amuzantă.

Întristare imensă

Am descoperit că cei mai mulţi oameni nu înţelegeau întristarea mea imensă. Dar nici eu nu înţelegeam cu adevărat ce se întâmpla. Îl purtasem pe acest copil în trupul meu şi îl voi purta întotdeauna în inima mea. Cum mă puteam aştepta ca alţii să se confrunte cu această situaţie?

Au trecut mulţi ani de când această devastare a venit în viaţa mea. De-a lungul anilor, Domnul a fost blând, bun şi iubitor, descoperindu-mi împrejurările care l-au făcut pe fiul meu să se lupte cu homosexualitatea (de exemplu, divorţul meu şi lipsa ulterioară a modelului masculin).

Timpul perfect al lui Dumnezeu

Dar timpul lui Dumnezeu a fost perfect, dându-mi numai atâta încărcătură emoţională câtă puteam duce. El mă pregăteşte pentru fiecare nouă descoperire şi îmi dă putere şi curaj ca să o port pe fiecare în parte. I-am cerut iertare Lui şi fiului meu pentru ceea ce s-a întâmplat, care l-ar fi putut conduce să facă această alegere. Dumnezeu m-a mângâiat, când mă condamnam din cauza eşecurilor mele trecute.

Am ajuns de asemenea să înţeleg că s-ar putea să nu am niciodată răspunsul la multele întrebări care pot încă apare. Dumnezeu m-a asigurat că, oricare au fost împrejurările (percepute sau reale) care l-au condus pe fiul meu să aleagă această cale, el tot poate experimenta o schimbare reală şi adevărată. Mă bucur în cuvintele pe care îngerul i le-a dat Mariei, anunţând venirea  iminentă a Mântuitorului nostru: „Căci niciun cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere” (Luca 1:37).

Binele va veni

Cred de asemenea că din această situaţie va veni binele – nu numai pentru mine, ci şi pentru fiul meu. Refuz să i-l las lui Satan. Mă rog zilnic pentru el şi pentru alţii prinşi în capcana homosexualităţii. Prin harul lui Dumnezeu, am luat hotărârea de a iubi, nu de a urî. De a rămâne în picioare, nu de a renunţa. De a-i ajuta pe alţii care se confruntă cu aceeaşi durere cu care m-am confruntat eu.

De-a lungul anilor, am învăţat că homosexualitatea este o problemă complexă; soţul meu spune că toţi copiii sunt vulnerabili la anumite vârste, sau în anumite etape din viaţa lor. Ca părinţi, ne trebuie multă compasiune şi înţelegere pentru ca, atunci când cei dragi ai noştri se întorc, să-i putem ajuta – în loc să  întârziem – vindecarea lor. Trebuie să ne rugăm pentru înţelepciune şi să fim dornici să ne recunoaştem greşelile, dacă avem prilejul.

În timp ce aştepţi

Dacă cel drag al tău este implicat în homosexualitate, poţi face multe în timp ce aştepţi. Dumnezeu mi-a arătat că nu trebuie să vorbesc unor mulţimi la evenimente publice; pot vorbi cu o persoană şi să fac ca viaţa să fie diferită pentru ea.

În fiecare zi mă rog ca Duhul sfânt să mă aşeze într-un loc în care să pot vorbi în linişte, cu dragoste şi înţelegere. Isus a înfăptuit mare parte din misiunea Sa cu câte o singură persoană odată, şi mie îmi place să fac acelaşi lucru.

Unul dintre cele mai dureroase lucruri aduse de căutarea homosexualităţii de către fiul meu, este că nu voi avea niciodată nepoţi. Dar Domnul a făcut o adevărată minune în această privinţă. Cu opt ani în urmă, m-am recăsătorit. Soţul meu are şase copii şi treisprezece nepoţi. Cinci dintre ei locuiesc în apropiere, ca să fie iubiţi de „bunica lor vitregă”. Bunicile lor de sânge nu locuiesc în zona noastră şi simt cu adevărat că părinţii lor sunt bucuroşi că eu îndeplinesc acest rol - când mă gândesc ce minunaţi sunt aceşti copii, ochii mi se umplu de lacrimi şi inima mi se încălzeşte.

Experimentând harul lui Dumnezeu

Dumnezeu mi-a dat înapoi viaţa, când nu mai aveam nicio speranţă. În fiecare zi, Îi dau viaţa mea înapoi, ca să fie folosită spre puterea şi gloria Lui. El nu m-a lăsat să îmi pierd speranţa. Mi-a dat simţul umorului şi o inimă caldă; mi-a dat de asemenea răbdare (fiul meu trăieşte acum în homosexualitate de cincisprezece ani).

Am din nou un motiv să trăiesc. Îi pot învăţa pe alţii ceea ce Dumnezeu m-a învăţat prin această serie dificilă de împrejurări. Între timp, privesc, aştept şi mă rog ca fiul meu risipitor să se întoarcă.

Gloria este director al Awakening/REACH, o misiune Exodus din San Antonio, Texas.

Tradus şi folosit cu permisiune de pe www.exodus.to.