Dumnezeu te iubeşte, schimbarea este posibilă

În cele mai multe zile, Mike Haley munceşte din greu vorbind la Love Won Out [Dragostea a câştigat în ciuda problemelor], ţinând conferinţe de presă, lansând o provocare poveştii de dragoste a mass-mediei cu mitul  „homosexualitatea este normală”, apărând misiunile pentru foştii gay, răspunzând la poşta electronică plină de ură şi la ameninţările cu moartea, sau fiind pur şi simplu o reclamă umblătoare a îndurării lui Dumnezeu, într-o organizaţie pe care altădată o dispreţuia. Şi nu a fost niciodată mai fericit. Dar nu a fost întotdeauna astfel.

Născut într-o familie cu o moştenire spirituală puternică – linia familială a lui Mike include pastori din ambele ramuri ale familiei – L-a primit iniţial pe Domnul la vârsta de 8 ani. Dar faptul că a fost singurul băiat născut unui tată dominator, care era proprietarul unor magazine de bunuri sportive, ajută la explicarea direcţiei pe care a luat-o viaţa lui.

„Aveam să fiu cel mai bun jucător de fotbal, cel mai bun jucător de baschet, cel mai bun jucător de baseball şi cel mai bun la orice ar fi putut să mă facă tatăl meu.”

Modul tatălui lui de a face din el un bărbat era să îl ia în excursii de vânătoare. Deseori, prietenii tatălui său veneau şi ei.

Dar vremurile de presupusă masculinitate şi de a fi „unul din băieţi” s-au transformat în vremuri de umilire, când Mike s-a eschivat de la vânătoarea recreativă pe care tatăl lui o savura. Împotrivirea lui l-a făcut să dobândească termenii de „fetiţă” şi de „lipsit de valoare” – rostiţi cu supărare despre el în faţa prietenilor macho ai tatălui său.

Într-o perioadă când ar fi trebuit să înceapă să se identifice cu tatăl lui şi să caute să îl întreacă, Mike a gravitat în schimb în jurul siguranţei şi acceptării oferite de mama şi de surorile lui. Încercările următoare de a-l învăţa sporturi ca baseball, l-au frustrat doar pe tatăl lui Mike şi mai mult, având ca rezultat mai multă umilire.

„De ce nu te duci în casă ca să fii cu mama şi cu surorile tale, pentru că oricum acolo ar trebui să fii!”

Deşi tatăl lui îi arăta o ostilitate deschisă, Mike, cu toate acestea, tânjea cu disperare după atenţia şi aprobarea tatălui său.

Nu după mult timp, un bărbat care începuse să lucreze pentru tatăl lui Mike, i-a oferit lui Mike toată atenţia după care tânjea cu disperare. Bărbatul l-a dus la Disneyland, la plajă, l-a susţinut aşa cum era, i-a apreciat trupul... ceva ce tatăl lui nu a făcut niciodată. La vârsta de 11 ani, acea atenţie a devenit sexuală.

Înfometat după susţinere masculină, era prea tânăr ca să numească atenţia greşit orientată ceea ce era cu adevărat: abuz sexual. Abuzul a continuat în timpul gimnaziului şi a liceului, pentru că bărbatul împlinea o nevoie profundă în viaţa lui. Nu după mult timp, Mike a sărit cu capul înainte în stilul de viaţă homosexual, devenind implicat şi cu alţi bărbaţi din sudul Californiei. Fiind un băiat blond, tipul de surfist, nu avea probleme în a-i atrage pe cei care erau dornici să îi acorde atenţie pentru a-şi împlini nevoile lor sexuale.

Pe vremea aceea, Mike credea retorica gay familiară despre o „genă gay” şi despre mitul că 10% din societate este homosexuală. Era acesta cazul lui? Un consilier de la liceu părea să creadă că da.

„Trebuie doar să înţelegi că te-ai născut gay, aşa că eliberează-ţi viaţa de homofobia interioară datorată faptului că ai fost crescut în biserică... şi îmbrăţişează homosexualitatea.”

Dar el tot era tulburat. Un an sau cam aşa ceva mai târziu, Mike a fost sfătuit de un lucrător pentru tineret de la biserica lui, că trebuia pur şi simplu să citească din Biblie şi să se roage mai mult. Dar cu cât citea şi se ruga mai mult, cu atât se părea că devenea mai frustrat şi mai supărat pe Dumnezeul pe care crescuse iubindu-L, deoarece schimbarea nu avea loc.

Mike s-a mutat, sperând să găsească fericirea promisă, care îl ocolise întotdeauna, cu un nou partener, un nou oraş, o nouă identitate. Dar prin toate acestea, a rămas în contact cu cele două surori ale lui, care i-au oferit dragoste necondiţionată şi fotografii cu nepoata şi nepoţii lui. Scrisorile şi instantaneele mâzgălite cu „Unchiule Mike, ne e dor de tine” l-au făcut să dorească profund normalitatea şi viaţa de familie.

„Nu auzeam de la biserică faptul că schimbarea era posibilă. Nu am auzit asta niciodată în viaţa mea.”

În cele din urmă, în 1985, Mike a auzit pentru prima dată că homosexualii se pot schimba. Se dusese la o sală de gimnastică pentru gay la ora 11:00  în noaptea aceea, şi s-a trezit intrând în legătură cu un bărbat pe care îl văzuse acolo şi cu care vroia să ajungă la sex. L-a urmat pe bărbat în parcare, unde bărbatul a afirmat brusc că era un creştin care ieşea din homosexualitate. Pe vremea aceea lui Mike aceasta i s-a părut o prostie.

„Mi-am spus că tipul ăsta era nebun şi că Dumnezeu nu va face aceasta pentru el pentru că eu încercasem şi nu o făcuse pentru mine.”

Când au continuat să dezbată dacă schimbarea era posibilă, bărbatul a făcut câteva referiri la un alt bărbat numit Jeff Konrad, care părăsise stilul de viaţă homosexual, studia cauzele de bază ale homosexualităţii şi scria o carte. În timp ce conducea maşina de la o zonă la alta, bărbatul i-a împărtăşit ce învăţase de la Jeff, şi l-a provocat pe Mike în ceea ce priveşte relaţia cu tatăl lui. Deodată, ochii bărbatului s-au deschis larg şi a strigat: „O, Dumnezeule, uite-l pe Jeff chiar acum!”.

Mike a auzit apoi o voce spunând: „A fost braţul Meu prea scurt ca să te salveze?”.

De atunci înainte, Jeff Konrad a devenit simbolul speranţei în căutarea lui Mike pentru împlinire. Iar şi iar, discuţiile lor au continuat în următorii patru ani... Mike susţinând că schimbarea nu era posibilă; Jeff insistând că era. Cu toate mutările lui Mike, Jeff a continuat să scrie. Felicitările lui spuneau lucruri ca: „Nu ştiu nici măcar dacă primeşti această scrisoare, dar Dumnezeu te iubeşte, eu te iubesc şi schimbarea este posibilă.”. (Anii lor de corespondenţă au devenit în cele din urmă cartea „Nu trebuie să fii gay”.)

După ce a trăit în stilul de viaţă homosexual doisprezece ani, Mike a trebuit să admită faţă de sine însuşi că nu era fericit. Din ce în ce mai mult, a înţeles că era doar o marfă. Şi pentru a continua să aibă preţ şi valoare pentru bărbaţi, trebuia să fie o marfă atrăgătoare. Exersa între două şi trei ore pe zi, făcea steroizi injectabili, a suferit chiar de bulimie. Cu efort, a reuşit să arate cum trebuie, să se poarte cum trebuie şi să se îmbrace cum trebuie. Dar preţul de plătit era mult prea mare. În cele din urmă, în decembrie 1989, a ajuns la capătul puterilor şi  a pus mâna pe telefon. Era momentul unui fiu risipitor. Dar în locul unui tată, Dumnezeu l-a folosit pe Jeff Konrad ca figura masculină a autorităţii de care avea Mike nevoie.

„Mi-ai fost atât de credincios, cu siguranţă Isus pe care Îl cunoşti poate fi mult mai credincios. Te rog ajută-mă să-L cunosc.”

Era începutul călătoriei lui înapoi către o plinătate pe care nu o cunoscuse de la vârsta de 11 ani. A părăsit stilul de viaţă gay, s-a mutat cu o soră şi s-a dus la o conferinţă a Exodus International, nu la mult timp după aceea.

„Erau 800 de alţi bărbaţi şi femei, stând pe rândurile de bănci în acea biserică, având aceleaşi răni, aceleaşi dureri, care vroiau să Îl cunoască pe Isus într-un mod care să-i ajute să se elibereze din acest păcat care le stăpânea viaţa. A fost cel mai incredibil lucru pe care l-am experimentat în întreaga mea viaţă.”

În timp ce era acolo, Mike a aflat despre un program cu cazare, pentru bărbaţii şi femeile care se luptau cu homosexualitatea. Din cauza dependenţei lui sexuale, ştia că avea nevoie de acest tip de îngrijire de 24 de ore. Înainte ca să plece de la conferinţa Exodus, mai mulţi bărbaţi şi femei s-au adunat ca să se roage pentru el. Unul dintre bărbaţi a citit Ieremia 15:19:

„De aceea aşa vorbeşte Domnul: „Dacă te vei lipi iarăşi de Mine, îţi voi răspunde iarăşi, şi vei sta înaintea Mea; dacă vei despărţi ce este de preţ de ce este fără preţ, vei fi ca gura Mea.”

Mike a început să înţeleagă că Dumnezeu îl considera preţios şi nu „lipsit de valoare” – cum îl considerase tatăl lui.

În noaptea în care Mike s-a întors acasă de la conferinţă, s-a întâmplat să întâlnească o fată numită Angie – o prietenă de-a unui prieten – care se întorcea întotdeauna la Domnul. Ea şi Mike au devenit repede prieteni foarte buni. Când Mike a sfârşit mutându-se în nordul Californiei în decembrie 1990 pentru un program de terapie reparatorie, Angie a rămas aproape emoţional, oferindu-i sprijin la distanţă, în timp ce ieşea din homosexualitate. Munţi de durere şi de respingere s-au topit, când Mike a găsit o libertate pe care nu o cunoscuse niciodată înainte. Nu a mai avut niciodată o întâlnire sexuală cu un bărbat.

Mike visase întotdeauna să fie pastor de tineret, o chemare pe care o primise la vârsta de 15 ani, în timpul unei tabere de tineret. Dar din cauza trecutului său, credea că va fi imposibil. Aşa că si-a luat licenţa în educaţie creştină la Universitatea Biola şi a cerut scrisorile de acreditare pentru a preda. Totuşi, din cauză că avea la dosar o arestare sexuală – a fost reţinut pentru prostituţie în 1987 – cererea pentru o licenţă în predare i-a fost respinsă.

Din nou, Mike era frustrat faţă de Domnul din cauză că i se dăduse o pasiune pentru tineri. Dar se părea că nu exista nicio cale de a o împlini. Între timp, s-a consolat cu Angie, de care se îndrăgostise.

Pe vremea aceea, Mike era în personalul misiunii de terapie reparatorie, şi era pe cale de a se muta cu misiunea din nordul Californiei, în Memphis, Tennessee. Dar era un lucru important pe care trebuia să îl facă înainte de a se stabili la Memphis. Pe 4 decembrie 1994, Mike s-a căsătorit cu „cea mai frumoasă femeie de pe pământ”.

Când Mike şi Angie începeau să se obişnuiască în noua lor viaţă din Tennessee, Mike se simţea din ce în ce mai neliniştit cu privire al munca lui la misiunea de pe lângă biserică. Da, ajuta bărbaţi şi femei să iasă din homosexualitate – unii dintre ei din toată lumea – dar pasiunea pentru tineri era încă acolo. În anul acela, în timpul unei sărbători aniversare  la Central Church [Biserica Centrală], Tony Campolo a spus o vorbă care i-a tulburat sufletul săptămâni întregi.

„Chemarea lui Dumnezeu este irevocabilă.”

Mike s-a gândit: „Ce înseamnă asta pentru mine? Locuiesc în sud, am fost gay şi prostituat, şi vreau să lucrez cu tinerii, dar cum?”

Două săptămâni mai târziu, postul de pastor de tineret a devenit vacant şi Mike s-a hotărât să îl solicite. Şi-a făcut cunoscută mărturia pastorului, apoi părinţilor şi studenţilor, apoi diaconilor şi bătrânilor, „pianistului”, oricui a vrut să îl asculte din acea biserică. Nouă luni mai târziu, un vis lung de o viaţă s-a împlinit: Mike a devenit oficial pastor de tineret! El şi Angie înfloreau în chemările date lor de Dumnezeu; iubeau copiii şi copiii şi părinţii lor îi adorau. Prin toate acestea, Domnul i-a arătat lui Mike că mai sunt biserici care cred în puterea deplină, care schimbă viaţa, a lui Isus Hristos.

Mike a slujit în această poziţie aproape trei ani, dar în mai 1998, a primit un telefon de la un vechi prieten care lucra acum pentru Focus on the Familiy. John Paulk l-a încurajat să solicite postul de la Focus, pentru slujirea celor care nu sunt membri ai bisericii, în găsirea noii lor identităţi sexuale. Mike a spus politicos nu. John i-a mai făcut propunerea de două ori. Şi Mike l-a mai refuzat de două ori. Pentru că a  fost atât timp în afara voii Domnului, nu putea suporta gândul de a părăsi un loc sigur pentru care îşi petrecuse întreaga viaţă în căutarea de a-l găsi.

Dar Dumnezeu avea alte idei. Într-o dimineaţă, la ora 4.30, Mike nu avea somn, răsfoind o carte intitulată „Conducerea spirituală”, când L-a auzit pe Domnul spunând: „Vreau ca melodia să răsune prin tine”. I-a amintit lui Mike de versetul din Ieremia şi de dorinţa Lui de a-l folosi ca vorbitor. A fost tot ce avea Mike nevoie să audă.

El şi Angie au început slujba la Focus în octombrie 1998. În loc să slujească doar puştilor din biserica lui, Mike vorbeşte acum tinerilor din toată ţara... şi se bucură de o împlinire în viaţă pe care nu s-a aşteptat niciodată s-o aibă. El este dovada vie că homosexualitatea nu este înnăscută, dar că puterea lui Dumnezeu de a schimba inimile, este.

Comunitatea homosexuală – apărătoare încăpăţânată a dezbaterii „odată gay, întotdeauna gay” – are admiratorii ei surprinzători ai mesajului Love Won Out. Ei vin liniştiţi şi fără ceremonie la Mike şi la John Paulk, la fel cum Nicodim s-a apropiat de Isus. O remarcă recentă este tipică:

„Vreau doar să ştiţi că vă uram. Înainte să vin uram Focus on the Family. Când am auzit mesajul pe care l-am auzit, am ajuns să cred că schimbarea din homosexualitate este posibilă şi sper de fapt să lucrez într-o zi cu voi la Focus on the Family.”

Răspunsuri ca acestea fac ameninţările cu moartea tolerabile. Cei care îşi lasă numele şi numerele de telefon primesc un telefon de răspuns de la Mike şi o invitaţie de a discuta. El le spune: „Vino să auzi mesajul nostru. Pentru că îţi va spune că ceea ce îţi spun prietenii tăi gay şi mass-media este atât de departe de ceea ce este cu adevărat mesajul nostru”. „Sunt sigur în cel care sunt. Nu mă mai întorc. Am fost acolo 12 ani. Ştiu ce are să-mi ofere acea viaţă. Şi ce am acum, nu aş schimba pentru nimic în lume.”

P.S: Crăciunul a venit devreme anul trecut pentru Mike şi Angie. Fiul lor, Michael, a sosit pe 15 decembrie 1999, un „punct de exclamare” într-o poveste care a făcut un cerc complet, de la fiul rănit, la tatăl luptător al multor copii spirituali.

Tradus şi folosit cu permisiune de pe www.exodus.to.