Dumnezeu te iubeşte, schimbarea este posibilă

de Patrick Payton

Eram nou la seminar, păstorind o biserică care depăşise repede posibilităţile noastre şi începeam să planific două slujbe. La Stonegate Fellowship făceam cunoscut un mesaj al adevărului că Isus Hristos schimbă vieţi, şi se părea că mesajul era auzit. Împărtăşeam în mod deschis că Stonegate era un loc unde oamenii puteau aduce bagajul trecutului lor; că îi vom iubi şi vom păşi cu ei în călătoria unei vieţi noi oferită printr-o relaţie personală cu Isus Hristos. Toţi avem o poveste şi ceea ce contează este să Îl cunoaştem în mod personal şi să Îl iubim pe Isus şi să ne iubim unul pe altul. Şi astfel, în afară de multele lupte care vin cu începerea unei noi biserici, eram încântaţi şi aşteptam ca Dumnezeu să facă ceva în oraşul şi în biserica noastră. Apoi, Mike şi Stephanie Goeke m-au vizitat la birou şi o zi nouă a început nu numai pentru Stonegate Fellowship, ci şi pentru mine.

Mulţi oameni din oraşul şi din biserica noastră cunoşteau o parte din povestea lui Mike şi Stephanie Goeke. Cei mai mulţi ştiau despre despărţirea lor, despre divorţul inevitabil şi despre restaurarea miraculoasă. Dar ceea ce mulţi nu ştiau era povestea pe care acest cuplu nu a împărtăşit-o nimănui – în special nimănui din biserică. Familia Goeke stătea în biroul meu şi, cu vocile pline de teamă, au început să mă ia pe cuvânt. Auziseră  ce credeam noi ca biserică şi ce am spus noi; acum aveau să pună la încercare şi să vadă dacă vorbeam serios.

Mike mi-a împărtăşit cu calm bine-cunoscuta poveste despre cum îşi părăsise soţia. Dar în acea zi povestea a mers mai adânc. În câteva minute, Mike a început să-mi descrie în amănunt cum lupta lui de aproape o viaţă cu homosexualitatea era acea parte a poveştii despre care nu ştia nimeni nimic. Mi-a împărtăşit cum i-a spus prima oară cineva „gay”. Mi-a descris amănunţit luptele pe care le dusese în timpul liceului şi colegiului – lupte pe care în cele din urmă le-a îngropat şi le-a adus în căsnicia lui.

Poate cel mai descurajator, mi-a descris amănunţit singurătatea şi teama lui, mai ales în biserica locală. Mi-a descris cum tocmai în locul în care ar fi trebuit să poată găsi ajutor, a găsit mai ales ură, indiferenţă, teamă şi prostie. Mike şi Stephanie mi-au împărtăşit chiar teama lor de a-mi spune, pentru că erau aproape siguri că avea să se termine cu zilele lor de slujire la Stonegate Fellowship. Dar s-a întâmplat tocmai contrariul. După  câteva săptămâni de atac şi luptă foarte intensă şi uneori personală despre importanţa împărtăşirii acestei poveşti adevărate în Trupul lui Hristos, acest cuplu scump şi-a făcut cunoscută povestea în faţa întregii noastre familii a bisericii. A fost o zi pe care nu o voi uita niciodată.

Sala era plină cu membri Stonegate şi cu prietenii lui Mike şi Stephanie din comunitate. Biserica noastră era plină cu oameni care credeau că vor auzi o poveste „normală” despre cum Isus a salvat o căsnicie. Nu numai că Stonegate Fellowship a fost schimbată, ci şi un pastor a fost schimbat.

Am fost uimit de ceea ce s-a întâmplat în acea duminică dimineaţa. După slujbă, oamenii nu vroiau să plece. Atât de mulţi au stat şi au vorbit cu Mike şi Stephanie despre membri de familie care se luptau cu homosexualitatea şi întrebând ce puteau face. Bărbaţi despre care ştiam că aveau să fie foarte supăraţi cu privire la ceea ce avea să împărtăşească familia Goeke, erau în lacrimi, cerând iertare de la Mike şi Stephanie. Şi speranţa pe care am văzut-o pe atât de multe chipuri era uimitoare. Am văzut în ochii oamenilor ceva ca o nouă speranţă care spunea: „Dacă Isus a putut face asta în viaţa lui Mike şi a lui Stephanie, atunci cu siguranţă poate schimba viaţa mea”. Lucrurile se schimbau şi în inima mea.

Mai întâi, am ştiut de la început: caracterizarea pe care o făcusem homosexualităţii era greşită. Ideile mele despre homosexualitate se formaseră din retorica dură a vorbitorilor evanghelici şi din imaginile mass-mediei obişnuite. Nu m-am gândit nici măcar o dată la profesionişti intelectuali ca Mike Goeke, care sufereau din cauza acestei probleme de decenii şi care se înecau într-o mare de anonimat, chiar sub nasul bisericii. Bărbaţi şi femei, trăind două vieţi, disperaţi după ajutor dar negăsind pe nimeni, oriunde priveau. La urma urmei, homosexualitatea era „cel mai rău” păcat şi sigur, de un gen diferit decât păcate „normale” precum consumarea a prea multe pahare de băutură, înşelarea la impozite, poftirea femeilor, depăşirea limitei de viteză sau nedarea zeciuielii! Ajunsesem la acest mod de gândire care punea deoparte homosexualitatea, mai degrabă ca lepra secolului 21, decât ca un alt păcat distructiv folosit de Satan pentru a fura viaţa împlinită şi plină de sens de la cei care L-ar urma pe Isus. Din acel moment, cel puţin pentru acest pastor, homosexualitatea nu avea să mai fie cel mai grav păcat al celor mai mari păcătoşi, ci mai degrabă un alt păcat care distruge vieţile oamenilor obişnuiţi din toate clasele sociale.

Am învăţat de asemenea cum cuvintele mele îi ucideau pe cei care aveau cel mai mult nevoie de atingerea vindecătoare a Mântuitorului. În altă duminică, nu la mult timp după mărturisirea familiei Goeke, vorbeam elocvent despre un cuplu deosebit de popular pe vremea aceea, care erau în mod deschis mândre că sunt lesbiene. M-am referit cu îndrăzneală la ele ca perverse şi am continuat aşa fără să pierd o clipă. Peste câteva zile Mike m-a oprit lângă biroul meu ca să îmi spună că atunci când foloseam cuvinte ca pervers şi homo, îi îndepărtam şi mai tare pe cei care doreau cu atâta disperare ajutor din partea bisericii locale. Pe cât de mult vroiam să mă apăr, nu am putut să o fac. Prin cuvintele mele, îi desconsideram tocmai pe cei pentru care a murit Isus. Cu cât mă gândeam mai mult la aceasta, cu atât mai mult înţelegeam că Isus nu a adresat niciodată nimănui cuvinte de ocară, cu excepţia elitei religioase din vremea Lui. Cu siguranţă nu a numit-o niciodată târfă pe femeia despre care citim în Luca 7! A lăsat-o doar să Îi spele picioarele şi l-a învăţat o lecţie umilitoare pe Simon fariseul. Pe cât de mult detestam să o fac, am stat în faţa amvonului chiar în duminica următoare şi mi-am cerut iertare de la congregaţia noastră pentru că i-am etichetat pe păcătoşi, mai degrabă decât să etichetez numai păcatul. Am promis solemn să nu mai fac niciodată această greşeală.

Am învăţat de asemenea nişte lucruri noi despre confesiune şi comuniune. Isus schimbă o viaţă într-o clipă, dar este nevoie de o viaţă de umblare în viaţa nouă, crucificată, într-o comunitate de urmaşi ai lui Hristos, pentru a experimenta viaţa transformată pe care a venit Isus să o ofere. Dar atât de mulţi dintre noi, şi eu printre ei, ne-am obişnuit să ne purtăm aşa cum ar trebui să se poarte oamenii transformaţi, în timp ce adânc în interiorul nostru, murim încet pentru că ne este prea teamă să vorbim despre luptele noastre. Ne este teamă că vom fi văzuţi ca nişte învinşi spiritual. După ce Mike şi Stephanie au împărtăşit restul poveştii lor, a fost aruncată mănuşa în viaţa mea şi în viaţa bisericii noastre. Acea mănuşi reprezenta pur şi simplu faptul că Stonegate nu va fi un loc pentru prefăcuţi. Ne vom sprijini tare unul pe celălalt cu luptele noastre cele mai profunde astfel încât, ca o comunitate de urmaşi ai lui Hristos, să putem împărtăşi unul cu celălalt viaţa lui Hristos.

Dar până în ziua de astăzi cea mai mare răsplată a lui  Stonegate Fellowship şi a mea a fost privilegiul de a prezenta un model de restaurare şi transformare, când l-am angajat pe Mike Goeke  în cadrul personalului nostru ca pastorul nostru executiv, la doar câteva luni după marea noastră duminică. Mike a devenit unul dintre cei mai scumpi prieteni şi parteneri ai mei, în viaţă şi misiune, şi nimic din toate acesta nu s-ar fi putut întâmpla dacă nu am fi hotărât că Stonegate va fi comunitatea lui Isus Hristos care a fost chemată să fie – un loc unde bagajul poate fi aruncat şi o viaţă nouă poate să înceapă – pentru toată lumea.

Bill Hybels a spus odată: „Biserica este speranţa lumii”. Cred aceasta mai mult decât oricând şi am un prieten şi un frate în Hristos pentru a o dovedi.

Tradus şi folosit cu permisiune de pe www.exodus.to.