Dumnezeu te iubeşte, schimbarea este posibilă

de Ron Woolsey

„Dar, pastore, nu crezi în biruinţa asupra păcatului?!” a exclamat Sue la telefon.

„Bineînţeles că da”, a replicat pastorul, „dar acest gen de oameni nu se pot schimba niciodată! Mai mult, te-aş sfătui să-ţi ţii copiii departe de el!”

Ca proaspăt pastor, îi pregătisem pe Sue şi familia ei pentru botez. Din propria mea experienţă şi perspectivă îi învăţasem bine că Dumnezeul nostru este puternic ca să mântuiască, de aici răspunsul ei dat acelui pastor sceptic care a sunat ca să-i informeze despre fosta natură a acestui bărbat (de fapt a ta) care studia cu ei. Deşi poate că au fost surprinşi să audă pentru prima dată de pe buze pline de prejudecată povestea trecutului meu, aceasta i-a făcut să înţeleagă cu atât mai mult puterea Mântuitorului nostru de a-i salva pe cei care sunt „oricine” – că şi homosexualii pot deveni „oricine” şi au dreptul la pomul vieţii.

O săptămână mai târziu, am botezat această familie, făcând tot ce mi-a stat în putinţă ca să-l sprijin pe soţ în lupta cu o dependenţă, conducându-l la victorie în Isus.

Da, a trebuit să admit faţă de această familie că până la convertirea mea cu un an în urmă, fusesem homosexual cea mai mare parte a vieţii mele, deşi nu pedofil, aşa cum eram acuzat. Ei ştiau deja că a trebuit să vin la Domnul de la o viaţă de degradare totală, dar nu avusesem obiceiul să împărtăşesc în mod deschis detaliile specifice ale trecutului meu. Cu toate acestea, cum din ce în ce mai mulţi oameni au aflat despre el din mărturia mea scrisă, din discuţii particulare sau chiar din bârfă, nu era ceva neobişnuit ca cineva să vină la mine şi să spună: „Pastore, dacă Domnul te-a putut salva pe dumneata, poate salva pe oricine... Acum înţeleg şi cred în puterea Lui ca să-mi dea şi mie biruinţă în viaţă. Vrei să mă botezi?”.

Ca cel mai mic dintre trei băieţi cu trei surori, eram unul dintre cei care au crescut gândind despre ei înşişi că nu sunt ca toţi ceilalţi băieţi, ci că sunt mai înclinaţi către partea mai blândă a vieţii, decât către jocurile şi sporturile aspre şi dure de care se bucurau „toţi ceilalţi băieţi”. Când am crescut şi am devenit adolescent, eram foarte conştient de tendinţele mele sexuale mai degrabă faţă de tineri, decât faţă de tinere. De când îmi amintesc, tendinţele mele au părut să încline în acea direcţie. Astfel încât, desigur, eram unul dintre cei care au acceptat în cele din urmă „faptul” că mă „născusem gay”. Dumnezeu trebuie că m-a făcut astfel. Privind în urmă, pot vedea acum diverşi factori care au ajutat la formarea şi modelarea mea în ceea ce mai târziu avea să devină acea homosexualitate pe deplin dezvoltată, atât în orientare cât şi în comportament.

La vârsta de 4 ani, am fost introdus în comportamentul sexual de un tânăr ajutor la fermă care lucra pentru tatăl meu. Aşa cum este tipic pentru cele mai multe victime ale abuzului sexual, m-am simţit vinovat şi murdar, ca şi cum aş fi făcut ceva teribil de greşit. De aceea, ultimul lucru pe care am vrut să îl fac era să merg să le spun lui „mami” şi „tati” ce făcusem cu acel bărbat (mai degrabă ce îmi făcuse mie acel bărbat).

Ca să scurtez povestea, am păstrat acel mic secret insondabil, întunecat, ascuns în siguranţă, aproape douăzeci şi cinci de ani. Ca o aşchie care nu este scoasă din carne, a supurat în toţi acei ani, dând naştere la închipuiri şi fantezii sălbatice şi la atracţii pervertite, până la o lansare deschisă în comportamentul homosexual, lăsându-mă pe mine în şoc, iar pe familia mea, devastată.

Pentru că nu m-am confruntat cu acest incident din copilărie în mod potrivit, ducându-mă la părinţii mei ca să primesc simpatie, înţelegere şi sfat iubitor, am început să regresez emoţional şi fizic. Deşi toţi copiii părinţilor mei ştiau să folosească oliţa la vârsta de doi ani, eu m-am comportat diferit, udând patul, problemă care părea să nu aibă vindecare. Ani de zile mai târziu, am fost dus la un examen medical doar ca să fiu diagnosticat cu rinichi perfect normali. Prin urmare, problema trebuie că era una de „alegere”, „lene”, „o dorinţă nesănătoasă pentru atenţie”, etc.

Fără să bănuiască vreodată că putea fi o problemă emoţională, tatăl meu a folosit metode foarte jalnice de educaţie, încercând să facă din mine un bărbat, până la a mă umili intenţionat în public pentru a mă face să încetez să mai fiu leneş cu privire la mersul al baie şi pentru a mă face să fiu mai tare ca băiat. Bineînţeles, aceasta doar a accentuat problema. Nu m-am oprit din udatul patului până am plecat de acasă, la vârsta de 15 ani.

Pe vremea aceea, totuşi, aveam o stimă de sine atât de scăzută, încât tânjeam efectiv după atenţia, acceptarea, dragostea şi demonstrarea fizică a acelei dragoste din partea bărbaţilor. Încă încercam, cu disperare, să fiu „normal”, având prietene, căsătorindu-mă în cele din urmă şi devenind tatăl a doi copii frumoşi. Dar căsătoria nu a umplut golul din viaţa mea, aşa cum mă aşteptasem. La urma urmei, cum puteau dragostea, devotamentul şi atenţia unei soţii îndrăgostite la nebunie, să concureze cu dorinţa aprinsă pentru atenţia, acceptarea şi dragostea din partea bărbaţilor? În ce situaţie tragică era pusă o tânără femeie care nu bănuia nimic! În cele din urmă m-am prăbuşit din cauza vinei.

Pierzându-mi familia, am întors spatele lui Dumnezeu,  la orice şi tuturor celor pe care îi cunoşteam, şi am dispărut în lumea neexplorată a homosexualităţii. Ce a urmat au fost ani de zile de cluburi de noapte, separeuri în baruri, o relaţie „pe termen lung” care a durat unsprezece ani, cinci ani de „înşelăciune”, de suişuri şi coborâşuri, de extaze şi agonii, de speranţe înalte şi vise spulberate, de durere de inimă, de inimă frântă, de frustrare, depresie şi disperare.

Prin rugăciunile de mijlocire ale familiei mele, Domnul mi-a îngăduit să ajung în adâncimile degradării, unde nu puteam să privesc decât în sus. De acolo, odată ce am încetat să dau vina pe Dumnezeu şi pe oricine altcineva pentru situaţia mea, El a început să mi se descopere prin Cuvântul Său şi printr-o examinare şi o evaluare sinceră a vieţii mele, cum şi unde am luat-o pe un drum greşit.

Recunoscând că homosexualitatea este un păcat şi asumându-mi responsabilitatea pentru prezentul şi viitorul meu, m-am întors la El în disperarea mea, cu o dorinţă sinceră de a fi eliberat de o viaţă de robie. M-am supus planului Său divin de restaurare şi terapie şi El m-a creat din nou. Cu o încredere simplă, ca a unui copil, m-am dedicat unei vieţi de ascultare faţă de voia Sa, indiferent de tendinţele, atracţiile, sentimentele şi emoţiile mele existente. Făcând astfel l-am lăsat să moară de foame pe „omul cel vechi” şi l-am hrănit pe „omul cel nou”; în cele din urmă am ajuns să realizez că în Hristos am devenit o făptură nouă. „Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi” (2 Corinteni 5:17).

M-am rugat cu sinceritate ca Dumnezeu să îmi dea o a doua şansă în viaţă şi o îndoită măsură din Duhul Său, ca să pot răscumpăra timpul pe care l-am irosit în atât de mulţi ani în stilul de viaţă homosexual. În noaptea botezului meu El m-a lansat într-o misiune cu normă întreagă, care s-a dezvoltat acum în păstorire, scriere, evanghelizare la radio şi vorbire pe plan internaţional. Un an mai târziu a adus-o pe soţia mea actuală în viaţa mea. În anii următori ne-a binecuvântat cu doi copii frumoşi. „Este timpul să încetezi să te mai rogi pentru a doua şansă şi pentru porţii duble”, a insistat ea binedispusă, auzind că vom avea probabil gemeni.

A durat nouă ani ca să ajung în punctul în care să pot scrie şi să pot vorbi deschis despre mărturia mea. Acesta este rezultatul vinei şi ruşinii asociate cu homosexualitatea. Cu toate acestea, David a scris:  „Aşa să zică cei răscumpăraţi de Domnul, pe care i-a izbăvit El din mâna vrăjmaşului” (Psalmul 107:2). Aşa că am ieşit acum în faţă ca să-L mărturisesc pe Isus Hristos, care poate şi-i va salva pe oamenii Săi în mod personal, nu în păcatul lor, ci de păcatele lor, inclusiv de păcatul homosexualităţii.

Publicându-mi autobiografia sub formă de carte, despre cum trebuie înţeleasă şi învinsă homosexualitatea, am ales un pseudonim, Victor J. Adamson, un nume nou care poate reflecta în sine experienţa mea cu Isus. Pentru că El spune: „Celui ce va birui, Îi voi da... un nume nou, pe care nu-l ştie nimeni decât acela care-l primeşte” (Apocalipsa 2:17).

Ioan 3:16 spune: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El (inclusiv homosexualii), să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.”

„Oricine” cu siguranţă înseamnă eu!

Sub pseudonimul „Victor J. Adamson”, Ron Woolsey este autorul autobiografiei „That Kind Can Never Change! Can They?” În efortul de  ajunge la homosexuali, a înfiinţat şi o reţea web pentru misiune: www.victorjadamson.com.

Tradus şi folosit cu permisiune de pe www.exodusinternational.org.

Aşteptăm comentariul tău la rubrica noastră Contact.