Dumnezeu te iubeşte, schimbarea este posibilă

de Bob Davies şi Lori Thorkelson

Ce este renunţarea?

Trei definiţii de bază ale „renunţării” din dicţionar sunt:

a renunţa la un drept,

a pune deoparte un plan,

a da drumul unui lucru sau unei persoane.

Aceasta arată în termeni mai concreţi despre ce vorbim. Felul de renunţare cu care avem de-a face implică de obicei toate aceste trei acţiuni!

Cine este afectat de renunţare?

Toţi suntem implicaţi într-un anumit fel în renunţare. Zilnic trebuie să facem alegeri. Trebuie să renunţam la lucrurile care ne separă de Dumnezeu. Putem înţelege aceasta când este vorba de lucruri, dar când este vorba de oameni, există deseori confuzie în ce priveşte responsabilitatea noastră creştină. De aceea, renunţarea este atât de dificilă, pentru că deseori implică pe cineva de care suntem cel mai apropiaţi, chiar ultima persoană căreia am vrea să-i dăm drumul.

Ana cunoştea durerea renunţării. Era o femeie evlavioasă care s-a rugat neîncetat pentru un fiu, jurând că îl va dedica în slujba Domnului. Dumnezeu i-a încuviinţat rugăciunea, când i-a dat naştere lui Samuel. Ana l-a adus la templu, spunând: „Pentru copilul acesta mă rugam, şi Domnul a ascultat rugăciunea pe care I-o făceam. De aceea vreau să-l dau Domnului: toată viaţa lui să fie dat Domnului” (1 Samuel 1:27-28). Trebuie să fi fost o renunţare foarte dureroasă pentru o mamă care îşi petrecuse întreaga viaţă tânjind după un copil! Dar priorităţile Anei erau în ordine, şi ea ştia cui îi aparţinea Samuel. Renunţarea nu este niciodată uşoară – oamenii care spun că este, probabil nu au experimentat-o niciodată! Este ceva care este plin de sens numai în contextul unor relaţii profund dedicate.

Este renunţarea o formă de pedeapsă?

Când Dumnezeu ne cere să dăm drumul cuiva apropiat nouă, durerea de a da drumul poate părea ca o pedeapsă – dar NU este! Renunţarea nu este acţiunea lui Dumnezeu care îndepărtează din viaţa noastră pe cineva de care suntem ataşaţi în mod păcătos. Adevărata „renunţare” este o decizie matură pe care o facem ca răspuns la cererea lui Dumnezeu. Avraam a văzut renunţarea la Isaac ca un act de închinare (Geneza 22:5). Când Dumnezeu cere aceasta de la noi, ne testează loialitatea, desăvârşind abilitatea noastră de a ne încrede în El, care este cea mai preţioasă pentru noi. Faptul că Dumnezeu ne cere să renunţăm la cineva este un semn încurajator că El ştie că am stabilit deja o relaţie de încredere cu El. Nu ne cere să renunţăm mai presus de nivelul capacităţii noastre.

Cum diferă renunţarea de părăsire?

Renunţarea este „predarea cuiva”; părăsirea este „renunţarea la cineva”. Când dăm drumul cuiva pe care îl iubim, încetăm să ne mai asumăm responsabilitatea pentru el, dar nu încetăm să ne îndeplinim responsabilităţile faţă de el. Într-o şedinţă de consiliere, am vorbit cu nişte părinţi al căror fiu creştin era activ în stilul de viaţă gay. Era mulţumit că este gay şi avea greutăţi în a-şi păstra serviciul, iar părinţii lui garantau frecvent pentru el din punct de vedere financiar. Când i-au dat drumul băiatului lor, ajutorul financiar a încetat, deşi au continuat să-i transmită în alte moduri dragostea pe care o aveau pentru el.

Care sunt unele aspecte ale renunţării?

Confruntarea cu limitările noastre.

În cele din urmă ajungem în punctul în care ne recunoaştem neajutorarea în legătură cu cel drag al nostru, realizând că am ajuns la limitele dragostei şi înţelepciunii noastre omeneşti. Suntem gata să recunoaştem nevoia noastră de a-L lăsa pe Dumnezeu să preia conducerea.

Recunoaşterea stăpânirii lui Dumnezeu.

Ca Ana, realizăm că persoana pe care o iubim Îi aparţine lui Dumnezeu – nu nouă. Deşi poate că ni s-a încredinţat o poziţie de grijă şi de responsabilitate faţă de ea, în cele din urmă ea Îi aparţine lui Dumnezeu şi este responsabilitatea Lui.

Renunţarea la aşteptările noastre.

Poate că am sperat că multe vor fi împlinite de persoana pe care o iubim: speranţe că ai noştri copii se vor căsători şi vor avea copii; planuri emoţionante pentru viitor, cu soţul sau soţia noastră, pe care le-am făcut când ne-am căsătorit. Şi cu siguranţă nu este greşit să avem aceste speranţe! Dar este parte din renunţare să înţelegem faptul că este posibil ca aceste lucruri să nu se întâmple. Renunţăm la aşteptările noastre, realizând că numai Dumnezeu va aduce împlinire în vieţile noastre, deşi poate nu în felul în care am plănuit noi.

A da cuiva aceeaşi libertate pe care ne-o dă Dumnezeu nouă: responsabilitatea pentru propriile noastre alegeri.

Aceasta este probabil cea mai grea parte a renunţării, faptul de ale îngădui celor dragi ai noştri să înfrunte consecinţele propriilor lor acţiuni, chiar dacă simt durere şi tragedie în acest proces. Este important să înţelegem că aceasta nu arată o lipsă de dragoste din partea noastră. Ca şi copii ai Lui, Dumnezeu ne dă fiecăruia dintre noi aceeaşi libertate de alegere, şi relaţia Lui cu noi este una a dragostei perfecte.

Renunţarea la eforturile de a controla împrejurările.

Într-un mod foarte practic, trebuie să începem să ne încredem cu adevărat în lucrarea Duhului Sfânt. Despărţirea de homosexualitate cere o viziune şi o determinare care pot veni numai de la Dumnezeu. Numai El poate aduce convingerea de păcat şi o dorinţă pentru schimbare. Trebuie să începem să ne purtăm conform cu ceea ce ştim că este adevărat: că Dumnezeu poate rezolva situaţia cuiva mai bine decât orice plan cu care am putea veni noi.

Când dăm drumul cuiva?

Deşi avem poate prieteni care ne sfătuiesc „să dăm drumul cuiva”, Dumnezeu este singurul care ştie când suntem cu adevărat în stare să facem aceasta. Deşi poate că „dăm” permanent pe cineva Domnului în rugăciunile noastre, va veni un timp anume când Dumnezeu ne va cere să-i dăm drumul, şi aceasta, când ungerea şi puterea vor fi acolo ca să o facă. Când Dumnezeu i-a poruncit lui Avraam să-l aducă jertfă pe Isaac, nu  a fost când fiul acestuia era un nou născut, ci când era probabil un adolescent. Cererea a venit când Avraam era pregătit, după ce văzuse credincioşia lui Dumnezeu dovedită în alte împrejurări.

Care este scopul renunţării?

De ce ne cere Dumnezeu să renunţăm la cineva pe care îl iubim? Din perspectiva noastră finită, ne întrebăm: „Ar putea fi oare nesigur de dragostea noastră pentru El? De ce cere Dumnezeu o dovadă atât de drastică a dedicării noastre?” Răspunsurile la aceste întrebări vin numai când înaintăm în cunoaşterea caracterului lui Dumnezeu, înţelegând că tot ce ne cere este în folosul nostru. Scopul renunţării devine mai clar când privim la rezultatele din viaţa noastră: siguranţă crescută şi o libertate mai mare.

Siguranţă..

Renunţarea testează temelia pe care se bazează vieţile noastre. Isus vorbeşte despre fixarea afecţiunilor noastre în lucrurile de sus, dar cei mai mulţi dintre noi vor recunoaşte că afecţiunile noastre sunt destul de legate de pământ. Ne pasă profund de copiii, familiile, prietenii şi slujbele noastre. Sunt preocupări legitime! Când Dumnezeu spune că vrea să-L iubim mai presus de toţi ceilalţi, nu sugerează că ar trebui să avem grijă să nu-i iubim pe alţii prea mult. Dar vrea, mai presus de toate, să aibă dedicarea noastră finală pentru El şi să avem siguranţa noastră finală în El. Lumea în care trăim este instabilă. Oamenii pe care ne bazăm cel mai mult nu sunt stâlpi care nu se clatină. Siguranţa în Dumnezeu nu este o opţiune. Este o necesitate totală, pentru ca vieţile noastre să se bazeze pe ceva solid. Dacă sentimentele noastre de siguranţă s-au legat prea strâns de ceva care se clatină, renunţarea face doar dă dăm drumul celor trecătoare şi plasează înţelegerea noastră în ceea ce este etern şi de neclătinat.

Libertate.

Când suntem capabili să-l eliberăm pe cel de care suntem atât de preocupaţi în grija lui Dumnezeu, suntem eliberaţi de un tip de existenţă gen „montaigne russe emoţional”, în care stările noastre sufleteşti sunt dependente de acţiunile celui drag al nostru. Mama unui gay a ştiut că renunţarea a avut loc când nu se mai cufunda în depresie de fiecare dată când fiul ei menţiona implicarea lui în stilul de viaţă gay. Aceasta nu înseamnă că suntem total neafectaţi de acţiunile celeilalte persoane, ci doar că nu suntem controlaţi de ele. Un alt beneficiu al renunţării este că minţile şi inimile noastre sunt eliberate să se concentreze asupra unor alte lucruri şi să aibă grijă de alţi oameni. Când suntem atât de absorbiţi de o persoană, alte relaţii şi responsabilităţi pot fi neglijate. Faptul de „a da drumul” ne permite să ne angajăm în noi preocupări, cu bucurie şi entuziasm. Suntem eliberaţi de constrângerea de a încerca de a duce acea persoană „înapoi la Domnul”, şi suntem eliberaţi de un sentiment de vină şi de responsabilitate pentru alegerile sale. Deşi poate că nu realizăm, asemenea presiuni din partea noastră pot avea de fapt efectul opus, de a îndepărta acea persoană şi mai mult de Dumnezeu, mai degrabă decât de a o îndepărta de păcatul său. Renunţarea ne eliberează ca să iubim acea persoană într-un mod mai relaxat, neposesiv, dându-i libertatea de a-L alege pe Dumnezeu pentru sine, fără presiunea aşteptărilor noastre.

Tradus şi folosit cu permisiune de pe www.exodus.to.