Hotărârea de a înfrunta durerea
de Alan P. Medinger
Fără durere nu există câştig! Înţelepciunea redusă la un clişeu îşi pierde deseori puterea.
Pentru cel care învinge homosexualitatea, totuşi, aceasta este o înţelepciune pe care trebuie să o luăm foarte în serios. Cu excepţia circumstanţelor speciale în care Dumnezeu face cu adevărat o minune, aproape tot ce trebuie să se întâmple când învingem homosexualitatea, va implica o anumită durere. Căinţa, iertarea altora şi creşterea – care împreună cu vindecarea Domnului sunt elemente ale biruirii homosexualităţii – toate implică o anumită măsură de durere. Lipsa de dorinţă de a înfrunta durerea, este bariera care îi opreşte pe mulţi din cei care vor să învingă homosexualitatea, să experimenteze schimbarea pe care o doresc atât de mult.
Homosexualitatea a luat forma răspunsului nostru la durere – cel mai adesea durerea respingerii, abuzului sau stimei de sine scăzute. Tiparele comportamentului şi gândirii care ne-au condus la homosexualitatea noastră, au fost tiparele autoprotecţiei faţă de aceste dureri. După ce am simţit durerea devreme în viaţă, am devenit hotărâţi să nu mai îngăduim niciodată să ne aflăm din nou într-o poziţie în care experienţele dureroase ar putea fi repetate. Răspunsurile noastre se poate să se fi datorat faptului că experienţele noastre au fost într-adevăr îngrozitoare, sau pot reflecta faptul că, pentru un motiv sau altul, avem o personalitate care are o mare înclinaţie de a evita durerea. Oricum ar fi, fără o anumită dorinţă de a înfrunta durerea, vindecarea nu va progresa foarte departe.
Care sunt durerile care par atât de ameninţătoare pentru cei care înving homosexualitatea, încât evitarea lor devine dominantă în viaţă? Eu văd şapte, foarte comune:
Umilirea – Dacă încerc să fac ceea ce fac alţi bărbaţi (femei), voi da greş şi voi fi umilit, şi aceasta va fi de nesuportat. A fi rănit fizic sau emoţional – Dacă intru într-o poziţie în care nu sunt în control, cineva mă va răni (abuza) şi aceasta va fi devastator.
Respingerea – Nu mă voi apropia de nimeni, astfel nu voi putea fi respins. Nu pot suporta respingerea.
Privirea la întunericul dinăuntru – Aici nu este vorba de a vorbi cu noi înşine, ci mai degrabă de o teamă interioară de a permite Duhului Sfânt să se ocupe de noi în anumite domenii de păcat profund, precum mândria sau mânia.
O viaţă singuratică, tristă – Singura plăcere pe care o am se găseşte în fanteziile mele. Ele nu sunt mult, dar cum aş putea trăi fără ele?
Mediocritatea – Dacă nu excelez, nu am valoare, şi nu pot suporta să mă simt lipsit de valoare. O viaţă castă sau singuratică – Dacă nu primesc o anumită formă de intimitate, pur şi simplu mă voi ofili emoţional.
A dori să înfrunţi dureri ca acestea înseamnă să nu le negi. Respingerea, umilirea, singurătatea şi restul se întâmplă – frecvent – şi sunt dureroase. Dar avem două alegeri; ori riscăm durerea şi ne împăcăm cu viaţa, ori rămânem cu vechile noastre metode de a face faţă. A renunţa la vechile noastre metode de a face faţă înseamnă să părăsim drogul care ne-a stăpânit întotdeauna înainte. Negarea, izolarea, controlul, pofta, toate ne îngăduie să evităm durerea, dar în cele din urmă se transformă din protectorii noştri în temnicerii noştri. Modul nostru de a ne proteja a devenit o robie.
Cum înfruntăm durerea când metodele noastre de a o evita au devenit atât de înrădăcinate? Văd o singură soluţie. Trebuie să vrem să înfruntăm durerea şi să-L lăsăm pe Isus să ne mângâie. Aceasta nu pare să fie o veste foarte bună, nu-i aşa? Dar nu cunosc o altă cale.
La început, aceasta cere să acceptăm adevărul că putem îndura durerea, chiar dacă se întâmplă ce este mai rău. Nu ne va omorî. Nu vom fi distruşi sau devastaţi. Va fi neplăcut, dar putem îndura.
Apoi avem nevoie să fim cinstiţi şi să calculăm raţional costul. Evitarea durerii nu este o opţiune. Mai degrabă, trebuie să ne întrebăm: „Merită să îndur durerea ca să devin cu adevărat liber?” Nu avem promisiunea că Domnul va îndepărta durerea. La urma urmei, chiar El a fost făcut desăvârşit prin suferinţă (Evrei 2:10 şi 5:8). Avem promisiunea că Isus va fi cu noi în suferinţă, dar nimeni nu ştie cu adevărat ce înseamnă aceasta până ce nu trece prin durere cu El.
Avem de asemenea nevoie să vedem că a înfrunta durerea este parte a vieţilor noastre ca şi creştini ascultători. Domnul urăşte modul nostru de a fi proprii noştri protectori. Urăşte să ne vadă întemniţaţi în izolare şi teamă. Ascultarea înseamnă să vrem să devenim bărbatul sau femeia care ne-a creat El să fim, şi nu vom deveni acea persoană până ce nu vom vrea să trecem prin durere. Dar fiţi siguri, crucea este semnul nostru că Isus va trece prin durere cu noi. „Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea. Însă nădejdea aceasta nu înşeală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat” (Romani 5:3-5). Există o veste bună în aceasta. Experimentarea dragostei şi puterii lui Isus în durerea şi suferinţa noastră, va fi o bucurie mai mare chiar şi decât vindecarea pe care o vom simţi.
Tradus şi folosit cu permisiune de pe www.exodusglobalalliance.org.
