M-am rugat iar şi iar si I-am cerut lui Dumnezeu să mă schimbe, dar nu s-a schimbat nimic

 

 

 

Rugăciunea este o unealtă minunată pe care ne-a dat-o Dumnezeu, dar este numai una dintre uneltele care sunt disponibile pentru noi în arsenalul nostru pentru a lupta împotriva comportamentelor păcătoase care ne copleşesc. Cuvântul scris al lui Dumnezeu, Biblia, este o altă unealtă. A fi familiar cu ea, a fi capabil să o foloseşti este o armă împotriva ispitei, este un avantaj pentru cei care luptă cu dependenţa. O a treia unealtă este Trupul lui Hristos. Prin relaţii dedicate cu alţi credincioşi, poţi găsi sprijin şi ajutor în realizarea schimbării pe care o are Dumnezeu pentru cei prinşi în capcana atracţiei faţă de cei de acelaşi sex. Dumnezeu este întotdeauna credincios.

 

 

Tradus şi folosit cu permisiune de pe www.crossover-inc.org.

 

Aşteptăm comentariul tău la rubrica noastră Contact.

 

 



Copyright © 2008-2012 ContraCurentului.com. Toate drepturile rezervate.

Termeni şi Condiţii  |  Administrare