Fidelitate emoţională şi exclusivitate sexuală?
„Priveşte la rata divorţului”
Aici ne întoarcem la afirmaţiile primarului Daley din Chicago, care a afirmat că el „nu ar avea nicio problemă” în cazul în care căsătoriile între persoanele de acelaşi sex se vor oficia în oraşul său. El a adăugat: „Nu vorbiţi cu mine despre căsătorie... uitaţi-vă la numărul mare al divorţurilor”. Am auzit creştini evanghelici care spuneau practic acelaşi lucru: „Cine suntem noi să vorbim, când au loc aşa de multe divorţuri în rândurile noastre? De ce ar trebui să negăm căsătoriile între persoanele de acelaşi sex? La urma urmei, nici noi nu stăm prea bine”.
Astfel dar, din cauză că rata divorţului este ridicată, ar trebui să acordăm homosexualilor o şansă acolo unde noi am eşuat?
Orice gând conform căruia cuplurile de homosexuali le vor oferi copiilor un mediu mai stabil, este contrazis urgent de fapte. Cu toate că lesbienele au dat dovadă de capacitatea de a se implica în relaţii pe termen lung, homosexualii masculini deţin un record copleşitor în a avea o mulţime de parteneri sexuali. Un sondaj amplu al bărbaţilor homosexuali în timpul mişcării homosexuale a perioadei pre-SIDA din anii 70 a arătat că numai 10% din subiecţi puteau fi clasificaţi ca parte a unei relaţii de „cuplu-apropiat”, şi aceste relaţii făceau parte din categoria „relativ monogam”, sau „relativ mai puţin promiscuu”. Doar 17% au recunoscut că au avut mai puţin de cincizeci de parteneri sexuali.
Poate credem că situaţia s-a mai schimbat de atunci, dar un studiu mai recent, făcut pe 156 de cazuri de relaţii masculine homosexuale bazate pe devotament, a arătat că niciunul din mai mult de 100 de cupluri, care au fost împreună mai mult de cinci ani, nu au fost monogame sau exclusive din punct de vedere sexual. Autorii acestui raport, ei înşişi un cuplu homosexual, susţineau că pentru cuplurile masculine, monogamia sexuală este o etapă trecătoare a unei „homofobii interiorizate”, şi că mulţi bărbaţi homosexuali fac diferenţa între fidelitatea emoţională şi exclusivitatea sexuală. Ceea ce contează nu este loialitatea fizică, ci cea emoţională.1 Altfel spus, ei sunt liberi să aibă alţi parteneri sexuali, atât timp cât nu sunt ataşaţi din punct de vedere emoţional de aceştia.
The Handbook Family Diversity [Ghidul diversităţii familiale] a raportat un studiu în care multe cupluri care se autocaracterizează ca fiind monogame au raportat o medie de trei până la cinci parteneri în ultimul an.2 Un studiu arăta că majoritatea bărbaţilor homosexuali au înţeles raporturile sexuale din afara relaţiei ca fiind normale şi priveau adoptarea unui standard monogam ca pe un act de opresiune. În timp ce rata fidelităţii din cadrul cuplurilor căsătorite este departe de a fi ideală, mai multe studii arată că o medie de 82% dintre parteneri susţin că au rămas fideli legământului lor.3 Da, spre ruşinea noastră, multe căsătorii heterosexuale au eşuat. Noi, ca biserică am stat de-o parte, privind cum familiile se destramă sub ochii noştri. Şi cu toate acestea, nu există niciun motiv să credem că cuplurile homosexuale le vor oferi copiilor noştri un mediu mai stabil.
1 Stanton L. Jones şi Mark A. Yarhouse, Homosexuality: the Use of Scientific Research in the Church’s Moral Debate (Downers Groove, Ill.: InterVarsity Press, 2000), 110;
2 Family Research Report, Vol. 18 No. 8, decembrie 2003;
3 Timothy Dailey, Ph. D., Comparing the Lifestyle of Homosexual Couples to Married Couples, 29 aprilie 2004, http://free.org/.
Erwin W. Lutzer, „Adevărul despre căsătoria între persoane de acelaşi sex”, Editura Casa Cărţii, Oradea, 2007, p. 96 – 98. Cartea poate fi comandată la www.ecasacartii.ro.
