Dumnezeu te iubeşte, schimbarea este posibilă

Trebuie să începem să vorbim despre păcatele noastre, păcate pe care le tolerăm în vieţile noastre şi în vieţile bisericilor noastre. Trebuie să ne pocăim de standardul dual care vede păcatul comportamentului homosexual într-o categorie diferită de cea a adulterului, a sexului premarital şi a pornografiei. Trebuie să ne recunoaştem vina în ceea ce priveşte atitudinea noastră, deoarece ne-am comportat ca şi cum păcatele noastre sunt minore în comparaţie cu cele ale comunităţii homosexuale, ale cărei păcate, credem noi, sunt de o altă natură şi care aparţin unei alte categorii. Această atitudine de condamnare ne-a făcut să devenim tăcuţi într-o cultură mai mare.

Avem datoria să menţinem standardele biblice fără şovăire, dar în acelaşi timp să vorbim cu o voce care aduce vindecare şi salvare. La acest capitol am falimentat.

Trebuie de asemenea să recunoaştem că am eşuat să facem distincţie între interesele comunităţii homosexuale radicale şi tinerii din bisericile noastre care ar putea să fie confuzi cu privire la sexul lor. Sau între radicali şi fiul, sau fiica, care a adoptat un stil de viaţă homosexual, care de asemenea caută o cale de ieşire.

Am închis ochii la faptul că sunt mulţi homosexuali în bisericile noastre care şi-ar dori să fie diferiţi, dar care au fost îndoctrinaţi de o cultură care insistă asupra faptului că nimeni nu poate să se schimbe, şi prin urmare un stil de viaţă homosexual este inevitabil. După cum mi-a spus un homosexual: „Aceasta este cartea pe care am jucat-o”. Aceştia sunt oamenii răniţi pe care adesea i-am îndepărtat şi nu i-am ajutat. Oricare ar fi criticile aduse de mine articolului lui Richard Roeper, sunt întristat când aud că oamenii i-au trimis e-mailuri spunându-i că îi urăsc pe homosexuali. Aşadar, stereotipul pe care fiecare dintre noi îl urmează este inevitabil.

Am experimentat o situaţie, şi sunt convins că şi voi aţi avut parte de aşa ceva, în care un lider religios recunoscut, a fost intervievat de presă, numai pentru a face nişte afirmaţii extreme, care nu reprezintă şi convingerile mele. Cu toate acestea, acei dintre noi care sunt pastori evanghelici ştiu că vom fi catalogaţi la fel.

Aşadar, trebuie să ne aducem aminte că comunitatea homosexuală radicală nu vorbeşte în numele tuturor homosexualilor. Când citim despre NAMBLA, North American Man-Boy Love Association, care vrea să scadă vârsta consimţământului sexual la 13 ani, şi când citim că a fost publicată o carte care pledează pentru sexul cu copii, trebuie să ne amintim că autorii nu vorbesc pentru toţi homosexualii. Autorii vorbesc poate pentru un număr mic de homosexuali. Dacă nu ne convine când alţii ne bagă în aceeaşi oală cu alţii cu care nu împărtăşim aceleaşi convingeri, atunci nici noi să nu facem la fel cu comunitatea homosexuală.

În lucrarea mea [Adevărul despre căsătoria între persoane de acelaşi sex], întotdeauna am încercat să fac diferenţa între apărătorii intereselor homosexualilor radicali şi homosexualiii care apelează la serviciile noastre şi care caută ajutor şi speranţă. Trebuie ca sentimentele noastre să fie mai sensibile. Sunt mulţi tineri în bisericile noastre care se tem că ar putea fi homosexuali, şi totuşi ei nu pot vorbi cu nimeni despre lucrul acesta, deoarece se aşteaptă la respingere şi ridiculizare. Prin urmare ei suferă în singurătate, descurcându-se cu sexualitatea aşa cum pot ei mai bine. Această situaţie în care ei ţin secret lucrul acesta îi forţează să devină preocupaţi de sexualitatea lor, şi curând încep să experimenteze. Nu îi ajutăm prin faptul că facem din homosexualitate cel mai mare păcat, iar apoi dublăm dezastrul prin asocierea lor cu radicalii, cu ale căror interese nu suntem de acord.

Dacă ar fi să recunosc, consider că am eşuat în a-L reprezenta pe Hristos şi Evanghelia aşa cum se cuvine, atât lumii întregi, cât şi lumii homosexuale. Am contribuit la o îngustare culturală care le-a permis radicalilor să-şi impună punctul de vedere şi să-şi promoveze cerinţele. Când auzim despre posturi de televiziune care nu văd mare diferenţă între obiceiurile credincioşilor şi ale necredincioşilor, oare nu ar trebui să fim surprinşi că ne-am pierdut impactul în societate?

Nu putem imputa bisericii toată vina pentru ceea ce se întâmplă, deoarece sunt multe influenţe care se revarsă în cultura noastră. Dar, în smerenie trebuie să recunoaştem că mai mult ne-a influenţat cultura, decât am influenţat-o noi pe ea. Iar ceea ce este cel mai rău, ne-am mulţumit cu noi înşine, fără a recunoaşte că avem disperată nevoie să venim cu inimile frânte înaintea lui Dumnezeu pentru propriile eşecuri.

Primul nostru cuvânt adresat comunităţii homosexuale este că noi înşine avem nevoie de pocăinţă.

Erwin W. Lutzer, „Adevărul despre căsătoria între persoane de acelaşi sex”, Editura Casa Cărţii, Oradea, 2007, p. 44 – 47. Cartea poate fi comandată la www.ecasacartii.ro.