Ce are biserica de spus comunităţii homosexuale?
Dacă ni s-ar oferi ocazia să fim ascultaţi, ce am avea noi de spus comunităţii homosexuale? Să recunoaştem, sunt mulţi radicali care nu vor asculta; urechile lor sunt astupate, inimile le sunt împietrite, aşa că nimic din ce vom spune nu va avea vreo importanţă. Aceştia au blocat orice cale de comunicare cu cei care li se opun, în afară de faptul că îi apostrofează.
Dar, sunt alţii, poate majoritatea, care practică homosexualitatea şi care ar fi dispuşi să renunţe la ea, dacă ar crede că ar putea. Conştiinţele lor sunt trezite de greşelile lor, şi cu toate acestea se simt prinşi în capcană. Cred că noi, ca evanghelici, i-am dezamăgit pe aceşti oameni, dintre care mulţi frecventează bisericile noastre.
În calitate de pastor, am ascultat multe istorisiri ale falimentului lor şi ale părerii lor de rău. Am auzit relatări despre molestări, despre lipsa de împlinire în relaţiile sexuale unde nu exista devotament, dragoste, sau compasiune. Indiferent de ceea ce vedem la televizor, comunitatea homosexuală suferă, manifestându-se intenţionat pentru a-şi acoperi durerea. Aceştia sunt oamenii faţă de care trebuie să arătăm compasiune, înţelegere şi de care trebuie să ne pese. Acolo este o lume aflată în suferinţă, iar toate rezervoarele sunt secate.
Cu mai mulţi ani în urmă, când am fost invitat să vorbesc la o conferinţă Exodus (o organizaţie dedicată ajutorării homosexualilor de a-şi părăsi stilul de viaţă), am fost impresionat de suferinţa din comunitatea homosexuală şi am decis să nu mai vorbesc niciodată despre homosexuali fără compasiune şi fără umilinţă. La un mic dejun cu patru sau cinci lesbiene, am aflat că 80% din totalul lesbienelor au fost molestate, sau rănite de bărbaţi, adesea de tată, de un îngrijitor, sau de un străin. Ura lor pentru bărbaţi le-a adus în relaţii cu persoane de acelaşi sex, relaţii care erau greu de întrerupt. Voi cita cuvintele unei femei care şi-a părăsit modul de viaţă: „Dacă m-ai fi întrebat acum un an dacă aş fi ieşit din mişcarea homosexuală, ar fi echivalat cu a-mi cere să mut această clădire... imposibil!”
Prin urmare, tot ce spunem trebuie să fie spus cu înţelegere, compasiune, dragoste şi speranţă. Dar, datorită faptului că iubim şi pentru că ne pasă, trebuie să vorbim.
Erwin W. Lutzer, „Adevărul despre căsătoria între persoane de acelaşi sex”, Editura Casa Cărţii, Oradea, 2007, p. 43 – 44. Cartea poate fi comandată la www.ecasacartii.ro.
Aşteptăm comentariul tău la rubrica noastră Contact.
