Să sărbătorim celibatul
Trebuie să realizăm că unii dintre tinerii noştri cred că s-ar putea să fie homosexuali din cauza sentimentelor sexuale pentru persoanele de acelaşi sex; unii spun că 25% dintre băieţi îşi pun la îndoială, la un moment dat, sexualitatea. Ei au trezit ceva în ei înşişi care le cauzează o stare de confuzie şi îndoială. Un băiat poate crede că este diferit de alţi băieţi; s-ar putea să plângă mai uşor, să fie mai puţin atletic, şi să aibă un temperament artistic, ceea ce stârneşte ironia din partea prietenilor. Din păcate, datorită culturii noastre pro-homosexuale, un astfel de tânăr va fi încurajat să „experimenteze” şi să urmeze acel stil de viaţă. Acest lucru este foarte periculos. Dacă el începe să aibă o astfel de experienţă cu o persoană de acelaşi sex, el îşi va învinge repulsia de a întreţine aceste relaţii nenaturale. El se va gândi în mod greşit că este homosexual, şi probabil se va comporta conform acelui stil de viaţă. Faptul că va păstra totul secret, nu numai că îi va infecta conştiinţa, dar îi va hrăni şi dorinţele.
Atunci când biserica a condamnat puternic homosexualitatea, ea a falimentat în a-i învăţa pe părinţi că copiii trebuie să fie înţeleşi, nu numai crescuţi. Nu este nimic greşit în faptul că un băiat este mai efeminat; aceasta nu este un indiciu că el s-a născut homosexual. Dorinţele homosexuale în ele sunt rezultatul unor factori înconjurători şi al unei culturi care insistă că toată lumea trebuie să fie activă din punct de vedere sexual şi să-şi „descopere sexul”. S-ar putea, de asemenea, ca un astfel de tânăr să fie atras de o persoană de sex opus şi să descopere că zbaterile pubertăţii nu sunt decât o fază trecătoare.
Totuşi, s-ar putea de asemenea ca el să aibă parte de o chemare specială la celibat, prin care Îl va sluji pe Domnul.
Când ucenicii au fost copleşiţi de standardul devotamentului pretins de Isus partenerilor în cadrul căsătoriei, ei au sugerat că poate ar fi mai bine să nu se căsătorească. Dar Isus a făcut următoarea afirmaţie: „Fiindcă sunt fameni, care s-au născut aşa din pântecele mamei lor; sunt fameni care au fost făcuţi fameni de oameni, şi sunt fameni, care singuri s-au făcut fameni pentru Împărăţia cerurilor. Cine poate să primească lucrul acesta, să-l primească” (Matei 19:12). Famenul este definit în general ca un bărbat castrat, căruia i se putea încredinţa un harem sau o gospodărie. Isus a spus că unii sunt făcuţi fameni de către oameni; alţii, spune El, renunţă la căsătorie de dragul Împărăţiei. Dar, există o primă categorie: cei care „s-au născut aşa”. Ei nu sunt chemaţi la o viaţă de căsătorie şi familie. Dumnezeu are alte planuri cu privire la ei.
Nu ar fi deloc exagerat să spunem că am făcut din căsătorie un idol. Celibatarii sunt adesea întrebaţi: „Ei bine, de ce nu eşti căsătorit?”, sugerând că s-ar putea să fie ceva în neregulă cu ei şi cu singurătatea lor. Trebuie să ne opunem acestei mentalităţi conform căreia, căsătoria, cu plăcerile ei sexuale şi responsabilităţile părinteşti, este cel mai bun lucru pentru toată lumea. Trebuie să realizăm că Însuşi Dumnezeu s-ar putea să aibă o chemare pentru cei care sunt singuri, fie din necesitate, fie din alegere. Trebuie să sărbătorim celibatul.
Să ne pocăim de atitudinea noastră
Deja am spus destul de multe în cartea aceasta [Adevărul despre căsătoria între persoane de acelaşi sex] despre nevoia de a sluji homosexualilor, fără a-i judeca, sau arăta cu degetul. Vreau să accentuez de asemenea că nu trebuie să privim homosexualitatea ca pe un păcat care se află într-o altă categorie decât păcatele noastre din cadrul bisericii – adulter, lăcomie, bârfă şi pornografie, pentru a numi doar câteva dintre ele. Ed Dobson (nu are nicio legătură cu James Dobson), pastor principal al unei mari biserici din Grand Rapids, a fost criticat atunci când biserica lui s-a apropiat de homosexuali cu câţiva ani în urmă. Unii se temeau că biserica ar putea fi invadată de homosexuali.
În revista Leadership, Dobson a spus ca şi replică la aceste afirmaţii: „Dacă biserica va fi invadată de homosexuali, ar fi ceva extraordinar. Ei por sta alături de mincinoşi, bârfitori, materialişti, şi lângă noi, toţi ceilalţi care facem loc păcatului în vieţile noastre”. În concluzie, el afirmă: „Când voi muri, dacă se va ridica cineva şi va spune: Ed Dobson i-a iubit pe homosexuali, atunci voi fi realizat ceva cu viaţa mea”.1 Nu-i de mirare că homosexualii continuă să frecventeze biserica lui, cu toate că ştiu că el nu este de acord cu modul lor de viaţă.
Dacă tot ce avem să oferim lumii este un mesaj de judecată, atunci putem înţelege de ce nu ne mai ascultă cei care trebuie să facă cel mai mult lucrul acesta. Bănuiesc că nu mulţi şi-au abandonat modul de viaţă homosexual în urma unui mesaj de condamnare al homosexualităţii. Dar, mulţi au părăsit acel mod de viaţă datorită unui mesaj care le aduce speranţă, har şi răbdare.
Lumea este plină de ipocriţi, de cei care îi condamnă pe alţii că fac anumite lucruri pe care ei înşişi le fac în secret. Credibilitatea în faţa vecinilor şi a prietenilor noştri poate fi cel mai bine alimentată de un spirit de deschidere, recunoscându-ne propriile zbateri şi lipsuri. Dacă vrei să găseşti o punte pentru a-L mărturisi pe Hristos aproapelui tău, împărtăşeşte cu el câteva dintre eşecurile tale. Ei vor fi încântaţi să ştie că tu, ca şi creştin, nu eşti lipsit de falimentele omului obişnuit.
1 Tim Stafford, „Ed Dobson Loves Homosexuals”, Christianity Today, 19 iulie 1993, din arhivele de pe site (http://christianitytoday.com). Biserica lui Dobson, Calvary Baptist, şi biserica plantată, orientată spre „gen.-X”, Mars Hill Bible Church, continuă să slujească acelora care se luptă cu astfel de probleme.
Erwin W. Lutzer, „Adevărul despre căsătoria între persoane de acelaşi sex”, Editura Casa Cărţii, Oradea, 2007, p. 106 – 109. Cartea poate fi comandată la www.ecasacartii.ro.
