Gabi
11.11.2007
Am mai avut până acum tentative de a ţine un jurnal, dar nu a mers pentru că mă opream brusc precum omul care se teme de ceva, un om care ascunde secrete mari şi căruia îi este frică să spună adevărul. Asemeni multora, viaţa mea seamănă cu o călătorie într-un tren. Misterul cel mare al călătoriei este că nu ştiu când voi coborî definitiv din tren şi nici când vor coborî cei ce călătoresc alături de mine.
Scriu... iar gândurile mele zboară departe la amintiri greu de aşternut acum pe hârtie, sunt mult prea multe secrete de dezvăluit.
12.11.2007
A venit mama de la serviciu şi ca de obicei este într-o stare avansată de ebrietate. Vechea rutină: se ceartă cu tata, se mai ia de mine, nici măcar nu ştie ce vorbeşte. Şi când mă gândesc că se întâmplă aproape în fiecare zi! De aceea sunt momente când îmi spun că m-am săturat.
De o vreme n-am mai băut şi momentan în casă pluteşte un puternic iz de tristeţe: mama beată, tata supărat, iar eu deprimat şi speriat.
Ce familie mai e şi asta? Sunt clipe când vreau să plec şi să nu mă mai uit înapoi. Mă simt asemenea unui om rătăcit în deşert care caută o oază, dar vede numai miraje.
Sunt un laş pentru că nu am curajul să fac ceva cu viaţa mea. Mă simt un nimeni, mă simt singur.
Copilăria mea? Nu am fost un copil zvăpăiat cu poftă de viaţă ci dimpotrivă, eram un omuleţ sensibil cu părul castaniu, cu ochi căprui şi visători.
Timiditatea mi-a afectat copilăria şi am avut mult de luptat cu ea. Nu eram genul care să joace fotbal, să se caţere prin copaci sau să se scalde în râu. Stăteam mai mult cu fetele şi-mi plăcea să mă joc cu păpuşi. Ţin minte cum luam rochii de-ale mamei şi pantofi cu toc şi-mi imaginam că sunt fată. Nu mă atrăgea nimic din jocurile băieţilor şi mă feream de ei. Visam cu ochii deschişi cum e să fii fetiţă. Visam prea mult, iar sufletul meu era aproape de Dumnezeu.
Totuşi o parte a copilăriei mele a fost marcată de severitatea tatei. M-a ajutat acest lucru mai târziu, dar numai într-o anumită măsură. Copil fiind, am fost marcat de bătăile şi jignirile pe care mi le aducea şi aceasta m-a făcut să mă închid în mine însumi. Crescând, am devenit din ce în ce mai singur.
13.11.2007
M-am trezit pe la 11, am fumat o ţigară şi mi-am băut cafeaua. Stând în bucătărie mă gândeam că ar fi bine să nu mai exagerez cu băutura. M-a sunat mama şi parcă îi părea rău pentru aseară.
Speram ca azi să nu vină iar beată. Dar m-am înşelat. A băut. S-a certat îngrozitor de tare cu fratele meu iar eu nemaisuportând ţipetele lor m-am dus în bucătărie să fumez. Când oare va fi linişte în casa mea? Nu mai vreau să aud certuri din cauza banilor şi a alcoolului. Dacă aş avea o putere supranaturală aş lua tot răul asupra mea, lăsând să triumfe binele, dar din păcate, îmi este imposibil să o fac.
Adolescenţa mea? „Ajută-mă, Doamne, să nu devin un om rău!”, am spus printre sughiţuri de plâns. Aveam 13 ani când m-am rugat Domnului să nu cad în patima răului. Eram în perioada de pubertate şi vedeam că ceva se schimbă cu mine. Eram speriat şi mai ales ruşinat de modificările din corpul meu.
Adolescenţa mea a fost destul de zbuciumată. Simţeam că ceva nu era în regulă cu mine că eram puţin diferit de ceilalţi. Nu vedeam nimic frumos la o femeie, mă atrăgeau băieţii. Când inima a început să-mi vibreze pentru un coleg de şcoală, mi-am dat seama că am intrat într-un lung coşmar, care nici până acum nu s-a terminat.
În clasa a X-a m-am îndrăgostit nebuneşte de un coleg. Eram înnebunit după el, mă visam în braţele lui şi-mi imaginam cum mă sărută. Mă masturbam gândindu-mă la el aproape în fiecare zi. Dar el mă privea ca pe un simplu coleg. Într-o zi l-am văzut cum îmbrăţişa o fată şi parcă ceva s-a rupt în mine. Nu mai vroiam să învăţ nici să mai vorbesc cu cineva. Eram fericit numai când era el lângă mine.
Viaţa de liceu m-a transformat dintr-un copil visător într-un tânăr, depresiv cu gânduri de sinucidere. Îmi aduc aminte cu tristeţe cum în timpul liceului umblam cu calmante în buzunar spunându-mi că le voi lua în orice moment. O nebunie! Ce n-aş da să mă întorc în trecut şi să am mintea de acum oentru a-mi repara greşelile. Asta e... nu pot să mai fac nimic acum.
15.11.2007
Mă întorc din nou la adolescenţa mea nefericită. Mă gândesc deseori la trecut, ca un om disperat, care caută ceva frumos în inima lui goală dar nu găseşte nimic.
Am făcut multe prostii: exces de ţigări, cafea, alcool şi calmante, tentative de sinucidere şi fugă de acasă. Din toate nu m-am ales decât cu răni grave ce-mi îndurerează sufletul.
De când mă ştiu am căutat un răspuns la greşelile mele. Nu am avut puterea de a spune că sunt homosexual, de aceea am minţit şi i-am făcut pe cei dragi să sufere. Nu m-am găndit şi la ei. Păcat. Aş vrea să întorc timpul înapoi să repar măcar ceva.
Toate au un început, ca şi greşelile mele din adolescenţă. La 15 ani m-am apucat de fumat, la 17 ani, disperat că cel de care eram îndrăgostit şi care îmi era coleg de clasă nu mă privea decât ca pe un simplu prieten, mă gândeam la sinucidere şi de asemenea mă simţeam extrem de singur.
Tot la 17 ani am început să dau de gustul alcoolului. Ca orice puşti de pe vremea mea, vroiam să par interesant. Furam bani de acasă ca să dau de băut colegilor mei, cumpăram practic prieteni. Ţin minte că m-am îmbătat odată atât de tare încât m-a cărat un coleg acasă aproape pe braţe. Atunci m-a văzut mama prima oară beat.
Mă uram, îmi crestam cu lama venele de la încheieturile mâinilor. Îmi anesteziam durerea sufletească prin cea fizică. Eram fără minte, nu conştientizam că-mi făceam rău. Anii au trecut, iar greşelile mele au devenit mai grave. Greşeli din trecutul meu ce nu pot fi uitate.
19.11.2007
Este o dimineaţă rece, iar eu beau o bere şi scriu. Apropo de băutură, iar am exagerat în ultimul timp şi trebuie să mă opresc, nu se mai poate aşa. O să ajung un alcoolic notoriu. O să vorbesc acum despre problema mea cu alcoolul şi despre motivul pentru care m-am apucat de băut.
Alcoolul este un drog de care dacă abuzezi ai mari probleme. Nimic nu este mai periculos decât să fii alcoolic.
Ţin minte că eram prin liceu când am început să beau. Vroiam să par altfel faţă de cei din jurul meu, mi se părea că eram cool dacă beam un vin sau o tărie. Atunci m-am oprit la timp, dar anii au trecut şi excesul de băutură nu a întârziat să apară.
Consider că-ţi trebuie un motiv plauzibil ca să te apuci de băut. Aşa a fost şi cu mine: vroiam să uit de o decepţie în dragoste, vroiam să uit de Florin, un fost coleg de serviciu.
În momentul când a plecat din viaţa mea, sufletul meu a murit şi atunci mi-am găsit consolare în alcool.
„Hai că plec, promit că te sun!”, au fost ultimele lui cuvinte.
Atunci, după ce a dat noroc cu mine şi l-am văzut că pleacă, am murit, căci inima mea s-a frânt. O durere imensă ce nu poate fi descrisă în cuvinte m-a copleşit. Acela a fost momentul în care mi-am dat seama că viaţa mea trebuie înecată în alcool, chipurile ca să uit durerea imensă care mă copleşea.
A doua zi am băut în neştire. La 12 noaptea Florin părăsea graniţa României, iar eu, la acea oră, eram atât de beat...
Aşa am început să beau. La început înlocuiam cafeaua de dimineaţă cu câte 50 g de coniac, apoi am mărit doza până am ajuns la 300 g. Urmau câte două sticle de vin şi când simţeam că mă îmbăt cu adevărat, vomam în chiuveta din magazia restaurantului la care lucram. Mă trezeam şi o luam de la capăt cu bere, mult prea multă bere. Nu mâncam aproape nimic. Eram un anorectic alcoolist. Mă simţeam murdar, dar obsesia mea pentru Florin, care persista în mintea şi în inima mea, mă făcea să continui să mă distrug. Plecam de la serviciu atât de beat încât trecând prin faţa bisericii spărgeam troiţa. Eram un disperat cu sufletul rănit.
Pentru alcool aveam un motto: „Să nu refuzi niciun pahar de băutură”. Vindeam mâncare, haine şi lucruri dragi sufletului meu pe băutură. Dimineaţa dacă nu beam ceva tremuram tot, nu eram în stare nici să vorbesc. Beam pe ascuns, fără să ştie nimeni. În puţinele momente de linişte, când eram treaz, intram în panică. Îmi era frică de realitate. Mă duceam la baie şi uitându-mă în oglindă plângeam, apoi luam un big şi-mi crestam venele.
Punctul culminant, când mi-am dat seama că mă îndreptam înspre distrugere, a fost într-o dimineaţă. Avusesem o noapte îngrozitoare de beţie şi a doua zi i-am povestit unei bune prietene despre marile mele probleme. Spălam amândoi vase, iar eu am început să plâng. I-am spus tot, cum beam vin pe ascuns şi vomam apoi în magazia de alimente ca apoi, trezindu-mă, să o iau de la început. Era un strigăt de ajutor. Draga de ea, a vrut să mă ajute şi impresionată, a încercat să-mi dea sfaturi. Ruşinea a venit după aceea: am părăsit serviciul din cauza alcoolului, pentru că au aflat toţi, nu de la ea ci de la mine.
Acum continui să beau. Nu mai rezist mult, arăt îngrozitor de slăbit şi fără vlagă. Sunt ca o umbră pe pământ care merge, vorbeşte, dar nu simte bucuria vieţii. Vreau să fiu fericit, să fiu iubit. Trec prin clipe grele. Sper ca înaintând în viaţă, să nu cedez nebuniei.
23.22.2007
Aş vrea să vorbesc despre dragoste. Ce cuvânt dureros, iubirea! O singură dată am iubit cu adevărat. Raiul meu s-a transformat însă în iad.
Aş vrea să mă împart în două pentru mâine. Să mă duc la o petrecere, dar să şi lucrez. Aş alege prima variantă, pentru că e de băut, seara ar curge multă băutură. Sunt ameţit, am băut destul de mult. Am ieşit în oraş cu fratele meu şi cu trei prieteni. Am pus ochii pe un ospătar care mi-a adus aminte de Florin.
Am fost la nunta lui şi am avut un gust amar, căci îmi imaginam că sunt mireasa lui. Dar el nu este ca mine, este hetero. Nu i-am spus niciodată că sunt gay. Ce chestie! Dragostea este un joc ciudat: sau amândoi câştigă, sau amândoi pierd. Din noi doi, eu am fost cel care a pierdut. Nu e vina lui, ci a mea. De ce oare această inimă blestemată pe care o port în piept a trebuit să iubească? Şi oare de ce atunci când nu a simţit iubire şi-a înecat amarul în alcool? Oare aşa slab am fost?
Florin a intrat în viaţa mea când tocmai tânjeam după dragostea pierdută şi am crezut că este omul visurilor mele. Ce crunt m-am înşelat însă! Speram că el îi va înlocui pe Bogdan şi Costel, ceilalţi doi băieţi, tot hetero, care mi-au umplut sufletul cu amar şi deznădejde.
Se spune că speranţa moare ultima. Eu am murit odată cu speranţa. Acum beau, alcoolul mi-e ca un frate, un frate care mă distruge încetul cu încetul.
26.11.2007
Sunt alcoolic, am băut atât de mult... Mă doare sufletul; chiar acum când scriu, urlă inima în mine de durere. Nu am şanse să mă îndrept. Aş vrea ca cineva să aibă grijă de mine, dar cine? Sunt un alcoolic şi atât. Mi-e silă de mine, mă urăsc atât de mult. Nimeni nu poate fi prieten de mine pentru că-i alung pe toţi. Mi-e scârbă de mine.
24.11.2007
Gata, am hotărât să mă las de băut. Nu mai pot, mă simt slăbit şi gol pe dinăuntru şi tremur tot. Sunt plin de remuşcări, nu mai vreau să beau. Mă îmbărbătez singur şi totodată mă chinui. Sper să rezist tentaţiei. Mi-am promis, dar vreau să văd dacă am curajul să merg mai departe. Sper să reuşesc.
29.11.2007
Scriu în jurnal. Ultima oară când mi-am aşternut gândurile aici, a fost într-un moment de beţie totală. În seara respectivă am făcut lucruri de neconceput pentru un om normal: cu mintea îmbibată de alcool, am fugit la baie şi plângând, am încercat să-mi tai venele. Port şi acum cu ruşine rănile de la încheietura mâinii stângi. Acum însă nu am băut nimic. Simt nevoia unei beri, totuşi mă abţin. Nu mai vreau să pun alcool în gură.
Aseară eram pe net, când am făcut întâmplător cunoştinţă cu un tip, un gay ca mine. Am vorbit mult, m-a şi sunat. Sunt fericit că mai este cineva ca mine care mă poate înţelege. E un băiat de treabă, pe care îl cheamă, culmea, Florin.
Ce chestie, de-abia ne-am cunoscut şi am vorbit atât de multe. Două inimi pustii, două umbre ce poartă povara unui blestem, acela de a fi gay, s-au întâlnit într-un mod atât de bizar şi de simplu.
Aştept cu nerăbdare să vorbesc cu el. Mi-a plăcut vocea lui, felul lui de-a fi. Este un om ce a apărut în viaţa mea atât de banal, dar care îmi umple sufletul gol cu o fericire plăcută. Nu pot să clădesc munţi, nici să câştig curcubee, dar aş vrea ca Florin să mă lase să-i fiu prieten.
La începutul acestui jurnal am spus că viaţa e ca un tren, iar eu, pasager fiind, caut cu diperare un om care să-mi ţină companie în compartiment până la sfârşitul călătoriei. Oare omul acesta este Florin? Simt că el este cel de care mă voi îndrăgosti şi îmi doresc să nu sufăr încă o dată. Nu ştiu dacă aş mai rezista la o nouă lovitură. Se spune că îţi ia un minut pentru a-ţi da seama că o persoană este specială, o oră pentru a o judeca, o zi pentru a o iubi sau adora, şi o viaţă întreagă pentru a o uita.
Nu am băut mult în ultimele zile, doar câteva beri. Vreau să renunţ definitiv la alcool şi dacă este nevoie mă voi duce la Alcoolicii Anonimi. Când îl voi întâlni pe Florin trebuie să fiu un om curat. Nu cred că este omul care să mă dezamăgească, vorbeşte atât de frumos şi este atât de cald...
Părinţii mei ştiu că sunt gay dar nu mă interesează, vreau doar să fiu fericit. Merit şi eu puţină înţelegere. Ai mei nu sunt de acord cu Florin, dar eu îl iubesc, îl ador, mi-e atât de drag. Voi lupta pentru ce vreau să-mi aparţină.
19.12.2007
Doamne, de când nu am mai scris, de când nu am mai aşternut pe hârtie dezamăgiri şi durere! Inima îmi este sfâşiată între beţii crunte şi treziri la realitate atât de dureroase încât îmi rănesc inima.
Florin nu mai există. M-a sunat şi mi-a spus că pleacă în Spania. A plecat din viaţa mea atât de brusc, de brutal. De ce trebuie să gândesc cu sufletul? De ce trebuie să plătesc atât de scump? Am băut mult în ultimul timp, până nu am mai ştiut de mine. Ce rost are să lupt? Pentru ce să trăiesc? Nu am niciun scop în viaţă. Am bani, câştig destul de bine, dar cu ce mă încântă asta dacă inima mi-e goală? O să beau până mor. O să intru în comă alcoolică. Moartea este singura mea scăpare.
Sunt beat, recunosc, am băut destul şi ştiu că nu mă voi opri. La beţie m-am certat şi cu Alina. Cine este Alina? Un om drag sufletului meu, care m-a iubit mult.
24.12.2007
Este ajunul Crăciunului. Se simte mirosul sărbătorilor. Singur de Crăciu, aşa mă simt, cu toate că părinţii sunt cu mine. Totuşi am un motiv de mândrie: adevăratul cadou pe care mi l-am făcut este că nu mai beau. Lupt din toate puterile să nu mai pun alcool în gură. De ieri nu m-am mai atins de băutură.
29.12.2007
A tecut şi Crăciunul. Când nu am lucrat, am stat închis în casă. M-am baricadat între cei patru pereţi ai camerei mele şi m-am gândit la trecut. De pe data de 23 am băut numai trei beri şi 100 g de coniac, puţin, spun eu. Încerc să lupt, trebuie să lupt. Vreau să devin un om curat – curat şi singur. De fapt singurătatea îmi este ca o soră. Ce mai viaţă!
Florin mi-a trimis câteva mesaje pe mess, dar ce folos?
Ascult muzică şi scriu despre mine şi sentimentele nele. Am de gând să mă las şi de fumat, oare voi putea? Aveam 16 ani când am aprins prima ţigară.
Am amintit odată de Alina. Doamne, cât aş avea de scris despre fata asta! M-a iubit atât de mult, iar eu nu am ştiut decât să o rănesc. A fost singura femeie cu care am avut relaţii sexuale. Am trăit îmtreună doi ani.
03.01.2008
Au trecut şi sărbătorile. Nu le-am simţit pentru că am lucrat de Crăciun şi de Anul Nou. Îmi doresc ca noul an să-mi aducă fericire. Aştept bucuriile vieţii dar totul e în zadar.
Ce tristă zi am azi! Ascult din cameră certurile părinţilor: mama e beată, tata supărat şi culmea, aşteptăm preotul pentru a ne sfinţi casa. La beţie mama a recunoscut că are pe altcineva în viaţa ei. Ce crudă e băutura, o ştiu din proprie experienţă. M-am săturat să-i aud pe ai mei certându-se, mi-a ajuns răbdarea la limită. Sunt atâtea familii fericite, a mea de ce nu poate fi? De-abia aştept să vină preotul, ca apoi să plec din casa asta plină de tristeţe. O să mă duc să mă plimb, să beau o bere sau o cafea. Mă voi întoarce după ce se va termina totul. Durerea din suflet mă sfâşie când îmi văd familia aşa.
08.04.2008
Viaţa e o piesă de teatru dramatică, iar eu un actor ce joacă un rol; în sală sunt oameni care nu fac altceva decât să râdă de mine. De ce râd de mine? Fiindcă beau, merg prin cluburi de noapte, fac streaptease în bar, sau mai rău, mă îmbăt în mijlocul zilei şi sunt dus acasă de vreun aşa-zis prieten milos. Ce fac eu când sunt treaz? Sufăr, mă apucă disperarea şi beau, cumpăr prieteni pentru că mă simt singur.
Mi s-a spus să încetez pentru că mă distrug, dar eu merg pe drumul cel rău, parcă sunt într-un labirint şi nu găsesc ieşirea din coşmarul vieţii mele. Adevărul e că ascund marele meu secret, faptul că sunt gay. Cui să-i vorbesc despre asta?
Lunile de început de an le-am petrecut mai mult beat, ziua sau seara, nu mai spun de weekenduri când plecam deprimat prin baruri şi beam, cheltuiam mulţi bani şi mă prosteam atât de rău încât mă făceam de râs ca apoi, urcat într-un taxi, să ajung acasă, unde bineînţeles ai mei mă certau. A doua zi regretam totul. De ce toate acestea? Pentru că sunt un homosexual care vrea cu disperare să fie fericit? Durerea din inima mea este atât de mare şi nu pot spune nimănui.
Se zice că este o nebunie să urăşti toţi trandafirii doar pentru că te-ai înţepat într-un spin. Acel trandafir al cărui spin m-a înţepat se numeşte Florin. Nu este vina lui şi nici nu este vorba de acel Florin pe care l-am cunoscut pe internet, ci despre marea mea dragoste. Chiar ieri a venit la locul meu de muncă şi l-am servit.
De acel Florin de pe internet nici nu vreau să mai aud. Am sperat iar el şi-a bătut joc de mine. Era doar un regizor de filme XXX care vroia să mă racoleze în distribuţiile sale, adică să fiu actor de filme porno. L-am refuzat, iar el m-a îndepărtat din viaţa lui. Ţin minte cum mi-a spus rece: „Vroiam de la tine doar să faci sex cu un negru în filmele mele. Nici nu ştii ce pierzi”. Am suferit în tăcere şi am plâns fără să mă vadă ai mei, dar acum a trecut.
De curând, prin faptul că am avut probleme la serviciu, mi-am dat seama ce rea este lumea. Puţini din cei care mă înconjoară au sentimente pentru mine.
06.05.2008
Mă îndrept vertiginos către distrugere, numai păcate fac.
Acum câteva zile, în perioada de Paşte, mi-am invitat un coleg acasă şi ameţit de aburii alcoolului i-am făcut sex oral. Acum trei zile am venit acasă cu nişte vecini care îmi sunt şi prieteni. Eram toţi beţi şi în timp ce unul dintre ei făcea sex cu o verişoară de-a mea, eu în bucătărie trăgeam de celălalt să se culce cu mine. A ieşit un scandal mare cu bătăi şi înjurături, ca apoi să afle tot cartierul.
Nu ştiu ce este cu mine, parcă aş fi posedat. Cu cât încerc să fug de problemele pe care mi le fac singur, cu atât sunt mai atras de ele. Caut cu disperare înţelegere şi iubire dar tot ce ating se schimbă în rău. Aş da orice să nu-mi mai fac familia să sufere. Poate ar fi mai bine să mor, aşa aş scăpa de suferinţa ce mă macină. Sunt momente când beau până nu mai pot şi de multe ori am spus că încetez, dar nu pot.
14.05.2008
Dimineaţa m-a sunat Alina şi ne-am întâlnit. Am rămas uimit de cât de schimbată este. Stau şi mă gândesc prin câte am trecut amândoi, de câte ori am minţit-o şi am făcut-o să mă ierte, ca apoi să-i frâng inima. M-a iubit iar eu am împins-o spre autodistrugere. Poate că într-o zi voi povesti despre ea.
Sunt încântat că de două zile nu am pus alcool în gură şi că vreau să mă las de fumat.
26.05.2008
Este o zi superbă afară. Stau cu geamul deschis şi aud cântecul păsărelelor. Aş vrea să îmi adun gândurile şi să scriu pentru că am atâtea de spus, dar nu-mi găsesc cuvintele. Tot am vorbit despre problema mea cu alcoolul, dar nu am spus de unde a început. Sincer nu-mi aduc aminte de primul pahar, dar alcoolul mi-a condus viaţa de multe ori.
Am început să beau mult când Florin, marea mea dragoste, a plecat în Italia. Mă simţeam singur. Nu ştiu cum iubesc cei din jurul meu, dar eu l-am iubit pe Florin cu toată inima, iar când a plecat, iadul s-a dezlănţuit în mine.
Ţin minte şi cum a fost prima oară cu un bărbat. Aveam 16 ani. Am invitat în casă un vecin retardat şi împins de o dorinţă nebună, i-am făcut sex oral.
O singură dată am simţit plăcerea carnală. Până atunci nu avusesem relaţii intine în adevăratul sens al cuvântului, ci numai sex neprotejat cu heterosexuali pe care îi ademeneam la ieşirea din local, prea beţi ca să-şi dea seama ce se întâmplă, sau cu homosexuali necunoscuţi, în locuri publice. Nu mă temeam de SIDA, oricum nu vroiam să trăiesc.
Un singur bărbat m-a satisfăcut din punct de vedere sexual. Cum l-am cunoscut?
Bătea un vânt uşor şi era aproape 12 noaptea. O maşină a oprit. „Unde mergi?” I-am spus. „Unde se află?” „La 30 km distanţă.” „OK, hai că te duc eu.” Am urcat în maşină şi am început să pălăvrăgesc ca de obicei, mult şi inutil. După un timp, tânărul, destul de prezentabil, a spus: „O să te întreb ceva. Eşti cumva gay?”. Am făcut-o în maşină. Am încercat să mai dau de el, dar nu am reuşit.
Am avut atâtea speranţe de la bărbaţii de care am fost îndrăgostit: Bogdan, Florin, Costel şi mulţi alţii, dar de fiecare dată m-am înşelat şi am suferit.
20.05.2008
Este o zi frumoasă, dar ce folos că totul străluceşte afară dacă în inima mea este întuneric? Sunt deprimat, vreau să fac multe dar nu îmi reuşeşte nimic: vreau să fac baie însă mi-e lene; vreau să sun o prietenă, dar nu am chef; aşa de mult doresc să beau o cafea dar durează până o fac şi nu vreau să mă întâlnesc cu tata prin bucătărie, aşa că stau închis în camera mea şi deapăn amintiri.
În sfârşit, am îndrăznit să ies din casă şi mi-am băut cafeaua la o prietenă.
Tot azi m-a sunat şi Andrei, un fost coleg de muncă, pretextul despărţirii mele de Alina. Ce amintiri!
Sunt mai bine de trei ani de când o cunosc pe Alina. A intrat în viaţa mea într-o dimineaţă însorită de 14 februarie, chiar de Sfântul Valentin. Ce repede a trecut timpul pe lângă noi şi ce cuplu am format! Pentru unii frumos, pentru alţii comic, eu fiind actorul, iar ea spectatorul inocent care a pus suflet în piesa de teatru pe care noi doi o jucam. Dacă aş fi fost normal, poate eram şi acum cu ea.
Cum pot descrie o relaţie atât de zbuciumată? Viaţa e încurcată şi peste măsură de ciudată. Eu gay, ea o fată inocentă ce visa la viaţa de familie. Aşa am început să avem o relaţie bazată mai mult pe prietenie decât pe iubire. Vroiam să fiu totuşi cu ea, o vroiam alături de mine şi în aceeaşi măsură o respingeam. Eram doi romantici nebuni, ce se bucurau de primele raze de soare, de frunzele din copaci şi de cei din jur. Aveam locurile noastre preferate, melodiile noastre şi vise, mult prea multe vise. Ea mă iubea dar eu nu o iubeam, ea visa cu ochii deschişi, iar eu sufeream în tăcere că nu puteam să mă îndrăgostesc de ea. Cu timpul relaţia noastră a devenit serioasă, ne-am cunoscut reciproc familiile, totul era parcă desprins din filmele de dragoste. Până într-o zi...
Alina îşi închiriase un apartament într-un oraş apropiat, pentru a-i fi mai uşor cu facultatea. Mă duceam tot timpul la ea şi mă prefăceam că mă simt bine. Am reuşit să facem şi dragoste. M-am chinuit să mă culc cu ea, am închis ochii şi m-am gândit la Florin.
Nu am mai suportat însă să o mint şi mi-am spus: gata, trebuie să se termine, nu vreau să o mai fac pe actorul grăbit, nu pot să stau din milă cu ea. Eram în acel apartament, singur, meditam şi sufeream. Alina era la muncă. Am plecat lăsând un bilet pe care scria: „Dacă mă iubeşti, lasă-mă să fiu liber”. Da, vroiam să fiu liber cu adevărat şi să nu mai trăiesc în minciună; nu doream decât să găsească pe cineva care să o merite cu adevărat.
Am plecat din viaţa ei atât de urât. Eu, care sufeream din dragoste, făceam pe cineva să sufere din cauza aceluiaşi sentiment. Pentru ea a fost sfârşitul, un şoc total. Mi-a spus mai târziu că o aruncasem într-o prăpastie din care cu multe luni în urmă o scosesem, şi avea dreptate. Sufletul meu, rănit din cauza lui Florin, nu mai ştia să iubească, iar când ea a încercat să-mi ofere iubire, a ripostat.
Am stat despărţiţi puţin timp. Vroiam să văd ce face această Alina care refuza cu încăpăţânare să plece din mintea mea. Într-o noapte, la 3 dimineaţa, ne-am împăcat. Au urmat apoi alte luni împreună, luni în care am fost mai apropiaţi ca niciodată.
Pentru ea am lăsat un seviciu bun şi am plecat de acasă, cu toate că familia mea nu a fost la început de acord. Am ieşit din casă nervos, mă certasem rău cu părinţii, aruncând într-un rucsac o pereche de pantaloni şi albumul meu cu poze, trântind apoi uşa după mine. Mi-am lăsat mama plângând în bucătărie. Oare unde mi-a fost capul?
O perioadă totul a decurs normal între mine şi Alina; au fost probabil cele mai frumoase clipe petrecute împreună. Dar în viaţa noatră au intrat alte persoane, care făceau parte din anturajul nostru. A urmat declinul, un coşmar din care ne-am trezit prea târziu. Intimitatea noastră fusese serios afectată, iar eu începusem să urăsc tot ce ţinea de prietena mea. Nu lucram nicăieri, nu aveam bani, nici măcar mâncare, dar le spuneam părinţilor mei că îmi mergea bine. Minciuni. Mâncam ceapă prăjită în tigaie cu pâine frământată de noi, în aşa hal ajunsesem.
Vina era a noastră. Primisem în apartament încă trei persoane, pentru a avea relaţii sexuale în grup. Eu şi Alina am ajuns să dormim pe jos, fiindcă paturile erau ocupate de cei pe care îi numeam „prieteni”. Cât de creduli eram! Din cauza situaţiei în care singuri am intrat, nu era zi să nu ne certăm şi să nu ţipăm unul la altul.
În cele din urmă proprietarul ne-a dat afară, pentru că nu plătisem chiria de mult. Nici atunci nu am vrut să plecăm acasă. Ne-am dus în alt oraş la nişte cunoştinţe, unde am stat câteva zile. Relaţia noastră ajunsese un asemenea dezastru încât într-o noapte am vrut să o strâng pe Alina de gât.
Mă întreb de ce nu i-am spus de la început adevărul că sunt gay? Poate nu se mai întâmpla nimic din toate acestea, poate nu mai treceam prin ce am trecut atunci. Ţin minte că stăteam în faţa muzeului de istorie şi mâncam pâine. Era un ianuarie rece şi întunecos. Pierdusem practic totul: casă, bani, fericire. A vrut să se arunce în faţa unei maşini iar eu, disperat, am oprit-o în ultima clipă. Ne-am întors până la urmă acasă. Toate ne mergeau rău şi totuşi eram împreună. Nimeni nu ne-a fost alături în acele momente grele, toţi ne jigneau: fratele, tata şi mama ei.
Cu două săptămâni înainte de Paştele din anul 2005 ne-am logodit într-un cadru romantic: până şi acolo am jucat teatru. Am cerut-o de soţie într-o noapte cu lună plină. Am căzut în genunchi, i-am pus inelul pe deget, iar ea a început să plângă. Logodna noastră a ţinut însă doar două săptămâni, atât. Iar Paştele l-am făcut cu familia, fără Alina.
Câteva luni mai târziu ne-am întâlnit iar, dar de-abia am schimbat câteva vorbe. Împăcarea noastră a venit ca din senin. Eram prea obosiţi de atâta suferinţă. Eram două suflete rătăcite. Am hotărât amândoi să nu ne mai minţim, şi un lucru foarte important, să nu mai lăsăm pe nimeni să se bage în viaţa noastră. Am luat-o practic de la început. A mai trecut astfel o perioadă, eu m-am angajat, apoi m-am îndrăgostit de Andrei; Alina nu mai reprezenta nimic pentru mine.
Ne-am întâlnit înainte de sărbătorile de iarnă din anul 2006 şi am hotărât de comun acord să ne despărţim. Ne-am separat simplu, la o cafea. Acum, după un an şi jumătate, am rămas prieteni şi ne stă mai bine aşa. Andrei a fost şi el o dragoste imposibilă. Acum ştiu că Alina m-a iubit sincer, din tot sufletul, iar eu nu am făcut decât să-i zdrobesc inima. De ce oare atâta suferinţă? Pentru că sunt gay?
03.06.2008
Sunt bucuros că fratele meu a făcut netul. Am găsit iar un gay ca mine, îl cheamă Radu. S-ar putea să ne şi întâlnim luna aceasta, dar nu prea am speranţe.
04.06.2008
Am avut o zi îngrozitoare: m-am certat cu tata, cu fratele meu, nu mai pot. Vreau să mor pentru că inima îmi e plină de păcate. După ce m-am certat cu ai mei, supărat, am plecat în grădină unde l-am întâlnit pe retardatul cu care mi-am început viaţa sexuală. M-am dus la el şi i-am făcut sex oral, dar ca de obicei nu a mers, pentru că este impotent. Acum stau închis în camera mea, singur. Sunt ameţit şi deprimat şi vreau să-mi tai venele. Dumnezeule, ajută-mă!
11.06.2008
Recunosc că sunt un nimeni, că păcătuiesc mult, dar m-am săturat să fiu bârfit, să mă aflu în atenţia celor din jur, care mă arată cu degetul şi râd de mine.
15.08.2008
După multe ezitări, la insistenţele unei prietene, m-am dus de trei ori la Alcoolicii Anonimi. Am renunţat pentru că îmi este teamă de oameni. Mi-am făcut însă curaj să-i spun medicului de familie că sunt alcoolic şi să-i cer trimitere pentru investigarea ficatului. Faptul că nu mi-a dat trimitere, ci mi-a făcut programare pe loc la un spital particular pentru alcoolici, unde şase zile de tratament m-ar fi costat 200 de euro, m-a dezamăgit. Nu aveam banii necesari şi chiar dacă i-aş fi avut, nu mă vindecam în şase zile.
Nemulţumit că nu primesc ajutor, mi-am schimbat medicul de familie. Cel pe care îl am acum este doctor bun. Nu i-am spus că sunt alcoolic, dar am insistat că vreau să-mi cunosc starea de sănătate. A fost de acord să mă ajute cu analizele periodice, deşi întârziasem mai bine de două luni. La ecografie s-a descoperit că am pete pe ficat. Urmez tratament prescris de medicul de familie, dar ar trebui să merg la un specialist faţă de care să fiu sincer cu privire la alcoolismul meu.
De două luni nu am pus alcool în gură. De când nu mai beau, am început să-mi revin fizic. Nu mai tremur, iar înfăţişarea mea s-a schimbat în bine. Uneori îmi vine o poftă nebună să beau. Ştiu că alcoolul este pe urmele mele. A venit timpul să lupt cu adevărat. Am numai 29 de ani, vreau să trăiesc...
