Dumnezeu te iubeşte, schimbarea este posibilă

de Barbara Johnson

„Devastaţi de homosexualitatea fiului nostru, am devenit parte a unei minorităţi în creştere de părinţi zdrobiţi, pe cale de a fi vindecaţi de Dumnezeu.” ANONIM

Teancul de reviste homosexuale înghesuite sub patul fiului nostru în vârstă de 19 ani m-a lovit ca un ciocan de spart piatra şi – fără cel mai mic semnal de avertizare – a zdrobit visele, mândria, „super spiritualitatea” noastră – şi pe noi.

„Vă urăsc!” a strigat, blestemându-ne, când plini de durere l-am confruntat cu descoperirea noastră. Era acesta acelaşi fiu pe care l-am crescut ca să-L cunoască pe Domnul, fiul popular care a câştigat burse şcolare şi premii, care câştigase chiar alţi tineri pentru Hristos?

„Te iubim – dar trebuie să încetezi ce faci! Este greşit. Este păcat. Cum ai putut? Cum ai putut?”

Totul părea ireal. În anii din urmă, capriciile tinerilor au inclus toate posibilităţile. Mai întâi a venit băutura. În anii ‘60 au fost drogurile. Astăzi cei care lucrează cu tinerii spun că „lucrul la modă” este bisexualitatea, chiar homosexualitatea fără rezerve! Dar cum poate homosexualitatea să atingă copilul unor creştini? Nici măcar nu am ştiut ce este un homosexual până ce nu am trecut de 20 de ani. Şi cu numai două luni înainte de confruntarea cu fiul nostru, când am auzit că un consilier local pentru tineri de la o tabără pentru băieţi care fug de acasă era homosexual, mi-am anunţat destul de tare familia: „Mai bine aş muri decât să mi se întâmple asta!”.

Acum fiul nostru era implicat cu alţi băieţi de vârsta lui!

Deodată, am ştiut toţi ce simţeam: şocul deplin, de neînţeles, amestecat cu neîncredere confuză. Nu am realizat atunci că homosexualitatea nu este ceva la care poţi renunţa aşa cum închizi lumina de la întrerupător. Şi, deşi am încercat să ne exprimăm dragostea pentru fiul nostru, reacţia noastră exagerată a fost înţeleasă ca o condamnare.

„Nu eşti mama mea! Nu vreau să te mai văd vreodată! a spus.

Două zile mai târziu, fiul nostru disperat a dispărut pentru mai mult de opt luni, lăsându-ne să lipim laolaltă cioburile vieţilor noastre, bântuiţi de amintirea copilului pe care îl cunoscusem înainte, şi de cea a copilului pe care l-am descoperit în mod neaşteptat.

Am învăţat în mod direct că nici creştinii nu sunt imuni la homosexualitate. Am aflat de asemenea că nu suntem singurii supravieţuitori, ci că suntem parte a parte a unei minorităţi în creştere de părinţi zdrobiţi, pe cale de a fi vindecaţi de Dumnezeu. Şi Dumnezeu este în stare să scoată frumuseţea din cel mai urât păcat – chiar şi din homosexualitate. Dar este nevoie de timp şi de laudă şi de puterea rugăciunii, pentru a-i da lui Dumnezeu ceea ce pare cumva prea dureros de îndurat.

Pacienţii care suferă de o boală terminală se luptă adesea cu negarea, mânia şi depresia, înainte de a putea accepta propria lor moarte care se apropie. Dar pentru creştin, moartea este ultima victorie unde în sfârşit Îl privim în faţă pe Domnul nostru. Reacţiile unui părinte al cărui copil s-a etichetat el însuşi ca homosexual se aseamănă deseori cu aceste reacţii iniţiale traumatice, dar pierderea emoţională a unui copil datorită homosexualităţii este mult mai amplă. Afectează pe cineva nu numai cu simptomele fizice ale anxietăţii – dureri în piept, ameţeală. Devine o suferinţă vie, cu un sfârşit nesigur, o asumare zilnică a autoînvinuirii, pe care numai Dumnezeu o poate alina, şi o întrebare persistentă, ca bătăile de tobă noaptea: „De ce copilul nostru?”.

În acele câteva prime luni după ce am aflat despre fiul nostru, am pierdut 66 de kilograme. De-abia mă puteam scula dimineaţa şi am avut o depresie severă. Prietenii spuneau: „Ce nu este în ordine? Nu eşti aceeaşi persoană veselă? Dar cum poţi fi aceeaşi?” Am scris o mulţime de scrisori întrebând pe oricine, de la Billy Graham la Oral Roberts, de ce un băiat creştin poate ajunge implicat în homosexualitate, şi nu am primit răspunsuri pozitive. Erau ori prea fierbinte pentru a fi suportate – ori nimeni nu prea ştia ce să spună.

Atunci am făcut „cutia mea de bucurie” – o cutie de pantofi plină cu orice verset, poezii, poveşti şi scrisori care mă inspirau, pe care le-am putut găsi. Fiindu-mi la îndemână pe blatul de la bucătărie, căutam în cutia aceea pentru o doză de laudă şi speranţă, oricând lucrurile negative păreau să le depăşească pe cele pozitive.

La început, nu părea să mai fie oameni în întreaga lume care să treacă prin ceea ce sufeream noi – sau care să fi simţit aceeaşi extraordinară luptă decisivă cu depresia şi vina! Dacă o simţiseră, nu erau dornici să discute despre ea. Dacă nu o simţiseră, era imposibil să o înţeleagă sau să se descurce cu ea.

Unde sunt toate celelalte mame care suferă, Doamne?

Trebuie să fie una!

Numai una

ca să mă ajute să văd

dacă este posibil ca această rană să se vindece!

Dumnezeu a răspuns rugăciunilor mele printr-o misiune creştină în dezvoltare, cu sediul lângă Şcoala de Teologie Melodyland , Anaheim, California. „Clubul Spatula”, o ramură a echipei EXIT în extindere – un grup de foşti gay creştini care dezvoltaseră o misiune pentru comunitatea gay – oferă părinţilor tovărăşia de care au cu atâta disperare nevoie. Frecventarea întâlnirilor „Spatula”, numite astfel deoarece părinţii trebuie să iasă din blocajul emoţional când aud prima oară despre  homosexualitatea copilului lor, ne-au ajutat pe mine şi pe soţul meu să realizăm că nu suntem singuri. Am găsit ceva de care oricine trece printr-o situaţie de criză de această proporţie are nevoie, o prietenă faţă de care poţi fi complet deschis, cineva cu care poţi să plângi, să râzi, să împărtăşeşti şi să te rogi. Şi a avea ca prietenă o altă mamă care trece prin aceeaşi situaţie, este de nepreţuit pentru a dobândi putere.

Realizarea faptului că ceilalţi iau parte la problema noastră a ajutat mult, dar nu a domolit deplin vocea chestionării interioare: „De ce poate un creştin să ajungă implicat în homosexualitate? Doamne, am folosit cea mai bună reţetă în creşterea copiilor mei... care ingredient a luat-o razna? A fost vina mea? A soţului meu? Sunt pedepsită pentru ceva rău ce am făcut?”.

Răspunsurile nu sunt simpliste, nici nu sunt uşor de digerat, dar un răspuns vine tare şi clar. Dacă acel copil al tău este creştin, atunci este al lui Dumnezeu, nu al tău. Dumnezeu l-a cumpărat cu un preţ. Şi dacă este al lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu va avea grijă de el – în ciuda a orice. Încetează să fii dădaca lui. Dă-I-l complet lui Dumnezeu!

Pretinsesem faţă de mine însămi că fiul meu plecase într-o călătorie lungă şi că se va întoarce în curând. Acum Dumnezeu îmi arăta că trebuia să i-L dau Lui total – chiar dacă aceasta însemna că nu-l voi mai vedea niciodată, sau că nu va fi niciodată eliberat de homosexualitatea lui.

Lauda este cheia activă pentru acea uşă a predării care duce la vindecare. Ce greu este să Îl lauzi pe Domnul pentru ceva atât de devastator pentru personalitatea copilul tău şi a ta! De multe ori m-am forţat să scot un „Nu simt că vreau să Te laud pentru asta dar mulţumesc oricum, Doamne!”. Implicarea într-o biserică centrată pe laudă sau într-un grup de rugăciune îi ajută pe părinţi să se concentreze asupra a ceva din exterior. Când înveţi să-L lauzi pe Dumnezeu în mijlocul situaţiei, începi să ai încredere şi să crezi că El va scoate ceva foarte special din ea!

„Nu eram creştină înainte de a afla că fiul meu în vârstă de 17 ani era homosexual”, povesteşte Dorothy, una dintre prietenele mele de la Spatula. „Dar el şi sora lui erau creştini de patru ani şi se rugaseră cu sârguinţă pentru mântuirea soţului meu şi a mea. Numai când am trecut prin această încercare L-am acceptat pe Hristos ca Mântuitor, printr-o rudă a mea. Nu bănuiam că Dumnezeu va răspunde rugăciunii fiului meu în acest fel! Dar familia noastră s-a schimbat şi se dezvoltă cu adevărat. Este minunat, când privim dincolo de probleme, să vedem cum Dumnezeu aduce frumuseţe dintr-un păcat atât de urât.”

Găsesc uneori că este uşor să insist asupra greşelilor din trecut, sau să fiu prinsă în cursa obstacolelor emoţionale ale prezentului. Dar Satan nu vrea nimic mai mult decât să mutileze părinţii creştini, astfel încât să fie incapabili să-i iubească şi să-i slujească în mod activ pe alţii.

Dragostea vindecă. Ea grăbeşte propria ta vindecare şi ajută la vindecare celor din jurul tău. Dumnezeu vrea să devenim „necapricioşi”, astfel încât dragostea să poată curge prin noi spre alţi oameni care suferă – copilul nostru, restul familiei noastre, alţii care suferă din cauza problemelor – nu numai de dragul lor, ci şi de al tău, să te păzească să îngheţi pe dinăuntru din cauza amărăciunii şi durerii. Mulţi foşti homosexuali practicanţi spun: „Mă simţeam vinovat. Mă dispreţuiam şi trăiam cu groaza zilei când toţi cei pe care îi iubeam mă vor dispreţui când, unul câte unul, familia şi prietenii mei aveau să afle adevărul”.

Poate şi copilul tău ar putea spune aceasta! Homosexualul pe faţă, care a spus adevărul despre el pentru a face cruciadă pentru drepturile gay astăzi, se află încă în minoritate. Homosexualitatea este de obicei un secret, o luptă tăcută care dă naştere la o mare singurătate şi tulburare interioară. Dacă al tău copil este în homosexualitate, probabil a suferit mult. Şi este tot copilul tău, în ciuda a orice. Mai mult ca oricând are nevoie de acea dragoste necondiţionată din partea ta, pe care Dumnezeu poate avea grijă să continui să i-o arăţi. În timp ce Dumnezeu urăşte păcatul, îi iubeşte pe păcătoşi.

Poate un homosexual să fie „vindecat”? Am văzut răspunsuri la rugăciune cu propriul nostru fiu. După ce a dispărut aproape un an, s-a întors şi o relaţie precaută, dar iubitoare a reînceput. Prin „filtrul special” al lui Dumnezeu ştim că Domnul lucrează în linişte în viaţa lui. Homosexualitatea este prea complexă şi cauzele ei sunt prea diversificate pentru soluţii clare. Dar continuăm să ne rugăm, să ne predăm Lui şi să-L lăudăm.

Hristos a spus: „Dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi zice muntelui acestuia: Mută-te mai încolo, şi s-ar muta” (Matei 17:20). Homosexualitatea este ca un munte. Dar poate fi îndepărtată. Ca orice alt păcat, Hristos a plătit preţul ei pe cruce, murind pentru slăbiciunile şi bolile noastre – fizice, spirituale, emoţionale şi sexuale.

Filozofia „odată gay, întotdeauna gay” este un mit pe care activiştii gay ar vrea ca noi să-l credem. Dar există o cale de scăpare. Numele ei este Isus.

„N-am vrut decât să mor când am auzit despre fiul meu”, a mărturisit prietena mea de la Spatula, Dorothy. „În fiecare dimineaţă îmi verificam sânii căutând noduli, sperând că voi face cancer şi voi muri. Dar nu eram creştină atunci, nu ştiam că există un Dumnezeu care ascultă şi răspunde la rugăciuni – un Dumnezeu care vrea şi poate. Acum ştiu că dacă Dumnezeu poate să vindece orbii şi surzii, îi poate vindeca şi pe homosexuali.

Când homosexualitatea îţi loveşte familia...

Încetează să te condamni! Nu poţi să-ţi asumi răspunderea pentru alegerea pe care a făcut-o copilul tău. Înlătură autocompătimirea înţelegând că nu există un singur factor identificat drept cauză de bază a homosexualităţii.

Nu încerca să dai sfaturi. Decât să joci rolul consilierului/psihologului, mai degrabă iubeşte-ţi şi acceptă-ţi necondiţionat copilul în luptele lui cu identitatea.

Începe o „cutie a bucuriei”, o colecţie de versete şi poezii care te inspiră, care să te ajute să faci mai uşoare acele zile când simţi instalându-se ceaţa depresiei.

Ţine deschise canalele de comunicare cu copilul tău – chiar şi când a plecat de acasă. Dacă ai dat greş în confruntarea iniţială, întinde-i mâna cu dragoste, recunoscând că ai făcut o greşeală reacţionând exagerat. Concentrează-te asupra faptului de a face din căminul tău un loc plin de căldură şi de iubire pentru restul familiei tale.

Implică-te într-o biserică centrată pe laudă, într-o celulă de rugăciune, în hobby-uri, în misiuni care folosesc înregistrările, în ajutorarea altor oameni în suferinţa lor. Aceasta îţi mută atenţia în afara ta şi a suferinţei tale.

Laudă-L pe Domnul continuu în mijlocul situaţiei. Crede că El cunoaşte rezultatul final – şi va aduce binele din el.

Găseşte un prieten cu care poţi împărtăşi, râde şi plânge. Puterea obişnuită pe care o primeşti de la prieteni este de nepreţuit.

Poartă-ţi mereu copilul în rugăciune. Aminteşte-ţi că Dumnezeu deţine controlul.

Agaţă o spatulă mare într-un loc vizibil ca să-ţi aminteşti că mâna ta şi a lui Dumnezeu sunt singurele care te pot scoate din blocajul emoţional al autocompătimirii.

Barbara Johnson, Spatula Ministries, P.O. Box 444, La Habra, CA 90631.

Tradus şi folosit cu permisiune de pe www.exodus.to.