Dumnezeu te iubeşte, schimbarea este posibilă

de Mike Haley

Eram disperat după atenţie. Valoare mea de sine era definită de faptul că bărbaţii mă găseau atrăgător din punct de vedere sexual. Dar unde puteam găsi dragostea de care aveam nevoie?

M-am detaşat de tatăl meu de la o vârstă fragedă. După aceea, nu am putut primi de la el dragostea şi educaţia de care aveam nevoie pentru a deveni un adult sănătos. Tata îmi vroia binele, dar timpul pe care îl petreceam împreună ducea deseori la experienţe dureroase pentru mine.

Jucatul cu mingea, de exemplu, părea să fie întotdeauna la fel. Tata şi cu mine eram în curtea din spate aruncând mingea, apoi el îmi spunea să o lovesc cu bâta. Îmi coordonam mişcările, dar uneori îmi lipsea entuziasmul pe care tata îl aştepta de la fiul lui. Îmi plăcea să joc pentru puţin timp, apoi, ca un băiat tipic de 7 ani, îmi pierdeam entuziasmul.

În cele din urmă, tata mă alunga cu o remarcă dispreţuitoare: „Du-te în casă ca să fii cu fetele”. Nu i-am spus niciodată adevărul: preferam cu adevărat să fiu cu mama şi cu cele două surori mai mari ale mele. Mă simţeam mult mai în siguranţă cu ele. Comentariile tatei îmi striveau sufletul sensibil. Încerca să mă facă dur, dar cuvintele lui nu făceau decât să ridice între noi un zid invizibil.

Aveam cam 8 ani când L-am primit pe Isus în viaţa mea, prin influenţa şcolii duminicale a bisericii noastre locale. Îl iubeam pe Dumnezeu şi vroiam să fiu un „băiat bun”, dar deveneam conştient de sentimentele mele faţă de alţi băieţi, care mă făceau să fiu confuz. Apoi, la vârsta de 12 ani, am fost târât în prima mea experienţă sexuală cu un bărbat adult şi aceasta a început o serie de incidente în timpul primilor ani ai adolescenţei. Tânjeam după atenţia bărbaţilor adulţi.

În timpul adolescenţei am continuat că fiu umilit de tatăl meu. De multe ori, încercând să-şi amuze prietenii, făcea comentarii despre mine ca: „Aţi întâlnit-o pe fiica mea?”. Această perioadă din viaţa mea a fost un iad. Mă simţeam diferit de restul băieţilor şi am ajuns la concluzia că probabil eram gay. Am ascuns acest secret întunecat, dar m-am îngrijorat constant că ceilalţi – în special tatăl meu – vor ghici oribilul adevăr.

Am început să mă îmbolnăvesc fizic, aparent fără motiv. Mama m-a târât de la un doctor la altul, dar niciunul nu şi-a putut da seama ce nu era în ordine. În acest timp, mă simţeam iubit pentru „cel care eram cu adevărat” numai în timpul întâlnirilor sexuale cu bărbatul care mă molesta. Iubeam atenţia lui; pentru câteva clipe mă puteam simţi în siguranţă şi dorit. Am ajuns la concluzia că acest tip de atenţie îmi dădea valoare de sine şi mă definea ca bărbat.

După aceea, am făcut tot ce am putut ca să mă fac mai atrăgător pentru bărbaţi. Am devenit obsedat, petrecând ore întregi gândindu-mă la alţi băieţi din vecinătate şi la cum îi puteam seduce. Şi de obicei aveam succes.

În timpul liceului am descoperit sexul cu necunoscuţi şi am devenit obsedat de el. Apoi am plecat la colegiu şi am văzut o piesă în campus despre doi bărbaţi gay şi despre dragostea lor nemuritoare. Am fost fermecat. Ca şi creştin, ştiam că obiceiul întâlnirilor mele sexuale cu necunoscuţi era de nejustificat. Dacă aş fi putut găsi acea persoană specială – atunci aş fi putut fi gay şi creştin! Da, monogamia s-ar potrivi mai bine cu convingerile mele.

Am intrat într-o relaţie dedicată, dar curând am realizat că încă aveam nevoie de „doza” emoţională care venea de la alţi bărbaţi care mă remarcau. O persoană nu era de ajuns pentru a mă satisface. În mod tipic, relaţia mea dura cam doi ani, apoi iubitul meu şi cu mine oboseam din cauza înşelării şi certurilor şi mergeam pe drumuri separate. Aveam o viaţă plină de sex. Mă simţeam atât de murdar, atât de lipsit de valoare.

Dacă aş putea numai trece de problema aceasta „gay”, îmi spuneam, viaţa mea ar fi mult mai satisfăcătoare. Dumnezeu a auzit strigătul inimii mele, dar nici într-un milion de ani nu m-aş fi aşteptat ca ajutorul Lui să vină în modul ciudat în care a venit. Era o seară de vară în anul 1985. Lucram la o sală de gimnastică care avea o numeroasă clientelă gay. M-am simţit atras de un bărbat şi am sfârşit prin a pleca împreună. Dar când am intrat în maşina lui, s-a oprit.

„Îmi pare rău că te-am luat, dar nu pot face asta”, mi-a spus. „Încerc să las toate acestea în urmă.” Mi-a spus că era creştin şi că mergea la un grup de suport pentru bărbaţii care caută eliberarea de homosexualitate. În cele din urmă am sfârşit prin a merge cu maşina la parcarea unui centru comercial din apropiere, unde ne-am putut continua discuţia.

A început să îmi spună despre un bărbat numit Jeff Konrad, care făcea un studiu asupra subiectului învingerii homosexualităţii. Deodată s-a oprit şi a privit pe fereastră. „Doamne”, a şoptit el, „uite-l!”. Jeff tocmai ieşise din mall. Mi s-a făcut pielea găinii pe tot corpul. Apoi, o voce mi-a şoptit: „Este mâna Mea prea scurtă ca să răscumpere? Sau n-am Eu destulă putere ca să izbăvesc?” (Isaia 50:2).

Două săptămâni mai târziu, am început să lucrez la o tabără creştină. Jeff a început să-mi scrie; am schimbat scrisori aproape în fiecare zi. Scriam scrisori lungi cu întrebări sceptice, aproape sperând să găsesc ceva greşit la teoriile lui despre homosexualitate.

Dar Jeff era foarte dedicat. A fost leal, răspunzând la fiecare întrebare şi iertând fiecare eşec. Păstra de asemenea copii ale corespondenţei noastre, şi într-o zi mi-am dat seama că scrisorile noastre ar face o carte grozavă. Câţiva ani mai târziu, a fost publicată cartea „You Don’t Have to Be Gay” [Nu trebuie să fii gay], şi alţi bărbaţi din toată lumea au început să beneficieze de scrisorile lui Jeff pentru mine.

Din nefericire, carnea mea încă tânjea după fructul interzis al păcatului. Am continuat să cad în homosexualitate. Dar lucrarea la tabără mi-a confirmat dragostea pentru misiunea cu tinerii, şi am aplicat la Biola, o universitate creştină din zona Los Angeles. Dar am continuat să mă lupt cu dorinţele mele sexuale şi în cele din urmă am renunţat să mă împotrivesc lor. Am alunecat într-un sindrom al vieţii duble, prezentând o imagine de „creştin dedicat” la şcoală şi continuând întâlnirile homosexuale în afara cursurilor.

În 1987, viaţa mea s-a lovit de o altă criză când am fost arestat pentru prostituţie. Dumnezeu a folosit acest eveniment pentru a mă trezi. Încă negam. Când eram înregistrat şi ofiţerul care m-a arestat m-a întrebat ce ocupaţie am, nu m-am gândit să răspund nimic altceva decât: „Lider creştin de tineret”.

În cele din urmă am absolvit Biola şi mi-am început primul an la un seminar mare din Fort Worth, Texas. Am sperat că plecarea din sudul Californiei va face să-mi fie mai uşor să rămân curat. Dar mutarea nu a schimbat nimic. Când m-am mutat, mi-am luat pur şi simplu problemele cu mine.

După un semestru, am părăsit şcoala şi m-am mutat cu un bărbat. Doi ani mai târziu, relaţia noastră s-a terminat în conflict şi suferinţă, ca toate celelalte. Am sunat-o pe sora mea şi am întrebat-o dacă ar vrea să vină în Texas să mă ajute să mă întorc acasă. A spus imediat da; ea şi soţul ei s-au oferit chiar să mă lase să locuiesc cu ei atât timp cât aveam nevoie de o locuinţă.

Într-o noapte, în timp ce stăteam în locuinţa pastorului de tineret şi a soţiei lui, am început să înţeleg adevărata dragoste într-un mod diferit. Locuiau într-o casă mică şi noul lor bebeluş avea colici. Copilul a plâns atât demult într-o noapte încât mi-au oferit să dorm în debaraua lor. În dimineaţa următoare s-au scuzat, dar pe mine nu m-a deranjat. Am înţeles că şi un loc mic pe podeaua unei case plină cu dragostea lui Dumnezeu era mult mai bun decât să dorm o noapte cu cineva care nu făcea nimic altceva decât să ia de la mine.

Apoi Jeff m-a invitat să merg la conferinţa Exodus din 1990 despre învingerea homosexualităţii. În săptămâna aceea am auzit o prezentare ţinută de Sy Rogers. El vorbea despre nevoia profundă pe care o avem pentru sprijin şi relaţii umane. „Nu ai nevoie numai de Dumnezeu”, a spus Syd. Când am auzit acele cuvinte, mi s-a ridicat părul de pe gât. Nu auzisem o astfel de remarcă în toţi anii în care am crescut în biserică!

Dar inima mea  a simţit că remarca lui Sy era adevărată. Tânjeam după intimitate cu alţi oameni, şi am realizat că dorinţele mele nu erau păcătoase sau egoiste. Sy a citat Geneza 2:18: „Domnul Dumnezeu a zis: Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el”. Ochii mi s-au umplut de lacrimi când am înţeles că Dumnezeu i-a pus pe alţii în viaţa mea, care să-mi poată împlini toate nevoile într-un mod sănătos.

Jeff îmi era un prieten adevărat timp de cinci ani. Dacă el poate fi atât de loial şi iubitor faţă de mine, m-am gândit eu, cu siguranţă Dumnezeu poate fi şi mai loial. Eram în pragul celei mai dificile decizii din viaţa mea. Trebuia să las în urmă ideile mele despre cum să obţin preţ şi valoare şi să adopt căile lui Dumnezeu. Aveam nevoie să-mi iau valoarea de la El, nu de la bărbaţi.

În timpul conferinţei Exodus, cineva mi-a dat un verset care exprima cele mai profunde doruri ale inimii mele: „Deoarece aşa vorbeşte Domnul: Dacă te vei lipi iarăşi de Mine, îţi voi răspunde iarăşi, şi vei sta înaintea Mea; dacă vei despărţi ce este de preţ de ce este fără preţ, vei fi ca gura Mea. Ei să se întoarcă la tine, nu tu să te întorci la ei!” (Ieremia 15:19).

Tânjeam să relaţionez cu bărbaţii heterosexuali, dar mă simţeam întotdeauna confuz când eram într-un grup de bărbaţi „normali”. Obişnuiam să trec cu maşina pe lângă terenurile de volei de lângă plaja principală din Laguna. În cele din urmă am hotărât că am obosit să trăiesc ca cineva care „priveşte viaţa” din afară. I-am spus unuia din tovarăşii mei de la colegiu că ar trebui să jucăm împreună pe plajă. Probabil că pentru el nu a părut mare lucru, dar eu eram ca o stană de piatră. Crescusem pe plajă, dar de obicei mă duceam la secţiunea gay unde mă simţeam confortabil.

M-am întrebat cum puteam să merg să mă joc cu toţi acei bărbaţi de pe plajă care arătau normal? Despre ce voi vorbi? Sunt sigur că vor şti că sunt homosexual. Dar hotărârea mea de a înceta să pierd anumite lucruri din viaţă a fost mai puternică decât temerile mele. Pe terenul de volei, am realizat că nu eram un jucător prea rău. Şi puteam „pierde vremea” cu bărbaţii şi să mă simt confortabil. În ziua aceea am învăţat o lecţie importantă: nu puteam sta să aştept ca alţii să vină la mine, trebuia să vreau să mă întâlnesc cu ei pe „terenul” lor şi să contribui activ la prieteniile mele.

În timp ce eram la conferinţa Exodus din 1990, am auzit pe cineva menţionând programul rezidenţial al Love in Action [Dragoste în Acţiune]. Am ştiut imediat că era exact ceea ce Domnul avea de gând pentru mine. Lucrasem înainte la o facilitate de tratament pe termen lung pentru tineri şi cunoşteam valoarea limitelor clare şi a responsabilităţii. Este exact ce am găsit când am venit la Love in Action.

Am sosit cu o atitudine de genul „totul sau nimic”, gata să fac orice cerea Dumnezeu. În primul an am învăţat multe lucruri, îndeosebi importanţa ascultării, a supunerii şi a vulnerabilităţii. Aveam nevoie să devin vulnerabil faţă de cei din jurul meu, fiind deschis cu privire la propriile mele lupte, şi să îi confrunt pe alţii în privinţa atitudinilor lor greşite.

A trebuit de asemenea să pun în ordine problemele din trecut cu tatăl meu. La un moment dat i-am scris o scrisoare, explicându-i luptele mele cu homosexualitatea. Am ajuns să înţeleg că mă iubea cu adevărat, dar uneori nu am înţeles aceasta. Acum, când mă întorc acasă, îmi spală maşina sau face altceva care arată grija lui faţă de mine. Am realizat că acesta este felul în care îşi arată dragostea şi l-am acceptat. Relaţia noastră este mai bună decât a fost vreodată înainte.

Dumnezeu mi-a dat o prospeţime a vieţii şi o libertate pe care nu le-am crezut niciodată posibile. Acum pot privi în oglindă fără sentimentul că sunt sfâşiat de vină şi remuşcare. Nevoia mea de a fi acceptat de bărbaţi este împlinită prin prietenii pe care mi i-a dat Dumnezeu. Şi de asemenea experimentez dragostea Lui în moduri noi. Cele mai profunde nevoi ale mele sunt în sfârşit împlinite.

Mike Haley este consilier responsabil cu acceptarea în program la Love in Action. A slujit la lider de casă în programul rezidenţial al Love in Action în anii 1993 – 1994.

Tradus şi folosit cu permisiune de pe www.stonewallrevisited.com.