Dumnezeu te iubeşte, schimbarea este posibilă

de Perry Desmond

Înfăţişarea mea a devenit tot mai feminină cu trecerea lunilor. Injecţiile cu silicon mă ajutau să arăt mai bine ca femeie. Dar înăuntrul meu mă simţeam mizerabil.

Povestea mea începe într-un oraş mic din Louisiana pe 15 august 1936, când m-am născut. Tatăl meu era barcagiu pe râu şi bea mult. Mi-a fost întotdeauna teamă de el, pentru că venea acasă noaptea târziu, strigând şi distrugând lucrurile. Am început să construiesc o lume a fanteziei numai a mea. Visam la toate femeile frumoase din filmele pe care mama mă ducea să le văd în weekenduri. Vroiam să fiu fată, dar eram băiat.

Mama lucra mereu. Mă duceam în camera ei când era plecată şi-mi puneam rochiile şi cerceii ei şi îmi dădeam cu rujul şi cu parfumul ei. Într-o zi a venit acasă devreme şi m-a prins. „Să nu te mai prind făcând asta din nou!” a strigat ea. M-a lovit, ţipând: „Eşti băiat, eşti băiat!”. Mi-a smuls cerceii şi i-a aruncat pe masa de toaletă. Am ieşit în fugă din casă, plângând.

Îmi era teamă să mă joc cu băieţii. Îmi spuneau „fetiţă” şi „băiatul mamei”. La şcoală era cel mai neplăcut pentru mine. Ceilalţi băieţi nu mă vroiau în preajma lor şi îmi aruncau cuvinte de ocară. Erau câteva fete cu care mă puteam juca, dar mă jucam singur tot mai mult, cu idolii mei din filme.

Oraşul nostru era lângă New Orleans şi în fiecare an aveam un carnaval pentru copii, în ultima zi înainte de Postul Paştelui. Toată lumea se costuma pentru paradă. Într-un an când mama era la lucru, mi-am pus o fustă şi o bluză şi m-am îmbrăcat ca o fată ţigancă. Nimeni nu a ştiut cine eram. M-am simţit foarte sigur pe mine însumi în spatele deghizării mele. Toţi credeau că sunt fată, şi am simţit că acesta eram eu cu adevărat. Am simţit o putere ciudată curgând înăuntrul meu. Aveam să o simt de multe ori în anii ce aveau să vină, de fiecare dată când mă îmbrăcam ca o femeie.

În cele din urmă am absolvit liceul. La 17 ani, eram unul dintre cei mai tineri membri ai clasei mele din anul I, la Universitatea de Stat din Louisiana. Apoi, pentru prima dată în viaţa mea, am întâlnit o altă persoană ca mine. Lee era în clasa mea de dans modern. De la bun început am început să petrecem mult timp împreună. Curând m-a prezentat aproape la fiecare homosexual din campus. Nu mai conta că heterosexualii râdeau de mine şi îmi spuneau lucruri răutăcioase. Acum aveam un grup de oameni care mă acceptau aşa cum eram. Nu a trecut mult până am devenit parte a comunităţii gay din Baton Rouge. Am început să trăiesc cu Ralph, care avea cu 20 de ani mai mult decât mine. Obişnuia să mă ducă la un bar din New Orleans. Aveam încă numai 17 ani, aşa că ne furişam în bar pe coridor. Niciodată înainte nu mai văzusem bărbaţi dansând împreună. Am fost complet şocat, dar şi încântat de atmosfera în penumbră, vibrând de muzică, cu mulţi bărbaţi gay. „Aceasta e pentru mine”, i-am spus lui Ralph. „Într-o zi voi lucra într-un loc ca acesta.”

Când aveam 18 ani, am părăsit colegiul şi m-am îndreptat către New Orleans. Am lucrat ca ospătar la un loc care era un refugiu pentru prostituţia masculină şi feminină. M-au lăsat să port machiaj şi ruj. Curând am devenit adept al prostituţiei masculine. M-am mutat cu un croitor bogat şi am început să port îmbrăcăminte feminină în fiecare zi. Într-o dimineaţă, am deschis uşa de la intrare, iar mama era acolo. A fost şocată de înfăţişarea mea. M-a implorat să mă întorc acasă. Am hotărât să mă tund, să cumpăr o pereche de cizme de piele şi – dintre toate lucrurile – m-am alăturat Marinei. Într-o primăvară, în permisie, am început să mă întâlnesc cu o prietenă din liceu. Ne-am căsătorit, dar luna de miere a fost un dezastru. Căsătoria a durat puţin. Mai târziu am divorţat. Am mărturisit unui psihiatru că vroiam să încep să trăiesc ca femeie, şi în câteva săptămâni am fost trecut în rezervă.

Am primit o slujbă de ospătar la un bar gay din New Orleans, şi am ajuns iar unde începusem. Am început o reţea de prostituţie masculină şi am obţinut încă o slujbă ca dansator de cor într-un spectacol de travesti. Aceasta a dus apoi la o altă slujbă de travestit. Eram descris ca „Cel mai frumos băiat din Sud”. Curând lucram în cluburi de noapte, bând mult între reprezentaţii.

Într-o zi am auzit că tata era grav bolnav. Am telefonat acasă şi mama a spus că se purta iraţional. Tata se dusese la o trezire în cort cu două săptămâni înainte şi acum toată ziua vorbea despre Isus şi citea Biblia. „Tot spune că Isus îl iubeşte”, a continuat ea. „Îmi este teamă. Cred că a înnebunit.” M-am îngrijorat din cauza tatei, dar cam pe vremea aceea s-a întâmplat ceva care m-a făcut curând să uit complet de el. Am văzut un vechi prieten de-al meu pe stradă. Arăta ca o femeie frumoasă. Am fost şocat şi i-am pus multe întrebări. Mi-a dat numele doctorului care îi administra tratamentul. L-am contactat în ziua următoare şi am început imediat o serie de injecţii săptămânale cu hormoni. Cu trecerea lunilor, înfăţişarea mea a devenit tot mai feminină. Injecţiile cu silicon în sâni mă ajutau să arăt mai bine ca femeie.

Dar în înăuntrul meu mă simţeam tot mizerabil. Am deschis un grup de magazine oculte numit „Epoca Vărsătorului” pe Strada Bourbon, iar banii au început să curgă din ziua deschiderii. Am decis că o operaţie de schimbare de sex era răspunsul la lipsa mea de satisfacţie şi am telefonat unui chirurg plastic din New York. Am aranjat o întâlnire pentru primul stadiu al operaţiei – castrarea. Nu voi uita niciodată mirosul antiseptic al camerei operatoare. Operaţia a fost făcută cu anestezie locală, dar nici drogurile injectate cu ace de 15 cm nu au putut înlătura durerea îngrozitoare a operaţiei. A fost cea mai îngrozitoare experienţă din viaţa mea.

Iubitul meu de pe vremea aceea bea mai mult ca oricând. La două zile după ce am fost în stare să mă ridic din pat, Wayne şi cu mine ne-am certat mai tare ca niciodată. În noaptea aceea, după ce a ieşit pe uşă poticnindu-se, am înghiţit o sticlă întreagă de tranchilizante. Ar fi trebuit să mor, dar nu am reuşit decât să devin inconştient pentru 24 de ore. Nu am fost niciodată atât de jos în toată viaţa mea.

Trei zile mai târziu, a sunat telefonul. Era Wayne, care suna de la instituţia psihiatrică unde se dusese pentru tratament, din cauza abuzului îngrozitor de droguri şi alcool. „Perry, s-a întâmplat ceva!” aproape că a strigat el. „Trebuie să vorbesc cu tine – astăzi!”. De-abia mi-am putut crede ochilor când l-am văzut. Zâmbea, era absolut radios. Când îl văzusem ultima oară, era palid şi părea mort pe dinăuntru, cu ochii privind fix în gol. Ce mi-a spus a fost cel mai şocant lucru pe care l-am auzit vreodată. „Perry, sunt mântuit. Îl am pe Isus în inimă. Mă simt minunat!” În anul care a urmat, a depus mărturie faţă de mine de câte ori a avut ocazia. În cele din urmă am fost de acord să merg cu el la biserică. Totul a fost ciudat pentru mine, dar am simţit ceva ce nu mai simţisem niciodată în viaţă. Acei oameni se iubeau cu adevărat unul de celălalt. Puteam simţi aceasta.

Lucrurile au început să se schimbe înăuntrul meu. Când mă duceam la lucru, totul părea atât de sordid şi de lipsit de viaţă. În timp ce mă întorceam acasă, am decis să citesc toată literatura creştină pe care mi-o dăduse Wayne în acele luni. Am scos-o şi am petrecut toată ziua cufundat în ea. Am hotărât să vizitez întâlnirea de rugăciune a bisericii baptiste de lângă spălătoria pe care o foloseam. În timpul slujbei, Domnul m-a atins şi am început să plâng. După aceea, m-am dus la pastor şi i-am spus printre lacrimi: „Îl vreau pe Isus. Vreau să fiu mântuit”. I-am spus pe scurt povestea mea. O expresie uimită a apărut pe faţa lui. A sugerat să vină la mine acasă ca să vorbim câteva zile mai târziu, ceea ce a şi făcut. După ce mi-a explicat amănunţit Evanghelia, a spus împreună cu mine rugăciunea păcătosului. În cele din urmă a plecat, dar eu am rămas pe genunchi, mărturisindu-I lui Dumnezeu toate păcatele mele. Când m-am ridicat, mă simţeam ca şi cum cineva mă curăţa din interior. Pentru prima dată în viaţa mea, mă simţeam curat şi pur.

Aceasta a fost în februarie 1974. M-am dus la biserică de câte ori era uşa deschisă. Citeam Biblia literalmente zi şi noapte. Într-o zi l-am întrebat pe profesorul meu biblic dacă trebuia să încep să mă îmbrac din nou ca un bărbat. Mi-a arătat Deuteronom 22:5. „Perry, indiferent ce au adăugat sau au îndepărtat doctorii, vei fi întotdeauna bărbat. Aşa te-a creat Dumnezeu.” Am înţeles imediat. Trăisem o minciună. Dumnezeu vroia să trăiesc conform adevărului. La început am crezut că nu o voi putea face niciodată. Dar după ce m-am rugat cu privire la aceasta, o pace mare a venit peste mine. Am ieşit în oraş şi am cumpărat îmbrăcăminte bărbătească – pentru prima dată în şase ani. Curând m-am obişnuit cu noua mea înfăţişare şi a început marea  aventură a slujirii lui Isus.

Invitaţiile de a-mi spune povestea au început să curgă. În anii care au trecut de atunci, am călătorit mii de kilometri, împărtăşind ce a făcut Dumnezeu în viaţa mea. Tot nu-mi vine să cred cât de mult m-a schimbat. Uneori trebuie să mă ciupesc ca să mă asigur că nu visez doar. Nu ştiu ce va aduce viitorul pentru mine, dar ştiu Cine ţine viitorul. Numele Lui este Isus, şi El este totul pentru mine.

Perry Desmond este un fost transsexual a cărui mărturie a fost făcută cunoscută în toată lumea. Pe 26 iunie 1984 a mers acasă ca să fie cu Domnul. Moartea lui s-a datorat unui atac cerebral. Fiind unul dintre primii deschizători de drumuri în mişcarea Exodus, dragostea exuberantă a lui Perry pentru Mântuitorul Său va continua să fie o inspiraţie pentru mulţi dintre noi care am avut privilegiul de a-l cunoaşte. Povestea lui completă poate fi găsită în cartea „Perry: A Transformed Transsexual” [Perry: Un transsexual transformat].

Tradus şi folosit cu permisiune de pe www.stonewallrevisited.com.

Aşteptăm comentariul tău la rubrica noastră Contact.