Gheo
Sunt un tânăr care L-a cunoscut pe Hristos în mod real, autentic, fapt dovedit prin naştere din nou şi mărturisit apoi prin botezul în apă într-o biserică evanghelică, şi care se chinuie cu înclinaţia sexuală faţă de persoane de acelaşi sex. Cum era de aşteptat, şi toată lumea creştină este de acord cu acest lucru, am conştientizat mai mult ca oricând faptul că în firea mea pământească sunt şi vor mai fi lucruri rele care trebuie înfrânate şi schimbate. Deşi la câteva luni după întoarcerea mea la Domnul am mărturisit pastorului şi apoi unui alt bărbat din biserica pe care o frecventam cu ce mă confrunt, faptul că atunci, ca şi acum de altfel, puţini sunt cei care şi-au recunoscut orientarea homosexuală, adică acest gen de problemă nu a mai fost întâlnită, a făcut ca mărturisirea mea să rămână fără niciun ecou, cei cărora m-am confesat fiind în imposibilitatea de a mă ajuta concret.
Anii au trecut, am continuat să merg la adunare, am căzut şi am trăit în păcatul homosexualităţii o perioadă de timp, iar am mers la adunare ... Ei bine, în loc să vedeţi acum din mărturisirea mea un om care se tot plimbă când cu adunarea, când fără adunare, să ştiţi că în tot acest timp am trăit nu doar cu vina că am această înclinaţie, dar şi cu faptul că oricât de mult timp ar trece şi oricâte transformări ar avea biserica în general vorbind, ajutor şi speranţă în această direcţie la noi nu există. Iar „plimbarea” mea când cu biserica lui Dumnezeu, când fără ea, este tocmai dovada apartenenţei mele la Dumnezeu şi la Biserica Lui, dovada faptului că sunt conştient că despărţit de El şi de fraţi, viaţa mea aici nu ar avea nicio valoare şi că în acest fel aş pierde şi locul pe care mi l-a pregătit Dumnezeu sus în cer. Acum sunt cu adunarea. Mă târăsc ca un vierme ca să rămân măcar mântuit, ca să nu mai vorbesc de lucrare şi răsplata ei. Despre ce va aduce ziua de mâine fără un ajutor concret din partea bisericii, nu pot să bănuiesc.
Nu ştiu cât de mult contează pentru unii acest amănunt, dar ţin neapărat să spun că am făcut parte dintr-un grup de misiune, am fost lider într-o anumită direcţie, iar Dumnezeu S-a folosit de mine. Consider că am o chemare concretă din partea Lui, cu alte cuvinte Satana mă doboară cu acest păcat şi mă face absolut inutil, o persoană de care te poţi lipsi fără nicio problemă. Am pierdut luni şi ani din viaţă chinuindu-mă pur şi simplu, în paralel cu bucuria şi satisfacţia pe care Dumnezeu a adus-o multora prin darul pe care mi L-a dat şi prin slujirea pe care am făcut-o. În ultima perioadă am rămas numai cu nostalgia şi cu speranţa că acele vremuri se vor reîntoarce.
Referitor la acest site care se vrea a fi un mod de ajutorare a celor care se luptă cu homosexualitatea, cred că mărturiile unor băieţi binevoitori din România care au sau nu ceva tangenţă cu biserica, nu sunt de ajuns. În alte ţări unde creştinii au conştientizat mai demult această nevoie, cei în cauză sunt încadraţi în grupuri de rugăciune, de părtăşie, unde se ajută reciproc. Simpla mărturisire într-o biserică de la noi nu ajută cu nimic, dacă nu există deschiderea de a-i ajuta concret pe cei care se confruntă cu atracţii faţă de acelaşi sex. La noi simpla mărturisire ar atrage mai degrabă anatema din partea multora, deşi creştineşte ar fi să existe compasiune. Din păcate, cineva care se luptă cu homosexualitatea va fi privit întotdeauna altfel.
Sunt destui evanghelici în această situaţie. Marea majoritate postează ici şi colo pe vreun blog câte o părere. Oficial nu ştim câţi sunt, pentru că mentalitatea din biserică împiedică o mărturisire sinceră a orientării homosexuale şi curajul de a cere ajutorul în biserică. Cred că fiecare este conştient că fără ajutor nu poate face nimic. Dar cine să ofere ajutor? Un blog? O mărturie? Cu părere de rău spun că biserica, în felul în care gândeşte astăzi, nu este bună pentru evanghelicul care are atracţii faţă de persoane de acelaşi sex. Spun aceasta pentru că frecventez biserica şi cântăresc spiritul ei. Ar fi un şoc iremediabil atât pentru mine, cât şi pentru ei să afle cu ce mă confrunt. Chiar şi dacă o singură persoană din biserică ar şti acest lucru şi nu ar avea o inimă şi o concepţie pur biblică şi după inima lui Dumnezeu, ar fi un dezastru.
Lucrurile pleacă de la modul de a gândi al majorităţii. Aruncăm cu versete care condamnă homosexualitatea, dar uităm că Biblia nu se rezumă la nişte versete. Cuvântul lui Dumnezeu este duh care dă viaţă, nu slovă care omoară. Dumnezeu a vorbit şi vorbeşte din Geneza până în Apocalipsa. Da, homosexualitatea ca mod de viaţă este păcat, dar Dumnezeu nu a făcut niciodată liste cu păcate mari şi păcate mici, cum că dacă unul se uită după un bărbat este păcat capital, iar dacă altul se uită după o femeie, poate fi trecut cu vederea. Ambele sunt păcate şi Domnul va pedepsi şi pe unul şi pe celălalt cu aceeaşi măsură. În Vechiul Testament se aminteşte concret ca bărbatul care întreţine relaţii sexuale cu alt bărbat să fie omorât, dar relaţiile sexuale în afara căsătoriei cum erau pedepsite? Tot cu moartea. Până la urmă rădăcina este aceeaşi în ambele cazuri. Noi tratăm lucrurile la suprafaţă. Condamnăm pe gay dar facem ochi dulci fetelor în biserică sau invers, băieţilor. Şi aceasta pentru că este considerat „normal”. Nu vedem că de fapt încălcăm aceeaşi regulă şi ne batem joc de acelaşi Cuvânt al lui Dumnezeu.
Aşteptăm comentariul tău la rubrica noastră Contact.
