Homosexualitatea, tragedie a căderii omului
Din păcate, homosexualitatea nu este un mod de viaţă sigur, odată ce prezintă atâta lipsă de durabilitate în relaţii, atâta promiscuitate şi riscul atâtor boli şi afecţiuni (vom reveni asupra lor), nu este nici ceva normal şi de aceea nu este nici acceptabilă; dar dacă politicienii care activează în sfera drepturilor omului şi a drepturilor minorităţilor fac propagandă în favoarea homosexualilor şi îi prezintă drept o minoritate legitimă (pe când să ne aşteptăm la o minoritate a psihopaţilor, a necrofililor sau a nudiştilor?), societatea nu înregistrează adevărul şi opinia publică este indusă în eroare. Cei care îi urăsc pe homosexuali sunt nişte fanatici care cred că tot ceea ce nu este aşa cum sunt ei trebuie urât şi respins şi care fac o mare greşeală, fiindcă homosexualii sunt şi ei oameni ca şi noi şi trebuie ajutaţi mai degrabă decât să fie condamnaţi şi izolaţi, însă aceasta nu impune şi nici măcar nu presupune acceptarea homosexualităţii ca un dat fundamental.
Dacă am afirmat că atât educaţia, cât şi muzica, mass-media şi politica sunt supuse subiectivităţii şi de aceea putem să înţelegem atitudinea faţă de homosexualitate, trebuie să afirmăm că ştiinţa care nu ar trebui să fie subiectivă este mai greu de înţeles atunci când îşi circumscrie poziţia faţă de acest fenomen sexual.
Pentru ca să avem o perspectivă mai bună asupra acestui punct, să ne fie îngăduit să arătăm că cercetările efectuate de geneticienii canadieni de la Universitatea Western Ontario neagă că ar exista o legătură între homosexualitate şi patrimoniul genetic, şi chiar dacă această legătură ar exista, ea ar fi aşa de slabă, încât ar fi irelevantă.1 Această afirmaţie are un context pe care îl redăm aici pentru a demonstra că de data aceasta ştiinţa nu a fost subiectivă.
O echipă de cercetători a raportat că nu au putut confirma studiul larg mediatizat care lega homosexualitatea masculină de o mică regiune a unui cromozom. În anul 1993, Dr. Dean Hamer, după un studiu a 40 de perechi de fraţi homosexuali (era genitician la National Cancer Institute) a raportat că în cazul a 33 perechi de fraţi, o regiune din jumătatea de jos a cromozomului X era identică, indicând faptul că cel puţin o genă din acea regiune poate fi relaţionată la orientarea sexuală a fraţilor respectivi, însă cercetătorii canadieni, care au studiat 52 de perechi de fraţi homosexuali, au conchis că rezultatele lor nu sprijină afirmaţia Dr. Hamer.2
Dar încă din anii '60 se ştia că homosexualitatea nu este rezultatul unei predispoziţii sexuale sau genetice: în articolul „The Homosexual In America" a revistei TIMES, numărul din 31 octombrie 1969, se afirma acest lucru,3 precum şi faptul că diversele componente psihologice ale masculinităţii şi feminităţii („gender role identity") se învaţă.
Şi fiindcă veni vorba de hormoni, dorim să arătăm că dacă dezechilibrele hormonale au fost şi ele incriminate drept cauze ale homosexualităţii, încercările de a redirecţiona homosexualitatea masculină prin injectarea de hormoni masculini nu au făcut altceva decât să accentueze dorinţele homosexuale,4 unii merg până acolo, încât spun că nici nu se recomandă administrarea de hormoni sexuali androgeni în asemenea situaţii, fiindcă stimulează libidoul fără a-i schimba direcţia!5 În opinia noastră, aceste adevăruri invalidează teoria cauzelor hormonale ale homosexualităţii.
Ceea ce este important să subliniem nu e disputa ştiinţifică asupra rolului genelor sau hormonilor, ci faptul că dacă exponenţii creditaţi ai cunoaşterii autorizate în domeniul acesta specific afirmă că homosexualii sunt victime nevinovate, societatea va accepta acest lucru, fiindcă vine din partea unora care ştiu cu siguranţă care este realitatea.
Însă lucrurile nu stau chiar aşa. Unele boli mintale se nasc din boli fizice ale creierului. Unele se capătă înainte de naştere şi altele după ea; unele boli sunt moştenite, iar altele dobândite. Unele rezultă din diverse cauze, însă la homosexuali nu creierul este bolnav! În cazul lor, creierul sănătos este folosit în mod greşit din punct de vedere moral, social şi practic. Să ne gândim numai la Dr. Sol Gordon, de la Institute For Family Research And Education, care spunea: „Toate gândurile, toate dorinţele, toate visele, toate fanteziile sunt normale! Eu am tot felul de gânduri despre bărbaţi, femei şi animale" (Acestea sunt cuvintele unui „doctor" de la un institut de cercetare şi de educaţie!).
Pentru Don Clark, homosexualitatea îşi are originea de la naştere şi afirmă că toţi ne naştem, într-un fel, homosexuali,6 capabili de a ne orienta spre senzaţii plăcute. Cu privire la aceasta putem aminti afirmaţia lui John de Cecco, care spunea că actul sexual modelează dorinţa erotică la fel de mult pe cât dorinţa precede actul în sine.7 Aşa cum s-a observat de către psihanalişti, formele perverse ale exprimării sexuale sunt deosebit de predispuse la a deveni constrictive,8 şi cei împătimiţi nu-şi vor abandona purtarea decât în urma unor constrângeri neobişnuite şi specifice; deci homosexualii nu vor alege pur şi simplu un alt mod de viaţă, şi ca şi în cazul fumatului de exemplu vor da vina pe dificultatea schimbării. Dacă nu sunt disciplinate, tendinţele sexuale devin obiceiuri, apoi devin nevoi constrictive şi la urmă devin patimi. Creierul are zone ale căror funcţie primară este să creeze o senzaţie de plăcere, numai în împrejurări specifice. Mecanismul este de natură chimică: printre multele evenimente psihologice asociate cu orgasmul, una este generarea de semnale trimise la anumiţi nervi, semnale care călătoresc la zonele de plăcere ale creierului. Când semnalul ajunge, terminaţiile nervoase se deschid şi îşi varsă conţinutul pe nişte celule care au receptori ce se potrivesc cu substanţele chimice eliberate, şi când se petrece unirea, receptorul trimite un semnal către zona de plăcere pentru a genera plăcere intensă. Substanţa chimică eliberată este un opioid, şi de aceea senzaţiile trăite sunt cu adevărat intense. Se pare că dintre toate comportamentele, cel sexual este asociat cel mai tare cu eliberarea masivă de asemenea opioide şi astfel se explică (deşi destul de alambicat) pasiunea homosexualilor pentru activitatea sexuală. În acelaşi timp, cei ce se droghează îşi pierd pasiunea pentru sex şi sunt nevoiţi să caute forme noi, care din păcate sunt din ce în ce mai aberante, de exprimare sexuală. Homosexualii care nu se droghează se expun la un risc mai scăzut din acest punct de vedere, deoarece ei tind să se asocieze cu cei care nu sunt prinşi atât de mult în promiscuitate ca şi cei drogaţi.9
Suntem de altfel nevoiţi să-l contrazicem pe Clark şi să arătăm că toţi ne naştem heterosexuali, potrivit cu rânduiala lăsată de Dumnezeu în Creaţie, dar, într-adevăr, unii aleg homosexualitatea. Şi dacă ne gândim la Creaţie şi ordinea ei divină, putem arăta că potrivit cu ceea ce spunea de Cecco, sexualitatea normală va genera şi va modela dorinţe erotice normale. Deci, din nou, imaginea de victimă e spulberată.
Societatea se lasă pătrunsă de homosexualitate, deoarece specialiştii, cum ar fi Tripp,10 afirmă că există un potenţial homosexual în fiecare, gata de a fi activat (teoria lui Clark, nu-i aşa?), deoarece sexualitatea umană este un modus vivendi în care toate variaţiile sunt naturale (să înţelegem deci că cei care se împreunează cu morţii sau îşi caută satisfacţia sexuală gustând materiile fecale se poartă natural?). În sprijinul teoriei sale am putea aduce vorba despre homosexualitatea vicariantă sau oportunistă, care apare în cazul abstinenţei forţate sau în cazul inaccesibilităţii partenerului heterosexual.11 Dar este evident că acest caz de homosexualitate nu este un caz normal, ci apare tocmai în condiţii care nu caracterizează sexualitatea normală. Dovezile ştiinţifice ne arată că nimeni nu se naşte homosexual, caz în care într-adevăr ar face parte din acest modus vivendi al sexualităţii, ci devine homosexual pe bază de alegere sau corupţie.
Specialişti ca Ellis Havelock, care afirmă că homosexualitatea nu este nici boală şi nici nelegiuire,12 sau George Weinberg, care afirmă că încercarea de a schimba homosexualitatea în heterosexualitate va fi sortită eşecului, aşa că societatea trebuie schimbată, pot contribui mult la formarea opiniei publice şi la direcţionarea ei. Richard Iray, psihanalist şi activist homosexual, a declarat că13 eforturile de a schimba homosexualitatea în heterosexualitate reprezintă una dintre cele mai flagrante şi mai frecvente abuzuri ale psihanalizei contemporane. Asupra opiniei sale vom reveni după ce arătăm că sexologi ca Fourier, Hierchfeld, Havelock şi alţii, constatând rigiditatea societăţii, au propus crearea de clinici sexuale14 pentru minorităţile erotice, adică pentru exercitarea activităţilor sexuale specifice lor.
Mai mult, în zilele noastre transsexualii sunt supuşi operaţiilor de penectomie şi vaginoplastie, ca şi unor metode ce fac parte dintr-un program de tratament al acelora care vor să-şi schimbe sexul.15 Revenind la afirmaţia lui Iray, putem spune că încercările de a schimba homosexualitatea în heterosexualitate, chiar dacă sunt frecvente, nu constituie abuzuri ale psihanalizei, şi aceasta deoarece homosexualitatea nu este o stare normală, ci una deviată, pe care unii specialişti caută s-o îndrepte. În favoarea acestor încercări trebuie să spunem că partizanii homosexualităţii ascund realitatea, dar ea poate constitui în sine un motiv de a dori schimbarea. Ne referim aici la faptul că din cauza marelui număr de parteneri şi a practicilor sexuale,16 homosexualii sunt expuşi la un risc crescut de a contacta hepatita B, giardoza, amoebioza, complilobacterioza, infecţiile anorectale cu Neisseria go-norrhoaeae, Chlamydia trachomatis, Treponema palidum, Virus herpes simplex şi altele.17 De fapt, homosexualii sunt confruntaţi cu patru categorii de boli: cele care se transmit pe cale sexuală, şi anume gonoreea, infecţiile cu Chlamydia trachomatis, sifilis, herpes simplex, pediculoza şi scabie, boli enterice ca infecţiile cu specii de Shigella, Campylobacter jejuni, Entamoeba histolytica, Giardia lamblia, hepatita A, hepatita B, hepatita non-A şi hepatita non-B, sunt confruntaţi cu traumatisme ca incontinenţa fecală, hemoroizii, fisurile anale, rupturile rectosigmoidiene, proctita alergică şi, în al patrulea rând, dar nu în ultimul rând, cu SIDA. Numai această înşiruire este suficientă, fără amintirea altor argumente, pentru a arăta că societatea este obligată să se ocupe de homosexuali, şi trebuie să găsim metode eficiente, una dintre ele fiind schimbarea homosexualităţii în heterosexualitate. În practicile homosexuale, nevoia de a fi penetrat18 predomină faţă de nevoia de a penetra şi nevoia de a face felaţie predomină faţă de nevoia de a i se face felaţie individului respectiv. Aceasta ne arată că în mentalitatea homosexualului un rol important îl are sentimentul de supunere, de aservire; de ce nu ne-am folosi de acest sentiment, dar direcţionat în mod pozitiv, edificator, pentru a-i supune pe homosexuali unor metode de schimbare cu efecte benefice?
Societatea contemporană are o mentalitate de tolerare, de acceptare şi chiar de promovare a homosexualităţii, datorită unei multitudini de cauze. Există cauze culturale concretizate în moştenirea culturală rămasă de la civilizaţia greacă şi latină, în educaţia care orientează opinia spre tolerare şi acceptare, în mass-media care promovează nu numai acceptarea homosexualităţii, ci aproape că o şi impune, în lumea muzicii uşoare, mai ales în curentul muzicii rock, şi în lumea politică, în care se face un lobby puternic în favoarea homosexualităţii. Homosexualitatea este prezentată ca perfect acceptabilă, demnă şi sigură şi este protejată prin acţiuni culturale şi politice. La efectul cauzelor din domeniul culturii se adaugă efectul din domeniul medico-ştiinţific, care prezintă homosexualitatea ca pe o boală ce apare deja la naştere sau e dobândită în urma acţiunii unor factori de mediu (factori genetici, hormonali ori de natură relaţională între părinţi şi copii sau între copii) sau ca pe o stare normală care face parte din modus vivendi sexual. Oricum ar fi, homosexualii sunt prezentaţi ca victime ale împrejurărilor, oameni care sunt discriminaţi şi care trebuie acceptaţi fără ezitare, împreună cu practicile lor sexuale. Din păcate există şi cauze din lumea religiei, homosexualitatea găsindu-şi susţinători şi între feţele bisericeşti. Se afirmă că homosexualitatea este o creaţie a lui Dumnezeu şi că interdicţiile puse de Dumnezeu sunt valabile doar în anumite cazuri, căci în general şi-au pierdut valabilitatea. Pasajele scripturale care condamnă în mod explicit homosexualitatea sunt răstălmăcite, iar acele pasaje care pot fi interpretate în mod tendenţios sunt folosite fără nicio ruşine de către cei ce vor să otrăvească societatea şi Biserica cu această perversiune. Dacă societatea îi crede pe medici şi pe specialiştii pe care îi creditează, îi crede şi pe aşa-zişii teologi care duc lumea în rătăcire. Se afirmă că homosexualitatea este legitimă, naturală şi neschimbabilă şi se militează împotriva discriminării sexuale.
Noi credem că trebuie să-i iubim pe homosexuali, întrucât şi ei sunt lucrarea mâinilor lui Dumnezeu, sunt semenii noştri, şi de aceea, în loc să-i urâm şi să-i persecutăm, trebuie să luăm atitudine împotriva homosexualităţii, condamnând-o ca păcat, dar căutând să salvăm pe aceia care au căzut în capcana ei. Trebuie să-i ajutăm pe homosexuali să se întoarcă la Dumnezeu, şi pe lângă primirea salvării şi naşterea din nou pe plan spiritual, să-i ajutăm să se integreze în biserică şi în societate, ca membri activi, curăţaţi de patimi şi folositori comunităţii. Homosexualii pot fi recuperaţi, dar numai cu ajutorul lui Dumnezeu, care prin iubirea Sa restauratoare le poate vindeca rănile sufleteşti şi îi poate ajuta efectiv, dându-le puterea să trăiască în mod demn şi să-şi exprime sexualitatea în limitele lăsate de El. Biserica trebuie să-i accepte pe homosexuali, dar numai pentru ca să-i conducă la Dumnezeu, implicându-se activ şi plenar, arătând iubire şi respect faţă de ei şi învăţându-i şi sprijinindu-i în reabilitare.
Note
1 ***: Magazin – serie nouă – 423, Anul XLII, Iulie 1999, nr. 26 (2173), pag. 9;
2 ***: The Berean Call, August 1999, pag. 3;
3 Edward F. Murphy: The Handbook For Spiritual Warfare, Nashville (TN), Thomas Nelson Publishers, 1996, pag. 137;
4 Greg L. Bahnsen: Homosexuality – A Biblical View, Grand Rapids (MI), Baker Books House, 1979, pag. 75;
5 Francis J.Beckwith: Politically Correct Death – Answering Arguments For Abortion Rights, Grand Rapids (MI), Baker Books House, 1995, pag. 175;
6 Don Williams: The Bond That Breaks: Will Homosexuality Split the Church?, Los Angeles (CA), B.I.M., 1978 , pag. 38-39;
7 Jeffrey Satinover: Homosexuality and the Politics of Truth, Grand Rapids (MI), Baker Books House, 1998, pag. 129;
8 idem, pag. 141 - 143;
9 idem, pag. 54;
10 Don Williams: op. cit., pag. 29;
11 V. Predescu. ed.: Psihiatrie, vol II, Ed. Medicală, Bucureşti, 1996, pag. 1048;
12 E. Philip Hughes: Christian Ethics in a Secular Society, Grand Rapids (MI), Baker Book House, 1983, pag. 172
13 Randy C. Alcorn: Christians in the Wake of the Sexual Revolution – Recovering Our Sexual Sanity, Portland (OR), Multnomah Press, 1985, pag. 37-38;
14 Jeffrey Satinover: op. cit., pag. 181;
15 Jean Michel Magis: Sexualitatea şi perversiunile sexuale, Aurelia, Bucureşti, nedatat, pag. 83;
16 J.C. Houston, C.L. Joiner, Philip E. Hughes: A Short Textbook of Medicine, London, Hodder and Stoughton, 1987, pag. 62;
17 Practica conului anal activ multiplică de patru ori riscul infectării cu virusul hepatitei B şi de 3 - 4 ori riscul infectării cu HIV (Journal of the American Medical Association, Edition Francaise, Volume 15, Numero 211, 30 Septembrie 1990, pag. 1051);
18 Jefrey Satinover: op.cit., pag. 68.
Aşteptăm comentariul tău la rubrica noastră Contact.
