În durere, Dumnezeu restaurează (Chris Stump)

 

de Chris Stump

 

Am crescut într-un cămin creştin unde mama mea era liderul spiritual şi cea care lua decizii; tatăl meu lucra cea mai mare parte a timpului şi era pasiv şi nehotărât. De timpuriu am început să privesc masculinitatea ca ceva negativ. Mi-am petrecut cea mai mare parte a copilăriei cu mama mea şi am văzut-o ca pe cea puternică din familie. La petreceri, toate femeile spuneau că bărbaţii sunt câini, şi bărbaţii doar urlau precum câinii. Nu vroiam să fiu câine, aşa că de ce aş fi vrut să fiu bărbat? La un moment dat mi-am jurat mie însumi, în clasa a cincea, că nu voi fi niciodată ca tatăl meu. Acest jurământ m-a împins într-o criză de identitate, pe când intram în ciclul următor al şcolii.

 

În ciclul următor, m-am simţit nesigur şi necorespunzător ca băiat. Ceilalţi băieţi mă intimidau foarte mult, dar eram atras de ei. Când s-a instalat pubertatea, s-au instalat şi atracţiile faţă de băieţi. Când atracţiile au crescut, a început tachinarea. Eram atât de temător şi de nepotrivit, încât mă plimbam în jurul terenului de baseball în timpul orei de educaţie fizică, ca să nu fiu nevoit să fac sport cu alţi băieţi. Colegii mei au început să mă batjocorească, spunându-mi cuvinte de ocară şi ameninţându-mă. Mergem la şcoală cu teamă, în fiecare zi.

 

În acea perioadă L-am primit pe Hristos în inima mea şi am sperat că aş putea „să scap de gay prin rugăciune” şi să rezist în tortură, dar nu am putut. Atracţiile s-au intensificat şi nu puteam să rezist când mi se spuneau cuvinte injurioase. Mi-am folosit creştinismul şi prietenele, încercând să-mi dovedesc heterosexualitatea, dar ei puteau vedea prin faţadă. Hărţuiala a continuat în liceu. Mă duceam la profesori şi le spuneam despre hărţuire, dar ei nu au făcut nimic, ceea ce a întărit minciuna cu care mă luptam – sunt diferit şi nimănui nu-i pasă.

 

Când îmi puneam sub semnul întrebării identitatea, cuvintele de ocară cu care mă etichetau colegii mei se repetau iar şi iar în capul meu. Am permis cuvintelor lor să aibă putere asupra mea şi a identităţii mele. Ştiam că eram atras de băieţi şi toţi ceilalţi ştiau – deci eram gay? Am pornit în căutarea răspunsului. Îmi era prea ruşine să merg la biserica mea, unde tot ce auzeam era condamnarea în creştere a homosexualilor. Aşa că m-am dus la camerele de chat gay şi acolo am găsit acceptare totală şi dragoste. În sfârşit am primit atenţia masculină pe care o vroiam şi o doream. M-am rugat lui Dumnezeu întrebând dacă m-am născut aşa. Şi tot ce auzeam era „da”. Astfel că le-am spus părinţilor mei şi tuturor celor pe care îi cunoşteam că sunt gay. Toţi prietenii mei creştini au încetat să mai aibă legătură cu mine, în afară de unul. Din cauza acelei respingeri am început să mă distanţez complet de creştini şi de religia lor.

 

După ce L-am respins pe Dumnezeu am intrat pe deplin în stilul de viaţă gay. Eram emfatic şi vroiam ca toată lumea să ştie că eram gay şi mândru de asta. Critica, judecata şi cuvintele lor de ocară nu aveam să mă mai afecteze. Mi-am împietrit inima faţă de oricine. Am căutat relaţie după relaţie, niciodată pe deplin satisfăcut sau împlinit. Iubeam atenţia pe care o primeam de la alţi tipi şi dorinţele lor pline de poftă îmi dădeau o anumită afirmare, dar tot aveam un gol înăuntru. Pe când plănuiam să merg la colegiu, am hotărât să termin o relaţie pentru a avea mai multe oportunităţi de a căuta bărbaţi la colegiu. Când am pus capăt acelei relaţii, Dumnezeu mi-a deschis ochii cu privire la direcţia pe care mă aflam şi mi-a dat o dorinţă uriaşă pentru El, una pe care nu o avusesem de doi ani. În mai puţin de o oră, Duhul Sfânt mi-a transformat inima împietrită într-o inimă tandră, care era gata şi dornică să-L primească pe Domnul. Am decis să părăsesc stilul de viaţă gay şi să urmez o relaţie cu El.

 

Am început călătoria spre vindecare la o misiune Exodus din Lexington, Kentucky. Opiniile negative despre masculinitate s-au estompat încet, când am ajuns la masculinitatea la care mă chema Dumnezeu. Dumnezeu m-a binecuvântat cu prietenii masculine sănătoase, cu adevărat uimitoare, în care am fost susţinut şi încurajat. Tipii de la Baptist Campus Ministry [Misiunea Baptistă din Campus] mi-au stat alături şi mi-au arătat adevăratul înţeles al masculinităţii. Pe când păşeau alături de mine, am găsit în sfârşit dragostea care împlineşte şi susţine, pe care o căutam. Am început să mă accept pe mine însumi şi să-mi îmbrăţişez identitatea ca fiind definită de Hristos. Când am devenit mai sigur cine eram ca bărbat şi am început să înţeleg într-adevăr masculinitatea adevărată, evlavioasă, am început să observ femeile în mod diferit. Nu le-am mai văzut ca pe egalele mele, ci ca pe o completare a mea şi am devenit atras de ele.

 

Dumnezeu mi-a transformat cu adevărat viaţa şi a adus vindecare familiei mele. Am un respect nou găsit pentru tatăl meu şi relaţia noastră a fost restaurată. Acum ştiu: călătoria mea nu a fost niciodată despre atracţiile mele homosexuale. A fost şi este astăzi despre rămânerea în Hristos şi moartea faţă de mine însumi zi de zi, de dragul Lui. Relaţiile şi comunitatea pe care le-am găsit în colegiu m-au împins cu adevărat înainte şi au dus la o creştere uimitoare. Dumnezeu a folosit atât de mulţi oameni ca să scoată la iveală sinele meu adevărat.

 

M-a eliberat astăzi şi m-a chemat să vestesc lumii adevărul Lui, că eliberarea de homosexualitate este posibilă, şi să ofer speranţă celor care o caută.

 

Fiind intern la Exodus în vara aceasta, am avut un timp uimitor în care Dumnezeu a deschis multe uşi şi a reafirmat chemarea Lui în viaţa mea. Am experimentat atât de multe aspecte diferite a ceea ce face Exodus ca misiune. Domnul m-a binecuvântat de asemenea cu noi prietenii şi noi oportunităţi, fiindcă începând din septembrie voi ocupa o poziţie la Exodus. În timp ce am fost aici, la Exodus, am învăţat multe despre ce înseamnă să ai inima unui slujitor pentru Împărăţie. Dumnezeu m-a maturizat, mi-a lansat o provocare şi sunt foarte mulţumitor că am această oportunitate.

 

 

Tradus şi folosit cu permisiune de pe wwwexodusinternational.org.

 

Contra Curentului îţi pune la dispoziţie şi celaltă mărturie a lui Chris Stump: Maturizarea în singurătate.

 

Aşteptăm comentariul tău la pagina Contact.

 

 



Copyright © 2008-2012 ContraCurentului.com. Toate drepturile rezervate.

Termeni şi Condiţii  |  Administrare