Dumnezeu te iubeşte, schimbarea este posibilă

de David Fountain

Oricând am şansa de a-mi face cunoscută mărturia, sunt întrebat de obicei dacă lupta mea a meritat. Nu susţin niciodată că vreo porţiune din călătoria mea a fost uşoară, dar a meritat. Întotdeauna am simţit şi am ştiut aceasta, dar la un interviu radio recent am fost întrebat: „De ce a meritat?” şi am fost nevoit să descriu şi să pun în cuvinte acest sentiment.

Povestea mea nu este o poveste despre autodeterminare, ci arată de ce avem nevoie unul de celălalt, de ce avem nevoie de biserică şi de ce avem toţi nevoie de un Mântuitor.

Am crescut într-un mic oraş din Atlanta, GA. Am fost cel mai mic dintre cei cinci copii, unul fiind geamănul meu identic. La fel ca în povestea lui Iacov şi Esau din Biblie, fratele meu a devenit preferatul tatălui meu, iar eu am devenit preferatul mamei mele. Nu a fost ceva intenţionat, ci doar o modalitate pentru părinţii mei de a-şi împărţi responsabilitatea pentru noi. Unii ar putea spune că aici a început problema. Cu toate acestea, au fost mult mai multe care au contribuit la lupta mea cu homosexualitatea.

Mama mea era liderul spiritual în casa noastră şi ne-a învăţat importanţa de a-L iubi şi a-L sluji pe Dumnezeu. Familia mea frecventa o mică biserică baptistă, unde la vârsta de 11 ani, L-am primit pe Hristos ca Mântuitorul meu şi am fost botezat. Chiar de la o vârstă fragedă am avut o dragoste profundă pentru Dumnezeu şi o dorinţă de a-L cunoaşte mai mult.

Fiecare duminică arăta ca acelaşi vechi mesaj despre importanţa mântuirii. Nu sunt împotriva predicării importanţei mântuirii: că toţi sunt păcătoşi până ce ne deschidem inimile ca să-L primim pe Hristos, este chiar temelia vindecării. Dar eram înfometat după instruire, înzestrare, cunoaştere şi înţelegerea faptului cum să-mi trăiesc viaţa ca şi creştin.

L-am auzit pe TD Jakes ţinând o predică despre faptul că biserica trebuie să fie pentru eliberare, la fel de mult cum este pentru salvare; că mulţi credincioşi la începutul umblării lor, stau în biserică încercând să înţeleagă cum îi va ajuta Dumnezeu cu adevărat să biruie fortăreţele din viaţa lor. Biserica mea nu vorbea niciodată despre eliberare de ceva, cu atât mai puţin despre eliberarea din homosexualitate.

În şcoala primară mi-a fost greu să mă asociez cu alţi băieţi. Fetele păreau mai familiare şi mai sigure. În fiecare an aveam o nouă „prietenă”, pe care toată lumea o găsea drăguţă. Nu vedeau separarea care avea loc faţă de grupul celor de aceeaşi vârstă cu mine, şi năzuinţa pe care o aveam pentru acceptarea lor. Îmi amintesc că mă rugam ca Dumnezeu să-mi dea doar un tip care să fie cel mai bun prieten al meu. Mă simţeam ruşinat pentru această dorinţă şi pentru nevoia mea de fi acceptat de alţi tipi. În acelaşi timp, mă confruntam şi cu percepţiile şi sentimentele mele de respingere din partea tatălui şi fraţilor mei.

Liceul a fost şi el provocator deoarece această dorinţă de a avea acceptare masculină m-a dus la nesiguranţă şi depresie. Am continuat să am multe prietene şi am început chiar să am întâlniri. Din nefericire, nu era de ajuns ca să mă oprească să poftesc alţi tipi. Când am început să mă dezvolt ca bărbat, viaţa gândurilor mele sexuale era pretutindeni. Năzuinţa mea de acceptare devenise acum sexuală. Alegeam tipi care aveau ce simţeam eu că îmi lipseşte; „tipii populari” care păreau că au totul. Nu am ştiut niciodată ce să fac cu aceste gânduri şi sentimente. Mi-era prea teamă să le spun părinţilor mei, pastorului de tineret sau pastorului. Am simţit că dezvăluirea acestei lupte secrete ar face lucrurile şi mai rele. Am hotărât să mă ocup de aceasta pe cont propriu. Eram singur şi speriat.

Intrarea la colegiu însemna o întreagă lume nouă şi captivantă pentru mine. Era timpul să cresc, să învăţ şi să mă pregătesc pentru chemarea lui Dumnezeu. Şi ce timp potrivit nu a folosit  colegiul meu, pentru a începe să vorbească despre această problemă, când căutam răspunsuri şi sfat.

Chiar şi cu uşorul sentiment de siguranţă pe care l-am simţit la şcoala creştină, nu eram protejat sau pregătit pentru ceea ce s-a întâmplat apoi. Un tip popular din campus a început să iniţieze o prietenie cu mine. Când prietenia noastră s-a dezvoltat, a început să-mi împărtăşească lupta lui cu homosexualitatea. Prietenia noastră s-a transformat într-o relaţie sexuală. Îmi amintesc că uram şi mă simţeam dezgustat de ceea ce făceam. Cu toate acestea, cu cât această relaţie a continuat mai mult, cu atât mai departe m-am simţit faţă de Dumnezeu şi cu atât mai uşor a devenit să ne justificăm comportamentul.

Satan ştie întotdeauna exact unde să pună mâna pe noi: exact acolo unde suntem mai slabi. Ştia dorinţa mea adâncă de acceptare şi s-a desfătat cu toate acele gânduri derutante. Şi Dumnezeu ştia exact unde mă aflam. Satan putea doar să contrafacă ceea ce Dumnezeu avea pentru mine. Această relaţie sexuală a satisfăcut numai temporar dorinţa mea profundă de prietenii masculine sănătoase.

Din fericire această relaţie nu a durat mult. Când semestrul a reînceput, au început să se răspândească zvonuri despre lupta prietenului meu cu homosexualitatea. Fraţii mei de credinţă m-au oprit de la a mai avea vreun fel de prietenie cu el. În acel moment nu ştiau despre mine. Secretul meu s-a păstrat. Nu puteam să înfrunt consecinţele sau să mă confrunt cu respingerea pe care o simţise prietenul meu de la „creştinii” de aceeaşi vârstă. După ce am absolvit colegiul, m-am mutat la Nashville ca să lucrez în industria creştină muzicală. Am continuat să umblu în vină, robie şi condamnare.

Mutându-mă într-un oraş nou şi luptându-mă cu singurătatea, am descoperit prietenii temporare on-line. Am devenit imediat dependent de camerele de chat şi de site-urile porno de pe internet. Am continuat în păcat şi murdărie, şi m-am simţit mai despărţit de Dumnezeu ca oricând. Relaţia mea cu Hristos era compromisă de nevoia unei satisfacţii rapide. Uram ce făceam. Am făcut pasul hotărâtor şi m-am întâlnit în persoană cu un tip pe care l-am întâlnit on-line, pentru o singură întâlnire sexuală. Ştiam că lucrurile îmi scăpau complet de sub control.

Eram gata să fac orice era nevoie pentru a primi ajutor. Căutând on-line, am găsit o misiune locală Exodus în Nashville. Aceasta a fost prima dată când am rostit cuvintele: „Cred că s-ar putea să fiu gay.” Nu vroiam să fiu gay, dar nici nu vroiam să mă lupt cu aceasta tot restul vieţii mele.

Din fericire, acest director al misiunii Exodus cunoştea importanţa bisericii şi  cum o comunitate care m-ar accepta, m-ar ajuta să mă vindec. Dumnezeu m-a condus la o biserică numită New Song Christian Fellowship [Părtăşia Creştină Noul Cântec]. Acestei biserici nu îi era teamă de lucrul cu care mă luptam şi nu m-a respins. M-am deschis faţă de unul din pastori şi el s-a obligat să treacă prin asta cu mine. „A trece prin asta” însemna să fie obligat să se confrunte cu o mulţime de probleme dificile pe care fie nu I-am îngăduit lui Dumnezeu să mi le descopere, fie am ales pur şi simplu să le ignor. Dumnezeu a folosit comunitatea mea nou găsită pentru a-mi da adevărul pe care îl căutam. Aceşti pastori şi lideri m-au ajutat să descopăr identitatea mea în Hristos. M-au ajutat să fac faţă altor probleme dificile din viaţa mea, care au contribuit la lupta mea cu atracţiile faţă de acelaşi sex, precum depresia, respingerea, falsa identitate şi percepţiile false.

Când m-am alăturat comunităţii şi am început să slujesc în biserică, am găsit acele prietenii sănătoase după care tânjisem. Am găsit alţi tipi dornici să păşească alături de mine, să mă ţină răspunzători şi să mă încurajeze. Aceşti tipi nu erau doar prietenii mei; erau cei pe care mi i-a dat Dumnezeu ca adevăraţi tovarăşi ai legământului, după care tânjisem şi pentru care mă rugasem.

Aşa că de ce a meritat? Nu mai umblu confuz cu privire la identitatea mea sexuală. Dumnezeu mi-a dat plinătatea şi vindecarea după care eram atât de disperat. Nu numai că m-a mântuit, m-a eliberat şi continuă să mă elibereze. Am înţeles în sfârşit ce înseamnă nu numai să fii creştin, ci să ai o relaţie personală cu un Dumnezeu copleşitor, iubitor şi îndurător. Sunt nu numai liber de robia atracţiei nedorite faţă de acelaşi sex, ci continui să umblu liber de orice împiedică relaţia mea cu  El. Procesul m-a adus mai aproape de Dumnezeu şi mi-a arătat dependenţa mea completă de El.

Ca o mărturie a credincioşiei Lui în viaţa mea, slujesc acum ca angajat la Exodus International. Dumnezeu a luat ceea ce a făcut în viaţa mea ca să dea altora speranţă; ca să împărtăşească acelaşi mesaj după care, ca student, eram atât de disperat. Anul acesta am vorbit mai multor studenţi pastori şi la mai multe colegii. Am fost chiar binecuvântat cu oportunitatea de a-mi face cunoscută mărturia într-o slujbă la capela propriului meu colegiu. Dumnezeu mi-a dat puterea să lupt şi să recâştig terenul pe care Satan a încercat să mi-l ia. În timp ce continui să mă ofer în ascultare, El continuă să-mi dea o binecuvântare şi o îndurare incredibile.

Pasiunea mea este să ajut biserica să devină un loc de siguranţă, refugiu şi sprijin pentru cei care se luptă cu homosexualitatea nedorită. La urma urmei, biserica este locul în care eu, printre mulţi alţii, am găsit vindecare.

Cultura noastră le spune tinerilor, bărbaţi şi femei, să accepte şi să adopte lupta lor ca pe identitatea lor, în timp ce biserica a rămas tăcută. Trăim într-o vreme când păcatul este nu numai tolerat, este celebrat. Biserica are o mare oportunitate dacă se va folosi de acest prilej.

Este o mare recoltă care aşteaptă să fie descoperită!

David Fountain este director de conferinţe la Exodus. El se ocupă de seminarii şi conferinţe, inclusiv de Conferinţa Anuală Libertate a Exodus. El este de asemenea implicat în Conferinţa Groundswell care le oferă liderilor comunităţii un răspuns puternic, salvator, la criza iniţiativelor în favoarea gay-lor din şcolile americane. El şi-a făcut cunoscută povestea personală în colegii, şcoli, forumuri ale tinerilor şi în biserici.

Tradus şi folosit cu permisiune de pe www.exodusinternational.org.

Aşteptăm comentariul tău la rubrica noastră Contact.