Dumnezeu te iubeşte, schimbarea este posibilă

de Bob Davies & Lori Rentzel

Pentru un creştin care iese din homosexualitate sau lesbianism, problema homosexuală poate să apară ca un uriaş arbore sequoia: enormă, evidentă, de neschimbat, de neclătinat. Dar la fel ca sistemul de rădăcini de sub pădurea de sequoia, şi homosexualitatea are rădăcini. Sunt multe lucruri „subterane” care alimentează identitatea gay şi o ţin cu tărie acolo. Acest articol trece în revistă câteva dintre aceste probleme de bază.

Nu credem că homosexualitatea este înnăscută la origine. Ne bazăm convingerile pe învăţătura Bibliei despre homosexualitate, susţinută de lipsa de dovezi ştiinţifice concludente pentru o astfel de teorie.

Chiar dacă tendinţele homosexuale ar fi o trăsătură moştenită, nu am interpreta aceasta ca pe o aprobare a inplicării gay sau lesbiene. Multe studii au indicat că tendinţele spre alcoolism sau depresie sunt moştenite. Dar nu adoptăm alcoolismul sau depresia ca „stiluri de viaţă alternative acceptabile”. Încercăm mai degrabă să-i ajutăm pe cei care suferă din cauza acestor tendinţe, să găsească vindecare şi recuperare.

În timp ce respingem perspectiva că homosexualitatea este determinată genetic, recunoaştem că circumstanţele şi presiunile care modelează un bărbat sau o femeie pentru a ajunge în cele din urmă la concluzia „Sunt gay” sau „Sunt lesbiană”, pot fi găsite în fiecare stadiu al creşterii şi dezvoltării unui individ. Să ne uităm la ce se poate întâmpla în fiecare dintre aceste stadii: pruncie şi copilărie timpurie, anii de şcoală, anii pubertăţii şi ai adolescenţei, şi începutul anilor de maturitate.

Sesame Street [serial de televiziune american pentru copii] şi identitatea sexuală

Deîndată ce putem vedea, auzi şi simţi – la naştere, sau chiar în pântecele mamei – începem să absorbim informaţii despre cine suntem. Cu mult înainte de a ne putea articula sentimentele sau chiar înainte de a avea o gândire organizată, putem simţi pacea, căldura, confortul, dragostea. Putem de asemenea detecta tulburarea, tensiunea, mânia şi teama. În timp ce evenimentele din aceşti ani de început nu ne „determină” să devenim lesbiene sau homosexuali, ele pot să pregătească terenul pentru ca mai târziu în viaţă să apară probleme.

Ideal, în primul an sau în primii doi ani din viaţa unui copil, se dezvoltă o legătură profundă, sigură, de dragoste cu mama, care conduce la un sens sănătos al identităţii personale. Psihologul Erik Eriksen numeşte aceasta dezvoltarea „încrederii de bază”. Cu un sens solid al identităţii şi cu încrederea că nevoile sale de dragoste şi de îngrijire vor fi împlinite, un copil are o bază bună pentru creşterea şi dezvoltarea sa viitoare.

Când această bază este distrusă, copilul este vulnerabil la tot felul de probleme. În funcţie de temperamentul copilului, aceasta se poate exprima prin retragere, apatie şi pasivitate, sau prin agresivitate intensă şi emoţie necontrolată. Copiii care nu ajung la un „sens al existenţei” cresc simţind o goliciune sau o prăpastie interioară, o „anxietate a sepărării”. Aceasta se poate manifesta mai târziu în viaţă, printr-un impuls copleşitor de a se conecta şi de a-şi găsi identitatea în altă persoană.

În timp ce un colaps în legătura cu mama afectează profund atât băieţeii cât şi fetiţele, identitatea sexuală pare să fie modelată mai evident de legătura întreruptă cu părinţele de acelaşi sex, fetiţelor lipsindu-le un ataşament intim faţă de mama, băieţii simţindu-se detaşaţi şi înstrăinaţi de tată.

Mulţi oameni experimentează o anumită măsură de respingere în primii lor ani. Dar când un băieţel eşuează în a se conecta cu tatăl lui, sau când o fetiţă nu ajunge la o relaţie apropiată cu mama ei, se pune este baza pentru viitoarele probleme în ceea ce priveşte identitatea sexuală.

Temperamentul înnăscut joacă şi el un rol împortant. Băieţii care se nasc cu o natură sensibilă, intuitivă, artistică, pot fi mai vulnerabili la distorsiunile din relaţia lor cu tatăl lor. De fapt, dacă un băieţel ca acesta va avea parte de respingere şi ridiculizare din partea tatălui său, este aproape sigur că va avea mai târziu probleme cu identitatea sexuală. Totuşi, dacă acest „deficit de dragoste” este împlinit de un bunic, de un tată vitreg, sau de un frate semnificativ mai mare, efectele negative pot fi minimizate.

Temperamentul înnăscut şi constituţia trupului afectează şi dezvoltarea timpurie a fetelor. Deseori oamenii se aşteaptă ca fetiţa lor să fie maleabilă, dulce şi supusă. Dar unele fetiţe ies din pântecele mamei ţipând, lovind şi arătând ca şi cum ar fi gata să se antreneze pentru heptatlon. Dacă Bebeluşul Olympia are o mamă şi un tată care sunt şi ei agresivi şi atletici, sau cărora cel puţin le plac aceste caracteristici, va deveni probabil o femeie heterosexuală puternică, încrezătoare în sine.

Dar uneori o mamă se va lupta să accepte o fată agresivă, activă, şi fetiţa va simţi ambivalenţa mamei. Simţindu-se rănită şi respinsă, fata se poate ulterior detaşa de mama ei, rupându-se chiar de sursa dragostei de care are nevoie pentru a fi ajutată să crească în identitatea ei feminină. În schimb, rămâne cu un deficit de dragoste faţă de acelaşi sex, care o lasă vulnerabilă faţă de o viitoare implicare lesbiană.

Anii de şcoală primară

În anii de şcoală, căminul şi familia joacă încă un rol puternic în modelarea identităţilor noastre, dar acesta este timpul când forţele puternice ale presiunii tovarăşilor de aceeaşi vârstă încep să intre în acţiune. Dacă „tiparul” identităţii noastre sexuale este turnat în anii de grădiniţă, anii de şcoală sunt perioada când acel tipar începe să fie umplut cu ciment ud.

Un băieţel deja înstrăinat de tatăl lui, probabil că primeşte acum acelaşi tratament din partea colegilor săi, odată cu o etichetare răutăcioasă şi jigniri: „Ralph este un __________” („fetiţă”, „poponar”, „muiere”, etc).

Decât să înfrunte umilinţa de care va avea sigur parte în echipele sportive, Ralph şi alţii ca el deseori dezvoltă mai degrabă interese solitare: cititul, desenatul, muzica, computerele, televiziunea. Ei pot să cultive prietenii cu fetele, învăţând să sară coarda, oferindu-se să se joace cu casa păpuşii. Sau pot face echipă cu alţi băieţi timizi şi retraşi ca ei înşişi, şi chiar să înceapă o anumită experimentare sexuală.

Pentru fete, anii de şcoală aduc deseori evenimente puternice, care contribuie la implicarea lesbiană de mai târziu. În primele clase, o fată „băieţoi” nu este probabil să aibă parte de ironie şi respingere din partea altor fete. Dar cultura noastră orientată sexual îi împinge pe copii la pubertatea prematură. Până în clasa a doua sau a treia, fetele sunt deja preocupate să fie drăguţe, populare, să aibă hainele potrivite şi să chicotească despre prieteni. (De fapt, multe dintre acestea sunt deja pe drum la grădiniţă.) Fata care nu împărtăşeşte aceste interese, care preferă cu adevărat sporturile, luptele zgomotoase şi camaraderia cu băieţii, probabil că va începe să se simtă deconectată de alte fete.

Abuzul sexual

În timp ce dinamica familiei, temperamentul şi presiunea tovarăşilor de aceeaşi vârstă modelează puternic identitatea sexuală a unei persoane, singurul factor care o împinge cel mai puternic pe o fată către identitatea lesbiană este molestarea sexuală, incestul sau violul. Incestul (pe care îl definim ca pe contactul sexual cu un membru de familie, cu o rudă sau un îngrijitor) este cea mai obişnuită şi mai dăunătoare formă a abuzului sexual. De obicei autorul este bărbat – un tată, un tată vitreg, un unchi sau un frate mai mare – deşi şi femeile pot să abuzeze. Incestul cauzează o devastare incredibilă, deoarece copila este trădată şi violată chiar de oamenii în care ar trebui să aibă încredere că vor avea grijă de ea şi o vor proteja. Adesea, copila molestată va gândi: trebuie că sunt o persoană oribilă dacă mi se întâmplă aşa ceva! Abuzatorul poate ameninţa să rănească sau chiar să omoare copilul, dacă divulgă „secretul nostru”.

Incapabil să se confrunte cu trauma umor astfel de evenimente, copilul poate să minimizeze abuzul, sau chiar să-l reprime complet. Volumul extraordinar de furie, rănire şi indignare merge în subteran, apărând mai târziu într-o varietate de alegeri, una dintre ele putând fi pentru femeie, o respingere totală a bărbaţilor şi o întoarcere exclusivă către femei, pentru dragoste şi afirmare.

Şcoala generală şi liceul

Cei mai mulţi oameni cu un trecut lesbian sau gay se simt „diferiţi” sau pot fi chiar etichetaţi „homo” de la o vârstă timpurie. Dar întreaga semnificaţie a acestor etichete loveşte de obicei în anii de şcoală generală, când încep să se ridice primele valuri puternice de atracţie sexuală – şi se dovedesc a se ridica în direcţia greşită.

Deşi cultura noastră este în mod superficial mai tolerantă cu homosexualitatea decât a fost odată, cei mai mulţi copii de liceu nu vor să fie gay. Cei mai mulţi adolescenţi care descoperă atracţiile faţă de acelaşi sex le reprimă, le ignoră şi speră că vor dispare. Chiar şi cei care au relaţii homosexuale se împotrivesc acceptării etichetei de „gay”. Unii au întâlniri cu sexul opus, cu speranţa de a-şi înăbuşi sentimentele homosexuale.

(Mulţi băieţi şi fete experimentează din punct de vedere homosexual în timpul şcolii generale şi a liceului. Aceasta nu înseamnă în niciun caz că vor fi homosexuali, şi de obicei sentimentele lor de atracţie sexuală au orientare heterosexuală.)

Colegiul şi după colegiu

Ultimul pas în dezvoltarea unei identităţi lesbiene sau homosexuale vine de obicei în decada de după liceu, când avem înainte tot felul de opţiuni. Departe de influenţele restrictive ale părinţilor şi oamenilor cu care am crescut, mulţi dintre noi folosesc anii de după liceu pentru a „încerca orice”, în căutarea direcţiei şi identităţii vieţii noastre.

Pentru tinerii adulţi, mersul la colegiu sau faptul că devin implicaţi în piaţa muncii, deschide o varietate de drumuri pentru auto-exprimare. Dacă o femeie are o înclinaţie spre sentimentele lesbiene, acum este timpul când probabil „o va face”. Alte femei se opresc chiar înainte de implicarea fizică, dar formează relaţii apropiate şi exclusive, nepotrivite, cu alte femei, care sunt numite „dependenţe emoţionale”.

Camere de cămin la colegiu, grupurile feministe, locurile sportive pentru femei, departamentul de teatru, misiunile creştine în campusurile studenţeşti şi altele – femeile cu care am vorbit şi-au găsit prima iubită în toate aceste locuri. Şi în ciuda regulilor militare, serviciile aramatei par să ofere un cadru natural pentru „a ieşi la iveală” în stilul de viaţă lesbian.

Pentru cei mai mulţi bărbaţi, cea mai mare decizie după liceu este dacă „să se descopere” şi să se identifice în mod dechis ca gay, sau să menţină o imagine hetero, în timp ce „acţionează” în secret (fiind implicaţi în comportamentul homosexual), sau încearcă să suprime complet sentimentele homosexuale.

Sunt multe moduri în care bărbaţii şi femeile iau decizia „Sunt gay” sau „Sunt lesbiană”. Presiunile din partea culturii noastre, din partea oamenilor pe care îi întâlnim şi a vulnerabilităţilor noastre interioare, converg spre a ne îndrepta către această declaraţie.

Extras din Coming Out of Homosexuality [Ieşind din homosexualitate] de Bob Davies & Lori Rentzel (Downers Grove, IL: InterVarsity Press, 1993).

Tradus şi folosit cu permisiune de pe www.exodusinternational.org.

Aşteptăm comentariul tău la pagina Contact.