Dumnezeu te iubeşte, schimbarea este posibilă

Cred că aş putea spune că am crescut într-un cămin creştin; cel puţin mergeam toţi la biserică în fiecare duminică. Cât priveşte nevoile materiale, toate nevoile noastre erau împlinite, astfel că aveam tot ce doream în acest domeniu al vieţii. Aveam de asemenea o sumă generoasă de bani de buzunar, aşa încât puteam să merg la filme, puteam să mănânc dulciuri, să beau băuturi nealcoolice, să fac în mare măsură ce vroiam; astfel încât între ceea ce îmi oferea tatăl meu şi generozitatea surorilor mai mari, nu-mi lipsea niciodată nimic. Nu-mi amintesc de nimic rău ce s-ar fi putut întâmpla: ba da, îmi amintesc că am fost internat în spital când aveam 8 ani.

Îmi amintesc că tatăl meu muncea din greu. Şase zile pe săptămână, din zori până noaptea târziu, era departe de noi; aşa că îl vedeam la ora mesei, ocazional, şi duminica, atunci când mergeam toţi la biserică. Nu m-am gândit prea mult la aceasta pe vremea aceea. Mult mai târziu în viaţa mea, am realizat cât de mult mi-a lipsit. Absenţa lui în viaţa mea a avut o influenţă foarte puternică asupra dezvoltării atracţiilor mele faţă de bărbaţi. Am aflat aceasta mult mai târziu, când un bărbat din America, m-a făcut să înţeleg cât de mult aveam nevoie să-l iert pe tatăl meu pentru că nu a fost acolo când am avut cea mai mare nevoie de el. Era unul dintre mulţii bărbaţi creştini care au venit în viaţa mea ca să-mi slujească şi să mă ajute să mă vindec.

Oricum, să mă întorc la copilăria mea. Îmi plăcea şcoala destul da mult, şi viaţa părea să fie în ordine. Până ce într-o zi, mama a aflat că tata avea o prietenă! Drept rezultat, ne-a dat afară din casă pe mama mea şi pe mine. Acesta a fost un adevărat şoc pentru familia noastră, şi a fost devastator pentru mama mea.

Când aveam 17 ani, s-a aranjat să fac ucenicie la un electrician. În acelaşi timp, m-am dus să locuiesc la o şcoală cu internat. Am început să mă întâlnesc puţin cu fetele, şi când am avut 23 de ani, am întâlnit o tânără care a acceptat cererea mea în căsătorie şi ne-am stabilit în propria noastră casă, şi am început o familie. Am avut trei copii, dintre care niciunul nu a supravieţuit. Aceasta o fost o altă devastare teribilă în viaţa mea. Nu ştiu cum am trecut prin aceste experienţe fără să devin complet deranjat emoţional.

Totul s-a schimbat când, la vârsta de 64 de ani, tatăl meu a murit. Am fost distrus atunci, şi am fost în sfârşit în stare să plâng, nu numai pentru el, ci şi pentru cei trei copii care au murit.

Cam în acea vreme, sau puţin după aceea, am devenit şeful unui atelier electric, şi am avut patru oameni sub conducerea mea. Nu îmi este foarte clar cum, sau de ce, atracţiile mele faţă de acelaşi sex au ieşit la suprafaţă în acel timp, dar au făcut-o. Cum eram şeful, puteam să plec în timpul zilelor de lucru, şi am început să am contacte sexuale cu alţi bărbaţi. La început am fost şovăitor şi temător, dar curând am fost un participant dornic la activităţile homosexuale. Toate acestea se întâmplau în timp ce mergeam încă la biserică şi eram, de fapt, într-o poziţie de conducere!

Acasă, până atunci, aveam doi copii: un băiat şi o fată. Erau amândoi copii frumoşi şi păreau să crească sănătoşi. Eram mândru de ei. Într-o zi, am luat decizia că nu mai puteam ţine secretă faţă de soţia mea activitatea mea homosexuală. Aşa că mi-am făcut curaj şi am vorbit cu ea despre acest lucru. Reacţia ei a fost una de şoc şi de mare teamă pentru ceea ce făceam. Dintr-un anumit motiv, am început chiar să-i prezint pe unii dintre partenerii mei sexuali. Nu i-a luat mult să ajungă în punctul în care a fost destul de supărată încât să-mi ceară să plec. Eram căsătoriţi de numai cinci ani când s-au întâmplat toate acestea. Am încercat de multe ori să aranjăm lucrurile şi să facem să meargă căsătoria. Am încercat tot ce am putut: am încercat mai mulţi consilieri şi chiar un terapeut sexual. Dar după opt ani şi multe încercări şi separări, am renunţat la căsătoria noastră. Am putut, totuşi, să petrec timp cu copiii, la fiecare două săptămâni sau cam aşa ceva, când veneau cu trenul sau cu autobuzul ca să petreacă sfârşiturile de săptămână cu mine.

Încă mergeam la biserică pe vremea aceea, dar sfârşeam stând pe rândul din spate, plângând doar şi strigând la Dumnezeu: „De ce eu? De ce trebuie să sufăr atât de mult?” Eram la capătul puterilor, şi în mare durere şi nelinişte. Păream incapabil să-mi opresc lacrimile. Într-o duminică, după ce copiii au plecat ca să se ducă acasă, am realizat că nu mai puteam continua trăind cum trăiam, şi că ceva trebuia să se schimbe. Mă omoram încet. Mai rău decât atât, ştiam, copiii mei sufereau din cauza mea. Întorcându-mă în apartamentul meu, m-am aruncat pe podea şi i-am spus lui Dumnezeu că voi opri orice activitate homosexuală. Nu ştiam cum să fac asta, sau chiar dacă era posibil să mă opresc sau să mă schimb! Poate că din cauză că în sfârşit am renunţat şi mi-am venit în fire, am fost capabil, pentru prima dată, să simt cu adevărat prezenţa Domnului în acea cameră. Ştiu că El îmi dădea dragostea Lui atât de puternic, pentru că, atunci când în cele din urmă am fost în stare să mă scol, am simţit că fusesem curăţat dinăuntru în afară.

În fiecare zi, când mă întorceam acasă, simţeam că Dumnezeu era acolo, aşteptându-mă. În acel timp, nu făceam nimic. Nu erau deloc faptele mele. El era doar acolo, şi eu trebuie doar să mă bucur de prezenţa Lui alături de mine. I-am spus Domnului că fie că îmi dădea, fie că nu-mi dădea niciodată înapoi soţia, Îl voi sluji tot restul vieţii mele.

Într-un week-end, în acel timp, nişte prieteni m-au invitat să merg cu ei la o tabără creştină. Am spus că voi merge; şi când am păşit în sala de întâlnire, acolo se aflau soţia mea, Heather, şi copiii mei. A venit la mine şi mi-a zis că Dumnezeu îi spusese: „Lasă-l pe soţul tău să fie soţul tău, şi va fi un soţ cu adevărat.” Am început să vorbim şi să vorbim, şi i-am împărtăşit ce făcea Dumnezeu în inima mea. Din acea duminică în apartament, când eram pe podea, nu m-am întors niciodată la homosexualitate.

Într-o perioadă între trei şi patru ani, Dumnezeu m-a condus la un număr de bărbaţi creştini buni, care m-au ajutat să mă adresez rădăcinilor atracţiilor mele homosexuale. Am descoperit că aveam nevoie să-l iert nu numai pe tatăl meu pentru că nu a fost niciodată prezent pentru mine, ci şi pe mama şi pe surorile mele pentru că, într-un fel, m-au jefuit de sentimentul meu de adevărată masculinitate. Trebuia de asemenea să mă căiesc pentru că m-am uitat la pornografie, şi I-am cerut lui Dumnezeu să-mi cureţe mintea şi imaginaţia de toate imaginile sexuale pe care le văzusem.

În acele zile, Noua Zeelandă nu avea un program Exodus de găsire a oamenilor care au nevoie de ajutor şi sfat. Ştiu că exista ajutor în America pentru cei care se luptau cu homosexualitatea, dar noi nu aveam resurse ca să mă duc acolo pentru ajutorul de care aveam nevoie. Dumnezeu a fost capabil să-mi aducă vindecarea de care aveam nevoie, în ciuda a toate acestea.

Sunt cam douăzeci de ani de la începutul vindecării mele. După primii doisprezece ani, soţia mea şi cu mine am devenit co-directori ai Misiunilor Exodus din Noua Zeelandă. Am lucrat cu peste cinci sute de bărbaţi şi femei . Dumnezeu ne-a trimis ca să ne ocupăm de rădăcinile problemelor lor. Am văzut pe mulţi vindecaţi de frângerea lor sexuală, şi multe cupluri şi familii restaurate. Până în această zi, am descoperit că schimbarea este cu adevărat posibilă, cu dedicare hotărâtă, sfat  bun, bazat pe Cuvântul lui Dumnezeu, şi puterea Duhului Sfânt lucrând în vieţile noastre. Îl laud zilnic şi o voi face tot restul vieţii mele, pentru minunile pe care le-a făcut.

Harry şi Heather au fost co-directori ai Misiunilor Exodus, Auckland, Noua Zeelandă, timp de şapte ani.

Pentru a contacta Exodus Auckland: P.O. Box 55152, Aukland, New Zeeland. Telefon: 64 9 627 5626.

Tradus şi folosit cu permisiune de pe www.exodus.to.

Aşteptăm comentariul tău la rubrica noastră Contact.