Dumnezeu te iubeşte, schimbarea este posibilă

 

Oamenii se „nasc gay”? Aleg să fie gay? Ce cauzează homosexualitatea?

 

Unii susţin că orientarea homosexuală este determinată biologic prin genetică sau hormoni, în acelaşi mod în care este fixată culoarea ochilor sau a părului. Această opinie este folosită pentru a promova argumentul că deoarece homosexualitatea este mai degrabă cauzată decât aleasă, atunci nu poate fi imorală; în schimb, este normală şi bună. Ea este de asemenea folosită pentru a promova argumentul că acelor copii şi adolescenţi care au parte de probleme în dezvoltarea lor sexuală, ar trebui să li se spună că problemele lor înseamnă de fapt că sunt homosexuali şi că atunci când vor creşte, ar trebui să adopte homosexualitatea.

 

În timp ce influenţele genetice şi predispoziţiile pot să contribuie la orice comportament nedorit, este important ca ele să nu fie interpretate greşit. Originile homosexualităţii nu sunt încă înţelese clar de oamenii de ştiinţă şi subiectul este încă în dezbatere. Până acum ştiinţa nu a fost capabilă să stabilească o singură cauză, fie genetică, fie hormonală sau de alt fel, a homosexualităţii. Reporterii mass-media au pretins mult mai mult decât a acceptat comunitatea ştiinţifică. De fapt, ştiinţa a început să arate că a compara atracţia faţă de acelaşi sex cu rasa sau culoarea ochilor, amândouă fiind complet determinate de genele noastre, nu este o comparaţie bună. O comparaţie mai bună poate fi fumatul ţigărilor. Genele şi hormonii pot semnala trăsături de personalitate şi temperamentale care fac ca fumatul sau experienţele faţă de acelaşi sex să fie mai mult sau mai puţin interesante pentru un individ, în anumite circumstanţe. Este posibil ca unii oameni să aibă trăsături de personalitate genetice care predispun pe cineva la homosexualitate, fără să o „cauzeze”.

 

Putem de asemenea spune că oamenii nu aleg să fie homosexuali. Nimeni nu se trezeşte într-o zi, când are 15 sau 20 sau 50 de ani, ca să spună: „Am fost heterosexual toată viaţa mea. Astăzi aleg să fiu homosexual”. De fapt, experienţa celor mai mulţi oameni este că s-au simţit diferiţi de la primele lor amintiri. Ulterior, ei nu vrut aceste sentimente şi au luptat cu ele ani de zile.

 

Deci, dacă oamenii nu se nasc gay şi nu aleg să fie gay, ce rămâne? Ei bine, există o a treia opţiune. Ştiinţa a studiat aspectele psihologice ale homosexualităţii. De fapt, până ce a devenit incorect politic să se studieze acest domeniu, ştiinţa a ajuns la rezultate mult mai solide în ceea ce priveşte aspectele psihologice ale homosexualităţii, decât cele biologice. Este mai corect şi mai folositor să spunem că factorii psihologici (de exemplu influenţele din copilăria timpurie, precum relaţia părinte – copil şi abuzul sexual din copilărie), mediul (precum influenţele grupului tovarăşilor de aceeaşi vârstă, experimentarea cu cei de acelaşi sex şi debutul sexual timpuriu) şi factorii biologici, împreună cu alegerea omenească (experienţele la vârsta adultă precum experimentarea voită sau intenţionată şi subcultura dezinhibării), contribuie în mod diferit la dezvoltarea homosexualităţii. Pot exista o varietate de factori care îndreaptă pe cineva în direcţia homosexualităţii, dar nu există vreo dovadă că acel „impuls” face alegerea umană complet irelevantă.

 

În sfârşit, şi este cel mai important, niciuna din datele ştiinţifice de până acum nu arată că homosexualii sunt un fel de roboţi subumani, care nu pot face alegeri reale cu privire la cum se comportă. „Genele m-au împins să o fac” nu a fost niciodată un motiv valid pentru ca heterosexualii să violeze pe cineva, sau să se angajeze în sex în afara căsătoriei sau în afara căsătoriei. Acelaşi lucru este adevărat şi pentru cei afectaţi de homosexualitate.

 

Cum se dezvoltă atracţiile homosexuale?

 

Dacă oamenii nu se nasc gay şi nu aleg să fie gay, atunci cum se dezvoltă atracţiile homosexuale?

 

Înainte de a lua în considerare această întrebare, este nevoie de o altă avertizare. Nimeni nu dezvoltă atracţii homosexuale exact în acelaşi mediu sau în acelaşi mod. Dar de la cei care îşi fac cunoscute experienţele, reies câteva teme comune care par să facă o persoană susceptibilă la dezvoltarea atracţiilor homosexuale. Aceste teme se concentrează frecvent în jurul relaţiei părinte – copil, interacţiunile cu tovarăşii de aceeaşi vârstă şi abuzul sexual în copilărie. Aceasta nu sugerează că toate aceste teme există sau apar în acelaşi fel la fiecare persoană. Nici nu sunt singurii factori care contribuie la atracţia homosexuală. Cu toate acestea, ele par să fie influenţe cu contribuţie majoră.

 

Este demn de atenţie să arătăm că factori ca genetica şi hormonii pot determina pe cineva să se nască având anumite trăsături fizice care să-l facă mai susceptibil la formarea atracţiilor faţă de acelaşi sex, dar aceştia sunt factori indirecţi. Ei nu garantează că o persoană va dezvolta atracţii homosexuale, mai mult decât că o persoană care este înaltă şi agilă va dezvolta un interes pentru a juca baschet.

 

Copilăria timpurie şi relaţia părinte – copil

 

Este în general acceptat că dezvoltarea din copilăria timpurie joacă un rol major în modelarea a ceea ce vom fi ca adulţi. Cei mai mulţi oameni înţeleg şi acceptă acest principiu general. Dar mulţi nu sunt conştienţi de modul în care se aplică aceasta dezvoltării identităţii de gen şi a sexualităţii.

 

Înţelegem de asemenea că potenţialul pentru beneficiu şi rău există în fiecare relaţie părinte – copil. Deci, în timp ce căutăm originile şi cauzele homosexualităţii, trebuie să fim atenţi la faptul că mulţi din cei care se luptă cu atracţia homosexuală relatează că relaţia lor din copilărie cu părintele de acelaşi sex sau de sex opus a fost un timp de mare dezamăgire şi respingere.

 

Părintele de acelaşi sex

 

Toţi copiii tânjesc să se conecteze emoţional cu părinţii lor, în special cu părintele de acelaşi sex. Această relaţie este o parte vitală în procesul creşterii, pentru a se simţi împliniţi şi în siguranţă ca bărbaţi sau femei. Termenul parte vitală înseamnă că un copil are nevoie de dragoste, susţinere, acceptare, identificare şi conectare cu cineva de acelaşi sex. Aceste nevoi sunt normale şi satisfăcute corespunzător de părintele de acelaşi sex, sau de o figură parentală, în primii ani ai copilăriei.

 

Conştienţa unui copil că aparţine unui anumit gen începe să se dezvolte pe la vârsta de 2 ani. Dezvoltarea psihologică sănătoasă cere ca un băieţel să fie capabil să recunoască faptul că sunt două sexe şi că el este băiat, că este ca alţi băieţi, şi că va creşte ca să fie bărbat şi posibil tată, nu ca să fie femeie şi mamă. Pe lângă aceasta, el are nevoie să se simtă bine cu privire la faptul de a fi băiat şi de a deveni bărbat. Are nevoie să creadă că tatăl şi mama lui sunt fericiţi că este băiat şi că aşteaptă ca el să devină bărbat. Părintele de acelaşi sex, prin ataşamentul copilului pentru părinte, împlineşte în mod normal aceste nevoi.

 

În timp ce copiii au nevoie şi tânjesc cu disperare după conectarea cu părintele de acelaşi sex, unii copii simt că această relaţie aduce respingere şi durere. Pentru a preveni mai multă durere, ei pot să se distanţeze de acest părinte. Această formă de autoprotecţie este numită în mod obişnuit „detaşare defensivă”. [i]

 

În loc să-şi exprime dorinţa de conectare şi acceptare, ei o ascund. În loc să rămână deschişi pentru o relaţie apropiată cu părintele de acelaşi sex, devin supăraţi şi neîncrezători. Pentru mulţi, este începutul privirii tuturor relaţiilor apropiate cu acelaşi sex printr-un filtru al mâniei şi neîncrederii.

 

Dar când un copil creşte simţindu-se deconectat emoţional de părintele său de acelaşi sex, fie că acest lucru este real sau închipuit, aceasta întrerupe procesul dezvoltării identităţii de gen, iar nevoile sale pentru dragostea părintelui de acelaşi sex rămân neîmplinite. Dacă îndepărtarea continuă, procesul nu se reia niciodată, lăsându-l pe copil simţindu-se respins, gol şi nesigur ca băiat sau fată. Adânc în interior, copilul simte că ceva decisiv lipseşte, ceea ce-l poate face să-şi pună serios la îndoială identitatea sa ca băiat sau fată.

 

Multe lucruri pot să ducă la întreruperea ataşamentului. Nu se pune problema ca un eveniment specific să cauzeze întotdeauna această întrerupere, ci multe evenimente pot conduce la răspunsul de detaşare al unui copil; boala, călătoriile şi alte cauze ale despărţirii pot răni la fel de mult ca şi creşterea plină de cruzime a copilului. Cheia este răspunsul copilului – care nu mai vrea să se raporteze la sursa dragostei, despre care crede că l-a rănit. Chiar dacă i se oferă dragoste, ea nu poate fi primită.

 

Când un copil se detaşează („decide”) că nu-i va mai permite părintelui să împlinească aceste nevoi, atunci copilul simte ceva numit ambivalenţă faţă de acelaşi sex. Copilul trece printr-un conflict de evitare/apropiere. Atracţia din nevoia de ataşament trebuie să se lupte cu aversiunea implicată în detaşarea defensivă. Nevoia de ataşament nu dispare niciodată. Rămâne până ce va fi împlinită.

 

Anii trec şi copilul creşte – fizic şi mental, sau psihologic. Dar nu toate aspectele psihologice ale copilului se maturizează. Unele rămân blocate în copilărie, fiindcă detaşarea defensivă nu va permite ca nevoia să fie împlinită. Şi nevoia neîmplinită împiedică intrarea în maturitate.

 

O femeie îşi aminteşte că nu a simţit niciodată că mama ei a avut grijă de ea. „Am jucat volei la universitate şi nu a venit niciodată la un meci de-al meu. A râs când am avut prima oară ciclu. Nu vroia să port sutien, când toate fetele din clasa mea purtau. Pe scurt, nu am simţit niciodată încurajare sau suport în domenii care îmi hrăneau feminitatea.” [ii] Un bărbat îşi aminteşte cum s-a îndepărtat de tatăl lui care se purta înjositor, cu mult înainte ca tatăl să-şi părăsească familia. Divorţul părinţilor a făcut doar să fie „oficial”. O altă femeie a descris acest lucru astfel: „În inima mea am scos-o pe mama din viaţa mea, emoţional şi relaţional”. [iii]

 

Părintele de sex opus

 

Relaţia cu părintele de sex opus nu este la fel de crucială pentru dezvoltarea atracţiilor faţă de acelaşi sex. Dar în multe cazuri, această relaţie intensifică o problemă creată de îndepărtarea şi/sau abuzurile părintelui de acelaşi sex.

 

De exemplu, un părinte de sex opus poate mări distanţa şi ostilitatea dintre copil şi părintele de sex opus, făcând în mod nepotrivit confidenţe copilului despre diverse probleme maritale. Apoi sunt situaţii când o mamă exagerat de protectoare nu îi îngăduie niciodată fiului ei să rişte să se exprime ca bărbat, arătând o iniţiativă puternică. Sau ea poate ridiculiza constant competenţa lui, făcându-l să se simtă şi mai neadecvat şi nesigur ca bărbat. Aceasta ar putea implica şi un tată care şi-a dorit atât de mult un fiu încât şi-a tratat fiica precum un fiu, ignorând cu totul feminitatea ei.

 

Când unui copil care se simte deja deconectat de părintele lui de acelaşi sex, i se inhibă, critică, foloseşte sau ignoră genul de către părintele de sex opus, aceasta pregăteşte terenul din care poate să apară atracţia homosexuală.

 

În timp ce unii părinţi ar trebui să aibă mai mult decât alţii un sentiment de durere din cauza felului în care au eşuat sau le-au făcut rău copiilor lor, este greşit să plasăm toată vina asupra părinţilor. Importantă este percepţia copilului şi răspunsul copilului. Unii copii simt că sunt răniţi de părinţii lor şi astfel se detaşează de părinţi pentru a se apăra. Făcând astfel, fără să-şi dea seama, împiedică primirea primelor cărămizi pentru clădirea identităţii lor de gen. Un psiholog numit Elizabeth Moberly a exprimat legătura dintre aceste experienţe din copilărie şi homosexualitate, în următorul mod: [iv]

 

Homosexualitatea este un deficit în abilitatea copilului de a se raporta la părintele de acelaşi sex, care este transferată la membrii adulţi ai aceluiaşi sex în general. Altfel spus, problema la un homosexual adult nu este că vrea dragoste de la cei de acelaşi sex. Este că nevoile sale din copilărie pentru dragostea din partea celor de acelaşi sex, de la părintele său de acelaşi sex, nu au fost niciodată împlinite, şi că el încearcă să le împlinească acum cu relaţii cu alţi adulţi de acelaşi sex, care includ activitatea sexuală, ca o metodă greşită de a primi dragoste.

 

Interacţinile cu tovarăşii de aceeaşi vârstă

 

Copiii care au 4 sau 5 ani fac tranziţia de la a se juca doar lângă alţi copii, la a se juca împreună cu alţi copii. Încep să înveţe să aibă prieteni. Şi Dumnezeu a proiectat acest proces de prietenie timpurie ca să ofere un alt strat în identitatea de gen a copilului. Copiii au nevoie de dragoste şi de acceptare de la alţi copii de vârsta lor. Îndeosebi de la copiii de acelaşi sex. În procesul de clădire a identităţii de gen, prieteniile cu cei de acelaşi sex sunt importante.

 

Dar copiii care sunt dezamăgiţi de părintele lor de acelaşi sex pot să aibă parte şi de o măsură similară de distanţare şi respingere din partea tovarăşilor lor de aceeaşi vârstă, ceea ce măreşte nivelul lor de confuzie şi nesiguranţă. În unele cazuri, ei se aşteaptă la acelaşi gen de tratament.

 

Un băieţel se poate simţi inadaptat printre egalii lui masculini, la fel cum s-a simţit cu tăticul lui. O fetiţă poate simţi că nu aparţine grupului de fete de vârsta ei, la fel ca în relaţia cu mama ei. Dar dorinţa de a fi acceptat încă strigă să fie împlinită. Dacă copiii sau adolescenţii nu sunt acceptaţi şi nu reuşesc să se identifice cu tovarăşii lor de acelaşi sex, pot să fie atraşi spre relaţii nesănătoase care par că oferă promisiunea acceptării.

 

Abuzul sexual

 

În mod tragic, pentru mulţi bărbaţi şi femei, atracţiile homosexuale sunt înrădăcinate şi în incidente obsedante ale abuzului sexual din trecut. Abuzul sexual implică orice contact sau interacţiune în care o persoană mai în vârstă, mai puternică sau mai influentă, foloseşte un copil vulnerabil sau un adolescent, pentru stimulare sexuală.

 

Studiile arată că incidentele abuzului sexual sunt răspândite în copilăria homosexualilor adulţi. [v] 80% dintre bărbaţii homosexuali care au luat parte la un studio major, au raportat că fuseseră abuzaţi sexual de un adult pe când erau încă copii – cel mai adesea înainte să aibă 10 ani. Cei care lucrează cu adulţi care caută ajutor pentru luptele homosexuale, aud în mod repetat poveşti în care băieţi au fost molestaţi sexual, de obicei de adolescenţi mai mari sau de bărbaţi. Ei aud în mod repetat de fete care au fost abuzate sexual, în mod tipic de un membru de familie, de un prieten sau de o persoană cu autoritate.

 

Ca în cazul oricăruia dintre factorii pe care îi discutăm, abuzul sexual nu produce automat atracţii homosexuale. Dar pentru unii, el poate fi o parte majoră a unui context în care se formează atracţiile homosexuale. Felul în care efectul dăunător al abuzului sexual afectează dezvoltarea acestor atracţii tinde să fie diferit la bărbaţi şi femei.

 

Efectul dăunător al abuzului sexual asupra bărbaţilor

 

Sentimente ambivalente puternice, simţite în timpul şi după incidentele abuzului sexual al cărui autor este un bărbat mai în vârstă, pot fi parte a ceea ce formează atracţiile homosexuale. Ambivalenţa este „simţirea a două emoţii contradictorii în acelaşi moment”. [vi] Rezultatul este vină şi confuzie copleşitoare. Faptul că într-un fel, într-un context atât de îngrozitor, un băiat a simţit o anumită plăcere, aduce un sentiment natural de ruşine. Conectarea relaţională şi contactul fizic au avut loc, ceea ce fireşte că l-a excitat şi i-au adus plăcere emoţională şi sexuală, dar l-au făcut să se simtă şi atât de îngrozitor.

 

Faptul că se bucură de plăcere sexuală cu un bărbat sau cu un băiat mai mare, este dificil de acceptat pentru un băiat. Confuzia ruşinoasă creşte când abuzul sexual a fost singurul context în care setea lui pentru dragoste masculină a fost aparent potolită. Aceasta lasă impresia înşelătoare că sexul şi dragostea merg întotdeauna mână în mână.

 

Ruşinea şi confuzia provoacă gânduri care nu-i dau pace, precum: „Ce spune asta despre mine? Poate că sunt homosexual”. În consecinţă, efectul dăunător al sentimentelor ambivalente îi poate induce în eroare pe băieţii confuzi, făcându-i să creadă că sunt ceva ce nu sunt.

 

Efectul dăunător al abuzului sexual asupra femeilor

 

Sentimente puternice de trădare, ca rezultat al abuzului sexual, sunt frecvent o componentă a ceea ce alimentează atracţiile homosexuale la femei. Trădarea este experienţa de a fi iniţiat, folosit, violat şi înlăturat. Autorii abuzului sexual îşi ademenesc adeseori potenţialele victime cu un nivel de afecţiune şi atenţie pe care nimeni altcineva nu le-a oferit.

 

Trădarea abuzului sexual le învaţă pe fete sau pe adolescente că este prea periculos şi dureros să vrea şi să spere dragoste din partea bărbaţilor. Drept rezultat, multe se luptă cu o ură şi cu o neîncredere adâncă faţă de bărbaţi. În mod asemănător, aceasta le îndeamnă să-şi urască feminitatea. Unele ajung să fie îngrozite şi să simtă repulsie la exprimarea oricărei părţi a feminităţii lor, care tânjeşte să fie iubită şi să i se poarte de grijă din partea unui bărbat. În mintea lor, ea este principalul motiv pentru care au fost abuzate.

 

Când o fată, care poate că are deja o dorinţă excepţional de puternică pentru conectare cu acelaşi sex fiindcă a fost lipsită de ea, este abuzată sexual de un bărbat, efectul dăunător al trădării poate aprinde puternic atracţiile homosexuale. Atracţiile homosexuale pot să apară la tinerele fete când o ură pentru bărbaţi şi o sete ascunsă, nepotolită, pentru conectare feminină, există simultan.

 

Adolescenţa

 

Alungarea şi ascunderea dorinţei de legătură cu părintele de acelaşi sex nu au făcut să dispară nevoia, nici dorinţa care caută să satisfacă acea nevoie. Fără ca tânărul să-şi dea seama, ele au făcut ca dorinţa să devină mai puternică. Când dorinţele sexuale încep să apară în adolescenţă, dorinţa neîmplinită ascunsă, dar în creştere, pentru dragoste şi conectare cu acelaşi sex se poate contopi subtil cu dorinţele sexuale. Cum adolescenţii sunt atraşi de ceea ce lipseşte, şi cum experimentează momente (fie real sau în fantezie) când simt că cineva atinge dorinţa lor nesatisfăcută pentru dragoste cu acelaşi sex, trupurile lor pot să răspundă sexual. Momente ca acestea, de obicei cu un adolescent la mare sau cu un adult, au loc frecvent când atracţiile sexuale pentru acelaşi sex apar la suprafaţă.

 

Faptul că nevoile de dragoste pentru acelaşi sex devin deseori erotice, poate duce pe oameni la confuzie în felul în care înţeleg homosexualitatea. Am greşit cu privire la homosexualitate gândind că se referă numai la sex. Nu este surprinzător ca cineva care a atins maturitatea psihologică (cineva al cărui trup s-a maturizat) să interpreteze cele mai profunde nevoi emoţionale ale sale ca sexuale. Apelăm la sex pentru multe lucruri – pentru maşini, bere, îmbrăcăminte, chiar şampon. Este important în această discuţie să ne amintim că sexul nu este potrivit în relaţia normal părinte – copil. De fapt sexul nu este potrivit în nicio relaţie care, oricât de adultă este în alte privinţe, este determinată în mod semnificativ de încercarea de a împlini nevoi de ataşament care nu sunt specifice adultului. În condiţia homosexuală, nevoi psihologice pre-adulte există încă, la persoană care în alte privinţe este adultă. Sexualitatea are ca scop exprimarea dorinţelor maturităţii atât fizice, cât şi psihologice, în acord una cu cealaltă. Deci un ataşament faţă de acelaşi sex nu este greşit. De fapt este lucrul potrivit pentru satisfacerea deficitului faţă de acelaşi sex. Ceea ce este greşit este aducerea sexului în relaţie.

 

Până acum am vorbit despre ceea ce se întâmplă greşit în timpul pubertăţii, când sexul devine parte a unei încercări de a împlini nevoile din copilărie. Trebuie de asemenea să vorbim despre ce este normal pentru dezvoltarea sexuală în timpul pubertăţii. Felului în care înţelegem dezvoltarea sexuală pare să îi lipsească ceva cu privire la ceea ce este normal. Înţelegem procesul psihologic şi înţelegem aspectele morale ale procesului. Dar ceva lipseşte în felul în care înţelegem procesul psihologic – faptul că dezvoltarea sexuală normală din timpul adolescenţei este un proces „confuz”, precum a fost pentru copiii mici felul în care au învăţat să mănânce, să umble, să vorbească sau să citească. Trupul unui adolescent va experimenta excitaţia sexuală aşa cum copiii mici învaţă să mănânce sau să umble. La început, trupul va părea să facă lucruri pe cont propriu, fără control conştient. Erecţiile, excitarea sexuală, ejaculările apar fără control. Mai târziu apare abilitatea de a controla şi direcţiona sexualitatea unui tânăr adult. Nu numai noi trebuie să înţelegem aceasta, dar şi adolescenţii trebuie să înţeleagă aceasta. Trebuie să fie învăţaţi că este normal să fie confuzi când dezvoltă o nouă capacitate pentru sexualitate. Să ne gândim la acest exemplu. Băiatul care are o erecţie în vestiar când vede alţi băieţi goi, sau în alte situaţii când nu este nimic în apropiere ce un adult ar considera stimulant din punct de vedere sexual, trebuie să fie învăţat că experienţele lui jenante sunt normale şi obişnuite la începutul adolescenţei. Ele sunt echivalentul felului în care vorbesc copiii mici sau al accidentelor copilăreşti. Trupul lui practică îndeplinirea unei noi funcţii şi această nouă funcţie nu se află încă sub control conştient. Nu este un indiciu al homosexualităţii. El trebuie să ştie că odată cu trecerea lunilor şi cu înaintarea lui în dezvoltarea sexuală, episoadele excitării sexuale necontrolate vor fi înlocuite de excitarea sexuală controlată.

 

Pentru mulţi adolescenţi, evenimente ca cel din exemplul dat nu sunt neobişnuite. Dar când sunt însoţite de informaţii incorecte şi de umilire din partea tovarăşilor de aceeaşi vârstă, evenimente ca acestea pot să semene seminţele adiţionale ale îndoielii şi confuziei cu privire la preferinţa sexuală a unui adolescent.

 

Universitatea Spitalului şi Clinicii Minnesota a studiat 35.000 de elevi din liceele din Minnesota. [Vii] Printre cele mai semnificative informaţii oferite de studiu au fost următoarele:

 

• La vârsta de 12 ani, 25,9% dintre copii erau „nesiguri” cu privire la orientarea lor sexuală. Această cifră a scăzut la 5% până la vârsta de 17 ani, cu o „nesiguranţă” medie de 10,7% pentru toate grupele de vârstă.
• Pentru toate grupele de vârstă (în afară de cei „nesiguri”) la băieţi, 98,5% au spus că orientarea lor era heterosexuală, 0,8% bisexuală şi 0,7% homosexuală. La fete, aceleaşi cifre au fost de 98,9%, 0,9% şi respectiv 0,2%.
• În ceea ce priveşte atracţiile sexuale la băieţi, 95,5% au spus că erau exclusiv sau în primul rând heterosexuale, 0,8% bisexuale şi 3,7% homosexuale. La fete, cifrele corespunzătoare au fost de 94,3%, 0,5 % şi respectiv 5,2%.
• În ceea ce priveşte fanteziile sexuale, numai 2,2% dintre băieţi şi 3,1% dintre fete au spus că ale lor erau homosexuale sau bisexuale. Restul – 97,8% dintre băieţi şi 96,9% dintre fete – au raportat că fanteziile lor erau heterosexuale.

Sondajul arată clar o dezvoltare sau apariţie a identităţii sexuale la adolescenţi. De asemenea, există o lipsă a constanţei deoarece la mulţi copii atracţiile, fanteziile şi identitatea par să fie în dezacord. Interesant, dintre elevii care s-au identificat ca homosexuali, 64,8% au spus că au avut relaţii heterosexuale, dar numai 39,2% au spus că au avut relaţii homosexuale.

 

Datele acestui studiu indică faptul că nesiguranţa în ceea ce priveşte orientarea sexuală este o parte normală a creşterii, şi că influenţele sociale au legătură cu sexualitatea. Cercetătorii au ajuns la concluzia că elevilor ar trebui să li se dea spaţiu şi libertate ca să depăşească nesiguranţa, fără să fie presaţi sau să se eticheteze ca homosexuali sau heterosexuali. Când îşi exprimă îngrijorarea cu privire la sentimentele lor, ar trebui să li se spună că o astfel de nesiguranţă este normală. Dacă au îngrijorări specifice, acestea ar trebui tratate într-un mod care nu începe cu premisa implicită că elevul este neapărat gay, ci mai degrabă cu o premisă care îi oferă elevului diferite moduri de înţelegere a situaţiei. Sunt concluzii interesante, pentru un studiu secular.

 

Cum să răspunzi

 

Este potrivit să terminăm acest articol cu întrebarea „Cum ar trebui să răspund?”.

 

Oferă oamenilor exemple sănătoase ale rolurilor sexuale. Oamenii trebuie să străbată teritoriul propriei lor sexualităţi şi să ajungă la un loc al vindecării, dacă au fost vătămaţi. Au nevoie să vadă cât de satisfăcătoare poate fi sexualitatea autentică, în modul în care ne-a proiectat Dumnezeu, chiar şi în mijlocul durerii.

 

Acceptă oamenii cu har. Cei care au avut parte de abuz sau de luptă în ceea ce priveşte homosexualitatea deseori primesc interpretări ale Scripturii care îi fac să se simtă ruşinaţi şi condamnaţi. Oamenii care duc lupte află adesea că noi, creştinii, trimitem neintenţionat mesajul că sunt de neiubit, prin tonul şi conţinutul confruntării. Confruntarea fără har îi conduce deseori la convingerea conform căreia creştinismul nu este credibil din punct de vedere intelectual, sau nu este capabil că se ocupe eficient de suferinţele vieţii reale. Ei pot de asemenea să fie nevoiţi să-şi înăbuşe sentimentele, într-o încercare de a evita respingerea. Putem fi exemple vii ale Evangheliei şi să îi ajutăm pe oameni să înţeleagă adevărul, prin relaţia pe care o avem cu ei.

 

Ajutarea oamenilor pentru a-şi reveni din experienţele negative care erodează sexualitatea sănătoasă, autentică, în felul în care a intenţionat Dumnezeu, se face cel mai bine prin exemplul pe care l-a dat Hristos. Isus i-a acceptat în mod clar pe oamenii care erau consideraţi paria, spunându-le că erau iubiţi şi preţuiţi. Prin această acceptare îndurătoare a lui Hristos, vieţile sunt schimbate.

 

Ajută oamenii să proceseze aşteptările neîmplinite în relaţii. Niciunul dintre noi nu va avea o relaţie în care ne vor fi împlinite toate aşteptările. Aşteptările neîmplinite fac parte din viaţă. Ce facem cu ele? Cum continuăm să avem relaţii sănătoase, în felul în care a intenţionat Dumnezeu, în mijlocul nevoilor neîmplinite? Făcând cunoscut în mod potrivit cum ne-am confruntat cu propriile noastre deziluzii în relaţii, îi putem ajuta pe alţii să înveţe lecţii valoroase despre relaţii. Cei care se luptă au nevoie să vadă relaţii în alţii, care reflectă felul în care Dumnezeu ne-a proiectat să fim cel mai mult împliniţi – chiar şi în mijlocul deziluziei relaţionale. Şi trebuie să le arătăm prezenţa puternică a lui Dumnezeu, ca vindecător şi mângâietor statornic.

 

Ajută oamenii să privească mai degrabă la Hristos decât la sex, pentru a face ca viaţa lor să meargă bine. Cu atenţia acordată sexului în cultura noastră, oamenii sunt deseori împinşi spre o viziune a sexualităţii care este distorsionată. Sexualitatea este o experienţă profundă a vieţii, când are loc în felul în care a intenţionat Dumnezeu. Dar unii oameni nu văd planul lui Dumnezeu pentru sexualitatea lor. Cu graba hormonilor care strigă şi cu nevoia care îi împinge să se simtă iubiţi, oamenii sunt susceptibili să se deschidă pentru o rănire profundă, când îşi explorează sexualitatea într-un mod în care Dumnezeu nu a intenţionat.

 

Schimbarea este posibilă. Adulţii, atât tineri cât şi maturi, care au avut parte de aceste origini ale homosexualităţii şi de consecinţele lor, nu sunt blocaţi în rezultatul lor final. Este posibilă confruntarea cu aceste origini şi este posibilă satisfacerea nevoilor ascunse. În mod specific, ca adult, este posibilă împlinirea nevoilor neîmplinite din copilărie, de dragoste din partea aceluiaşi sex. Terapia reparativă este un mod în care adulţii se pot confrunta cu originile homosexualităţii lor şi pot învăţa cum să împlinească nevoile nesatisfăcute din copilărie. Sunt disponibile şi alte articole, care se concentrează asupra procesului de schimbare. Acesta este un extras dintr-un articol.

 

Schimbarea şi vindecarea cer înfruntarea nevoilor neîmplinite şi a durerii în moduri constructive, în loc de a te dezlănţui, de a le înăbuşi sau de a te întoarce spre ceea ce nu poate împlini acele nevoi. Dumnezeu oferă o cale de pocăinţă, schimbare, vindecare şi creştere. Primirea iertării Lui şi faptul de a fi adoptat în familia Lui sunt imediate. Dar umblarea pe cale este un proces de o viaţă. Calea implică schimbare – pentru noi toţi, inclusiv pentru homosexuali. Procesul va fi probabil mai dificil pentru cei care s-au luptat cu homosexualitatea o perioadă mai lungă de timp. Dar indiferent cât de lipsit de speranţă se poate simţi cineva, speranţa schimbării este reală, pentru că în timp ce Dumnezeu te iubeşte exact aşa cum eşti, El refuză să te lase astfel. Vrea să fii exact ca Isus.

 

Pentru un adult, soluţia specifică pentru homosexualitate nu este activitatea sexuală. Nici abstinenţa de la activitatea sexuală nu este soluţia. Nu ar trebui nici să se ignore nevoile neîmplinite (greşeala „conservatoare”), nici ca acestea să fie transformate în erotism (greşeala „liberală”). Opusul homosexualităţii nu este heterosexualitatea, ci o relaţie sănătoasă părinte – copil, care satisface nevoile copilului. Răspunsul la problema schimbării începe cu înţelegerea că homosexualitatea este legată numai de creşterea psihologică, care a fost întreruptă sau suspendată prematur, dar care are încă o dorinţă puternică de împlinire. Procesul schimbării implică reînceperea procesului de creştere psihologică, cu o figură parentală sănătoasă şi cu asigurarea că nevoia va fi împlinită. Rezultatul final al acestui proces este heterosexualitatea – care este abilitatea de a te raporta la oameni (de ambele sexe) ca un membru împlinit psihologic, al propriului sex. Rezultatul final nu este activitatea sexuală cu cineva de sex opus.

 

Referinţe

 

[i] Reparative Therapy of Male Homosexuality [Terapia reparativă a homosexualităţii masculine], de J. Nicolosi, p.104 – 107;

 

[ii] Anything for Love [Totul pentru dragoste], mărturie Harvest;

 

[iii] Freed To Love [Eliberat ca să iubeşti], mărturie Harvest;

 

[iv] Homosexuality: A New Christian Ethic [Homosexualitatea: O nouă etică creştină], de E. Moberly, 1983;

 

[v] Child Abuse and Neglect [Abuzul şi neglijarea copilului] 16, nr.6, 1992, p. 855 – 64;

 

[vi] The Wounded Heart [Inima rănită], de D. Allender, p.127;

 

[vii] Demography of Sexual Orientation in Adolescents, [Demografia orientării sexuale la adolescenţi], Pediatrics, The Journal of the American Academy of Pediatrics [Pediatrie, Jurnalul Academiei Americane de Pediatrie], (Vol. 89, April 1992).

 

 

Tradus şi folosit cu aprobare de pe www.exodusglobalalliance.org.

 

Aşteptăm comentariul tău la pagina Contact.