Dumnezeu te iubeşte, schimbarea este posibilă

de Alan Medinger

Trecuseră opt sau nouă ani de când ieşisem din homosexualitate. Regeneration fusese înfiinţată şi eram activ în Exodus. Apărusem la radioul şi televiziunea creştină şi fusesem identificat ca fost homosexual într-un număr de publicaţii creştine. Dar acum, cu cooperarea mea, unul din cotidienele din Baltimore avea să scrie un articol despre Regeneration şi Alan Medinger. Când a apărut povestea, a apărut pe pagina întâi în ziarul de duminică şi conţinea fotografia mea. Acum lumea seculară avea să ştie; vecini, prieteni, colegi de muncă.

Luni, după ce a apărut articolul, am păşit în birou simţindu-mă complet gol. Nu mă pot gândi la niciun alt mod ca să-mi descriu sentimentul. Nu mai puteam controla cine ştia şi simţeam că pentru cei mai mulţi dintre colegii mei, era o situaţie atât de jenantă, încât nu aveau să menţioneze nimic, dacă nu deschideam eu discuţia. Acea zi de luni a fost una din cele mai dificile din viaţa mea. Aşa cum s-a dovedit, pentru cei mai mulţi prieteni ai mei, descoperirea adevărului părea să nu schimbe prea mult lucrurile.

Anterior interviului care a condus la acel articol, am simţit că primisem un mesaj clar de la Domnul că venise timpul să înlătur toate limitările impuse publicităţii. Dumnezeu fusese blând, îngăduindu-mi să dezvălui adevărul în public un număr de ani, dar acum, restricţiile existente împiedicau lucrarea misiunii şi trebuiau să dispară.

Cei mai mulţi bărbaţi şi femei care ies din homosexualitate nu trebuie să decidă cu privire la articole pe prima pagină în ziarul local. Dar efectiv pentru fiecare bărbat sau femeie cu un trecut homosexual, decizia cu privire la cui să spună este critică – adesea agonizantă. Mulţi nu simt că au direcţia clară pe care am avut-o eu. Pentru mulţi, chestiunea are de-a face nu cu un interviu de presă, ci cu discuţia cu un prieten apropiat sau cu un membru de familie, cu un pastor, cu cineva cu care se întâlnesc, sau cu membri ai unui grup de părtăşie în casă, de la biserică. Pentru mulţi, este o decizie extrem de dureroasă, una despre care simt corect că poate să aibă un impact major asupra celor mai importante relaţii ale lor, asupra propriei lor vindecări în desfăşurare, şi asupra eforturilor lor de a duce o viaţă în ascultare de Dumnezeu.

Pentru a-i ajuta pe cei care se luptă cu aceste decizii, aş dori să ofer şapte principii cu privire la a decizia de a le spune altora despre trecutul nostru homosexual, şi să sugerez apoi cum ar putea cântări ele în luarea acestor decizii dificile. Mai întâi, principiile:

1. Cea mai mare libertate este să nu-ţi pese cine ştie

Când nu avem nimic de ascuns, suntem complet liberi. Când ştie toată lumea, sau nu ne pasă cine ştie despre trecutul nostru homosexual, aceasta devine mai puţin important pentru noi. Nu mai protejăm permanent acest domeniu al vieţii noastre. Nu trebuie să fim mereu în gardă. Dacă spunem sau nu unei persoane sau alteia, nu este o problemă, şi suntem liberi să ne concentrăm asupra altor lucruri, şi liberi să fim cine suntem cu adevărat.

2. Una dintre cele mai mari ameninţări la vindecarea noastră este să cădem din nou în izolare

Pentru mulţi oameni, un pas mare în procesul de vindecare are loc când ne contactează prima oară, şi sparg astfel izolarea care a ascuns mulţi ani lupta lor homosexuală. Izolarea este un teren propice pentru ruşine. Izolarea în această chestiune ne desparte de suportul iubitor al altor oameni. Complet singuri cu lupta noastră homosexuală, adesea singura voce pe care o auzim cu privire la acest subiect este vocea duşmanului, expert în acuzare şi înşelare. În special pentru cei care vin dintr-un mediu creştin conservator, se deschide o nouă perspectivă asupra vieţii şi realităţii, când află că pot fi deschişi şi sinceri cu privire la această parte a vieţii lor, cu anumiţi alţi creştini.

Când cineva părăseşte misiunea pentru foştii gay, este posibil să se întoarcă la acea izolare. În special dacă deschiderea rămăsese între limitele sigure ale grupului. Creşterea permanentă cere interacţiune cu alţi creştini. Ascultarea fidelă cere adesea darea de seamă în cadrul Trupul lui Hristos. O identitate personală sănătoasă cere ca undeva să fim liberi să fim cine suntem noi cu adevărat. Nu putem avea niciuna dintre acestea dacă ne întoarcem la izolare.

3. Consecinţele dezvăluirii trecutului nostru pot fi severe

Am fi nesocotiţi să minimalizăm posibilele consecinţe negative – pentru noi înşine şi pentru cei pe care îi iubim – care pot să apară din cauză că suntem deschişi cu privire la trecutul nostru. În unele medii religioase, un trecut homosexual ar putea descalifica total pe cineva pentru misiune. Cei care slujesc ca profesori, antrenori de cercetaşi, sau în armată, sau care au roluri foarte importante în companii sau organizaţii conservatoare, trebuie să recunoască faptul că temerile lor cu privire la consecinţele dezvăluirii ar putea fi întemeiate.

Şi sunt oameni dragi de care trebuie să ţinem seama. La mine, cea mai mare durere a dezvăluirii mele publice a fost posibilul său efect asupra copiilor mei. Recent, un reporter de la alt ziar local mi-a cerut să fac un articol despre Regeneration. I-am cerut să amân până la terminarea anului şcolar. Nu vroiam ca fiul meu de 15 ani să fie nevoit să meargă pe holurile şcolii, în ziua în care povestea mea era în ziarul de dimineaţă. Poate greşesc protejându-l astfel, dar nu greşesc crezând că pentru un băiat de 15 ani într-o astfel de situaţie, ar exista consecinţe.

4. Nimeni nu te cunoaşte cu adevărat dacă nu ştie despre trecutul tău homosexual

Suntem cine ne-a făcut Dumnezeu, plus suma experienţelor noastre. A fi incapabili să împărtăşim una din cele mai mari lupte –  şi sper una din cele mai mari victorii – din viaţa noastră cu cineva pe care îl iubim cu adevărat, înseamnă să negăm acelei persoane oportunitatea de a cunoaşte cine suntem cu adevărat. A trebui întotdeauna să ocolim o parte majoră din viaţa noastră, înseamnă să ascundem o parte din noi înşine de cei apropiaţi nouă. Nu poate exista intimitate adevărată într-o astfel de situaţie. Părinţi, fraţi, soţi, soţii sau viitori soţi sau soţii, prieteni adevăraţi, pastori, creştini de care suntem strâns legaţi, tuturor li se contestă dreptul de a ne cunoaşte cu adevărat, dacă nu le facem cunoscută această parte din viaţa noastră. Relaţiile nu pot ajunge niciodată la potenţialul lor dacă nu suntem sinceri şi vulnerabili.

5. Nu vrei să fii definit de trecutul tău homosexual

Frank Worthen, unul dintre întemeietorii Exodus, a spus că pentru aceia dintre noi care ne aflăm la conducere în misiunea pentru foştii gay, trecutul nostru homosexual este urma piroanelor în mâinile noastre. Nu poate dispare, fiindcă mărturia personală este o parte esenţială a misiunii noastre. Alţii, însă, care nu sunt persoane publice în acest gen de misiune, au dreptate nevrând să fie cunoscuţi ca „fostul homosexual”. Nimeni din Trupul lui Hristos nu ar trebui să fie definit de păcatele lui din trecut. Şi totuşi, din cauza atitudinii multor creştini faţă de homosexualitate, şi a faptului că atât de puţini foşti homosexuali sunt vizibili în biserică, acea identitate, odată cunoscută, poate să rămână lipită de noi. Poate să devină filtrul prin care suntem priviţi de fraţii şi surorile noastre.

6. Faptul de a fi deschis îţi permite să-i ajuţi pe alţii

Mulţi oameni mi-au mărturisit, cu o anumită amărăciune şi ruşine, că cineva le-a dezvăluit lupta sa personală cu zdrobirea sexuală, şi ei, jurând să nu-şi descopere propriul trecut, au păstrat tăcerea, fără să-i împărtăşească speranţa pe care ştiau că o puteau oferi. Când vorbesc într-o biserică, de orice mărime ar fi ea, sunt contactat invariabil de cineva din acea biserică, o persoană care se confruntă cu o problemă sexuală serioasă – cineva care este foarte probabil să fi suferit în tăcere ani de zile. Nu cred prea mult că „profesionalismul” meu i-a făcut să vină în faţă; ci faptul că mi-am făcut cunoscută mărturia, iar aceasta m-a făcut neameninţător. Ştiau că le puteam înţelege dilema.

7. Mărturia ta poate da glorie lui Dumnezeu

Cu cât lumea spune mai mult că nu ne putem schimba, cu atât mai multă glorie primeşte Dumnezeu când o facem. Împărtăşirea Veştii Bune nu este o opţiune pentru creştin; este parte a ordinelor noastre de înaintare. Pentru mine, şi probabil şi pentru tine, o parte a Veştii Bune este că în viaţa noastră, Dumnezeu a câştigat victoria asupra homosexualităţii. Putem spune despre lucrările Lui minunate, sau Îl putem tăgădui. Este un mesaj dur, dar nu este adevărat?

Cinci dintre aceste principii par să susţină dezvăluirea trecutului nostru. Două, posibilitatea consecinţelor negative reale, şi faptul că am putea fi definiţi de trecutul nostru, şi par să fie împotriva dezvăluirii. Mai există un motiv împotriva dezvăluirii care nu a fost menţionat, şi el este probabil motivul cheie pentru mulţi oameni. Mândria înrădăcinată în stima de sine scăzută.

Stima de sine scăzută este elementul cheie în condiţia homosexuală. Mulţi dintre noi au învăţat să scape de durerea stimei de sine scăzute prin diferite mijloace de autoprotecţie. Unii dintre noi, determinându-ne valoarea prin felul în care credem că ne văd alţii, au creat o identitate falsă care ar câştiga respectul şi admiraţia altora. Să dezvăluim cuiva adevărul despre noi înşine ar însemna să punem în primejdie persoana falsă pe care am creat-o cu atâta atenţie; persoana care este creaţia mândriei noastre.

Dar aceasta înseamnă să ne agăţăm de vechea noastră zdrobire. Nu este ceva valid. Autoprotecţia şi falsa imagine nu ne vor ajuta niciodată să scăpăm de stima de sine scăzută. Trăindu-ne viaţa ca persoana care suntem cu adevărat, vom scăpa de ea. Trăind conform cu cine suntem cu adevărat este ceea ce ne forţează să ne acceptăm pe noi înşine, şi ne permite în final să aflăm dacă cineva ne iubeşte sincer şi acceptă persoana care suntem cu adevărat. Duşmanul nu va mai putea să şoptească: „Dacă ar şti cu adevărat, şi ei te-ar respinge”. Dezvăluirea de sine potrivită poate fi parte a procesului de vindecare. Faptul de a îngădui fricii şi ruşinii să ne ţină închişi într-o identitate falsă împiedică procesul de vindecare. Cu siguranţă al Doisprezecelea Pas al Alcoolicilor Anonimi – să ducem mesajul celorlalţi – se bazează în parte pe aceste principii. AA consideră al Doisprezecelea Pas esenţial în menţinerea recuperării.

Deci, cum decidem? Cui îi spunem? Ce este „dezvăluirea potrivită” pe care tocmai am menţionat-o? Dacă accepţi cele şapte principii de aici, va trebuie să concluzionezi că fiecare dintre noi are nevoie să se dezvăluie cuiva – pentru a fi cunoscut cu adevărat. Mai mult, eu cred: cu cât suntem mai liberi să dezvăluim acest adevăr despre noi înşine, cu atât este mai bine. Posibilitatea consecinţelor negative şi şansa de a fi pentru totdeauna etichetat ca „fost gay” pot hotărî momentul şi amploarea dezvăluirii noastre, dar ele nu ar trebui să fie o justificare pentru a nu o face deloc. În sfârşit, gradul şi durata vindecării noastre ar trebui să influenţeze felul în care cât de publică facem viaţa noastră, şi cum ne folosim vieţile ca un semn de speranţă pentru alţii.

Psalmistul ne spune: „Fiecare neam de om să laude lucrările Tale, şi să vestească isprăvile Tale cele mari!” (Psalmul 145:4). Să ne hotărâm să facem aceasta.

Copyright © 1992 Regeneration, Inc.

Tradus şi folosit cu permisiune de pe www.exodusinternational.org.

Aşteptăm comentariul tău la pagina noastră Contact.