Doar un „băiat creştin bun”
de Jeff Johnston
În fiecare lună august, de la opt ani până am terminat liceul, îmi făceam geamantanul, urcam într-un autobuz încărcat cu 20 sau 30 de alţi copii, şi mergeam de
Tabăra bisericii noastre era lângă un lac înconjurat de pini şi de stejari înalţi, şi mergeam pentru o săptămână de înot, drumeţii, volei, meşteşuguri, tragere cu arcul şi pescuit. În fiecare an Îl invitam din nou pe Isus în inima mea – doar ca să mă asigur. Îl primisem deja ca Mântuitorul meu când aveam cinci ani. Dar nu se ştia niciodată, poate că nu am fost cu adevărat serios prima oară. Aşa că spuneam din nou rugăciunea de mântuire, doar ca să-mi liniştesc îndoielile sâcâitoare.
În tabără am auzit poveşti dramatice despre convertiri recente, de la păcate precum băutura, fumatul, înjuratul, furatul din magazine sau ascultatul muzicii rele. Îmi amintesc că mă simţeam puţin amăgit, dorind să am o mărturie despre o mare întoarcere de la păcat
A fi bun
Când am crescut, m-am silit din greu să fiu bun. Viaţa se învârtea cel mai mult în jurul bisericii şi şcolii, şi am continuat să fiu ocupat la amândouă. Familia mea petrecea ore întregi în fiecare săptămână în activităţi legate de biserică: slujba de închinare, şcoala duminicală, slujba de seară a muzicii „gospel”, întâlnirile de rugăciune de la mijlocul săptămânii, conferinţe şi studii biblice. Biserica noastră punea accentul pe ascultare şi pe Cuvânt, aşa că am lucrat ca să le învăţ pe amândouă. Ştiam puţine despre experimentarea lui Dumnezeu sau cunoaşterea harului Său.
În şcoala elementară era timid şi retras, şi am scăpat prin lumea cărţilor. Devoram cărţile, citind oricând puteam. În ultimele clase de gimnaziu şi în liceu, am început să ies din cochilia mea, răspunzând de birouri în conducerea elevilor sau concurând în echipe de discuţii şi de dezbatere. În timp ce am reuşit să arăt destul de bine în exterior, am început să mă lupt în interior cu nişte probleme grele. În ciuda cercului de oameni din jurul meu, de la biserică şi de la şcoală, mă simţisem întotdeauna însingurat şi izolat. Am fost deseori bolnav când eram copil, şi am fost întotdeauna mic pentru vârsta mea, aşa că mă simţeam nepotrivit la sporturi şi separat de mulţi alţi băieţi.
Pornografie şi ruşine
În ultimii ani de gimnaziu am descoperit pornografia şi masturbarea şi am devenit dependent de amândouă. Am simţit ruşine şi vină, teamă că cineva va afla ce făceam. Am devenit şi mai tulburat când fascinaţia mea pentru pornografie a început să se mute de la femei la bărbaţi.
Am păstrat ani de zile imaginea exterioară a unui băiat creştin bun, chiar şi când lupta cu dependenţa sexuală şi atracţia homosexuală a crescut. Am absolvit liceul şi m-am dus la colegiu, lucrând în timpul verii ca şi consilier de tabără în tabăra bisericii noastre, şi ajutând ţinerea studiului nostru biblic pentru cei care erau la colegiu. După ce am împlinit 20 de ani, am lucrat un an cu un grup de tineret la o biserică, şi am mers apoi la o şcoală de educaţie misionară, pentru un an de pregătire, înainte de mă duce
Până atunci începusem să dezvolt relaţii mai profunde cu câţiva oameni, şi chiar împărtăşisem lupta mea unui bărbat şi unei femei. Chiar nu au ştiut cum să mă sfătuiască cu privire la atracţiile mele faţă de acelaşi sex. Mi-am închipuit că dacă voi continua să mă rog din plin, ar putea să dispară, sau că le voi depăşi.
Am început să caut cărţi creştine despre homosexualitate, dar la începutul anilor 80 erau puţine cărţi care se adresau acestei probleme. Am lucrat din greu la ascultare, dar m-am luptat tot mai mult cu dorinţele mele interioare.
Găsirea speranţei
În ianuarie 1986, când mă simţeam cu adevărat la capătul puterilor, am găsit o anumită speranţă. Luasem licenţa şi lucram cu program redus ca proaspăt licenţiat pentru tineret, la o biserică baptistă. Pastorul de tineret m-a invitat la o conferinţă numită „Speranţă şi vindecare pentru homosexuali”.
La început mi-a fost teamă; cum de ştia de lupta mea cu homosexualitatea? Mai târziu, mi-a spus că un bărbat molestase sexual pe unul din băieţii din grupul nostru de liceu. Pastorul vroia doar să înţeleagă mai multe despre homosexualitate şi molestare.
Am participat la conferinţă cu mare nelinişte. Dar acolo, pentru prima dată, am auzit unele dintre motivele pentru care aveam sentimente homosexuale. Am aflat că bărbaţii gay sunt deseori detaşaţi emoţional de taţii lor şi de alţi băieţi, atunci când cresc. Uneori dorinţele pentru identificare cu bărbaţii şi relaţiile care rezultă, sunt sexualizate. Adesea se întâmplă pentru că un individ a fost molestat sau expus la sex la o vârstă fragedă, cum am fost eu.
Părtăşie cu alţii care se confruntau cu aceleaşi probleme
După conferinţă am început să văd un consilier, am început să frecventez un grup Homosexualii Anonimi, şi am găsit nişte cărţi care ofereau ajutor. A fost o uşurare să găsesc alţi creştini cu aceleaşi probleme. Păstrasem această parte din viaţa mea ascunsă ani de zile, dar încet, încet am început să vorbesc cu prietenii şi cu familia despre lupta mea. Unde mă temeam de respingere, am găsit de obicei compasiune şi preocupare.
Destul de ciudat, după ce lucram la recuperare de aproximativ 18 luni, am devenit implicat în prima mea relaţie homosexuală ca adult. Luptasem cu aceste sentimente de atâta timp, dar până în acel punct nu le dădusem niciodată curs cu un bărbat. Cel mai aproape am ajuns de jocurile „apropiere / evitare”, în care lăsam un bărbat să se apropie de mine, dar apoi mă retrăgeam înainte ca să se întâmple ceva. Eram obosit să mă lupt cu atracţiile mele faţă de acelaşi sex, şi în cele din urmă le-am cedat.
Dar aceasta a adus numai mai mult stres şi anxietate. Din nou, m-am trezit ducând o viaţă dublă, ascunzând relaţia de prieteni şi de familie. Mă duceam la biserică în cele mai multe duminici, dar umblam prin baruri şi cluburi gay în timpul săptămânii. Aveam un gol în stomac; mă simţeam ca şi cum cineva m-ar fi lovit în stomac. Am continuat să mă întreb: De ce fac asta când ştiu atât de multe despre homosexualitate?
După aproximativ un an în această dezordine, mă săturasem. Ştiam că aveam nevoie să mă întorc la relaţia cu Isus şi să pun capăt relaţiilor homosexuale. M-am dus la conferinţa Exodus în 1988, unde am primit rugăciune şi susţinere pentru decizia mea. M-am întors la consiliere. Cel mai important, am hotărât că dacă homosexualitatea era într-adevăr o dorinţă pentru intimitatea cu acelaşi sex, atunci voi urmări relaţii masculine sănătoase, non sexuale.
Un nou angajament
Eram destul de rănit, însingurat şi ofensat, dar m-am încredinţat unei biserici cu o misiune mare pentru celibatari. Acolo am dezvoltat un număr de relaţii vindecătoare. Un bărbat m-a ucenicizat. M-am întâlnit cu alţi doi bărbaţi pentru prietenie şi pentru responsabilitate.
M-am mutat cu mai mulţi colegi de cameră; toţi ştiau despre lupta mea, dar m-au acceptat în vieţile lor. Am găsit o mare vindecare în acele relaţii, vindecare pentru însingurarea adâncă pe care o simţisem, şi vindecare pentru identitatea mea masculină fragilă.
În iulie 1990 am început să conduc un grup de casă, în care fusesem membru doi ani. Grupul nostru avea întotdeauna vizitatori, şi în prima seară când am condus acel grup, a venit o femeie. Am observat ce drăguţă era, dar mă gândeam mai mult la tema de discuţie decât la orice altceva.
Judy a rămas în grupul nostru de casă, chiar dacă a spus că avea intenţia să viziteze alte grupuri. Şase luni mai târziu ne întâlneam, şi câteva luni mai târziu i-am spus povestea mea. Primul ei răspuns a fost să meargă la o conferinţă, ca să înţeleagă mai multe despre homosexualitate. La acea conferinţă, a hotărât că nu se putea concentra asupra luptei mele, că se putea concentra numai relaţiei cu Dumnezeu şi asupra creşterii ei spirituale.
Intrarea în misiune
Simţisem de mult că Dumnezeu mă călăuzea către o misiune de un anumit gen, şi în ianuarie 1992 am început un grup de sprijin pentru foştii gay, printr-o misiune locală din San Diego, numită Alternative. Am început să împărtăşesc altora ce învăţam despre vindecarea lui Dumnezeu. Încet, relaţia mea cu Judy s-a dezvoltat. În anul următor am ajuns director al misiunii, am lucrat ca tânăr licenţiat la biserică, am mers la seminar, şi m-am căsătorit cu Judy – ce an! Apoi, după mai mulţi ani, Judy şi cu mine ne-am mutat
Suntem încântaţi să vedem cum S-a îngrijit Dumnezeu de noi, şi să vedem noile oportunităţi care se deschid pentru noi. Acum privesc înapoi la ironia dorinţei mele pentru o „mărturie” de împărtăşit. Ieşirea din homosexualitate şi din dependenţa sexuală nu era ceea ce aveam în minte. Dar ştiu că povestea mea, şi poveştile multora ca mine, pot aduce speranţă celor care se luptă cu un păcat care le domină viaţa.
Jeff Johnston este membru al conducerii Exodus şi director al Regeneration în Baltimore.
Tradus şi folosit cu permisiune de pe www.exodus.to.
Aşteptăm comentariul tău la rubrica noastră Contact.
