Dumnezeu te iubeşte, schimbarea este posibilă

de D. J. Thompson

Înainte să mă nasc, părinţii mei au hotărât să nu mai aibă copii. Când tatăl meu a suferit o intervenţie chirurgicală pentru a nu mai putea avea copii, fratele meu avea 13 ani şi sora mea avea 8 ani. Totuşi, ceea ce nu ştiau ei era că mama mea tocmai rămăsese gravidă cu mine. M-am născut ca o surpriză în sudul Californiei în vara lui 1979.

În şase luni de la naşterea mea, amândoi bunicii mei au murit. Aceasta a făcut din bunicele mele văduve întristate, aşa încât naşterea mea a devenit o mângâiere pentru ele. Bunicele mele erau femei evlavioase. O bunică îndeosebi, ne-a luat pe mama mea, pe sora mea şi pe mine la biserică şi mi-a inspirat credinţă. La câteva zile după ce am împlinit 13 ani, am fost botezat. Patru zile mai târziu, bunica mea care m-a dus cu credincioşie la biserică, a murit. La înmormântarea ei, predicatorul, care tocmai mă botezase cu câteva zile înainte, a spus că botezul meu a fost „ultima nestemată pe cununa ei”. Dumnezeu o onorase îngăduindu-i să vadă rodul slujirii ei, credinţa mea în Isus Hristos.

Fratele meu era rareori prin preajmă. Era deja adolescent când m-am născut. Era mereu plecat mergând cu bicicleta sau cu orice altceva cu roţi. Nu m-am bucurat niciodată de o relaţie strânsă cu el.

Ca şi copil, am dezvoltat o înţelegere slabă a tatălui meu. Era abuziv din punct de vedere fizic cu fiecare dintre noi, dar în special cu mama şi sora mea. Acele experienţe timpurii ale abuzului m-au făcut să mă simt neajutorat şi slab. Cred că au contribuit de asemenea la dezvoltarea personalităţii mele timide. Crescând, am cunoscut dificultăţile pe care părinţii mei le aveau în căsnicia lor. Tatăl meu era rasist, ceea ce era o sursă de conflict între noi pentru că nu împărtăşeam convingerile lui. Îmi amintesc că gândeam că tatăl meu este rău şi intenţionat m-am izolat de el pentru a împiedica faptul de a deveni ca el. În schimb am simpatizat şi am devenit mai apropiat de mama şi de sora mea. Nu ştiam care vor fi consecinţele acelei decizii.

Când bunica mea a murit, am pierdut un mentor spiritual. După aceea am frecventat biserica numai sporadic. Anii adolescenţei mele au fost caracterizaţi de declin spiritual şi în cel mai bun caz, de o frecventare lunară a bisericii. Simţindu-mă atât de singur ca şi copil, am petrecut o mare parte din timpul meu într-o lume imaginară pe care o cream eu însumi. Intrând acum în adolescenţă, am continuat să-mi petrec timpul fie singur, fie cu fete de vârsta mea.

În liceu am devenit implicat în clubul judiciar. Ca elev în ultimul an, am petrecut mult timp instruindu-i pe elevii din anul I, participanţi la dezbaterile din club. Am devenit foarte apropiat de ei. Îi consideram fraţii mai mici pe care mi-i dorisem întotdeauna dar nu-i avusesem niciodată. Niciunul dintre ei nu-şi avea tatăl biologic în viaţa sa şi mulţi fumau marijuana. Am încercat să am grijă de ei. S-au oprit din folosirea drogurilor şi au excelat în competiţii. Deşi aceste prietenii erau reciproc benefice, toate s-au terminat într-un an fiindcă nu ştiam cum să menţin relaţii apropiate cu băieţi. Eram manipulator şi gelos pentru că petreceau timp cu alţi prieteni. Dependenţa mea emoţională de ei sabota chiar relaţiile după care tânjeam.

În colegiu mi-am umplut timpul având două slujbe, participând la câteva cluburi din campus şi urmând o serie întreagă de cursuri. Am schimbat prieteniile cu munca. Deşi îmi plăcea să am atât de multă responsabilitate, nu era ceva satisfăcător. În week-end-uri nu aveam nimic de făcut şi mă simţeam singur.

Încercam să-mi umplu timpul mergând cu maşina la diferite destinaţii în districtul meu. Într-un anumit week-end când aveam 19 ani, oraşul meu găzduia o conferinţă de afaceri. Un candidat prezidenţial venea pentru a lua parte la întâlnire şi vroiam să obţin autograful lui pe o revistă financiară pe care o publicase, ca să o pot mai târziu vinde la o licitaţie pentru o strângere de fonduri pentru club, pe care o organizam eu. Librăria locală vânduse revista lui; fără îndoială şi alţii vroiau să-i obţină autograful. Mi-a venit o idee. Puteam merge cu maşina la Santa Monica (aflată cam la 90 de minute depărtare) unde puteam cumpăra revista de la ceea ce credeam a fi o librărie deschisă non stop. Dar nu ştiam exact cum să ajung acolo. Când m-am apropiat de Bulevardul Santa Monica, nu ştiam pe care drum s-o iau, la stânga sau la dreapta. Am hotărât să merg la stânga. Nu am găsit librăria în acea noapte. În schimb am găsit o comunitate gay numită West Hollywood. A fost prima noapte când am văzut doi bărbaţi ţinându-se de mână. Prima mea reacţie a fost să râd. Dar al doilea răspuns al meu a fost să opresc la piaţă şi să cobor din camion. Am început să trec pe lângă baruri, cluburi, restaurante şi alte feluri de librării. Este vie amintirea unor bărbaţi încercând sa-mi vorbească. Am trecut nervos pe lângă ei, m-am întors la parcarea magazinului de alimente, m-am urcat în camionul meu şi am plecat acasă.

În săptămâna următoare mintea îmi hoinărea. Nu-mi venea să cred cât de uşor era să obţin atenţie din partea bărbaţilor. De luni până vineri lucram şi mergeam la şcoală fără să am prieteni bărbaţi, dar în acel oraş era atât de uşor să ai pe cineva cu care să vorbeşti. Îmi amintesc că am văzut un adolescent sprijinit de un zid, pierzând doar timpul. Vroiam să mă întorc şi să vorbesc cu el şi să-l întreb de ce era acolo. Aveam o mulţime de întrebări despre sentimente şi emoţii pe care nu le împărtăşisem cu nimeni până atunci. M-am întors săptămâna următoare. Era ajunul zilei tuturor sfinţilor.

Mii de oameni erau acolo, îmbrăcaţi toţi în costume elaborate. Erau atât de mulţi oameni încât au blocat strada pentru a face loc să meargă oamenii. E suficient să spun că era improbabil să-l găsesc pe acel adolescent sau vreo altă persoană pentru problema mea. De data aceasta m-am plimbat prin jur mai mult decât înainte. Îmi amintesc anumite complimente pe care mi le-au făcut bărbaţii. Deşi eram atât de nervos, era flatant pentru mine deoarece nu primisem o astfel de confirmare din partea bărbaţilor într-o asemenea măsură.

Cum s-a făcut tot mai târziu, am socotit că era timpul să mă îndrept către casă. Pe când coboram dealul către camionul meu, am observat un tip care stătea singur, îmbrăcat într-o uniformă de fete a unei şcoli particulare. Am presupus că era un prostituat şi că nu l-a ales nimeni. Am hotărât să-l întreb de ce era cum era, adică de ce era gay. Am aflat repede că nu era prostituat; aştepta doar pe cineva. Nu am putut vorbi mult timp pentru că prietenii lui au venit să-l ia. Mi-a dat numărul lui de telefon ca să putem vorbi mai târziu despre întrebările mele.

L-am sunat. Am aflat că era cu zece ani mai în vârstă decât mine şi că era profesor suplinitor, locuind la acea vreme cu mama lui. I-am împărtăşit curiozitatea mea. Deşi iniţial a descurajat ideea ca noi să facem ceva fizic, am fost de acord să ne întâlnim câteva săptămâni mai târziu la un hotel din Hollywood. Era o zi de vineri 13 când mi-am pierdut virginitatea cu el. Îmi amintesc că de îndată ce a început, a părut nenatural şi nepotrivit. Mă gândeam că nu mergea şi că nici măcar nu era satisfăcător. În cei doi ani de dinainte, hotărâsem că nu voi plânge niciodată pentru că bărbaţii nu fac asta. În dimineaţa următoare, când l-am îmbrăţişat şi ne-am spus la revedere, când m-am îndepărtat am început imediat să plâng. Am plâns cu sughiţuri tot drumul către casă. Ştiam că eram răspunzător pentru că am pierdut ceva preţios, inocenţa mea.

Înainte de a lua decizia de a face aceasta, îi spusesem mamei unei fete care era prietena mea ce urma să fac. Mi-a zis că voi regreta. Aşa că după ce m-am întors în oraşul meu natal, i-am spus ce făcusem. A părut indiferentă, dar poate că era doar dezamăgită. În timp ce remuşcarea mea era îngrozitoare şi îmi rupea inima, am început să simt o oarecare uşurare. Am început să cred că de când aveam 11 ani avusesem atracţii şi sentimente ciudate faţă de persoanele de acelaşi sex. Avusesem fantezii şi poftisem. Acum după ce experimentasem ce experimentasem, am aflat că totul fusese o iluzie. Nu era satisfăcător şi nu era pentru mine. Eram supărat pentru că am fost înşelat în ultimii câţiva ani.

Prietena mea a sugerat să merg la biserică miercuri seara cu ea. Din punct de vedere spiritual până în acel moment, eram în mijlocul citirii unor păreri religioase divergente şi mă întrebam dacă toate perspectivele aveau un element de adevăr în ele. Citeam multe cărţi religioase precum scrierile lui Confucius, Coranul, biblia satanică şi eram foarte interesat să învăţ despre mine însumi prin astrologie. Un bărbat din West Hollywood m-a iniţiat chiar în psalmodierea budistă. Pronunţia era însă grea pentru mine. Dar această invitaţie de a merge la o întrunire a bisericii în mijlocul săptămânii părea o idee bună din moment ce aceasta făceau creştinii devotaţi. A începe să merg la biserică mai des era un bun punct de plecare pentru a încerca să umplu golul din viaţa mea, dar am aflat repede că aveam nevoie de mai mult sprijin. Când veneau sfârşiturile de săptămână mă simţeam din nou singur. Pericolul şi tentaţia era că acum ştiam un loc unde puteam merge pentru a primi atenţia, confirmarea şi afecţiunea de care aveam nevoie cu disperare. Deşi am învăţat că comportamentul homosexual nu era ceva potrivit pentru a preîntâmpina nevoile mele, simţeam că o anumită atenţie era mai bine decât nimic. O săptămână înainte de Crăciun m-am întors pe străzile acelei comunităţi gay. Am întâlnit diferiţi bărbaţi de vârsta mea şi mai în vârstă decât mine, care mi-au acordat atenţie. Deşi aveam intenţia să nu îngădui ca distracţiile mele să devină sexuale, inevitabil au devenit. Lucrurile au mers mai rău. Îmi amintesc că într-o ocazie stăteam într-o casă scumpă în Hollywood Hills. Într-o dimineaţă nu am putut părăsi camera în care ne aflam până ce nu s-a terminat filmarea pornografică gay din piscina de afară. Am fost întrebat dacă aş lua parte vreodată la aşa ceva dacă m-ar plăti cineva. Am spus nu, dar cine ştie cât de influenţabil aveam să devin în timp. Într-o altă ocazie am fumat marijuana de casă. Devenise evident pentru mine că standardele şi abilitatea mea de a spune nu erau scăzute, pentru că nu cu mult înainte îi ajutasem pe prietenii mei din liceu să înceteze să fumeze marijuana.

Viaţa mergea din rău în mai rău şi mă băgam în situaţii precare, totul fără ştiinţa părinţilor mei. Dar Dumnezeu avea un plan. Era credincios ca să nu îngăduie să fiu ispitit fără să ofere o cale de scăpare. Deşi duceam o viaţă dublă, încercam să continui să fac lucrurile bune în care eram implicat acasă, inclusiv mersul la biserică. Dar în unele duminici doar plângeam în timpul slujbei. Unii dintre membrii familiei mele extinse credeau fără îndoială că am înnebunit.

Unul dintre lucrurile pe care le-am făcut cu fidelitate de când aveam 17 ani a fost să donez sânge. Până în acel punct mai aveam foarte puţin până la a dona un galon (3,785 l.). Într-o zi i-am cerut unei prietene de-a mele să vină cu mine când dădeam sânge. M-a aşteptat în timp ce am răspuns la chestionarul preliminar. Acest formular punea multe întrebări despre istoria mea medicală şi sexuală. Vroiau să ştie dacă sângele meu putea să infecteze potenţial primitorul cu o boală. Una dintre întrebări îi întreba în mod specific pe donatorii masculini dacă făcuseră sex cu un bărbat chiar şi o singură dată începând cu 1977. Preocuparea era HIV/SIDA. I-am spus asistentei că aveam întrebări despre formular şi m-a trimis la asistenta şefă. Asistenta şefă a subliniat că erau foarte preocupaţi de întrebarea despre bărbaţi care fac sex cu bărbaţi. Vroia un răspuns de la mine. Deşi am ezitat, i-am spus că da, am făcut. Asistenta mi-a spus că atunci nu puteam dona sânge. I-am zis „Dar am atât de multe întrebări”. Mi-a spus că va trebui să merg la departamentul de sănătate. „Nu te putem ajuta aici”. Am fost surprins şi am început să mă îndrept către coridor spunându-i prietenei mele că acum trebuie să plecăm. Când m-am apropiat de uşa de sticlă, deodată mi-am pierdut cunoştinţa şi m-am lovit cu capul de uşă. Îmi amintesc cum clopoţelul care atârna de uşă suna şi că am căzut pe scaunele de pe coridor. Mi-au spus că m-am trezit câteva minute mai târziu. Nu leşinasem niciodată înainte în viaţa mea. M-am trezit cu asistenta şefă luându-mi tensiunea şi oamenii au făcut cerc în jurul meu întrebându-se cât sânge îmi luaseră (deşi doar îmi înţepaseră degetul). Plângeam şi am mers în altă cameră să vorbim. Două lucruri s-au întâmplat atunci. Mai întâi, devenise foarte clar pentru mine cât de lipsită de control devenise viaţa mea. În al doilea rând, inima asistentei a început să se înduioşeze faţă de mine. S-a dovedit că era creştină şi mi-a spus unele dintre cele mai dulci cuvinte pe care le poţi spune cuiva în situaţia mea: „Voi încerca să te ajut”. Nu ştia cum să mă ajute, dar l-a sunat pe pastorul ei şi el i-a spus despre o misiune locală în oraşul meu care se ocupa de oameni care vroiau să rezolve problemele care îi conduceau la homosexualitate.

Când mi-a dat prin pager informaţia despre misiune, la început nu am sunat. În acel moment mă simţeam lipsit de speranţă. Deseori am avut de gând să mă mut la Hollywood gândind că lucrurile nu vor fi niciodată diferite. Dar ea m-a mai sunat o dată. De data aceasta am telefonat la misiune şi am vorbit cu pastorul. Hristos îl ajutase să învingă homosexualitatea cu 15 ani în urmă. Am fost de acord să încep să mă întâlnesc şi să mă rog cu el. Mi-a dat răspunsuri evlavioase şi practice la întrebările pe care le aveam. Am început să-mi pun încrederea în Dumnezeu că putea să mă vindece şi pe mine de rănile mele astfel încât să nu cad în vechiul meu comportament.

Deşi în următoarele câteva luni m-am poticnit şi am căzut în perioadele de singurătate, Dumnezeu m-a sprijinit şi mi-a dat harul să nu renunţ. A crezut într-o viaţă mai bună pentru mine. Ştia că nu este nimic prea greu de făcut pentru mine dacă sunt cu El. De fapt cred acum că lui Dumnezeu Îi place să facă ceea ce omul crede imposibil.

Povestea mea este că implicarea mea în homosexualitate a început şi a luat sfârşit în acelaşi an. Am fost favorizat că nu am adoptat niciodată o identitate falsă. Viaţa mea devenise foarte patetică atunci când aveam 19 ani. Dar treptat am început să dezvolt prietenii masculine şi să mă simt foarte confortabil cu privire la ele. Dorinţele mele au început să se schimbe. Nu mai preferam implicarea în acte cu persoane de acelaşi sex. Am devenit de asemenea mai apropiat de familia mea. Am avut atât de multă mânie faţă de tatăl meu. Dar l-am iertat şi am fost complet eliberat de toată animozitatea mea împotriva lui. Familia mea nu este perfectă, dar tatăl meu s-a îndreptat cu adevărat ca tată şi soţ. Suntem mai apropiaţi astăzi decât oricând în viaţa mea şi părinţii mei mă sprijină foarte mult.

Deşi am devenit adult sub îngrijirea a trei generaţii de influenţă feminină, abia după ce am împlinit 20 de ani am început să mă simt în largul meu ca bărbat. Îi sunt veşnic recunoscător lui Dumnezeu că m-a răscumpărat. Pin harul lui Dumnezeu nu am căzut înapoi în fantezie, pornografie sau purtare homosexuală. Acum prietenii mei sunt aproape exclusiv bărbaţi şi sunt la fel de curios acum despre heterosexualitate cum am fost odată despre homosexualitate. Deşi nesiguranţa şi invidia sunt o luptă uneori, mă maturizez în continuare.

Cea mai mare binecuvântare pe care mi-a dat-o Dumnezeu nu este heterosexualitatea. Este ceva mult mai mare: Dumnezeul în care mi-am pus credinţa de copil ca băiat, mi-a rămas credincios când eu am fost necredincios ca adolescent. În timp ce începeam să cred că Dumnezeu putea să îmi refacă sexualitatea, Dumnezeu avea ceva mai bun decât heterosexualitatea pus de o parte pentru mine. El vroia să mi Se descopere ca să Îl pot cunoaşte. Vroia să am o relaţie cu El mai mult decât vroia ca eu să devin hetero sau să am o prietenă.

Am învăţat că povestea mea nu este doar despre un adolescent luptându-se cu sexualitatea lui şi rezolvând acele probleme pas cu pas. Am învăţat că povestea mea nici măcar nu este despre mine. Ceea ce este remarcabil este că Dumnezeu mi-a confirmat să mă încred numai în Domnul Isus Hristos. Mi-a oferit tot ce aveam nevoie ca să reuşesc. Mărturia mea este despre un Tată iubitor care este răbdător şi vrea ca toată lumea să vină la pocăinţă. Când mi-am rededicat viaţa Domnului Isus Hristos am făcut mai mult decât să fac heterosexualitatea posibilă pentru mine. Am fost făcut curat şi fără pată, fără vină. Dumnezeu m-a pus deoparte şi m-a învăţat multe lucruri. Duhul Sfânt îmi dă putere şi mi-a dat pace, bucurie şi abilitatea de a iubi profund şi curat. Sunt doar un exemplu în plus a ceea ce Domnul Isus Hristos poate face posibil în viaţa cuiva. Lăsaţi-mă să vă întreb: Este ceva prea greu pentru Domnul?

Tradus şi folosit cu permisiune de pe www.exodusglobalalliance.org.

Aşteptăm comentariul tău la rubrica noastră Contact.