Dumnezeu te iubeşte, schimbarea este posibilă

de Bob Winter

„Ia loc, Bob,” a spus doctorul meu. A făcut o pauză, privindu-mă cu seriozitate. „Rezultatul testului tău a ieşit pozitiv. Ai fost expus la virusul care  provoacă SIDA”.

„Acum este important să înţelegi ce înseamnă aceasta”, a continuat el. „Nu înseamnă că vei avea neapărat SIDA. Dar virusul HIV este în sângele tău. Ca rezultat, sistemul tău imunitar a creat anticorpi la el.”

Era anul 1985. Erau doi ani de când mă hotărâsem să părăsesc stilul de viaţă gay, dar acum teama mea secretă se adeverise. Virusul SIDA îmi invadase trupul.

Prima experienţă homosexuală

Eram în clasa a opta când am avut prima mea experienţă homosexuală cu unul din tipii mai mari de la şcoala cu internat. După aceea fanteziile mele de adolescent au inclus sex cu bărbaţi şi cu femei. O a doua întâlnire homosexuală în timpul primului meu an la colegiul biblic părea să confirme ceea ce bănuiam de ani de zile.

Trebuie că sunt gay, m-am gândit.

Prietenii mei rareori vorbeau despre sex. Simţeam că niciodată nu ar fi putut ajuta sau tolera pe cineva cu sentimentele mele. Homosexualitatea părea un subiect prea rău pentru a vorbi despre el. aşa că am ascuns problema mea, nespunând nimănui nimic.

În cele din urmă n-am mai putut suporta ipocrizia pe care o simţeam între creştinismul meu exterior şi dorurile mele homosexuale interioare. Stilul de viaţă gay părea să ofere dragoste şi acceptare, un loc căruia în cele din urmă puteam să-i aparţin. Am părăsit colegiul şi m-am avântat în viaţa gay. De-a lungul următorilor 12 ani, am fost implicat din plin în droguri, alcool şi nivele pronunţate de perversiune sexuală, într-o încercare de a nega goliciunea vieţii mele. Satan mi-a strâmbat sufletul şi personalitatea, până ce comportamentul meu m-a dezgustat şi m-a şocat până şi pe mine. Dar în loc de dragoste, acceptare şi sentimentul de a aparţine, am dezvoltat doar nivele de nesiguranţă şi ură de sine.

Până la vârsta de 30 de ani am avut lucrurile care ar fi trebuit să mă facă fericit: o slujbă bună, propria mea casă, şi un iubit de 21 de ani care ţinea cu adevărat la mine. Dar nimic din toate acestea nu mă satisfăcea. Nu eram nici măcar în stare să-i fiu credincios iubitului meu şi am pus capăt relaţiei. Toate lucrurile despre care societatea presupunea că m-ar face fericit, eşuaseră.

O nouă speranţă

Într-o zi, mama mea mi-a dat o predică înregistrată, de la biserica ei. Pentru prima dată am auzit despre bărbaţi şi femei care ieşiseră din homosexualitate. Dumnezeu a folosit acea înregistrare pentru a-mi înmuia inima şi a-mi da speranţă că schimbarea este posibilă. M-am dus la consiliere şi am simţit puterea lui Dumnezeu, când a început să-mi schimbe şi să-mi restaureze inima.

Timp de câteva luni, sentimentele mele homosexuale au dispărut. Luptele mele homosexuale au luat sfârşit, am crezut eu cu naivitate. Nu voi mai fi tulburat iar de homosexualitate. Dar apoi toate vechile sentimente au revenit. Am căutat consiliere la biserică, dar consilierul nu înţelegea cu adevărat homosexualitatea. Simţea că nu ar trebui să le fac cunoscut prietenilor mei prin ce treceam, şi aceasta a înrăutăţit lucrurile şi mai tare.

Conflict interior

Curând am început să merg în parcuri şi locuri unde mă puteam angaja în relaţii sexuale cu necunoscuţi. Conflictul interior era teribil. Deşi vroiam să slujesc Domnului, nu puteam opri păcatul meu. Durerea pe care o simţeam era ca şi cum m-aş fi spintecat cu un cuţit. Ştiam că Dumnezeu mă considera responsabil pentru acţiunile mele, dar mă simţeam fără putere pentru a opri dependenţa.

Datorită tensiunii din viaţa şi emoţiile mele, am început să mă gândesc serios la sinucidere. Din fericire Dumnezeu a pus în viaţa mea oameni ca să mă încurajeze. Deşi nu ştiau multe despre homosexualitate, mi-au dat dragoste necondiţionată şi m-au încurajat să perseverez. Am strigat la Dumnezeu, şi nu puteam înţelege de ce părea să nu răspundă. Numai mai târziu am înţeles că pregătea ajutor pentru mine.

Dumnezeu m-a dus la o misiune pentru oameni care se luptau cu homosexualitatea. Cursul lor de 18 săptămâni mi-a schimbat viaţa şi mi-a restaurat speranţa. Pentru prima dată am întâlnit oameni care au părăsit cu succes stilul de viaţă gay, inclusiv unii care erau căsătoriţi în mod fericit. Posibilitatea schimbării a devenit o realitate pentru mine.

Testare pozitivă

Dar în timpul acestei perioade de speranţă nouă, nivelul energiei mele a scăzut brusc. M-am dus la teste. Două săptămâni mai târziu, medicul meu m-a informat că am fost testat pozitiv la virusul HIV. Nu părea corect şi am strigat la Dumnezeu. „În sfârşit primesc ajutor, şi acum aceasta!” Iniţial am fost supărat pe Dumnezeu şi am luat chiar în considerare să mă întorc la stilul meu de viaţă din trecut. Am încercat atât de mult, şi acum s-ar putea să fac SIDA. În mânia mea mi-a trecut chiar prin gând să mă port nebuneşte şi să fac sex cu cât mai mulţi oameni posibil, ca un fel de răzbunare deformată pe Dumnezeu şi pe viaţă. Se părea că Dumnezeu mă părăsise.

„Dacă Dumnezeu m-ar iubi cu adevărat, nu m-ar fi lăsat să mă îmbolnăvesc,” mi-am spus mie însumi. Simţeam că mă pedepsea pentru că nu eram destul de bun. În timp ce lucram cu aceste sentimente, am înţeles că a fost alegerea mea să intru în stilul de viaţă gay. Boala mea era un rezultat al păcatului sexual.

Am înţeles de asemenea că expunerea mea la virus avusese probabil loc înainte să mă întorc la Domnul. El ştia că mă voi îmbolnăvi şi mi-a adus ajutor pentru că mă iubea. Isus a murit pe cruce pentru mine şi mi-a iertat păcatele, dar nu a promis să îndepărteze toate consecinţele fizice ale acelor păcate. Când am fost testat pozitiv în 1985, mi s-a spus că numai aproximativ 20 % dintre oamenii seropozitivi vor face de fapt SIDA. În prezent cifra menţionată este în jurul a 70 % şi unii medici cred că în cele din urmă va fi de 100 %. Din punct de vedere pur medical, perspectiva nu este încurajatoare.

Din fericire se lucrează din plin la găsirea unui remediu. Medicii devin mai buni la prelungirea şi îmbunătăţirea vieţii pacienţilor cu SIDA. Chiar şi mai important este faptul că Dumnezeu nu este limitat de cunoştinţa omului.

Ca şi creştin ştiu că toate lucrurile sunt posibile cu Hristos. Cred că Dumnezeu vindecă în mod fizic oameni astăzi. Am învăţat să fiu perseverent în a mă ruga pentru vindecarea mea fizică şi în a crede că este posibilă. La urma urmei, dacă Dumnezeu are puterea să creeze acest întreg univers şi să scoale oamenii din morţi, poate cu siguranţă să distrugă un mic virus din trupul meu.

Dar am învăţat de asemenea să nu pun semnul egal între a fi vindecat şi a primi dragostea lui Dumnezeu. Ştiu în adâncul inimii mele că Dumnezeu mă iubeşte. El va face ce este mai bine pentru viaţa mea.

În iunie 1987, am făcut PCP (pneumonie cu Pneumocystis Carinii), care m-a clasificat ca având tablou complet al bolii SIDA.

Ce am învăţat

Una dintre lecţiile pe care m-a făcut Dumnezeu să o învăţ este să nu-mi reprim emoţiile de teamă şi durere. La început am încercat, dar acest fapt a înrăutăţit doar lucrurile. În loc de aceasta am încercat să urmez exemplul lui David din Psalmi. El este întotdeauna sincer cu Dumnezeu despre cum stă. Mai întâi este cinstit şi apoi se concentrează asupra faptului cât de minunat este Dumnezeu şi asupra a ceea ce a făcut El.

A fost mai bine pentru mine să plâng cu cei dragi ai mei despre cât de mult va durea dacă Dumnezeu mă va lua acasă, mai degrabă decât să evit în mod deliberat să vorbesc despre aceasta, şi să nu discut niciodată. Numai când sunt dispus să mă confrunt cu teama şi durerea, poate Isus să vină în situaţia mea şi să-mi aducă mângâiere. Dar dacă refuz să vorbesc despre sentimentele mele, comunicarea şi intimitatea cu cei dragi ai mei sunt blocate.

Perspectiva eternă

Viaţa mea pe pământ va părea ca o clipă în comparaţie cu eternitatea. Faptul că am învăţat să mă confrunt cu SIDA şi să mă încred în Domnul de la diagnosticarea mea, mi-a adus o pace şi o bucurie mai adânci decât aş fi putut crede că este posibil.

Prin încercările, temerile şi durerea cu care mă confrunt, am învăţat că Dumnezeu este întotdeauna acolo ca să mă mângâie şi să mă ajute în vremurile grele. Dacă îmi permit să rămân într-o atitudine de autocompătimire sau de mânie, aceasta blochează pacea, bucuria şi mângâierea pe care El le are pentru mine.

Indiferent dacă sunt vindecat sau sunt luat în cer, ştiu că faptul că mă confrunt cu SIDA m-a adus mai aproape ca oricând faţă de Dumnezeu. Cu cât dezvolt mai mult o relaţie plină de sens cu El în viaţa aceasta, cu atât mai bine voi putea să-L slujesc în eternitate.

Bob Winter a murit la aproximativ un an după ce a fost scrisă această mărturie. A fost înconjurat de prieteni iubitori şi de familie când aplecat Acasă. 

Tradus şi folosit cu permisiune de pe www.exodusinternational.org.

Aşteptăm comentariul tău la rubrica noastră Contact.