Fiul Tatălui
de Carlos Dawson
Psalmi 2:7: „Eu voi vesti hotărârea Lui… Domnul Mi-a zis: „Tu eşti Fiul Meu! Astăzi Te-am născut.” Fiul este Isus Hristos. Dar noi, care suntem în Hristos, suntem de asemenea fii şi fiice ale Celui Prea Înalt. Şi aceasta sunt eu. Adopţia mea a avut loc când aveam 12 ani – ziua mântuirii mele. Am dorit să se ocupe Tatăl meu de mine, chiar dacă nu aveam idee ce însemna aceasta. Vroiam să fiu ca Isus. Nu aveam idee unde mă va duce această decizie. Mă las în voia amintirilor în privinţa călătoriei – cu urcuşuri şi coborâşuri şi biruinţe şi căderi – şi văd o lucrare uimitoare a lui Dumnezeu, care a început lucrarea şi promite să o ducă la bun sfârşit. Este binecuvântarea Tatălui pentru mine, fiul Său pe care îl iubeşte. Fiul Său asupra căruia se opreşte îndurarea Lui.
Cea mai mare parte a vieţii mele am căutat un tată şi susţinere masculină. Am un tată pământesc. Am doi fraţi mai mari. Sunt cel mai mic dintre cei patru copii. Am avut modele masculine în comunitatea mea. Niciunul dintre ele nu a fost destul de solid. Tatăl meu mă intimida. Fraţii mei mă umileau. Tatăl meu mă făcea să roşesc de ruşine. I-am respins. Şcoala a devenit un coşmar – „pederast”, „fetiţă”, „gay” – cuvinte asociate cu numele meu.
Dragă Isuse, „Vreau doar o zi bună”. Alinarea era numai când şi când.
Aşa că am început să mă retrag în mintea mea.
Aveam fantezii despre bărbaţi pe care îi vedeam la televizor sau oriunde în altă parte – cum ar fi dacă m-ar proteja, dacă m-ar încuraja sau dacă m-ar asculta doar vorbind? Când am ajuns la pubertate, acele sentimente au devenit pervertite. Am început să accept înjurăturile care mi se spuneau. Şi viaţa mea cobora în spirală şi mă ducea la un loc de distrugere – o închisoare a mâniei, durerii, izolării, tainei, decepţiei, controlului şi fricii. În anii care au urmat, fiecare act al poftei a pus un lanţ pe sufletul meu. De fiecare dată când mă masturbam, mă lăsam în voia pornografiei sau acceptam contactul sexual cu o persoană de acelaşi sex, încă o gratie se ridica. Încă un bici în supunerea faţă de moartea însăşi.
Dar în mijlocul a toate acestea, am strigat. Am strigat de multe ori. El m-a auzit. M-a îndrumat
Aşa că m-am întors
Încurajarea a venit. Sunt pastor.
Viziunea a venit. Mi-am schimbat locul de muncă.
Am ajuns la seminar. Mă echipez pentru misiune. Mai important. Sunt transformat. Sunt în legătură cu fraţii mei din Împărăţie. Ce bine şi ce plăcut este să umblăm împreună în unitate. Îmbrăţişaţi de Trinitate.
„Bine ai venit acasă, fiule.”
„Vino mai sus. Ajută-i pe cei pe care îi doare. Ajută-i pe cei frânţi. Dă-le speranţă. Cântă pentru Domnul. Condu-i pe alţii la tronul Lui.”
Absolvirea. Dar durerea fizică bătea la uşă. Nu înţelegeam ce se întâmpla. Aşa că era timpul pentru CrossOver. Mă lupt. Cad. Ţin asta secret. Dar îmi lipsesc bărbaţii lui Dumnezeu. Vreau mai mult din asta. Aceasta înseamnă mai mult. Aşa că mărturisesc. Sunt pus să dau socoteală. Este nevoie de caracter şi integritate pentru a merg mai departe.
Dumnezeu şopteşte: „Vino mai aproape”.
Aşa că apoi vine schimbarea de direcţie. Încep să Îl cunosc. Încep să îi las pe alţii să mă cunoască. Ajung să merg mai în profunzime cu El. Merg mai în profunzime cu alţii. Duhul dinăuntru suspină –unei cereri de rugăciune i se răspunde.
El mă cheamă să ies din robie. Duc la bun sfârşit aceasta.
Răsplata mea: Însuşi Dumnezeu. Extra bonus: fraţi şi surori care mă iubesc şi pe care îi pot iubi. Sunt în legătură cu ei. Am comunitatea Împărăţiei. Reuşesc să îi ajut pe alţii pe drum.
Ce privilegiu să fiu o parte a lucrării vindecătoare, eliberatoare şi salvatoare a lui Dumnezeu. Mulţi locuiesc în închisoarea pe care eu am părăsit-o. Transformarea mea nu era pentru mine. Era de asemenea pentru voi toţi. Vin. Pentru cei încă legaţi:
Aceasta este treaba Lui.
Eu sunt fiul Lui.
El m-a trimis la tine.
„Lasă pe poporul Meu să plece” (Exod 8:1).
Tradus şi folosit cu permisiune de pe www.crossover-inc.org.
Aşteptăm comentariul tău la rubrica noastră Contact.
