Dumnezeu te iubeşte, schimbarea este posibilă

de Randy Thomas

Era pe la 4 dimineaţa în ziua de 1 ianuarie 1990. Duhneam de alcool şi tocmai îmi fusese foarte rău în baie. Când am reuşit să stau clătinându-mă pe picioare, m-am uitat în oglindă. Faţa mea era palidă, ochii mei, lipsiţi de viaţă. În capul meu, am auzit o voce: „Aşa arăţi când mori”.

Am început să plâng şi sufletul meu a strigat: „De ce?”. Această experienţă era punctul culminant al unei vieţi întregi în care am întrebat: „De ce?”. De ce fusese viaţa mea atât de dureroasă? De ce eram măcar în viaţă? Suferisem din cauza supradozelor, abuzului de sex homosexual „lipsit de griji”. De ce nu-mi aducea viaţa satisfacţie reală?

Durerea interioară începuse devreme în viaţa mea. La vârsta de 5 ani, i-am promis mamei  că voi avea grijă de ea, în lumina abuzului pe care toţi îl sufeream din partea tatălui meu. Dacă el nu avea grijă de ea, atunci voi avea eu.

Când am crescut, durerea s-a intensificat. Nu mă potriveam cu ceilalţi băieţi dar tânjeam după atenţia lor, pentru a înlocui ceea ce-mi lipsea de la tatăl meu. Când un bărbat mai în vârstă îmi zâmbea, inima mea sărea de bucurie. La vârsta de 10 ani, am început să sexualizez această dorinţă de a fi aproape de bărbaţi, dar dorinţele mele faţă de acelaşi sex au dus doar la mai multă confuzie.

Pe la 16 ani, am început să beau şi am avut prima experienţă homosexuală. Când am păşit prima oară într-un club de noapte homosexual, am fost în extaz. Oamenii erau prietenoşi, distractivi – şi întocmai ca mine! Pe la vârsta de 18 ani, mă întâlneam cu bărbaţi şi mergeam frecvent la barurile homosexuale locale.

Când în sfârşit am spus familiei mele că sunt gay, am fost dat afară din casă, neavând nicăieri unde să mă duc, în afara comunităţii homosexuale. Un homosexual care purta haine femeieşti m-a luat pentru un timp, şi mi-a dat un loc unde să stau.

În mod ironic, primul meu sentiment de a aparţine, de siguranţă şi de identitate, a venit prin comunitatea homosexuală. Credeam din toată inima că m-am născut homosexual şi nu m-am gândit niciodată la schimbarea dorinţelor sau a comportamentului meu sexual; ştiam că puteam fi fericit numai ca homosexual. Totuşi, în timp ce petreceam tot mai mult timp „scăpând” de durerea din viaţa mea prin sex şi alcool, am început să realizez cât de rea devenise viaţa mea.

Nu-L cunoşteam pe Dumnezeu dar uimitor, El a început să lucreze în viaţa mea. Un fost coleg de serviciu m-a invitat la un studiu biblic. M-am dus şi am întâlnit un bărbat care părăsise homosexualitatea. El mi-a spus despre apropiata lui căsătorie şi despre schimbările din viaţa lui. La început nu am fost interesat, dar câteva zile mai târziu, am înţeles că viaţa mea era goală, cu excepţia durerii. Pentru prima dată m-am rugat: „Dumnezeule, te rog, ajută-mă”.

O mătuşă mi-a dat o şansă „s-o iau de la început” şi o lună mai târziu am părăsit Nashville şi am sărit într-un autobuz către casa ei din Dallas. Imediat am găsit cele mai bune baruri homosexuale şi cele mai bune droguri disponibile, ceea ce m-a dus la noaptea Anului Nou 1990. Sufletul meu striga şi Dumnezeu Si-a ridicat încă o dată ochii spre mine.

Apoi am întâlnit la lucru o femeie, care a devenit una dintre cele mai bune prietene ale mele. Lui Steffany nu-i păsa că eram gay. Vorbea despre acceptare şi dragoste necondiţionată. M-a invitat la un program de dans în 12 paşi şi m-am simţit aşa de bine încât nici măcar nu mi-a lipsit băutura.

În următoarele 17 luni n-am mai băut. Datorită cumpătării şi unei poziţii mai bune la lucru, mă simţeam ca şi cum eram pe drumul unei vieţi împlinite de gay. Nu vedeam că vanitatea şi mândria mea mă vor face în cele din urmă să cad din nou în alcoolism.

În timpul recidivei mele am pierdut legătura cu Steffany. Devenise creştină şi când am început din nou programul de întâlniri în 12 paşi, în martie 1992, nu putea vorbi decât despre Isus. Se schimbase dintr-o fată lipsită de griji, sălbatică, într-o femeie calmă, meditativă, plină de pace. Am întrebat-o despre homosexualitate şi am fost supărat de răspunsul ei iniţial: „Cred că este un păcat.” Apoi a continuat: „Dar Dumnezeu nu i-ar spune păcat dacă nu ar exista ceva mai bun”.

A continuat, spunându-mi cum unul dintre foştii mei iubiţi îşi rededicase viaţa lui Hristos şi se căsătorea cu o femeie. Atunci m-am hotărât privesc serios la Dumnezeu. Lăsând de o parte homosexualitatea, puteam vedea păcatul meu înnăscut. Am înţeles că aveam nevoie de Isus în mai 1992, L-am primit ca Mântuitorul meu. După ce am vizitat biserica lui Steffany de câteva ori, am îngenuncheat acasă, lângă canapeaua mea, şi mi-am îngropat faţa în mâini.

„Dumnezeule”, m-am rugat, „iartă-mi păcatul şi Îl primesc pe Isus ca Domn. Te rog fii Domnul şi Mântuitorul meu”. Am început să plâng şi când mi-am deschis ochii, L-am simţit stând chiar acolo, lângă mine.

Mă simţeam diferit înăuntru. Eram copleşit de bogăţia dragostei lui Dumnezeu pentru mine. Nu înţelegeam punctul de vedere al Bibliei despre homosexualitate, dar ştiam că Dumnezeu mi Se va face cunoscut şi va dovedi că este adevărat Cuvântul Său.

Apoi Duhul Sfânt a început să-mi descopere anumite lucruri. Într-o zi, în timp ce mă rugam, m-am gândit la primul bărbat de care mă îndrăgostisem. Îi dădusem lui Ron totul, întreaga mea fiinţă. Am înţeles că Isus vroia să fie Domnul vieţii mele şi era îndurerat şi gelos din cauza supunerii mele faţă de homosexualitate. Era de asemenea îndurerat de durerea şi distrugerea pe care ni le cauzam atât Lui, cât şi nouă.

Când am simţit cât de mult mă cunoştea şi mă iubea Dumnezeu în ciuda trecutului meu, am realizat că nu era Dumnezeul plin de ură, tiranic, pe care mi-L imaginasem. Inima mea s-a schimbat. Deodată am fost copleşit de profunzimea dragostei Lui pentru mine.

După aceea, Duhul Sfânt mi-a explicat pasajul din Scriptură care îmi displăcea cel mai mult, Levitic 18:22: „Să nu te culci cu un bărbat cum se culcă cineva cu o femeie. Este o urâciune.” Dumnezeu mi-a arătat că urâciunea nu sunt cei doi bărbaţi; este actul pe care ei îl comit. Dumnezeu urăşte actul homosexual pentru că ne desparte de El. Homosexualitatea este un mod distructiv de a ne împlini nevoile noastre pentru susţinere masculină, date de Dumnezeu. (După numai un an, relaţia noastră a luat sfârşit. Ron a murit din cauza complicaţiilor datorate SIDA.)

În iulie 1992, am auzit de la conducătorul închinării în biserica noastră, despre Living Hope [Speranţă vie], o misiune afiliată Exodus, din Arlington, Texas. Am început să merg la întâlniri ale unui grup de sprijin, unde am întâlnit oameni care mă iubeau şi care mi-au spus adevărul despre puterea răscumpărătoare a lui Hristos pentru homosexuali. Dumnezeu m-a ajutat să descopăr rădăcinile homosexualităţii în viaţa mea şi cum să împlinesc aceste nevoi legitime pe care le aveam cu ajutorul Trupului lui Hristos, a altor prieteni şi al familiei.

La început a fost greu. M-aş fi simţit mai confortabil pe Marte decât într-un grup la biserică! Nu înţelegeam cultura creştină; comunitatea homosexuală era tot ce cunoscusem. A trebuit să mă confrunt cu teama şi durerea, în timp ce totul se schimba în viaţa mea.

În următorii patru ani în care am mers la o biserică locală Vineyard, am învăţat multe. Scott Musick, care era director la Living Hope pe vremea aceea, mi-a fost mentor şi m-a învăţat despre formarea relaţiilor sănătoase. Am început să slujesc ca voluntar la o altă biserică locală şi în cele din urmă am început să-mi fac cunoscută mărturia.

În „adăpostul sigur” al Trupului lui Hristos, am întâlnit minunata natură şi grijă a lui Dumnezeu. Am învăţat că nu eram gay sau fost gay. Eram Randy, un om al lui Dumnezeu, un egal printre fraţii şi surorile care căutau voia lui Hristos.

O parte importantă în vindecarea mea de legăturile sexuale nepotrivite, a venit într-o zi când am făcut o listă cu toţi partenerii mei sexuali nepotriviţi din trecut. Unul câte unul, i-am încredinţat pe aceşti oameni lui Dumnezeu şi I-am cerut să mă ierte, să rupă legăturile spirituale şi să-i binecuvânteze cu cunoaşterea Fiului Său. După aceea m-am simţit atât de curat. Mi s-a amintit din nou în acea zi că mă puteam duce la Dumnezeu cu orice problemă sau păcat.

Cam la trei ani de când mă aflam în procesul de vindecare, am luat cina de câteva ori cu o prietenă care biruia lesbianismul, doar ca să vorbim despre vieţile noastre. O dată mi-a spus: „Randy, eşti un om bun. Te respect deplin ca bărbat”. Am rămas mut. Auzisem înainte exact aceleaşi cuvinte de la bărbaţi, dar această conversaţie m-a mişcat profund. Dumnezeu mi-a arătat binecuvântarea femininului. Încet, dezvoltam o apreciere pentru sexul opus.

Astăzi am pace. Domnul mă lămureşte şi învăţ mai mult cum să-L iubesc şi să-L caut. Am învăţat să-L numesc Tatăl meu şi să cred că al Său Cuvânt este adevărat. Viaţa mea nu a fost uşoară de când am devenit creştin. Dar în Hristos, viaţa mea are acum profunzime adevărată şi mulţumire curată.

„Unde îţi este biruinţa moarte? Unde îţi este boldul, moarte?” (1 Cor. 15:55). Nu mai trebuie să întreb „De ce?”. Prin Isus Hristos, am găsit răspunsurile la cele mai adânci întrebări ale mele.

Reţeaua web personală a lui Randy: http://www.randythomas.info

Tradus şi folosit cu permisiune de pe www.exodus.to.

Aşteptăm comentariul tău la rubrica noastră Contact.