Dumnezeu te iubeşte, schimbarea este posibilă

de Alan Medinger

„De când îmi amintesc, m-am simţit diferit.” Mulţi, dacă nu cei mai mulţi dintre cei care simt atracţii faţă de acelaşi sex, au spus-o de nenumărate ori. Cei care vor să-şi justifice homosexualitatea folosesc această afirmaţie ca să dovedească faptul că s-au născut homosexuali. Totuşi, cei care caută schimbarea, o folosesc ca să verifice că ceva a mers greşit, chiar înainte ca atracţiile sexuale să înceapă să se dezvolte.

În orice caz, pentru aceia dinte noi care s-au confruntat cu atracţii faţă de acelaşi sex, afirmaţia de mai sus este probabil una dintre cele mai exacte interpretări pe care le putem da începutului vieţii noastre. Toţi avem tendinţa să proiectăm sentimentele prezente în copilăria din trecut, pentru a ne ajuta să ne înţelegem viaţa de astăzi, dar sunt convins că pentru cei mai mulţi dintre noi, atracţiile faţă de acelaşi sex s-au dezvoltat de timpuriu în viaţă, sentimentul puternic de a fi diferit era într-adevăr prezent şi a fost o forţă puternică în dezvoltarea noastră.

Cum are impact asupra dezvoltării faptul că te simţi diferit

Copiii, în mod natural, încearcă să înveţe cine sunt, comparându-se cu cei din jurul lor, şi anume cu cei de aceeaşi vârstă. Dacă un copil se simte diferit, de obicei interpretează diferenţa ca pe un semn al inferiorităţii. Comportamentele şi atitudinile majorităţii stabilesc standardul, iar dacă un copil percepe că nu se ridică la înălţimea standardului, este probabil să creadă că este inferior. Din cauză că astfel de sentimente de inferioritate sunt dureroase, un copil este în stare să se retragă din lumea celor de aceeaşi vârstă, ca să minimizeze sentimentele de durere. În consecinţă, se instalează o anumită izolare, iar copilul nu mai are parte de implicarea socială cu cei de aceeaşi vârstă, care modelează creşterea. Aceia dintre noi care caută să învingă atracţiile faţă de acelaşi sex, am descoperit că despărţirea de alţii, când eram copii, a împiedicat, în cele din urmă, abilitatea noastră de a dezvolta şi a menţine relaţii sănătoase ca adulţi – genul de relaţii de care avem nevoie pentru a învinge homosexualitatea. Îngăduiţi-mi să explic de ce.

Nu este neobişnuit ca un copil izolat să devină introspectiv şi tot mai conştient de sine. În mod ironic, conştienţa de sine poate duce la mai multă izolare. Tindem să considerăm conştienţa de sine ca o stare nefericită, dar neutră moral. Cu toate acestea, conştienţa de sine se poate uşor transforma în egocentrism, egocentrismul în preocupare de sine, iar preocuparea de sine în narcisism. Nu are rost să mai spun că oamenii (cel puţin oamenii sănătoşi) în general nu vor să fie în preajma unor oameni preocupaţi de sine sau narcisişti, cel puţin nu pentru mult timp. Cine vrea să fie cu cineva care vede lumea şi pe ceilalţi, numai în contextul în care au impact asupra lui? Mulţi oameni se bucură de prieteni care sunt „diferiţi”, dar puţini vor o persoană preocupată de sine, ca prieten apropiat.

Din izolare mai poate apare încă o trăsătură care împiedică o persoană să aibă relaţii sănătoase, dătătoare de viaţă. Oamenii izolaţi tind să fie mai degrabă observatori ai lumii din jurul lor, decât participanţi la ea, şi astfel pot să devină cu uşurinţă critici, cinici sau judecători. Din locul lor superior deasupra mulţimii, emit judecăţi asupra gloatei obişnuite, a celor care îşi duc viaţa făcând ce li se pare firesc. Dacă nu sunt destul de inteligenţi ca să-şi ascundă aceste atitudini, vor îndepărta şi mai mult oamenii de ei.

Izolaţi, preocupaţi de sine şi având un spirit critic – am zugrăvit o imagine destul de neatrăgătoare a persoanei cu atracţii faţă de acelaşi sex – nu-i aşa? Desigur, nu fiecare persoană cu atracţii faţă de acelaşi sex manifestă toate aceste trăsături, şi cu siguranţă ele nu sunt proprietatea exclusivă a celor cu atracţii faţă de acelaşi sex. De fapt, narcisismul pare să fie un blestem major printre bărbaţi, în starea lor căzută. Dar în misiunea mea, am văzut aceste caracteristici prezente în trecutul a sute de bărbaţi şi femei. Le-am văzut în oamenii din grupurile noastre, în şedinţele de consiliere – şi le-am văzut în oglinda mea. Aş fi putut fi băiatul din poster, pentru tipul de persoană pe care am descris-o mai sus. Totuşi, cred că înving aceste trăsături, şi cu siguranţă i-am văzut pe alţii învingându-le.

Odată ce ne-am hotărât că vrem să învingem homosexualitatea, probabil că vom găsi că aceste modele de gândire, de sentiment şi comportament prezintă un obstacol uriaş pentru noi, în urmărirea plinătăţii pe care o căutăm. Mulţi specialişti susţin că narcisismul, cel puţin în forma sa clinică, este incurabil. Aceia dintre noi care suferă de el, în orice măsură, pot să vadă legătura absurdă şi lipsită de sens în care ne pune. „Trebuie să încerc să fiu mai puţin conştient de mine însumi.” Folosim introspecţia pentru a încerca să ne eliberăm de introspecţie.

Dar există speranţă. Putem scăpa de sentimentele de inferioritate, de preocupare de sine şi de un spirit critic. Dificultatea noastră în a menţine relaţii sănătoase ne-a oprit creşterea, dar ne putem schimba şi putem relua procesul creşterii.

Antidotul: să devenim parte a ceva mai mare

Ceea ce trebuie să se întâmple a început probabil în cei mai mulţi dintre voi. În mare parte are de-a face cu a ajunge să te vezi ca parte a ceva mai mare decât tine însuţi. Aici funcţionează principiul înlocuirii. Înlocuim imaginea noastră ca agent autonom, independent, cu o imagine a noastră ca parte a ceva mai mare.

Mi s-a întâmplat prima dată aceasta cu câţiva ani în urmă. Mulţi ani am aparţinut bisericilor carismatice, ceea ce înseamnă că sunt deseori în mijlocul credincioşilor a căror închinare este foarte fizică. Pe lângă închinarea la Dumnezeu cu mintea şi limba noastră, adesea ne ridicăm mâinile, ne legănăm sau batem din palme. Unii chiar dansează. Ai crede că timpul de închinare sau de laudă ar trebui, întotdeauna, să fie timpul în care ne concentrăm cel mai mult asupra lui Dumnezeu. Nu pentru mine. Invariabil, când încercam să-L laud pe Domnul, începeam să mă întreb: „Să ridic mâinile acum? Să le ridic complet sau doar pe jumătate? Cum cânt? Cânt fals? Faptul că mă gândesc la mine acum nu este bine; ar trebui să mă concentrez asupra lui Isus.” Eu, eu, eu, până la dezgust.

Apoi, într-o zi, prin harul lui Dumnezeu, am descoperit o cale de a lupta eficient cu această preocupare de sine în închinare. Dintr-odată am început să mă văd ca doar unul din cei o sută şi cincizeci, sau cam aşa ceva, de oameni care Îl lăudau pe Domnul. Am adoptat perspectiva Lui şi am privit în jos, ca din cer, şi am văzut un grup de oameni lăudându-L pe Dumnezeu şi închinându-se Lui. Eram parte a grupului, dar nu ieşeam în evidenţă în niciun fel. Închinarea la Dumnezeu era un lucru minunat şi nu aveam nicio dorinţă să îndrept atenţia asupra mea.   

Am continuat să folosesc aceasta în închinare şi în alte situaţii în care vechea mea conştienţă de sine începea să apară. Funcţionează în orice fel de circumstanţă. Renunţăm la noi înşine văzându-ne ca parte a ceva mai mare decât noi înşine. Dar a ne imagina aşa cum tocmai am descris este doar o parte a felului în care putem deveni liberi de noi înşine şi mai concentraţi asupra lui Dumnezeu şi a altor oameni. Îngăduiţi-mi să vă împărtăşesc modurile în care este încurajat acest proces.

1. Faptul că eşti născut din nou – Unul dintre modurile în care oamenii obişnuiesc să descrie convertirea este să deseneze două seturi a câte trei inele concentrice. Înainte de a-L accepta pe Isus ca Domn şi Mântuitor, locuim în inelul central, alţii sunt imediat în jurul nostru, iar Dumnezeu în inelul cel mai îndepărtat de centru. Suntem în centrul universului nostru, chiar şi în relaţia cu Dumnezeu.

Apoi la convertire, Dumnezeu ocupă locul central, alţii sunt în al doilea inel, iar noi ocupăm poziţia cea mai îndepărtată de centru. Deci dacă eşti un credincios născut din nou, ai ieşit deja din acel loc central. Te poţi trezi trebuind să lupţi regulat ca să nu te aşezi iar în centru, dar a învăţa să-L lăsăm pe Domnul să fie Domnul, este parte a ceea ce înseamnă viaţa creştină. Dar spiritual, ai renunţat la locul acela. Nu uita asta!

2. Renunţă la individualism – Aceasta nu înseamnă să renunţi la unicitatea ta. Unicitatea ta e dată de Dumnezeu. El te-a făcut să fii diferit de orice altă persoană care a trăit vreodată. Dar individualismul este spiritul epocii noastre şi este distructiv, social şi psihologic. El cere „drepturile mele, spaţiul meu”. La o convocare recentă a bisericii, episcopul meu a vorbit despre trei faze prin care trecem, de la creştere la maturitate. Când suntem bebeluşi sau copilaşi suntem dependenţi; ca adolescenţi suntem independenţi, iar ca adulţi suntem interdependenţi. În lumina adevărului că homosexualitatea este o formă de dezvoltare oprită, nu este surprinzător că mulţi dintre cei atraşi de acelaşi sex sunt blocaţi în stadiul de adolescent. Renunţă la el!

3. Renunţă la dreptul tău asupra ta – Această expresie minunată este folosită de mai multe ori de Oswald Chambers, în cartea lui devoţională My Utmost for His Highest [În căutarea Lui]. Este o tranzacţie spirituală între tine şi Dumnezeu. Este o întoarcere şi o reafirmare a ceea ce s-a întâmplat cu tine la convertire.

4. Aminteşte-ţi că eşti parte a unui trup – Scriptura are o astfel de lecţie profundă pentru noi în 1 Corinteni 12:12-31. Da, eşti diferit! Dar diferit nu înseamnă inferior. În acest pasaj, Pavel spune cum fiecare mădular al Trupului lui Hristos aduce diferite contribuţii la întreg, şi că aceasta nu-i dă o valoare mai mare decât a altuia. Acelaşi principiu se poate aplica în fiecare aspect al vieţii noastre – în familie, slujbă, vecinătate, în orice comunitate de oameni cu care suntem conectaţi. La lucru unii sunt contabili, unii vânzători, unii funcţionari, unii vicepreşedinţi, unii muncitori, dar toţi au valoare şi toţi pot aduce o contribuţie vitală la întreg. Fiindcă trăim într-o lume ierarhizată, unii vor primi recompense materiale mai mari sau vor avea un prestigiu mai mare pentru contribuţia lor, dar ca şi credincioşi, ştim că fiecare parte a trupului este importantă şi că fiecare are valoare.

5. Începe să te vezi pe tine însuţi ca parte a întregului – Am ilustrat aceasta văzându-mă pe mine în închinare. Dar în orice domeniu – în familie, biserică, comunitate – poţi folosi ochii imaginaţiei ca să vezi imaginea cea mare, cu tine ca doar o parte a ei. Este un exerciţiu realist. Ne conduce de la perspectiva distorsionată pe care o avem despre noi înşine ca centru al universului, la a ne vedea, mai precis şi realist, ca doar o parte a ceva mai mare ca noi înşine. Fă aceasta ca exerciţiu, oricând interacţionezi cu alţi oameni. Fă-o până ce devine perspectiva ta naturală.

6. Urmăreşte un scop sau o cauză care poate deveni o pasiune – Aceasta te va uni cu alţi oameni şi îţi va da oportunitatea de a te concentra asupra unui scop, mai mult decât asupra ta însuţi. Devii una cu cei cu care ai acelaşi scop. În anii de început ai Exodus, mulţi dintre noi, cei narcişişti, am fost ajutaţi să ne autodepăşim, urmărind cu pasiune scopul nostru comun de a vedea înfiinţarea unor misiuni pentru ajutarea celor care vor să învingă homosexualitatea.

Homosexualitatea este o problemă relaţională. Creştem în relaţii. Nu putem creşte până ce nu scăpăm din lumea sinelui. A ne vedea ca parte a unei imagini mai mari, ne va aduce la realitate şi ne va elibera, ca să trăim în lumea bărbaţilor şi femeilor, lumea din care ne-am retras cu ani în urmă, lumea unde începe procesul de vindecare.

Eşti parte a planului mai mare al lui Dumnezeu pentru toate lucrurile. Acceptă aceasta.

Copyright © 2010 Exodus Global Alliance, PO Box 1412, Troy, Michigan 48099, USA; P.O. Box 21039, Ajax, Ontario, L1S-7H2, Canada, www.exodusglobalalliance.org. Tradus şi folosit cu permisiune.

Aşteptăm comentariul tău la rubrica noastră Contact.