Dumnezeu te iubeşte, schimbarea este posibilă

Mă numesc Vlad şi am 22 de ani. Viaţa mea este cu totul alta decât ceea ce trebuie. Sunt homosexual şi nu sunt mulţumit de ceea ce sunt. De la vârsta de 15 ani până în prezent am avut nenumărate contacte cu persoane de acelaşi sex. Nu am vrut să fac asta, dar ceea ce simt mă îndeamnă mereu şi tot acolo îmi stă gândul. Mă simt bine cu bărbaţii şi deşi ştiu că nu este calea pe care trebuie să merg şi că nu este bine, de fiecare dată m-am implicat foarte profund şi fără nicio reţinere.

Am avut însă eşecuri în urma relaţiilor în care m-am implicat sentimental. Sunt nefericit, dar nu pot să mă las. Cum să fac şi ce să fac, să fiu schimbat de ceea ce simt şi de ceea ce sunt? Oare va exista vreodată posibilitatea de a mă schimba? Nu pot să cred, nu pot să văd cum poate fi schimbarea asta. Cele de pe site sunt scrise, dar până la fapte nu ştiu dacă e real. Eu unul ştiu ceea ce sunt şi nu cred că voi scăpa vreodată. Îmi pun tot felul de întrebări şi nu găsesc răspunsul. Aş merge oricând la consiliere. Curiozitatea mă îndeamnă şi chiar aş încerca dacă e posibilă schimbarea, după cum se spune.

Îmi amintesc de unele jocuri copilăreşti la lacuri, cu prietenii. Jucam prinsa prin apă, dezbrăcaţi, atingându-ne unii de ceilalţi, ne cuprindeam în braţe unul pe celălalt şi în anumite momente că cuprindeau senzaţii de plăcere. Oare de acolo să fie dereglarea?

Am avut şi relaţii şi de lungă durată cu bărbaţii. M-am îndrăgostit nebuneşte de cei cu care am avut o relaţie stabilă, ultima fiind de cinci ani. Stăteam împreună seară de seară şi locuiam împreună ca persoanele hetero, în cuplu normal. Aşa ne-am considerat şi noi, doar atât, diferea orientarea sexuală, restul lucrurilor le-am făcut la fel ca într-un cuplu de hetero.

Cu prietenul actual sunt împreună de cinci luni. Ne leagă o dragoste foarte puternică. El are 34 de ani şi face cu bărbaţii de la 18 ani, mai rar, dar a făcut-o. A mai avut contacte şi cu femei, şi cu bărbaţi, dar până la mine nu a fost îndrăgostit. Pentru prima dată s-a îndrăgostit orbeşte de un bărbat, de mine. Avem sentimente atât de puternice, încât între noi unele lucruri funcţionează telepatic.

Nu de mult părinţii lui au aflat de el cum este. De atunci e un haos total, un dezastru. Îl supun la tot felul de obligaţii şi îi interzic multe lucruri, iar el nu mai are linişte. În el este o luptă extrem de mare, are depresii, cedează nervos, plânge într-una când îl apucă, tremură. Nu vrea să renunţe şi nu poate renunţa nici la mine, pentru că mă iubeşte enorm, dar în acelaşi timp nici lor nu vrea să le întoarcă spatele. El e mai slab de înger, nu e sigur pe el. Tot timpul încerc să-i explic: nu e bine să te laşi influenţat, dai ascultare la tot ce zic ei, deşi nu simţi să faci asta, o faci obligat. Vrea totuşi să vadă şi să fie convins că este calea pe care trebuie să meargă, de când părinţii intră foarte adânc în viaţa lui, încercând să-l oprească.

Până să afle părinţii lui a fost totul OK între noi, nu a fost vorba de lăsat sau de renunţat, dar de când au aflat ai lui, totul s-a întors pe dos, din cauză că este ameninţat cu anumite lucruri şi îl sperie, pentru a-l face să renunţe la mine. Bine, şi eu de partea mea nu renunţ şi tot trag de el să nu lase ca acestea să ne despartă. Iar el e prins la mijloc şi nehotărât, efectiv nu ştie pe care drum să o ia. A ajuns o dată să bea din cauza asta fără oprire, încât nu s-a mai putut ţine pe picioare. Singur fiind la el acasă, aşa a băut încât s-a lovit la cap. Şi zicea în unele momente, chiar nu de mult, că preferă să moară, decât să mai sufere atât în situaţia de acum, cu tot ceea ce se întâmplă şi cu faptul că părinţii lui îl presează mereu. Se vede că aproape îi vine să înnebunească, neputând să mai facă faţă situaţiei.

Acum părinţii îl forţează să meargă la psiholog, mâine are programare. El merge să vadă ce o să-i spună, dar mai merge şi ca să-l ajute să depăşească momentele astea şi depresiile pe care le face. Ar vrea să încerce să se schimbe, dar nu poate! Îi stă gândul doar la mine, dar şi la părinţii lui, că suferă din cauza a ceea ce au aflat despre el. I-am spus că doar se amăgeşte, nu poate decât să renunţe la mine, dar nu şi la ceea ce este, nu aşa uşor sau poate niciodată.

Aţi auzit să se schimbe cineva la psiholog? Vreun homosexual? Tocmai am ascultat emisiunea cu Contra Curentului şi acolo spunea tipul respectiv că la psiholog şanse nu prea sunt, că acolo nu au dotări şi prea multe experienţă pentru cazuri de genul. Până şi la Contra Curentului e foarte complicat, pentru că mulţi renunţă, merg la şedinţe o dată, de două ori şi a treia oară nu mai merg.

Nu sunt pocăit, dar îmi place să merg la biserică la evanghelici, mai rar acum că serviciul nu îmi permite vara. Şi acasă ascult muzică de genul de pe net, Efraim – „Spre cer privim”, Ierusalim – „Tu îmi cunoşti viaţa mea”, Emanuel-Canada – „Doamne, sunt al Tău elev”, Raze de lumină – „A trecut o zi”, Harul popular – „Vino!”, melodii care îmi plac şi mă fac să mă simt bine când le ascult.

Mă cunosc foarte bine şi cu păstorul, şi cu mulţi alţii de acolo. Au încercat să mă ducă pe drumul acesta cu ei, dar neştiind ceea ce sunt. Am evitat tocmai pentru situaţia în care sunt. Mă gândesc că e un păcat să fac asta. Nu vreau să par în faţa lumii cinstit ca pocăit,  dacă eu în interiorul meu nu sunt  cum trebuie să fiu. Nu pot să fiu  doar de faţadă, în faţa lumii, cum fac mulţi alţii din biserica de  pocăiţi, fiecare din anumite motive sau din interese materiale sau financiare, pentru a fi  ajutaţi. Mai mult, aş crăpa de ruşine dacă ar afla păstorul de mine, ştiind că am mers atâta timp aşa acolo şi mă cunosc toţi cei mai importanţi din biserică. Nu pot discuta despre problema mea cu cei care mă cunosc.

Aş dori să mai povestesc încă multe lucruri, dar nu îmi permite acum timpul să scriu, deşi nu cred că o să-mi ajungă vreodată, ar fi un roman întreg de povestit. Aş dori să destăinui pe parcurs tot ce am pe suflet, tot ce s-a întâmplat până acum în viaţa mea.

Deşi nu cred că se va putea, încerc şi vreau, de aceea apelez la dumneavoastră, pentru a mă îndrepta într-un fel sau altul să merg pe calea cea bună, într-o zi, când va fi posibil. Cine mă poate ajuta, aştept să mă contacteze.

Aşteptăm comentariul tău la pagina Contact.