În sfârşit liber!
de Michael Babb
Era primăvara lui 1984. Stăteam la fereastra biroului meu, privind pierdut la dimineaţa mohorâtă, lipsită de soare. Un nor familiar de depresie a coborât peste mine, acelaşi sentiment pe care îl avusesem de multe ori în lunile din urmă.
Vroiam de atâta timp să fiu liber, mă gândeam eu, ochii umplându-mi-se de lacrimi. Dar sunt la fel de gol ca întotdeauna. Este moartea singura cale de ieşire?
M-am gândit în urmă, la copilăria mea. Părinţii mei s-au despărţit când aveam 4 ani, din cauza consumului excesiv de alcool al tatălui meu. Divorţul lor a venit patru ani mai târziu. Drept rezultat, mă simţeam inferior între cei de aceeaşi vârstă. Ei toţi aveau doi părinţi şi familii „normale”, în timp ce eu locuiam cu mama mea şi cu două surori mai mari.
Fără tată, mi-a lipsit un model pentru dezvoltarea mea masculină. Am început să mă simt foarte neadecvat în raportarea la alţi băieţi. Cam de pe la vârsta de 5 ani, îmi amintesc că am fost interesat de trupul masculin. Când am ajuns la pubertate, aceste atracţii au crescut.
În timpul liceului şi colegiului, nu am cunoscut pe nimeni altcineva cu aceste lupte, şi nu am acţionat niciodată conform atracţiilor mele faţă de cei de acelaşi sex. M-aş fi omorât dacă ar fi bănuit cineva această latură ascunsă a vieţii mele.
Simţeam o anumită atracţie faţă de femei, şi m-am îndrăgostit de o colegă de clasă, cu care m-am căsătorit. După nouă luni, totuşi, soţia mea a fost omorâtă într-un accident de maşină. A murit fără ca măcar să ştie despre lupta mea secretă.
Două alte rude apropiate au murit în următorii trei ani. Am început să-mi doresc să pot şi eu muri. Poate că voi fi următorul, mi-am spus. Atunci nu va mai trebui să trăiesc cu această luptă îngrozitoare.
Cea mai fericită perioadă din viaţa mea a fost când L-am acceptat pe Isus ca Mântuitorul meu în 1974. Crescând într-o denominaţiune legalistă, crezusem că dacă trăieşti corect, erai automat creştin. Apoi mai mulţi dintre prietenii mei s-au alăturat mişcării Jesus People [Poporul lui Isus] şi au început să vorbească tot timpul despre Isus Hristos. Într-o noapte, când eram singur în apartamentul meu, am făcut o rugăciune simplă: „Doamne, dacă încă nu Te cunosc, vreau să te cunosc cu adevărat. Vreau o viaţă mai bună. Vreau ajutor”.
Viaţa mea a început să se schimbe după acea rugăciune. Am renunţat la înjurat şi la fumat marijuana. Când citeam Biblia, simţeam o bucurie adâncă. Pentru prima dată în viaţa mea, ştiam că Dumnezeu mă iubeşte. Luptele mele homosexuale au slăbit şi în cele din urmă am simţit o parte din libertatea pe care o vroiam cu disperare. Acest proces de vindecare a continuat mai mulţi ani.
În acest timp, am început să merg la cursuri serale la un colegiu biblic din apropiere. Într-o noapte, o altă studentă, numită Beth, şi-a făcut cunoscută mărturia, şi Domnul a vorbit inimii mele: „Te vei căsători cu ea.” Beth şi cu mine ne-am cunoscut din întâmplare, dar după acea noapte, relaţia noastră a devenit repede mai profundă. Ne-am căsătorit patru luni mai târziu. Eram din nou soţ şi sentimentele mele homosexuale au slăbit mult. Dar rădăcinile luptei mele erau încă nerezolvate. Apoi am început să trec prin sentimentele tipice ale vârstei de mijloc, îndeosebi după ce mi-am schimbat serviciul de două ori. La vârsta de 35 de ani, mi-am văzut trupul îmbătrânind şi am început să am fantezii în care făceam sex cu bărbaţi mai tineri.
Am devenit puternic atras de un asociat de afaceri, şi am început să petrecem timp împreună aproape în fiecare seară. Relaţia noastră s-a transformat în dependenţă emoţională, apoi a devenit sexuală. Curând am fost gata să-mi părăsesc soţia, slujba şi pe Dumnezeul meu, pentru acest bărbat. Ştiam în inima mea că ce făceam era greşit, dar nu aveam putere să opresc acest lucru.
Vina mea s-a transformat în depresie. Ştiam, căsătoria mea se dezintegra. Cu cât petreceam mai mult timp cu prietenul meu, cu atât mai puţin vroiam să fiu cu Beth. Într-o noapte a primit un telefon anonim. „Soţul tău se întâlneşte cu altcineva”, a spus persoana, şi a închis.
Mai târziu Beth m-a confruntat, dar am negat totul. „Lucrez doar până târziu”, am minţit, simţind că îmi vine rău de la stomac. Eram mistuit de frustrare. Căsătoria mea cândva fericită era acum un obstacol în calea dorinţelor mele dezlănţuite pentru lumea gay.
Privind pe fereastră în acea zi mohorâtă de primăvară, am înţeles că tocmai lucrul după care tânjisem în toţi acei ani, mă lăsase baltă. În cele din urmă eram îndrăgostit de un bărbat, mi-am spus mie însumi, şi aş fi vrut să fiu mort!
Apoi a venit un telefon care mi-a schimbat viaţa. Julie, soţia unui fost pastor, mi-a telefonat din Boston. Ştiind că eram deprimat, se rugase cu sârguinţă pentru mine. Prin Duhul Sfânt, Dumnezeu i-a descoperit detalii specifice ale luptelor mele.
„Am două cuvinte pentru tine”, mi-a spus ea. „Homosexualitate – şi sinucidere”.
„Ai dreptate”, am recunoscut, simţind o eliberare uriaşă pentru că păcatele mele ascunse erau în sfârşit ştiute. Julie mi-a făcut cunoscut că, indiferent ce s-a întâmplat, ea tot mă iubea. „Voi fi întotdeauna aici pentru tine”, a spus ea.
După ce am închis telefonul, Beth a intrat în cameră. „Vrei să-mi spui şi mie despre ce-a fost vorba?” a întrebat ea.
„Ei bine, ştii că avem doar cochilia unei căsătorii”, am început eu. „Este o relaţie slabă, nici măcar o prietenie…” Apoi am rostit cuvintele pe care le ţinusem închise în mine de ani de zile: „Sunt gay”.
I-am spus lui Beth prin ce trecusem până atunci, şi în seara următoare am avut o discuţie lungă. „Mă iubeşti?” a întrebat ea. „Îl iubeşti pe el mai mult decât pe mine? Dacă îl vrei, atunci du-te. Dacă nu, eu sunt aici ca să rezolvăm problemele.” În timp ce vorbea, am înţeles că marea mea teamă de respingere era nefondată. Cel mai adânc secret al meu ieşea la iveală, şi oamenii care îmi erau cei mai apropiaţi, răspundeau cu dragoste.
Imediat Dumnezeu a început să intervină în viaţa mea. Eram nevoit să îl văd pe prietenul meu în fiecare zi la serviciu, dar apoi a venit o ofertă de serviciu din oraşul Oklahoma, la 150 de mile în sud. Atât soţia mea, cât şi eu am simţit că despărţirea şi noile împrejurimi ar fi ideale. Ne-am pus casa în vânzare şi m-am mutat în Oklahoma.
După ce am lucrat şase luni la noul serviciu, m-am dus în concediu cu familia. În casa unui prieten, am găsit mărturia unui fost homosexual, Sy Rogers. M-am închis în baie şi am citit broşura de trei ori! După concediu, i-am scris lui Sy. Mi-a răspuns cu o scrisoare frumoasă, dându-mi versete din Scriptură şi încurajându-mă. Am început să corespondăm şi mi-a spus despre The First Stone [Prima piatră], o misiune locală pentru foşti gay din Oklahoma City.
Câteva luni mai târziu, m-am dus la o şedinţă în doi cu un consilier şi am ştiut imediat că acea misiune era pentru mine. Am simţit aşa o dragoste, acceptare şi înţelegere, de care aveam nevoie cu disperare.
Am învăţat despre importanţa vitală a unei relaţii de fiecare clipă cu Isus, care va aduce pace şi bucurie în viaţa mea. Dumnezeu mi-a arătat că aveam nevoie să Îl cunosc intim – nu doar intelectual. Am înţeles că în anii de când devenisem creştin, învăţasem mult despre Dumnezeu, dar nu L-am cunoscut cu adevărat. Ştiam despre abstinenţă homosexuală, dar nu despre vindecare din homosexualitate.
Dumnezeu mi-a arătat că nu va veni nimic peste mine fără să pot face faţă, că El va oferi o cale de ieşire (vezi 1 Corinteni 10:13). Era sigur că vor veni ispite homosexuale. Dar când au venit, am putut învăţa din ele; Dumnezeu a folosit chiar ispita spre binele meu.
Am învăţat de asemenea cum să-mi controlez gândurile pline de poftă, supunându-le lui Isus prin rugăciune. Când ochii mei hoinăreau, mă opream şi începeam să fac alegeri corecte, neîngăduind emoţiilor mele să se dezlănţuie din cauza poftei. Încet, încet am învăţat ce înseamnă „să îţi iei crucea” şi să Îl urmezi pe Isus (Matei 16:24), neîngăduind vechile dorinţe ale cărnii. Uneori nu vroiam să-L ascult pe Hristos. Am căzut în vechile obiceiuri, dar m-am ridicat şi am continuat să merg.
După un an şi jumătate, casa noastră din Kansas era încă nevândută. Am primit o altă ofertă de serviciu în Wichita, şi apartamentul în care locuiam în Oklahoma nu mai era disponibil.
Dumnezeu mi-a dat o impresie puternică: „Du-te înapoi în Wichita şi începe o misiune pentru homosexuali.” Până la sfârşitul lui 1986, eram înapoi în Kansas. Patru luni mai târziu, a avut loc prima noastră întâlnire de grup – şi de atunci am înaintat puternic.
Propria mea vindecare continuă. Dumnezeu m-a adus în punctul unde nu mă mai văd pe mine însumi ca „gay”. Deşi experimentez dorinţe homosexuale din când în când, ele nu mă controlează. Acum privesc înainte la fiecare zi cu o anticipare plină de bucurie, nu cu o strângere emoţională puternică înăuntrul meu. După ani de lupte, umblu în libertatea Lui – în sfârşit.
Aşteptăm comentariul tău la rubrica noastră Contact.
