Cauzalitatea homosexualităţii: natura sau experienţa personală? (Partea 2)
de Thomas E. Schmidt
Întărirea comportamentului
Asemănătoare în unele privinţe teoriei constructivismului social, psihologia behavioristă susţine că învăţăm despre sexualitate (şi despre orice altceva) prin întărirea experienţelor. [46] Spre deosebire de cele mai multe abordări psihanalitice sau ale dezvoltării, bevariorismul nu atribuie valori mediului sau comportamentului. El face doar observaţia că oamenii caută să repete experienţele plăcute şi să evite experienţele dureroase. Când întărirea este imediată, precum este adesea (fie în mod negativ, fie pozitiv) în cazul sexului, ea este deosebit de puternică în stabilirea unor viitoare tipare de comportament.
Experienţele erotice de bază cu acelaşi sex pot să înceapă de la o vârstă fragedă, dacă un copil asociază puternic părintele de acelaşi sex cu stimularea părţilor genitale în timpul îmbăierii sau schimbării scutecelor. Mai târziu, părinţii pot să descopere că acel copil „se joacă de-a doctorul” şi reacţionează atât de dur, încât copilul asociază sexul opus cu durerea.
Mulţi băieţi sunt seduşi de bărbaţi sau se angajează în jocuri sexuale cu alţi băieţi, şi le place experienţa; unii fac din ea baza fanteziei sexuale, până ce încep să se definească drept homosexuali şi adoptă comportamentul homosexual când devin adulţi. Alţii, de ambele sexe, au experienţe negative cu sexul opus şi se îndreaptă spre membrii propriului sex pentru plăcere (este mai obişnuit şi se întâmplă mai târziu în viaţă pentru femei). Alţii pur şi simplu nu au acces la membrii sexului opus.
După câteva experienţe plăcute cu membrii aceluiaşi sex, întărirea negativă în forma stigmatului social ataşat homosexualităţii îi face pe unii să se întoarcă la heterosexualitate sau cel puţin la compromisul bisexualităţii. Dar alţii reuşesc să persiste în homosexualitate, înconjurându-se de sprijinul unui partener pe termen lung, de o reţea de prieteni suportivi şi de o imagine de sine pozitivă.
Psihologia behavioristă este supusă câtorva dintre aceleaşi critici ca şi teoria constructivismului social. Mai specific, ea eşuează în a explica pe deplin motivele pentru care o persoană experimentează într-o direcţie, alta în direcţie opusă. Mai mult, pare să nu ţină cont de voinţă şi reflecţie, reducând activitatea umană la o serie de reacţii la stimuli externi. În parte ca rezultat la aceasta, behaviorismul a dobândit o reputaţie notorie, în special printre activiştii homosexuali, pentru tehnicile sale terapeutice, îndeosebi pentru cele care realizează aversiunea prin pedeapsa fizică pentru răspunsurile homoerotice.[47]
Digresiune: Pot homosexualii să fie recrutaţi?
Din ceea ce am văzut până acum, este evident că formarea unei identităţi homosexuale este prea complexă, în cele mai multe cazuri, ca să rezulte doar din seducerea din partea unui homosexual. Temerile faţă de coruperea de către profesori, de exemplu, sunt exagerate. Totuşi există anumite dovezi care justifică îngrijorarea cu privire la coruperea în copilărie şi în anii de început ai adolescenţei, iar aceste probe sunt în concordanţă cu unele dintre teoriile prezentate mai sus.
În capitolul şase am citat date care arată că există o problemă disproporţionată a molestării sexuale a copiilor, la bărbaţii homosexuali. Molestarea în sine nu are neapărat o legătură directă cu identitatea sexuală a unui băiat. Dar este îngrijorător să descoperim că deşi mai puţin de 4% dintre băieţi sunt molestaţi de bărbaţi, un studiu major a descoperit că rata molestării în copilărie de către bărbaţi era de aproape zece ori mai mare (35%) la homosexuali şi bisexuali.[48] Este de asemenea notabil că 75% dintre bărbaţii homosexuali raportează că au avut prima experienţă homosexuală înainte de vârsta de 16 ani, comparativ cu 22% dintre bărbaţii heterosexuali care raportează că au avut prima experienţă heterosexuală înainte de vârsta de 16 ani.[49]
Există o varietate de explicaţii pentru aceasta. Dintr-o perspectivă biologică sau a dezvoltării, se poate argumenta că este mai probabil ca copiii pre-homosexuali să devină ţinta molestării. Dintr-o perspectivă sociologică sau behavioristă, se poate susţine că este mai probabil ca nişte copii care au astfel de experienţe să simtă confuzie cu privire la identitatea sexuală, iar mai târziu să se definească drept homosexuali. Din perspectiva mediului moral, se poate argumenta că societatea, cu o perspectivă cu o valoare neutră în creştere faţă de comportamentul homosexual, le va oferi tot mai puţine şi mai slabe avertizări celor care asociază experienţa homosexuală timpurie cu identitatea homosexuală.
Pe deasupra, liberalizarea atitudinilor faţă de pedofilie şi ratele în creştere ale molestării (aprobate sau nu) contribuie la un total şi mai mare de copii candidaţi la influenţare. Mai mult, am luat în considerare numai impactul experienţei sexuale asupra tinerilor. Trebuie să luăm de asemenea în considerare impactul tot mai răspândit şi intruziv al educaţiei cu valoare neutră sau pro-homosexuale.
Precum arată istoria şi compararea culturilor, nu există un procent constant al homosexualilor care urmează să se nască în fiecare societate, neafectaţi de factorii de descurajare sau de încurajare. În măsura în care experienţa şi educaţia homosexuală din copilărie şi adolescenţă contribuie la formarea identităţii homosexuale, trebuie să luăm foarte în serios influenţa celor care, într-un mod sau altul, îi recrutează pe tineri.
Alegerea individuală
Unii, care obiectează la extremele deterministe ale unor teoreticieni biologici şi sociologi, adoptă extrema opusă, argumentând că orientarea este un mit care se justifică în el însuşi şi că homosexualitatea este pur şi simplu o alegere. Precum am subliniat la începutul acestui capitol, există de fapt un moment când un individ trebuie să aleagă sau nu să facă sex cu o altă persoană. Există de asemenea condiţii în care o persoană se angajează în acte cu persoane de acelaşi sex, fără să fie condusă de o dorinţă îndelungată sau profund simţită pentru astfel de acţiuni.
Puşcăriaşii, de exemplu, se angajează în mod obişnuit în acte cu acelaşi sex, fără să se considere homosexuali şi fără să continue această activitate după ce părăsesc închisoarea şi găsesc parteneri de sex opus. Adolescenţii şi genul de oameni care se opun culturii din care fac parte aleg acte cu acelaşi sex ca pe o expresie dramatică a independenţei, individualităţii şi eliberării de autoritate. Alţii pot să experimenteze cu acestea din curiozitate sau fascinaţie faţă de ce este interzis. Unele feministe găsesc că concluzia logică a respingerii de către ele a culturii patriarhale este să caute împlinire în toate domeniile importante ale vieţii, inclusiv în cel sexual, în mediul feminin.
Sunt câteva dintre cele mai comune circumstanţe în care o persoană alege activitatea homosexuală, cel puţin pentru un timp, fără să aibă o înclinaţie influenţată de biologie, socializare, mediu sau întărirea timpurie. Adevărul este că o persoană care alege să lase drumul pavat al monogamiei heterosexuale găseşte multe căi care duc la gratificarea sexuală. Totuşi cred că trebuie să facem deosebire între cei care părăsesc drumul crezând că vor găsi ceva mai bun dincolo şi cei pentru care drumul este un loc ciudat şi criticabil. Adică par să existe suficiente dovezi că unii oameni nu doresc intimitatea fizică cu membri ai sexului opus şi că doresc cu adevărat intimitate cu membri ai propriului sex. Mai mult, unii au cunoscut această dorinţă de când îşi amintesc.
Ezit să numesc aceasta orientare – un cuvânt pe care l-am evitat în cea mai mare parte în această carte – fiindcă pentru mulţi cuvântul a ajuns să implice un comportament inevitabil şi prin urmare justificat. Cu alte cuvinte, mulţi cred că orientarea arată ce este o persoană – şi desigur continuă argumentul, trebuie să acţionăm conform cu cine suntem. Astfel devine nu numai justificabil moral, ci aproape obligatoriu moral pentru o persoană cu orientare homosexuală să se angajeze în activitatea homosexuală.
Judecata greşită stă aici în punerea semnului de egalitate între orientarea sexuală şi existenţă. Orice cred Freud şi Foucault şi cei mai mulţi suporteri ai homosexualităţii, dorinţa după sex nu este nici centrală, nici necesară pentru existenţa unei persoane.[50] Ea nu ar trebui să controleze persoana. Camioneta mea este condusă pe patru roţi; totuşi, nu ar trebui să mă aştept să evit o citaţie explicând patrulei de pe drumul public că vehicolul meu explora marginea autostradei fără taxă pentru că eram împins de felul cum conduceam! Similar, când folosesc termenul orientare vreau să spun doar ce doreşte o persoană, nu ce are dreptul să facă o persoană, cu atât mai puţin ce este o persoană obligată să facă, ca expresie a existenţei sale.
Un model cu variante multiple
Cu o repetiţie monotonă, susţinătorii diferitelor teorii etiologice cer mai multă cercetare pentru stabilirea unei legături clare între date şi teoria lor. Această abordare poate face ca banii alocaţi să continue să curgă, dar este foarte improbabil că vor apare dovezi suficiente pentru a dovedi o teorie în defavoarea celorlalte. Într-o anumită măsură, fiecare teorie depinde de informaţii de nerecuperat, din trecut sau din lucrările misterioase ale minţii umane. Şi într-o anumită măsură, fiecare teorie este privită diferit, în funcţie de om.
De exemplu, dovada că unii oameni au o predispoziţie genetică înlătură posibilitatea ca alţii să fie socializaţi? Mai mult, dacă un studiu arată că cincizeci din o sută de subiecţi sunt predispuşi genetic, iar un altul arată că cincizeci din o sută de subiecţi sunt socializaţi, înseamnă că cele două teorii explică toate cazurile – sau că amândouă teoriile dau explicaţii despre aceiaşi cincizeci?
Poate că este inevitabil ca în reacţie la atât de multe întrebări la care nu se poate răspunde şi de nerăspuns, unii specialişti să se îndrepte către teoriile de cauzare combinată.[51] Aceasta mi se pare că nu este doar o concesie făcută confuziei, ci o evaluare corectă a complexităţii cauzării. Cu alte cuvinte, dacă ar fi posibil să separăm emoţia şi politica asociate diferitelor teorii, am găsi probabil influenţele la lucru, în diferite grade, pentru oricare individ.
Deci mai degrabă decât să înaintez o explicaţie sau să excludem alta, voi propune un model care le tratează egal şi secvenţial. Un astfel de model automat super-simplifică, din moment ce variabilele variază în tărie sau direcţie pentru fiecare individ. Scopul este doar să arăt un mod în care teorii diferite se pot armoniza. În figura 1 [de mai jos], termenii subliniaţi reprezintă teorii ale influenţei sau cauzării în secvenţa descrisă mai sus. De fiecare parte a teoriei sunt variabile specifice care permit (partea dreaptă) sau împiedică (partea stângă) trecerea în următoarea categorie a influenţei.
Într-o perspectivă secvenţială simplă, fiecare variabilă permite trecerea la următoarea. Să presupunem, pentru a ilustra, că un băiat cu o predispoziţie biologică pentru un comportament care nu este conform genului se naşte într-o cultură confuză, care asociază un asemenea comportament cu homosexualitatea. Băiatul are o familie disfuncţională, în care mama îl copleşeşte, iar tatăl este ineficient. Băiatul creşte cu atâta educaţie morală cât este necesar ca să nu aibă probleme acasă sau la şcoală. Experimentează relaţiile cu acelaşi sex ca adolescent şi găseşte plăcere şi companie. Când intră în maturitate, alege să se mute într-un oraş mare, unde îşi poate construi viaţa în subcultura homosexuală.
În orice punct, introducerea unei variabile contrare puternice poate opri succesiunea. Dacă de exemplu băiatul s-ar naşte într-o cultură tradiţională sau dacă familia lui disfuncţională s-ar transforma în una funcţională sau dacă ar experimenta o convertire puternică într-o comunitate creştină matură în adolescenţa timpurie, identitatea lui sexuală ca adult ar putea fi heterosexuală.
Repet, totuşi, că modelul pe care îl schiţez este prea simplu ca să explice fiecare caz. Se poate sări peste anumite nivele sau o variabilă poate fi prezentă suficient de puternic pentru a învinge absenţa altora. Un alt băiat, de exemplu, poate să nu aibă o predispoziţie anterioară unei experienţe sexuale din adolescenţă, care îl convinge că este homosexual. Un altul arată un asemenea nivel de efeminare de la începutul copilăriei, încât orice îi oferă o familie funcţională şi un mediu moral suportiv eşuează în a-l proteja de presupunerea societăţii (şi eventual de percepţia de sine) că este o fetiţă şi prin urmare homosexual. Iar un altul experimentează orice influenţă în direcţia homosexualităţii, dar în final, la nivelul voinţei, îşi spune: „Nu, este pur şi simplu prea periculos” şi alege împotriva ei.[52]
Combinaţiile şi puterea relativă a variabilelor duc la o varietate aproape infinită de explicaţii. Prin urmare, a aplica oricare teorie la un individ este aproape sigur simplist. Însuşi modelul cu variabile multiple are ca scop să ajute conceptualizarea, nu să explice cazurile particulare, fiindcă memoria defectuoasă şi presupunerile despre forţele variabile vor umbri întotdeauna imaginea. Cu toate acestea, chiar şi o imagine recunoscută ca fiind neclară este mai bună decât lipsa unei imagini, când luăm în considerare impusul puternic de a ne înţelege şi de a ne accepta identitatea sexuală – sau de a o schimba.
Terapia şi programele de vindecare: înşelătorie sau tratament?
Strategiile pentru ajutarea indivizilor de a-şi schimba comportamentul sau orientarea diferă, conform opiniei consilierului că homosexualitatea este în ea însăşi o tulburare sau nu şi, dacă este aşa, ce teorie a cauzării aplică. În ultimii douăzeci de ani poziţia oficială a American Psychiatric Association [Asociaţiei Americane de Psihiatrie] s-a schimbat de la poziţia că homosexualitatea este o tulburare mintală, la poziţia că este o tulburare numai când subiectul nu o vrea, la poziţia că nu este niciodată o tulburare.[53] Cea mai mare parte din literatura şi educaţia curentă se concentrează pe nevoia de a-i ajuta pe homosexuali să-şi îmbrăţişeze sexualitatea şi să facă faţă homofobiei.[54]
Acum consilieri cooperează cu şcolile şi mediul de afaceri ca să ofere educaţie sensibilă (deseori obligatorie) împotriva heterosexismului. Tot mai mulţi terapeuţi se alătură activiştilor homosexuali ca să proclame că homosexualitatea este de neschimbat, că aşa-numita schimbare este un mit sau o impunere temporară şi crudă în vieţile câtorva indivizi vulnerabili.[55] Unii de la Asociaţia Americană de Psihiatrie cer acum o interzicere oficială a terapiei reparative.[56] În ciuda acestei presiuni, mulţi terapeuţi seculari persistă în a oferi ajutor clienţilor care doresc să se schimbe. Lideriatul în această încercare este oferită de National Association for Research & Therapy of Homosexuality [Asociaţia Naţională pentru Cercetarea şi Terapia Homosexualităţii] (NARTH), înfiinţat în 1991 de psihiatrii proeminenţi C. W. Socarides şi B. Kaufman. Cercetătorii care au realizat studii de monitorizare ulterioare raportează rate de succes de 30-50% pentru schimbarea semnificativă pe termen lung în comportament sau orientare.[57]
De exemplu W. Masters şi V. Johnson au făcut un studiu pe cincizeci şi patru de bărbaţi şi treisprezece femei care şi-au exprimat dorinţa să treacă sau să se întoarcă la orientarea heterosexuală.[58] Terapeuţii au ales candidaţii pentru gradul lor de motivare aparent înalt şi pentru că aveau alături un partener de sex opus înţelegător, care putea sluji ca suport în timpul perioadei de tranziţie. Forma tratamentului consta într-un program intensiv de două săptămâni, urmat de o monitorizare ulterioară periodice, pentru a monitoriza tratamentul anterior, pe o perioadă de cinci ani. Cuplul client lucra cu o echipă de terapie formată dintr-un bărbat şi o femeie, care se concentra pe identificare, fără a judeca, şi pe explicarea influenţelor care l-au condus pe client la comportamentul homosexual.
Terapeuţii au lucrat apoi la reducerea acelor influenţe în contextul sistemului de valori al clientului şi pentru a încuraja funcţionarea heterosexuală din partea cuplului client. Aproximativ 20% au eşuat în timpul perioadei iniţiale de tratament, dar monitorizarea ulterioară a descoperit o rată de eşec nu mai mare de 35-40%, mult mai mică decât se aşteptaseră chiar Masters şi Johnson.[59]
Terapia behavioristă, în concordanţă cu teoria behavioristă a cauzării, implică întărirea negativă imediată a răspunsurilor homosexuale în client şi întărirea pozitivă a răspunsurilor heterosexuale. În zilele de început ale terapiei comportamentale, tehnica anterioară, cunoscută şi ca terapia aversiunii, presupunea uneori pedeapsa fizică. Aceste metode s-au dovedit ineficiente şi au fost abandonate, deşi supravieţuiesc în acuzaţiile plastice ale revizioniştilor, care compară teoria cu Auschwitz.[60] Tehnicile behavioriste moderne presupun complici antrenaţi, stimuli vizuali, jocul de rol, antrenarea agresivă şi o varietate de tehnici de întărire verbale şi nonverbale, din partea terapeuţilor.[61]
O altă strategie pentru terapie găseşte asemenea eforturi de a înlocui funcţionarea cu acelaşi sex cu funcţionarea cu sexul opus ne la locul ei şi de fapt contraproductivă, din moment ce problema esenţială este o dezvoltare blocată, care îl face pe client incapabil să relaţioneze potrivit cu acelaşi sex.[62] În această strategie clientul trebuie să lucreze la formarea identităţii cu un terapeut de acelaşi sex, pentru a restabili identificarea detaşării îndelungate de părintele de acelaşi sex şi pentru a dezvolta prietenii potrivite, nesexuale cu acelaşi sex.
Motivaţia clientului este desigur un factor major în toate raportările succesului. Alte variabile pozitive includ tinereţea (sub 30 de ani), anxietatea cu privire la condiţia homosexuală, începutul activităţii sexuale, o oarecare experienţă heterosexuală, nivelul scăzut de efeminare la bărbaţi şi de masculinitate la femei, nivelul mai înalt de educaţie, singurătatea şi dorinţa pentru căsătorie şi copii.[63]
Programele de terapie creştină împrumută mult din tehnicile terapiei seculare (în special psihoterapia) şi din programe de recuperare ca Alcoolicii Anonimi. Un exemplu al acestei abordări cu faţete multiple este Misiunea Spring Forth[64] din Cincinnati, care implică un program de la şase luni la doi ani şi jumătate de consiliere într-un grup mic (nu în doi), dezvăluirea istoriei personale, grupuri de suport în 12 paşi şi cursuri repetabile despre sisteme de familie şi gândire creştină.
După ce am auzit povestea mişcătoare a directorului Hal Schell şi descrierea programului său la o conferinţă recentă, am pus rapid întrebarea despre rata de succes. A răspuns cu candoare că rata de renunţare este înaltă. În cincisprezece ani, cam o mie două sute au perseverat în program; dar pentru fiecare care rămâne toată perioada, douăzeci intră şi ies. Pe de altă parte, a făcut observaţia că ratele de succes sunt similare cu cele din programele pentru dependenţe chimice.
În timpul discuţiei ce a urmat între cei prezenţi la conferinţă, unul dintre ei, un fost homosexual care a ieşit de zece ani din stilul de viaţă homosexual, a făcut o afirmaţie profundă despre subiectul ratelor de succes. A explicat că „activiştii homosexuali vor să convingă nu numai publicul, ci şi pe ei înşişi că schimbarea nu se întâmplă niciodată, pentru că dacă eu exist, fiecare dintre ei ar fi bântuit de posibilitatea că şi ei ar putea găsi puterea să se schimbe.”
În ciuda acuzaţiilor criticilor că misiunile pentru homosexuali sunt conduse de manipulatori neprofesionişti care fac afirmaţii grandioase false despre succesul metodelor lor, cred că un observator imparţial va conclude în alt fel. Precum arată numeroase cărţi ale liderilor misiunii, concentrarea lor este pe schimbarea comportamentului, sunt cinstiţi cu privire la probabilitatea tentaţiilor continue şi recunosc: creşterea este un proces care ţine toată viaţa, nu o reparaţie rapidă.
Desigur ei accentuează ce este pozitiv şi dau exemple ale succesului (inclusiv pe ei înşişi), fiindcă încearcă să ofere încurajare celor care se luptă. Nu oferă statistici „ştiinţifice” despre ratele de succes, dar nu sunt sigur că ar avea mare importanţă dacă ar face-o. Scepticii pot contracara orice încercare de a oferi foarte mulţi oameni care îşi schimbă comportamentul, cu acuzaţia că asemenea oameni mint sau îşi fac rău lor înşişi, reprimându-şi orientarea. Similar scepticii pot să contracareze orice încercare de a oferi nenumăraţi oameni care îşi schimbă orientarea, cu acuzaţia că schimbarea nu este permanentă, nu este completă sau nu este verificabilă prin raportarea de către clientul însuşi (rezultatul spălării creierului) sau prin impresia consilierului (rezultatul autoiluziei).
Acest gen de acuzaţii sunt în egală măsură îndreptate împotriva terapeuţilor seculari respectaţi, iar acuzaţiile le permit revizioniştilor să propage concluzia nefondată că deoarece recuperarea nu a fost verificată din punct de vedere empiric (conform standardelor lor imposibile), recuperarea este un mit.[65] Este uşor din acel punct să chemi la marginalizarea şi incriminarea oricui încearcă să perpetueze mitul schimbării rezultate – în special dacă o face într-o manieră „neprofesionistă”.
Ar fi interesant de aplicat aceeaşi logică Alcoolicilor Anonimi (care, printre altele, refuză să păstreze statistici). Statisticile sunt folositoare pentru măsurarea evenimentelor observabile, dar sunt notoriu de imprecise în măsurarea voii, gândurilor şi dorinţelor umane. Oricât de frustrant este aceasta, în special pentru unii specialişti în ştiinţe sociale, nu este legitim să concluzionezi din inabilitatea noastră de a dovedi un lucru (schimbarea completă de la orientarea homosexuală la cea heterosexuală) că am dovedit altceva (imposibilitatea celei mai mici schimbări substanţiale).
Mărturiile oamenilor reali, a căror viaţă s-a schimbat, sugerează că ceea ce este distinctiv la abordarea consilierii creştine este puterea şi Persoana prin care este oferită ea. Există un punct crucial în terapie, când consilierul trebuie să încerce să-i dea curaj clientului ca să ducă ce a învăţat prin terapie, în lumea reală. Grupurile de suport ajută deseori, dar sunt momente când fiecare persoană este nevoită să se confrunte cu tentaţia şi oportunitatea, fără oameni în jur pe care să se bazeze. În perspectiva creştină, Consilierul ultim este întotdeauna prezent cu oferta puterii, iertării, speranţei – şi chiar cu un model parental masculin sănătos.
Am fost foarte impresionat de capacitatea de consiliere clară şi profundă a câtorva scriitori creştini şi de spiritul iubitor în care îşi fac cunoscută înţelepciunea. Ei scriu cu autoritatea experienţei de consiliere – în unele cazuri a experienţei homosexuale personale – şi drept rezultat, cuvintele lor sunt pline de speranţă. Scopul de bază al cărţii mele este să trateze despre problema morală şi aş fi nedrept faţă de alţi scriitori dacă aş repeta pe scurt ceea ce ei comunică cu mai multă putere, în detaliu, în special prin poveşti adevărate. Voi atrage doar atenţia asupra trăsăturilor distinctive ale cărţilor pe care le consider cele mai bune, în speranţa că scurtele mele comentarii îl vor ajuta pe cititor să aleagă o direcţie mai specifică pentru lecturile sale viitoare.
The Broken Image [Imaginea frântă][66] de Leanne Payne accentuează rolul unor moduri de rugăciune specifice, pentru a produce iertare şi ascultare relaţională. Cartea emană înţelegerea şi experienţa substanţială a unei persoane cu adevărat vindecătoare. Am avut experienţa de neuitat de a întâlni-o pe Payne pe o bancă într-un parc, în Oxford, Anglia, înainte să cunosc semnificaţia operei ei. În câteva minute am înţeles că eram în prezenţa unui canal extraordinar de profund al dragostei lui Dumnezeu. Am fost pregătit de conversaţia de două ore să fiu impresionat de cartea ei, şi nu am fost dezamăgit.
Andrew Comiskey, care o recunoaşte pe Payne drept o influenţă de bază, a scris una dintre cele mai populare cărţi despre vindecarea homosexuală, Pursuing Sexual Wholeness [În căutarea plinătăţii sexuale].[67] Comiskey, el însuşi un fost homosexual şi acum căsătorit şi tatăl a patru copii, conduce Desert Stream Ministry [Misiunea Izvorul din Deşert] din zona Los Angeles. El oferă o relatare înviorător de sinceră a călătoriei sale şi se concentrează asupra suportului şi monitorizării în cadrul comunităţii creştine, pentru persoana care face tranziţia de la homosexualitate.
Coming Out of Homosexuality [Ieşind din homosexualitate],[68] de Bob Davies şi Lori Rentzel este notabilă nu atât de mult prin percepţia clară şi profundă, care o depăşeşte pe cea a lui Payne şi Comiskey, cât pentru profunzimea şi accesibilitatea sa. Davies a găsit ajutor în lupta cu dorinţele homosexuale prin Love In Action [Dragoste în Acţiune] din San Francisco, cu cincisprezece ani în urmă, iar acum este director executiv la Exodus International; Rentzel lucrează cu Love In Action din 1977. Cartea lor conţine o bogăţie de detalii practice despre cum să faci faţă ispitei, cum să te ocupi de trecut, cum să formezi prietenii sănătoase şi să te gândeşti la căsătorie.
Voi face o scurtă referinţă la alte câteva cărţi folositoare. Counseling the Homosexual [Consilierea homosexualilor] [69] de Michael Saia oferă multe dintre percepţiile clare şi profunde ale cărţilor descrise mai sus, cu o savoare cumva mai teologică. Counseling the Homosexual [Consilierea homosexualilor] de J. R. Cavanaugh[70] oferă o perspectivă romano-catolică şi accentuează importanţa terapiei pentru a reduce vina şi a încuraja heterosexualitatea. Homosexuality and Hope [Homosexualitatea şi speranţa], [72] de G. J. M. Van den Aardweg pune accentul pe rolul speranţei şi credinţei pentru persoana în tranziţie. În sfârşit, recomand How Do I Tell My Mother? [Cum îi spun mamei mele?],[72] biografia mişcătoare a lui Jerry Arterburn, scrisă pe când murea de SIDA şi completată de fratele său, Steve, care conduce New Life Treatement Center [Centrul de Tratament Viaţă Nouă] din Laguna Beach, California.
Concluzie
Termin deci partea despre cercetare a acestei cărţi aşa cum am început-o, cu o examinare a literaturii recente. Contrastul dintre cărţile pe care tocmai le-am menţionat şi literatura revizionistă rezumată în capitolul doi este semnificativ şi conduce la o recomandare. Revizioniştii accentuează în mod repetat importanţa poveştilor personale faţă de teoriile abstracte. Deşi mai devreme am afirmat şi repet aici că nu ar trebui să separăm povestea şi teoria, pentru moment voi îngădui separarea. Comparaţi poveştile. Gândiţi-vă la cele mai clar formulate relatări ale experienţei, de ambele părţi ale dezbaterii morale. Pe de o parte, citiţi povestea lui Mel White sau Gary Comstock sau Robert Williams, împreună cu argumentul pro-homosexualitate al experimentatului pastor şi psihiatru John McNeill.[73]
De cealaltă parte, citiţi povestea lui Andrew Comiskey sau Bob Davies sau Jerry Arterburn, împreună cu argumentul în favoarea vindecării de homosexualitate al experimentatului pastor şi consilier Leanne Payne. Cel puţin zăboviţi într-o librărie destul cât să citiţi ultimele două pagini ale fiecărei cărţi.
Aveţi o comparaţie între lucruri care sunt cu adevărat similare – oameni care sunt de mult homosexuali pe faţă, alături de oameni care au părăsit de mult stilul de viaţă homosexual. Nu teoreticieni ca mine care scriu din turnul de fildeş, ci oameni care au petrecut un timp considerabil jos, în ceea ce ei numesc temniţele subterane, fie ale homofobiei, fie ale homosexualităţii. Îmi permit să atrag atenţia că orice cititor sensibil, indiferent de poziţia sa faţă de problema morală, va descoperi citind succesiv aceste cărţi, o diferenţă clară nu atât de mult în calitatea argumentelor – lăsaţi-le pe moment pe cele de genul turnului de fildeş – ci în calităţile scriitorilor.
Voi fi mai specific. În primul grup de scriitori, un geamăt de neconfundat al victimizării străbate naraţiunea; în al doilea grup, un imn la fel de neconfundat al eliberării. Primul grup arde de mânie; al doilea grup străluceşte de pace. În primul grup scriitorul este invariabil eroul; în al doilea grup, Isus este invariabil eroul. Primul grup proclamă deschis dorinţa de putere, spiritul de autorealizare, dumnezeul acestei epoci; al doilea grup proclamă deschis dorinţa de a sluji, Spiritul lui Isus, Dumnezeul vremii ce va veni.
Este posibil ca durerea scriitorilor să justifice primul set de caracteristici? Într-o anumită măsură, poate că da. Pot înşelătorii sau cei care se înşeală singuri să falsifice al doilea set de caracteristici? Într-o anumită măsură, poate că da. Există alte cărţi scrise de homosexuali paşnici, umili? Mă aştept să fie: mişcarea este tânără. Există alte cărţi scrise de conservatori homofobi cu atitudini groaznice? Mă tem că da: mişcarea este veche.
În sfârşit, trebuie cu adevărat ca o comparaţie între lucruri similare să plaseze experienţa rezistenţei la normele culturale împotriva experienţei accesului la normele culturale? Poate că nu: poate că aceste tipuri diferite de experienţă ne obligă să ne întoarcem la întrebările abstracte şi complexe despre importanţa relativă pentru creştini a dobândirii dreptăţii şi a renunţării la putere.
Şi astfel cuvintele experienţei, precum teoriile cauzării, ne lasă cu întrebări dificile şi poate fără răspuns. Între timp suntem lăsaţi să ne gândim la cele mai bune cuvinte pe care le găsim de fiecare parte şi să discernem, cu ajutorul lui Dumnezeu, spiritul din ele.
După ce am ajuns la propriile mele concluzii cu privire la cuvintele disponibile despre subiectul vindecării, închei acest capitol cu ceea ce consider a fi unele dintre cele mai bune cuvinte, dintre ultimele cuvinte publicate ale lui Jerry Arteburn. Aceste cuvinte marchează tranziţia finală a unui bărbat, dar se pot aplica profetic tuturor celor care facilitează vindecarea printre homosexuali:
„Numai Dumnezeu cunoaşte viitorul meu aici pe pământ. Nu mă îngrijorez de câte zile sau luni sau ani sunt în planul Lui. Ştiu doar că aş prefera să trăiesc o zi aşa cum sunt astăzi, decât o eternitate, în felul în care am fost...
Pentru mine, în timpul acestor timpuri dificile de luptă, în timp ce fiecare zi se întunecă tot mai mult, se ivesc noi zori. Apropierea de Dumnezeul pe care Îl iubesc îmi dă o pace şi o sensibilitate supraomenească care mă fac să fiu plin de speranţă pentru o zi nouă şi mai bună.”[74]
Note finale
[1] R. H. Denniston, Homosexuality in Animals [Homosexualitatea la animale] în Homosexual Behavior: A Modern Reappraisal [Comportamentul homosexual: O reevaluare modernă], ed. J. Marmor (New York: Basic Books, 1980), p. 25-40. Poate că există unele exemple de cuplare de acelaşi sex printre păsări, dar se cere o anumită „promiscuitate” de la ouă: J. D. Weinrich, The Kinsey Scale in Biology [Scala Kinsey în biologie], în Homosexuality/Heterosexuality: Concepts of Sexual Orientation [Homosexualitate/Heterosexualitate: Concepte ale orientării sexuale], ed. D. P. McWhirter, S. A. Sanders şi J. M. Reinisch, Institutul Kinsey, Seria 2 (New York: Oxford University Press, 1990), p. 133-34.
[2] R. D. Nadler, Homosexual Behavior in Nonhuman Primates [Comportamentul homosexual în primatele neumane], în Homosexuality/Heterosexuality: Concepts of Sexual Orientation [Homosexualitate/Heterosexualitate: Concepte ale orientării sexuale], ed. D. P. McWhirter, S. A. Sanders şi J. M. Reinisch, Institutul Kinsey, Seria 2 (New York: Oxford University Press, 1990), p. 138-70.
[3] L. A. Rosenblum, Primates, Homo sapiens and Homosexuality [Primatele, homo sapiens şi homosexualitatea], în Homosexuality/Heterosexuality: Concepts of Sexual Orientation [Homosexualitate/Heterosexualitate: Concepte ale orientării sexuale], ed. D. P. McWhirter, S. A. Sanders şi J. M. Reinisch, Institutul Kinsey, Seria 2 (New York: Oxford University Press, 1990), p. 172-73.
[4] A. Karlen, Homosexuality in History [Homosexualitatea în istorie] în Homosexual Behavior: A Modern Reappraisal [Comportamentul homosexual: O reevaluare modernă], ed. J. Marmor (New York: Basic Books, 1980), p.75-90; şi D. Greenberg, The Construction of Homosexuality [Construirea homosexualităţii] (Chicago: University of Chicago Press, 1988), p. 89-396.
[5] John Boswell, Same-Sex Unions in Pre-Modern Europe [Uniunile de acelaşi sex în Europa pre-modernă] (New York: Villard Books, 1994). Pentru o recenzie excelentă, detaliată, vezi B. D. Shaw, A Groom of One's Own? [Mire pe cont propriu?], The New Republic [Noua Republică], Iulie 18-25, 1994, p. 33-41.
[6] See J. M. Canier, Homosexual Behavior in Cross-Cultural Perspective [Comportamentul homosexual în perspectiva interculturală], în Homosexual Behavior: A Modem Reappraisal [Comportamentul homosexual: O reevaluare modernă], ed. J. Marmor (New York: Basic Books, 1980), p.100-22; Homosexuality and the World Religions [Homosexualitatea şi religiile lumii], ed. A. Swidler (Valley Forge, Penn.: Trinity Press International, 1993); şi Greenberg, Construction of Homosexuality [Construirea homosexualităţii], p. 25-88.
[7] Vezi articolele relevante şi bibliografia despre fiecare tradiţie religioasă în Swidler, Homosexuality and the World Religions [Homosexualitatea şi religiile lumii].
[8] S. LeVay, A Difference in Hypothalamic Structure Between Heterosexual and Homosexual Men [O diferenţă în structura hipotalamusului între bărbaţii heterosexuali şi homosexuali], Science [Ştiinţa] 258 (30 August 1991): 1034-37.
[9] Pentru criticile prezentate aici, vezi în special W. Byne şi B. Parsons, Human Sexual Orientation: The Biologic Theories Reappraised [Orientarea sexuală umană: Teoriile biologice reevaluate], Archives of General Psychiatry [Arhivle psihiatriei generale] 50 (Martie 1993): 228-29, 234-35; R. C. Friedman şi J. Downey, Neurobiology and Sexual Orientation: Current Relationships [Neurobiologia şi orientarea sexuală: Relaţii actuale], Journal of Neuropsychiatry and Clinical Neurosciences [Jurnal de neuropsihiatrie şi neuroştiinţe clinice] 5 (Primăvara 1993): 148; şi M. Barinaga, Is Homosexuality Biological? [Este homosexualitatea biologică?], Science [Ştiinţa] 253 (30 August 1991): 956-57.
[10] Vezi D. F. Swaab, L. J. G. Gooren şi M. A. Hofman, Gender and Sexual Orientation in Relation to Hypothalamic Structures [Genul şi orientarea sexuală în relaţie cu structurile hipotalamice], Hormone Research [Cercetarea hormonilor] 38, supliment 2 (1992): 51-61; Byne şi Parsons, Human Sexual Orientation [Orientarea sexuală umană], p. 229, 236; A. Gibbons, The Brain as Sexual Organ [Creierul ca organ sexual], Science [Ştiinţa] 253 (30 August 1991): 957-59. Swaab, Gooren şi Hofman nu au încercat să reproducă descoperirile lui LeVay, dar au găsit că o altă regiune a hipotalamusului, nucleul sexual dimorfic, era identic la bărbaţii homosexuali şi heterosexuali, în timp ce nucleul suprachiasmatic (funcţie necunoscută) era mai mare la bărbaţii homosexuali.
[11] L. S. Allen şi R. A. Gorski, Sexual Orientation and the Size of the Anterior Commissure in the Human Brain [Orientarea sexuală şi mărimea fibrelor presinaptice în creierul uman], Proceedings of the National Academy of the United States of America [Procese verbale ale Academiei Naţionale ale Statelor Unite ale Americii] 89 (1 August 1992): 7199-202.
[12] K. Ö. Götestam, T. J. Coates şi M. Ekstrand, Handedness, Dyslexia and Twinning in Homosexual Men [Preferinţa pentru folosirea unei mâini, dislexia şi gemenii la bărbaţii homosexuali], International Journal of Neuroscience [Jurnalul internaţional de neuroştiinţă] 63 (1992):179-86.
[13] S. Demeter, J. L. Ringo şi R. W. Doty, Morphometric Analysis of the Human Corpus Callosum and Anterior Commissure [Analiza morfometrică a corpus callosum-ului la oameni şi a fibrelor presinaptice], Human Neurobiology [Neurobilogie umană] 6 (1988): 219-26.
[14] Byne şi Parsons, Human Sexual Orientation [Orientarea sexuală umană], p. 235.
[15] B. A. Gladue, Psychobiological Contributions [Contribuţii psihologice], în Male and Female Homosexuality: Psychological Approaches [Homosexualitatea masculină şi feminină: Abordări psihologice], ed. L. Diamant, Series in Clinical and Community Psychology [Serie în Psihologia Clinică şi a Comunităţii] (Washington, D.C.: Hemisphere, 1987), p. 132-34; Byne şi Parsons, Human Sexual Orientation [Orientarea sexuală umană], p. 231-32.
[16] Vezi L. Gooren, Biomedical Theories of Sexual Orientation: A Critical Examination [Teoriile biometrice ale orientării sexuale: Concepte ale orientării sexuale], în Homosexuality/Heterosexuality: Concepts of Sexual Orientation [Homosexualitate/Heterosexualitate: Concepte ale orientării sexuale], ed. D. P. McWhirter, S. A. Sanders şi J. M. Reinisch, Institutul Kinsey, Seria 2 (New York: Oxford University Press, 1990), p. 71-87; Byne şi Parsons, Human Sexual Orientation [Orientarea sexuală umană], p. 230-34; Friedman şi Downey, Neurobiology and Sexual Orientation [Neurobiologia şi orientarea sexuală], p. 134-36.
[17] Gladue, Psychobiological Contributions [Contribuţii psihobiologice], p. 143, compară p. 134-43. Vezi şi J. Bancroft, Commentary: Biological Contributions to Sexual Orientation [Comentariu: Contribuţii biologice la orientarea sexuală], în Homosexuality/Heterosexuality: Concepts of Sexual Orientation [Homosexualitate/Heterosexualitate: Concepte ale orientării sexuale], ed. D. P. McWhirter, S. A. Sanders şi J. M. Reinisch, Institutul Kinsey, Seria 2 (New York: Oxford University Press, 1990), p. 109; J. Money, Sin, Sickness or Status? Homosexual Gender Identity and Psychoneuroendocrinology [Păcat, boală sau stare? Identitatea de gen homosexuală şi psihoneuroendocrinologia], în Psychological Perspectives on Lesbian and Gay Male Experiences [Perpective psihologice despre experienţele lesbienelor şi ale bărbaţilor gay], ed. L. D. Garnets şi D. C. Kimmel (New York. Columbia University Press, 1993), p. 162-63.
[18] A Genetic Study of Male Sexual Orientation [Un studiu genetic al orientării sexuale masculine], Archives of General Psychiatry [Arhivele psihiatriei generale] 48 (1991): 1089-96; J. M. Bailey şi alţii, Heritable Factors Influence Sexual Orientation in Women [Factorii moşteniţi influenţează orientarea sexuală la femei], Archives of General Psychiatry [Arhivele psihiatriei generale] 50 (Martie 1993): 217-23.
[19] În studiul pe femei au fost şi treizeci şi cinci de surori adoptive, dintre care două (6%) erau homosexuale.
[20] O rată a concordanţei de 65% pentru treizeci şi patru de perechi monozigote şi o rată de concordanţă de 30% pentru douăzeci şi trei de perechi dizigote a fost raportată de F. L. Whitam, M. Diamond şi J. Martin, Homosexual Orientation in Twins: A Report on Sixty-one Pairs and Three Triplet Sets Archives of Sexual Behavior [Orientarea homosexuală la gemeni: Un raport al comportamentului sexual pe şaizeci şi una de perechi şi trei seturi de tripleţi] 22, nr. 3 (1993): 187-206. Compară concordanţa similară a cifrelor pentru un eşantion mai mic, raportate de N. Buhrich, J. M. Bailey şi N. G. Martin, Sexual Orientation, Sexual Identity and Sex-Dimorphic Behaviors in Male Twins [Orientarea sexuală, identitatea sexuală şi comportamentele dimorfice din punct de vedere sexual la gemenii masculini], Behavior Genetics [Genetica comportamentului], 21 (Ianuarie 1991): 75-96.
[21] M. King şi E. McDonald, Homosexuals Who Are Twins: A Study of Forty-six Probands [Homosexualii care sunt gemeni: Un studiu pe patruzeci şi şase de indivizi cu afecţiuni genetice, ale căror familii au fost investigate], British Journal of Psychiatry [Jurnalul Britanic de psihiatrie] 160 (1992): 407-9; vezi bibliografia suplimentară de la Byne şi Parsons, Human Sexual Orientation [Orientarea sexuală umană], p. 229.
[22] N. Risch, E. Squires-Wheeler şi B. J. B. Keats, Male Sexual Orientation and Genetic Evidence [Orientarea sexuală masculină şi dovezile genetice], Science [Ştiinţa] 262 (Decembrie 24, 1993): 2063.
[23] O anumită speculaţie în această direcţie, care păstrează cauzarea biologică, este oferită de W. J. Turner, Comments on Discordant Monozygotic Twinning in Homosexuality [Comentarii despre gemenii monozigoţi discordanţi în homosexualitate], Archives of Sexual Behavior [Arhivele comportamentului sexual] 23 (Februarie 1994): 115-19. Turner sugerează posibilitatea ca gemenii să primească o cantitate inegală de sânge în pântecele mamei şi ca după separarea gemenilor în pântece să apară schimbări generice.
[24] D. Hamer şi alţii, A linkage Between DNA Markers on the X Chromosome and Male Sexual Orientation [O legătură între markerii ADN de pe cromozomul X şi orientarea sexuală masculină], Science [Ştiinţa] 261 (16 Iulie 1993): 321-27.
[25] M. Baron, Genetic Linkage and Male Homosexual Orientation: Reasons to Be Cautious [Legătura genetică şi orientarea homosexuală masculină: Motive de a fi precauţi], British Medical Journal [Jurnalul Medical Britanic] 307 (7 August 1993): 337; compară cu M. King, Sexual Orientation and the X [Orientarea sexuală şi X], Nature [Natura] 364 (22 Iulie 1993): 288. King este în alte privinţe în favorabil cercetării lui Hamer.
[26] A. Fausto-Sterling şi E. Balaban, Genetics and Male Sexual Orientation [Genetica şi orientarea homosexuală masculină], Science [Ştiinţa] 261 (3 Septembrie 1993): 1257.
[27] J. Maddox, Wilful Public Misunderstanding of Genetics [Înţelegerea publică intenţionat greşită a geneticii], Nature [Natura] 364 (22 Iulie 1993): 281
[28] Baron, Genetic Linkage [Legătura genetică], p. 338; L. Pool, Evidence for Homosexuality Gene [Dovezi pentru gena homosexualităţii], Science 261 (16 Iulie 1993): 291-2.
[29] Fausto-Sterling şi Balaban, Genetics and Male Sexual Orientation [Genetica şi orientarea homosexuală masculină], p. 1257.
[30] Byne and Parsons, Human Sexual Orientation [Orientarea sexuală umană], p. 236-37.
[31] Maddox, Wilful Public Misunderstanding [Înţelegerea publică intenţionat greşită], p. 281. Specialiştii vor aprecia schimbul de păreri cu privire la câteva puncte tehnice ale cercetării genetice, între N. Risch şi alţii şi D. Hamer în Science 262 (4 Decembrie 1993): 2063-65. Îmi mărturisesc incompetenţa de a-l numi pe câştigătorul acelei dezbateri.
[32] Byne şi Parsons, Human Sexual Orientation [Orientarea sexuală umană], p. 228.
[33] Ca să nu existe nicio îndoială că opinia publică despre moralitate este influenţată de studii despre cauzarea biologică, un studiu a dovedit aceasta cu un grup de studenţi: J. Piskur şi D. Degelman, Effect of Reading a Summary of Research About Biological Bases of Homosexual Orientation on Attitudes Toward Homosexuality [Efectul citirii unui rezumat al cercetării despre bazele biologice ale orientări sexuale asupra atitudinilor faţă de homosexualitate], Psychological Reports [Rapoarte psihologice] 71, nr. 3, punctul 2 (Decembrie 1992):1219-25.
[34] D. Y. Rist, Are Homosexuals Born That Way? [Se nasc homosexualii astfel?], The Nation [Naţiunea], 19 octombrie 1992, p. 424-29.
[35] Cele mai bune explicaţii ale teoriei construcţiei sociale în legătură cu individul sunt R. C. Troiden, The Formation of Homosexual Identities [Formarea identităţilor homosexuale], în Psychological Perspectives on Lesbian and Gay Male Experiences [Perspective psihologice despre experienţele lesbienelor şi ale bărbaţilor gay], ed. L. D. Garnets şi D. C. Kimmel (New York: Columbia University Press, 1993), p. 191-217, şi V. C. Cass, The Implications of Homosexual Identity Formation for the Kinsey Model and Scale of Sexual Preference [Implicaţiile formării identităţii homosexuale pentru modelul Kinsey şi scara preferinţei sexuale], în Homosexuality/Heterosexuality: Concepts of Sexual Orientation [Homosexualitate/Heterosexualitate: Concepte ale orientării sexuale], ed. D. P. McWhirter, S. A. Sanders şi J. M. Reinisch, Institutul Kinsey, Seria 2 (New York: Oxford University Press, 1990), p. 239-66. Pentru o comparare directă cu teoriile biologice, vezi J. P. De Cecco şi J. P. Elia, A Critique and Synthesis of Biological Essentialism and Social Constructionist Views of Sexuality and Gender [O critică şi o sinteză a perspectivelor despre sexualitate şi gen ale existenţialismului şi constructivismului social], Journal of Homosexuality [Jurnalul homosexualităţii] 24, fără alte specificări 3/4 (1993): 1-26. Despre dimensiunea istorică vezi D. F. Greenberg, The Construction of Homosexuality [Construirea homosexualităţii] (Chicago: University of Chicago Press, 1988), p. 1-21,482-99 şi M. Foucault, The History of Sexuality [Istoria sexualităţii], vol. 1, An Introduction [Introducere] (New York: Vintage, 1980).
[36] Aceasta este poziţia lui Foucault şi posibil şi cea a lui G. D. Goss (vezi mai sus, capitolele 2 şi 3); pentru o părere critică a altui constructivist, vezi Greenberg, Construction of Homosexuality [Construirea homosexualităţii], p. 489-99.
[37] Cele mai bune dintre acestea, în opinia mea, sunt Lawrence J. Hatterer, Changing Homosexuality in the Male. Treatment for Men Troubled by Homosexuality [Schimbarea homosexualităţii la bărbat. Tratamentul bărbaţilor deranjaţi de homosexualitate] (New York: McGraw-Hill, 1970) şi E. Moberly, Homosexuality: Restating the Conservative Case [Homosexualitatea: Reafirmarea cazului conservator], Salmagundi 58/59 (Toamna 1982/Iarna 1983): 281-99. Alte lucrări importante care reflectă varietatea din cadrul perspectivei de dezvoltare includ R. T. Barnhouse, Homosexuality: A Symbolic Confusion [Homosexualitatea: O confuzie simbolică] (New York: Seabury Press, 1977); I. Bieber şi alţii, Homosexuality. A Psychoanalytic Study [Homosexualitatea: Un studiu psihanalitic] (New York: Basic Books, 1962), p. 44-117; B. Burch, Heterosexuality, Bisexuality and Lesbianism: Rethinking Psychoanalytic Views of Women's Sexual Object Choice [Heterosexualitatea, bisexualitatea şi lesbianismul: Regândirea perspectivelor psihanalitice despre alegerea obiectului sexual de către femei], Psychoanalytic Review [Cronica psihanalitică] 80 (Primăvara 1993): 83-89; R. Fine, Psychoanalytic Theory [Teoria psihanalitică], în Male and Female Homosexuality: Psychological Approaches [Homosexualitatea masculină şi feminină: Abordări psihologice], ed. L. Diamant, Series in Clinical and Community Psychology [Serie în psihologia clinică şi socială] (Washington, D.C.: Hemisphere [Emisfera], 1987), p. 81-95; R. C. Friedman, Contemporary Psychoanalysis and Homosexuality [Psihanaliza contemporană şi homosexualitatea], Experimental and Clinical Endocrinology [Endocrinologie experimentală şi clinică] 98, no. 2 (1991):155-60; E Moberly, Psychogenesis: The Early Development of Gender Identity [Psihogeneza: Dezvoltarea timpurie a identităţii de gen] (London: Routledge & Kegan Paul, 1983); F. Morgenthaler, Homosexuality, Heterosexuality, Perversion [Homosexualitatea, heterosexualitatea, perversiunea] (Hillsdale, NJ.: Analytic, 1988); C. W. Socarides, The Homosexualites: A Psychoanalytic Classification [Homosexualităţile: O clasificare psihanalitică], în The Homosexualities: Reality, Fantasy and the Arts [Homosexualităţile: Realitatea, fantezia şi artele], ed. C. W. Socarides şi V. D. Volkan (Madison, Conn.: International Universities Press, 1991), p. 9-46 (vezi şi cărţile lui Socarides din bibliografia mea generală); şi M. Stemlicht, The Neo-Freudians [Noii freudieni], în Male and Female Homosexuality, Psychological Approaches [Homosexualitatea masculină şi feminină, Abordări psihologice], ed. L. Diamant, Series in Clinical and Community Psychology [Serie în psihologia clinică şi socială] (Washington, D.C.: Hemisphere [Emisfera], 1987), p. 97-107.
[38] Douăzeci şi trei de studii sunt citate de M. Siegelman, Kinsey and Others: Empirical Input [Kinsey şi alţii: Imput empiric], în Male and Female Homosexuality: Psychological Approaches [Homosexualitatea masculină şi feminină, Abordări psihologice], ed. L. Diamant, Series in Clinical and Community Psychology [Serie în psihologia clinică şi socială] (Washington, D.C.: Hemisphere [Emisfera], 1987), p.51. Vezi în special studiile pe eşantioane mari de M. T. Saghir şi E. Robins, Male and Female Homosexuality: A Comprehensive Investigation [Homosexualitatea masculină şi feminină: O investigaţie cuprinzătoare] (Baltimore: Williams Wilkins, 1973); Bieber şi alţii, Homosexuality [Homosexualitatea], p. 79,114; şi A. Bell, M. Weinberg şi S. Hammersmith, Sexual Preference: Its Development in Men and Women [Preferinţa sexuală: Dezvoltarea ei la bărbaţi şi femei] (Bloomington: Indiana University Press, 1981), p. 41-62,117-34.
[39] Saghir şi Robins, Male and Female Homosexuality [Homosexualitatea masculină şi feminină], p. 139, 296-97, comparativ cu 9% şi 4% la grupurile heterosexuale corespunzătoare; compară cu D. L. Peters şi P. J. Cantrell, Factors Distinguishing Samples of Lesbian and Heterosexual Women [factori care deosebesc eşantioanele de femei lesbiene şi heterosexuale], Journal of Homosexuality [Jurnalul homosexualităţii] 21, no. 4 (1991): 10. Peters şi Cantrell au găsit de asemenea o incidenţă neobişnuită a absenţei prelungite a taţilor femeilor homosexuale în copilăria acestora.
[40] Vezi, de exemplu, Sagbir şi Robins, Male and Female Homosexuality [Homosexualitatea masculină şi feminină], p. 17-31, 191-203; R. Green, The “Sissy Boy” Syndrome and the Development of Homosexuality [Sindromul băiatul „fetiţă” şi dezvoltarea homosexualităţii] (New Haven, Conn.: Yale University Press, 1987); G. Phillips şi R. Over, Adult Sexual Orientation in Relation to Memories of Childhood Gender Conforming and Gender Nonconforming Behaviors [Orientarea sexuală la adulţi în relaţie cu amintirile conformării la gen în copilărie şi cu comportamentele de neconformare la gen], Archives of Sexual Behavior [Arhivele comportamentului sexual] 21, nr. 6 (1992): 543-58; şi Bell, Weinberg şi Hammersmith, Sexual Preference [Preferinţa sexuală], p. 74-81, 145-52. Ar trebui remarcat că Bell şi alţii nu folosesc acest rezultat pentru a susţine teoria psihanalitică clasică.
[41] Pentru o documentarea suplimentară despre relaţia tatălui cu femeile homosexuale, vezi sumarul a zece studii în G. J. M. van den Aardweg, On the Origins and Treatment of Homosexuality [Despre originile şi tratamentul homosexualităţii] (New York. Praeger, 1986), p. 183-84.
[42] Peters şi Cantrell (Factors Distinguishing Samples [Factori care deosebesc eşantioanele], p. 2-3) citează zece studii anterioare care confirmă rate înalte ale incestului, violului şi molestării; dar studiul lor nu confirmă tiparul.
[43] Acest argument este desigur puternic: fiindcă teoria dezvoltării este acum depăşită, homosexualii fie că nu sunt întrebaţi despre problemele din primii ani ai copilăriei, fie nu-şi mai „amintesc” de ele. Cu siguranţă este suspect că, din câte ştiu eu, de la începutul anilor 1980 nu s-a făcut niciun studiu despre primii ani ai copilăriei la homosexuali. Nu este nimeni interesat sau alocarea banilor pentru cercetare este legată de preocupări politice? Pentru argumente extinse că teoria dezvoltării este o expresie a homofobiei vezi K. Lewes, The Analytic Theory of Homosexuality [Teoria analitică a homosexualităţii] (New York. Simon & Schuster, 1988) şi recenzia lui R. C. Friedman în Archives of Sexual Behavior [Arhivele comportamentului sexual]19 (Iunie 1990): 293-301. În acelaşi număr (p. 303-7) Lewes face e recenzie a apărării teoriei dezvoltării publicată de Friedman: Male Homosexuality: A Contemporary Psychoanalytic Perspective [Homosexualitatea masculină: O perspectivă psihanalitică contemporană] (New Haven, Conn.: Yale University Press, 1988).
[44] De exemplu Siegelman, Kinsey and Others [Kinsey şi alţii], p. 53-54; Bell, Weinberg şi Hammersmith, Sexual Preference [Preferinţa sexuală], p. 218.
[45] Burch, Heterosexuality, Bisexuality and Lesbianism [Heterosexualitatea, bisexualitatea şi lesbianismul], p. 97.
[46] J. Greenspoon şi P. A. Lamal, A Behaviorist Approach [O abordarea behavioristă], în Male and Female Homosexuality: Psychological Approaches [Homosexualitatea masculină şi feminină Abordări psihologice], ed. L. Diamant, Series in Clinical and Community Psychology [Serie în psihologia clinică şi socială] (Washington, D.C.: Hemisphere [Emisfera], 1987), p. 109-28. Vezi şi M. Storms, A Theory of Erotic Orientation Development [O teorie a dezvoltării orientării erotice], Psychological Review [Cronica psihologică] 88 (1981): 340-53.
[47] Vezi de exemplu Goss, Jesus Acted Up [Isus Şi-a făcut de cap], p. 44; J. J. McNeill, The Church and the Homosexual [Biserica şi homosexualii] (Boston: Beacon, 1976; ediţia a 4-a, 1993), p. 122-23.
[48] L. S. Doll şi alţii, Self-Reported Childhood and Adolescent Sexual Abuse Among Adult Homosexual and Bisexual Men [Raportarea abuzului sexual în copilărie şi adolescenţă de către bărbaţii homosexuali şi bisexuali adulţi], Child Abuse and Neglect [Abuzarea şi neglijarea copilului] 16 (1992): 855-64. Studiul a fost făcut pe o mie de adulţi din Chicago, Denver şi San Francisco, în perioada 1989-1990.
[49] D. P. McWhitter şi A. M. Mattison, The Male Couple: How Relationships Develop [Cuplul masculin: Cum se dezvoltă relaţiile] (Englewood Cliffs, NJ.: Prentice-Hall, 1984), p. 269, tabelul 41 (312 subiecţi); p. 271 pentru heterosexuali. Trebuie remarcat că experienţele raportate de acest studiu implicau cel mai adesea mai degrabă intimitate cu alţi băieţi, decât cu bărbaţi, şi trebuie să recunoaştem că este mai puţin probabil ca bărbaţii heterosexuali să raporteze asemenea experienţe. Evident orice statistici bazate pe amintiri din copilărie trebuie folosite cu mare precauţie.
[50] Sexualitatea, aşa cum am arătat în capitolul trei, este într-adevăr centrală pentru fiinţa unei persoane, dar sexualitatea este mai largă şi mai profundă decât activitatea sexuală şi nu trebuie să fie exprimată prin activitatea sexuală.
[51] Byne şi Parsons (Human Sexual Orientation [Orientarea sexuală umană], p. 236-37) numesc aceasta un „model de interacţiune”; De Cecco şi Elia (Critique and Synthesis [Critică şi sinteză], p. 1-19) descriu o „sinteză” a existenţialismului biologic şi a constructivismului social; şi cele mai multe teorii ale dezvoltării recunosc posibilitatea unui factor biologic implicit.
[52] Aceasta nu se întâmplă: vezi K. Siegel şi V. H. Raveis, AIDS-Related Reasons for Gay Men's Adoption of Celibacy [Motive legate de SIDA pentru ca bărbaţii gay să adopte celibatul], AIDS Education and Prevention [Educaţia şi prevenirea SIDA] 5 (Toamna 1993): 302-10.
[53] Vezi L. Diamant, Introduction to Male and Female Homosexuality: Psychological Approaches [Introducere la Homosexualitatea masculină şi feminină: Abordări psihologice], ed. L. Diamant, Series in Clinical and Community Psychology [Serie în psihologia clinică şi socială] (Washington, D.C.: Hemisphere [Emisfera], 1987), p. 1-15.
[54] Vezi, de exemplu, R. A. Isay, Psychoanalytic Theory and the Therapy of Gay Men [Teoria psihanalitică şi terapia bărbaţilor gay], în Homosexuality/Heterosexuality: Concepts of Sexual Orientation [Homosexualitate/Heterosexualitate: Concepte ale orientării sexuale], ed. D. P. McWhirter, S. A. Sanders şi J. M. Reinisch, Institutul Kinsey, Seria 2 (New York: Oxford University Press, 1990), p. 283-303.
[55] Vezi, de exemplu, D. C. Haldeman, Sexual Orientation Conversion Therapy for Gay Men and Lesbians: A Scientific Examination [Terapia conversiei orientării sexuale pentru bărbaţii gay şi pentru lesbiene: O examinare ştiinţifică], în Homosexuality: Implications for Public Policy [Homosexualitatea. Implicaţii pentru politica publică], ed. J. C Gonsiorek şi J. D. Weinrich (Newbury Park, Calif.: Sage, 1991), p. 149-60. Haldeman este deosebit de critic faţă de misiunile creştine pentru homosexuali, pe care le consideră o invenţie neprofesionistă şi ineficientă, sub „formidabilele auspicii ale bisericii creştine”.
[56] C. W. Socarides şi B. Kaufman, Reparative Therapy (letters and replies) [Teoria reparativă (scrisori şi răspunsuri)], American Journal of Psychiatry [Jurnalul American de Psihiatrie] 151 (Ianuarie 1994): 157-59.
[57] Pentru o discuţie generală despre eforturile şi ratele de succes ale tratamentului, vezi F. S. Berlin şi alţii, Media Distortion of the Public's Perception of Recidivism and Psychiatric Rehabilitation [Distorsiunea de către mass-media a percepţiei publicului despre recidivism şi reabilitarea psihiatrică], American Journal of Psychiatry [Jurnalul American de Psihiatrie] 148 (Noiembrie 1991):1572-76; L. Diamant, The Therapies [Terapiile], în Male and Female Homosexuality: Psychological Approaches [Homosexualitatea masculină şi feminină: Abordări psihologice], ed. L. Diamant, Series in Clinical and Community Psychology [Serie în psihologia clinică şi socială] (Washington, D.C.: Hemisphere [Emisfera], 1987), p. 199-217 (pentru această secţiune, am furat subtitlul inteligent al lui Diamant); şi J. Marmor, Clinical Aspects of Male Homosexuality [Aspecte clinice ale homosexualităţii masculine], în Homosexual Behavior: A Modern Reappraisal [Comportamentul homosexual: O reevaluare modernă], ed. J. Marmor (New York: Basic Books, 1980), p. 275-79. Pentru rapoarte detaliate despre tehnicile şi rezultatele schimbării, vezi J. Bieber şi alţii, Homosexuality: A Psychoanalytic Study [Homosexualitatea. Un studiu psihanalitic] (New York: Basic Books, 1962); L. Birk, The Myth of Classical Homosexuality. Views of a Behavioral Psychotherapist [Mitul homosexualităţii clasice. Perspective ale un psihoterapeut behaviorist], în Homosexual Behavior: A Modern Reappraisal [Comportamentul homosexual: O reevaluare modernă], ed. J. Marmor (New York. Basic Books, 1980), p. 376-90; A. Ellis, The Effectiveness of Psychotherapy with Individuals Who Have Severe Homosexual Problems [Eficienţa psihoterapiei la persoanele care au probleme homosexuale severe], în The Problem of Homosexuality in Modern Society [Problema homosexualităţii în societatea modernă], ed. H. M. Ruienbeck (New York. E. P. Dutton, 1965), p. 175-82; M. P. Feldman şi M. J. MacCulloch, Homosexual Behavior: Therapy and Assessment [Comportamentul homosexual: Terapie şi evaluare] (Oxford: Pergamon, 1971); Hatterer, Changing Homosexuality in the Male [Schimbarea homosexualităţii la bărbat], p. 465-83 (şi discuţia precedentă despre tehnică, 49-387); H. E. Kaye şi alţii, Homosexuality in Women [Homosexualitatea la femei], Archives of General Psychology [Arhive de Psihologie Generală] 17 (1967): 626-34.
[58] W. H. Masters şi V. E. Johnson, Homosexuality in Perspective [Homosexualitatea în perspectivă] (Boston: Little, Brown, 1979). Candidaţii la conversie au fost cei care aveau puţină experienţă heterosexuală sau deloc; candidaţii la reversie au fost cei cu experienţă heterosexuală anterioară considerabilă, care practicau homosexualitatea în mod curent (p. 333). Despre tehnica terapiei, vezi în special p. 255-60.
[59] Ibid., p. 401. Pentru o analiză critică a acestui studiu, care se concentrează asupra incompletitudinii informaţiei oferite de Masters şi Johnson, vezi Haldeman, Sexual Orientation Conversion Therapy [Terapia pentru conversia orientării sexuale], p. 154-55.
[60] Vezi, de exemplu, Goss, Jesus Acted Up [Doamne, Isus Şi-a făcut de cap], p. 44; McNeill, The Church and the Homosexual [Biserica şi homosexualii], p. 122-23. Amândouă fac comparaţii explicite între terapia aversiunii şi taberele de moarte naziste. Birk, Myth of Classical Homosexuality [Mitul homosexualităţii clasice], p. 378.79, Diamant, The Therapies [Terapiile], p. 208-9 şi Greenspoon şi Lamal, Behaviorist Approach [Abordarea behavioristă], p. 122-23, despre renunţarea la tehnicile de aversiune fizice.
[61] Greenspoon şi Lamal, Behaviorist Approach [Abordarea behavioristă], p. 124-26; Birk, Myth of Classical Homosexuality [Mitul homosexualităţii clasice], p. 380-9.
[62] Moberly, Homosexuality: Restating the Conservative Case [Homosexualitatea: Reafirmarea cazului rezistent la schimbare], p. 291-93.
[63] Hatterer (Changing Homosexuality in the Male [Schimbarea homosexualităţii la bărbat], p. 445-64) oferă cea mai variată clasificare a variabilelor. Vezi şi D. S. Sanders, A Psychotherapeutic Approach to Homosexual Men [O abordare psihoterapeutică a bărbaţilor homosexuali], în Homosexual Behavior: A Modem Reappraisal [Comportamentul homosexual: O reevaluare modernă], ed. J. Marmor (New York: Basic Books, 1980), p. 342-56, în special p. 346; Marmor, Clinical Aspects of Male Homosexuality [Aspecte clinice ale homosexualităţii masculine], p. 277-8; J. R. Cavanaugh, Counseling the Homosexual [Consilierea homosexualilor] (Huntington, Ind.: Our Sunday Visitor [În Numele Domnului: Vizitatorul nostru de duminică], 1977), p. 240.
[64] Organizaţia mamă pentru astfel de misiuni pentru homosexuali este Exodus International, care oferă celor interesaţi informaţii actualizate lunar despre specialiştii şi agenţiile afiliate, pe regiuni: P.O. Box 77652, Seattle, WA 98177.
[65] Este metoda lui P. B. Jung şi R. F. Smith (Heterosexism: An Ethical Challenge [Heterosexismul: O provocare etică] [Albany, N.Y.: State University of New York Press, 1993), care pun în discuţie un studiu (Masters şi Johnson) şi o metodă depăşită (terapia behavioristă a şocului), conclud că nu a existat „succes documentat în reorientarea homosexualilor” (p. 19), iar mai apoi se simt liberi să generalizeze despre „ce cunoaştem ştiinţific despre sexualitatea umană” (p. 83). Sunt sigur că aceşti autori ştiu mai mult decât revelează, dar metoda argumentării lor este iresponsabilă. Este de obiectat destul de mult, pentru că neagă greutatea dovezii la aproape fiecare punct, iar acceptarea aparentă a dovezii de către ei este un miraj. Se pare că ceea ce descriu ei drept o lipsă de dovezi este de fapt o afirmare că nu sunt convinşi (citeşte: de neconvins) de dovezi contrare presupunerilor lor.
[66] Leanne Payne, The Broken Image [Imaginea frântă] (Westchester, Ill.: 1981); vezi şi Leanne Payne, The Healing of the Homosexual [Vindecarea homosexualilor] (Westchester, Ill.: Crossway, 1984), care este în esenţă o condensare a cărţii anterioare.
[67] Andrew Comiskey, Pursuing Sexual Wholeness [În căutarea plinătăţii sexuale] (Lake Mary, Fla.: Creation House, 1989). Un ghid de studiu pentru grupuri mici este de asemenea disponibil. [Notă: acum trebuie să urmezi un training pentru a cumpăra ghidul.]
[68] Bob Davies şi Lori Rentzel, Coming Out of Homosexuality [Ieşind din homosexualitate] (Downers Grove, Ill.: InterVarsity Press, 1993).
[69] Michael Saia, Counseling the Homosexual [Consilierea homosexualilor] (Minneapolis: Bethany House, 1988).
[70] J. R. Cavanaugh, Counseling the Homosexual [Consilierea homosexualilor] (Huntington, Ind.: Our Sunday Visitor, [În Numele Domnului: Vizitatorul nostru de duminică], 1977).
[71] G. J. M. van den Aardweg, Homosexuality and Hope [Homosexualitatea şi speranţa] (Ann Arbor, Michigan: Servant, 1985). Van den Aardweg a scris şi un tratat medcal, citată mai sus (nr. 41), care conţine un apendice folositor (p. 269-77), care le oferă părinţilor recomandări despre cum să încurajeze heterosexualitatea la copiii lor.
[72] J. Arterburn, How Do I Tell My Mother? [Cum îi spun mamei mele?] (Nashville: Oliver-Nelson, 1988; revizuită în 1990)
[73] M. White, Stranger at the Gate [Străin la poartă] (New York: Simon & Schuster, 1994); G. D. Comstock, Gay Theology Without Apology [Teologia gay fără scuze] (New York: Pilgrim, 1993); R. Williams, Just As I Am: A Practical Guide To Being Out and Christian [Aşa cum sunt: Ghid practic despre cum să fii homosexual pe faţă şi creştin] (New York: Crown, 1992); J. J. McNeill, The Church and the Homosexual [Biserica şi homosexualii] (Boston: Beacon, 1976; 4th ed. 1993).
[74] J. Arterburn, How Do I Tell My Mother? [Cum îi spun mamei mele?], p.127,181.
Pentru articolul în engleză, vezi www.exodusinternational.org. Pentru a citi începutul acestui excelent articol de Thomas E. Schmidt, vezi Cauzalitatea homosexualităţii: natura sau experienţa personală? (Partea 1).
Tradus din Straight & Narrow? [Normal şi îngust?] de Thomas E. Schmidt. Copyright © Thomas E. Schmidt. ©1995 Thomas E. Schmidt. Folosit cu permisiunea InterVarsity Press, P.O. Box 1400, Downers Grove, IL 60515, SUA, www.ivpress.com.
Aşteptăm comentariul tău la pagina Contact.
