Dumnezeu te iubeşte, schimbarea este posibilă

de Oscar Galindo

Numele meu este Oscar Galindo şi am trăit în Mexic toată viaţa mea. M-am născut într-o familie prezbiteriană şi am crescut în biserica prezbiteriană până la vârsta de 15 ani. Sunt cel mai mic dintre cei trei copii: fratele meu este cel mai în vârstă, apoi sora mea şi in sfârşit eu. Părinţii mei au divorţat când aveam 3 ani. Tatăl meu a încercat întotdeauna să îngrijească de nevoile noastre materiale dar nu a fost niciodată un părinte apropiat sau iubitor.

Tânjeam să am un tată. Mama mea lucra ca profesoară şi obişnuiam să-i spun: „Mamă, vreau să am un tată. Vrei sa faci rost de unul pentru mine, te rog?” Dar nu s-a întâmplat niciodată.

Când eram cam de 12 sau 13 ani, am început să dezvolt modele de dependenţă precum încercarea de a atinge tipi în autobuze sau de a-i privi în băile publice. Apoi am avut prima mea experienţă cu sexul. M-am simţit foarte murdar şi am alergat acasă şi am făcut o baie în timp ce plângeam şi ceream iertare lui Dumnezeu. Dar câteva zile mai târziu încercam să-mi amintesc unde spusese tipul că locuieşte.

Când aveam numai 14 ani am devenit din ce în ce mai implicat în sex cu necunoscuţi. Eram foarte impulsiv. Când eram în autobuz mă aşezam lângă un tip şi încercam să-l ating. Uneori unii mă băteau zdravăn, în timp ce alţii credeau că vreau să-i jefuiesc şi se enervau foarte tare pe mine.

Familia mea era conştientă de situaţia mea. Mama mea m-a dus la doctor pentru un control fizic fiindcă se temea că aş fi putut contracta o boală venerică. M-a dus şi la alţi doctori, psihologi şi psihiatri. Dar m-am dus numai pentru că vroiam să înţeleagă că NU AVEAM DE GÂND SĂ MĂ SCHIMB. Nu vroiam să mă schimb şi prin urmare nu s-a întâmplat nimic.

Am început să merg la petreceri gay, să beau şi să vin acasă foarte târziu. Mama mea era foarte supărată şi a încercat să mă „schimbe”. M-am supărat mai tare decât s-a supărat ea, aşa că m-am hotărât să plec de acasă. Am fugit în unul din cele mai mari oraşe din lume: Mexico City (la o depărtare de 2 ore de casa mea): Acolo am întâlnit o mulţime de gay şi, deşi în cele din urmă m-am întors acasă, de atunci m-am dus frecvent în Mexico City ca să vizitez baruri, discoteci, localuri sexuale şi saune.

Am avut primul meu partener gay când aveam 17 ani. „M-am îndrăgostit” cu adevărat de acel tip dar el m-a rănit foarte mult. Întreaga mea familie ştia că am o relaţie foarte nesănătoasă cu acel  jucător de fotbal bisexual în vârstă de 22 de ani. O dată m-a încurajat să beau în exces. După acea experienţă am jurat că nu voi mai trece niciodată printr-o asemenea experienţă. De atunci am încercat să nu mai fiu victima, ci mai degrabă cel care victimizează.

Când am înţeles că relaţiile gay implică de obicei mult conflict, am început să beau tot mai mult şi să mă duc la chefuri în weekend.

Aceasta a continuat până la vârsta de 25 de ani, încercând uneori să găsesc un iubit, întrebându-mă întotdeauna când găseam pe cineva: „Ar putea fi tipul acesta Domnul Potrivit?” Am încercat să am o relaţie bună, numai ca să ajung frustrat câtva timp mai târziu. Am găsit refugiu în alcool şi în întâlniri sexuale anonime la localuri rău-famate, saune, toalete publice şi oriunde în altă parte.

La vârsta de 25 de ani, după un chef cu băutură, mă simţeam bolnav şi sănătatea mea era extrem de afectată. Locuiam cu mama mea dar ea lucra în alt oraş în acea vreme. Eram singur, foarte abătut, simţindu-mă frustrat, deprimat, şi în mare durere din punct de vedere fizic, emoţional şi spiritual. Am făcut o evaluare a vieţii mele: eram singur, bolnav, stilul meu de viaţă îmi adusese numai durere, supărare şi disperare. Aveam nevoie să mă schimb, dar încercasem şi nu fusesem în stare.

Pe când meditam la aceasta, în întunericul camerei mele au apărut deodată doi „îngeri”! „Suntem aici pentru că Isus te iubeşte, şi noi te iubim de asemenea.” M-au îmbrăţişat, m-au sărutat pe obraji şi mi-au împărtăşit vestea bună a mântuirii. Am început să plâng cu sughiţuri şi în mijlocul plânsului I-am cerut Domnului să intre în viaţa mea. Am plâns neîncetat o săptămână întreagă!

Am început să „beau” altceva: Biblia, şi să memorez versete. Şi când am putut, am început să frecventez o biserică. Am căutat informaţii despre misiuni pentru foştii gay. Am găsit una în Mexico City. Nu ştiau multe despre cum să ajute. Ştiam că dorinţele homosexuale nu vor dispare instantaneu. Credeam că Dumnezeu va face ceva... dar când? Nu aveam răspunsul.

M-am gândit la o misiune de eliberare pentru că fusesem implicat în unele activităţi care deschiseseră uşa demonilor. Misiunea de eliberare a ajutat dar dorinţele nu au dispărut. În biserică nu era disponibilă consilierea. Câtva timp mai târziu, am început să cad sexual. Am fost foarte dezamăgit cu mine însumi, dar nu cu Dumnezeu. Ştiam că era responsabilitatea mea, dar nu ştiam cum să capăt control asupra ispitelor. Învăţăturile bisericii păreau prea „spirituale” pentru nevoile mele.

Apoi am auzit despre Exodus. Am început să cumpăr unele cărţi, mărturii şi resurse de la ei. Deşi nu ştiam prea multă engleză, am hotărât că voi traduce acele cărţi, învăţături şi mărturii (aşa am învăţat cea mai mare parte din engleza pe care o ştiu). Mi-a luat şase luni ca să traduc prima carte: „Consiliindu-l pe homosexual” de Michael Saia. Am început să învăţ tot mai multe despre cauzele homosexualităţii, dependenţa emoţională, realitatea schimbării şi o mulţime de alte lucruri. Eram chiar înfometat după acea informaţie. Mai târziu (poate ani de zile mai târziu), am înţeles că prin ea însăşi, cunoaşterea nu aduce restaurare şi împlinire. Aceasta nu s-a înfăptuit prin citirea uriaşei biblioteci pe care o obţinusem, ci mai degrabă printr-o relaţie personală cu Dumnezeu, încetul cu încetul, pas cu pas, în timpul acestor zece ani. Să învăţ într-un mod practic a fost uneori solicitant, dureros şi frustrant. Dar Duhul Sfânt m-a ajutat să continui, să aştept de la Dumnezeu, să mă încred în El în ciuda aşteptărilor şi întrebărilor mele fără răspuns. În ciuda eşecurilor mele, doream profund tot ce avea Dumnezeu pus de o parte pentru mine.

Privind în urmă, realizez că a meritat efortul. Trăiesc o nouă experienţă a libertăţii şi o relaţie reînnoită cu Tatăl. Nu mai sunt implicat în activitatea homosexuală. Uneori mă simt încă atras de bărbaţi dar gândul la sexul homosexual mă face să mă simt puţin dezgustat. Nu mă mai văd comportându-mă ca un homosexual. Îi mărturisesc imediat ispitele mele lui Dumnezeu, înainte ca ele să devină păcat, şi merg înainte, odihnindu-mă în Domnul.

Ştiu că trebuie să am o relaţie personală, zilnică şi constantă clipă de clipă cu Isus pentru a continua modul de a deveni mai puternic, mai sănătos, şi pentru a creşte în masculinitatea şi heterosexualitatea mea. În timp ce învăţ mai multe de la Dumnezeu, înţeleg că am nevoie de El tot mai mult, şi că mai am un drum lung de străbătut.

Acum am libertatea de a împărtăşi despre această călătorie de restaurare şi de a spune că este posibil să ieşi din homosexualitate, dar cel mai bun mod de a o face şi lucrul pe care trebuie să-l faci înainte de toate, este să stabileşti o relaţie personală, intimă, profundă, permanentă, de zi cu zi, cu Creatorul nostru.

Am început recent primul meu grup de sprijin în unul dintre cele mai mari oraşe ale lumii: Mexico City. Îi ajutăm pe cei care se luptă, pe membrii familiei lor şi pe prietenii lor. Ne-am rugat pentru aceasta mulţi ani şi acum aproape că pot auzi glasul lui Dumnezeu confirmând această chemare în viaţa mea. Între timp continui umblarea mea de zi cu zi cu Domnul, crescând în El, învăţând de la El, „alergând cu răbdare în cursa care ne stă înainte, uitându-mă ţintă la Isus, Autorul şi Desăvârşirea credinţei noastre” (Evrei 12:1-2).

Tradus şi folosit cu permisiune de pe www.exodusglobalalliance.org.

Aşteptăm comentariul tău la rubrica noastră Contact.