Dumnezeu te iubeşte, schimbarea este posibilă

de Daniel Mingo

Mi s-a spus că viaţa mea oglindeşte profilul clasic. Nu ştiu nimic despre aceasta, dar ştiu că puterea dragostei şi iertării lui Dumnezeu a transformat viaţa mea într-un mod pe care nu l-aş fi crezut niciodată posibil. Sperasem, dar nu am crezut niciodată că este posibil.

M-am născut ca al doilea fiu în ceea ce avea să devină o familie cu şapte copii, şase băieţi şi o fată. Am sosit când fratele meu mai mare avea 2 ani. De când îmi pot aminti, mersul la biserică a fost parte a vieţii mele. Am crescut într-o denominaţiune creştină, care mi-a dat o înţelegere de bază a credinţei.

Unele dintre primele mele amintiri ale vieţii de familie sunt fericite, dar în cea mai mare parte, am fost nefericit ca şi copil. Am simţit întotdeauna că fratele meu mai mare era favorizat. El era cel care părea să aibă cea mai mare parte din atenţia tatălui meu. La urma urmei, la amândoi le plăceau sporturile şi erau buni la ele. Eu nu am fost niciodată, deşi am încercat să fiu. Nu mă simţeam acceptat şi râdeau de mine din cauza lipsei mele de abilităţi atletice. Dacă jucam un joc care cerea echipe, eram ales ultimul. Nu era nicio distracţie să fiu băiat; era prea greu.

Nu am avut niciodată cu tatăl meu o legătură emoţională puternică, când am fost copil. Serviciul lui îl făcea deseori să plece din oraş de luni până vineri şi weekendurile lui erau pline de cumpărături cu mama, comisioane şi sporturi la televizor. Acesta era un plus pentru fratele meu, dar nu pentru mine. Mama nu conducea maşina, aşa că era prin jur aproape mereu. Cele mai multe informaţii parentale ale mele au venit de la ea. A fost o femeie cu caracter evlavios toată viaţa mea. Acum ştiu că părinţii mei mă iubeau şi că au făcut tot ce au ştiut ca să mă crească aşa cum trebuie. Dar nu a fost întotdeauna astfel. Obişnuiam să cred că singurul motiv pentru care mă îmbrăcau şi mă hrăneau era pentru că ar fi fost arestaţi dacă nu ar fi făcut-o. Cred că eram o provocare mare pentru ei; nu erau siguri ce să facă, având un fiu care nu era bun la „lucrurile pentru băieţi” şi căruia acestea nu îi plăceau.

Durerea de a simţi că nu mă potrivesc niciodată în familia mea sau că nu corespund aşteptărilor pentru a câştiga dragostea şi acceptarea tatălui, m-a împins să găsesc acele lucruri oriunde puteam. Mai întâi, am început să mă joc cu fetele din vecinătate. Erau de vârsta mea şi păream să mă potrivesc cu ele. Am descoperit, totuşi, că băieţii din vecinătate erau la fel de cruzi cum fuseseră înainte. Chiar şi părinţii au ajuns să fie. Erau un număr de părinţi care au hotărât că nu era normal să mă joc cu fetele, astfel că au decis ca în loc să mă strige cu numele meu, Danny, să mă strige Mary Jane. Este de neînchipuit pentru mine ca un părinte să aplice acest fel de cruzime unui copil, doar de dragul de a-l ridiculiza.

Cu câtva timp înainte de vârsta de 10 ani, am descoperit jocul de-a „doctorul” cu fetele din vecinătate. Acelea au fost primele mele experienţe sexuale. Nimeni nu a ştiut şi se părea că găsisem, într-un mod special şi secret, acceptarea după care tânjeam. Ne-am mutat din acea zonă a oraşului când aveam 11 ani, într-un cartier de case care tocmai se dezvolta. Părea mai uşor să îmi fac prieteni acolo, dar eram încă nesigur şi aveam deseori sentimentul să nu mă potrivesc.

Pentru a compensa lipsa mea de abilităţi sportive, ca şi copil m-am lăsat deseori implicat în cântat, jucat şi dans. Eram bun la aceste lucruri şi îmi plăceau. Aveam o mare satisfacţie când publicul mă aplauda. Pe scenă, puteam simţi un anumit sentiment de valoare, acceptare şi apreciere. Într-o noapte, când aveam 13 ani, în drum către casă de la una din lecţiile mele, am avut una dintre acele experienţe care îţi schimbă viaţa. Autobuzul pe care l-am luat mă lăsa atât de departe de casă încât trebuia să merg pe jos restul drumului. Într-o noapte am decis să fac autostopul. Un bărbat pe care nu îl cunoşteam m-a luat şi m-a molestat sexual. M-a învăţat masturbarea. Eram atât de speriat; am fost ca şi îngheţat câteva minute. Când în cele din urmă mi-am venit în fire şi am putut vorbi, i-am cerut să oprească şi să mă lase să cobor din maşină. A oprit maşina şi în timp ce coboram, a spus: „Acum fii atent; nu ştii niciodată cine te va lua în maşină.” Am trântit uşa maşinii şi am alergat restul drumului până acasă.

Nu i-am spus mamei ce s-a întâmplat în noaptea aceea când am ajuns acasă, cu răsuflarea tăiată. M-a întrebat dacă mă simt bine, spunând că eram alb ca un cearşaf. I-am spus că sunt bine, deşi nu eram. Faptul de a nu spune părinţilor mei ce s-a întâmplat în noaptea aceea şi de a ţine acel lucru secret, a fost probabil cea mai mare greşeală a vieţii mele. Nu le-am spus pentru că îmi era prea teamă să nu intru în necaz pentru că am făcut autostopul. Cum era să ştiu că diavolul va folosi taina acelei experienţe oribile pentru a-mi chinui mintea şi viaţa mulţi ani de atunci încolo? 

După cum s-ar putea aştepta cineva, venind după acea experienţă şi ţinând-o secretă, anii mei de liceu au fost un bagaj amestecat de urcuşuri şi coborâşuri emoţionale. Încă atras de fete, mă întâlneam cu băieţi şi bărbaţi şi uneori mă exprimam sexual în comportament cu tipi de vârsta mea. Ştiam în inima mea că era greşit, dar nu ştiam ce să fac cu acele sentimente şi desigur nu puteam spune nimănui despre ele. Pe la sfârşitul ultimului meu an la liceu, după ce am fost părăsit de prietena mea pentru cel mai bun prieten al meu, m-am dus să-i ascult vorbind pe doi copii pe care îi ştiam de la şcoală. Ei au făcut cunoscut cum faptul de a-I cere lui Isus să locuiască în inimile lor prin puterea Duhului Sfânt, le schimba vieţile. Au spus că noua lor relaţie cu Isus ca Mântuitorul lor personal le-a dat un scop pentru a trăi. Am profitat de şansa de a avea o viaţă mai bună, pentru că bineînţeles că nu mă bucuram de cea pe care o avusesem până atunci. Astfel încât vineri noaptea, pe 27 februarie 1970, I-am cerut lui Isus să vină în inima mea, să mă salveze, să fie Domnul vieţii mele şi să mă schimbe, ca să devin cine m-a creat El să fiu.

Viaţa mea s-a schimbat imediat în bine. A fost ca o lună de miere, când totul părea să meargă perfect în fiecare domeniu al vieţii mele. Credeam că gândurile sexuale erau duse pentru totdeauna, dar au revenit curând. De fapt, se părea că era mai rău decât înainte. Cum se putea aceasta? Isus trăia în mine; cum puteam gândi toate acele lucruri îngrozitoare, şi cum puteam fi ispitit să fac lucruri sexuale care erau oribile pentru mine?

Ca tânăr adult, duceam o viaţă dublă. Aveam cercul meu de prieteni creştini şi cei cu care mergeam la biserică, dar eram de asemenea din ce în ce mai implicat în activităţi sexuale tot mai variate, cu mine însumi şi cu tipi pe care nici măcar nu îi cunoşteam. Am încercat să găsesc ajutor dar nimeni, nici măcar pastorii mei, nu păreau să ştie cum să trateze pe cineva ca mine. Atât cât ştiam, eram dedicat total Domnului, dar eram şi împins de ispită să păcătuiesc sexual, mă întâlneam cu femei creştine, dar făceam şi sex anonim cu bărbaţi. Am fost logodit de două ori, dar am terminat amândouă acele relaţii înainte de căsătorie. Una dintre rupturi a fost legată direct de exprimarea mea prin comportament sexual.

Când aveam 30 de ani şi eram încă necăsătorit, îi convinsesem pe pastorii mei că  depăşisem problemele mele sexuale. Am întâlnit-o pe femeia care acum este soţia mea şi ne-am căsătorit când aveam 31 de ani. Din nou, am crezut că fiind căsătorit, problemele mele sexuale vor fi rezolvate. De teama de a fi respins, alesesem să nu îi spun soţiei mele despre ele. Mult timp am fost în stare să mă reţin de la mă exprima prin comportament sexual, dar în cele din urmă am renunţat, şi întregul ciclu al păcatului a  ieşit din nou la suprafaţă. Pe vremea aceea aveam un serviciu care îmi cerea să călătoresc. Fiind în acest fel departe de casă, era întotdeauna dificil pentru mine, şi deseori cedam ispitei. După zece ani de căsătorie, cu secretul meu încă intact, strigam la Domnul în drum către casă, de la o călătorie de afaceri. Mă exprimasem iar sexual, într-un mod deosebit de rău, chiar şi pentru mine. Domnul a vorbit inimii mele şi mi-a zis că era timpul să îi mărturisesc soţiei mele despre păcatul meu. Aceasta a făcut să se nască multă frică în mine.

Ştiam că îi dădusem soţiei mele destule motive biblice şi civile ca să divorţeze de mine şi să mă dea afară din casa pe care ea şi cu mine o făcusem pentru cei trei fii ai noştri. Dar ştiam că auzisem cuvântul Domnului. M-am dus la pastorul meu şi i-am mărturisit că nu fusesem atât de curat cum îl lăsasem să creadă şi că eu credeam că Domnul îmi arăta că era timpul potrivit să îi spun soţiei mele. El şi cu mine am început să ne rugăm ca Dumnezeu să îi pregătească inima şi ca eu să cunosc timpul potrivit când să admit că am făcut ceva rău. Când a venit timpul, am descoperit că Domnul o pregătise într-adevăr pentru mărturisirea mea. De atunci, deşi au existat unele obstacole iniţiale de biruit, ea a fost mult mai iubitoare şi m-a sprijinit mult mai mult decât aş fi putut spera vreodată.

Atunci am început să realizez că eram dependent de sex, la fel cum cineva devine dependent de droguri, alcool, pariuri sau mâncare. Până atunci, dependenţa mea mă dusese la păcat homosexual, păcat heterosexual, masturbare, voyeurism, pornografie din reviste, apeluri telefonice obscene, conversaţii nepotrivite, cluburi de striptease, cinematografe cu filme cu scene sexuale pentru adulţi şi atingeri nepotrivite. Am început să caut un anumit gen de grup de sprijin. Ştiam că trebuiau să fie şi alţi bărbaţi care erau dedicaţi Domnului dar care erau prinşi în capcana păcatului homosexual, cum eram eu. M-am dus la un grup secular de recuperare în doisprezece paşi, pentru dependenţii de sex, timp de un an de zile, neputând să găsesc ceva bazat pe Biblie. După acel prim an, am găsit exact ceea ce căutam. M-am dus la întâlniri săptămânale cu alţi bărbaţi care erau exact cum eram eu, şi dedicaţi standardului de curăţie al Domnului. Acest grup începuse la o biserică în oraşul meu, când eu mergeam la grupul secular. Când am aflat despre grupul bazat pe Biblie, am început imediat să îl frecventez şi am făcut aceasta cu fidelitate alţi cinci ani, conducându-l în ultimul an al existenţei sale. Faptul de a fi într-un grup de sprijin cu alţi bărbaţi creştini care îmi cereau socoteală pentru comportamentul meu sexual, am descoperit că era lucrul potrivit perfect pentru recuperarea mea din această dependenţă, care mă prinsese în capcană de atât de mulţi ani. Acel grup a luat sfârşit în primăvara anului 2000. Apoi, câteva luni mai târziu, mi s-a cerut să mă alătur unui alt grup găzduit de aceeaşi biserică. Acest grup este pentru bărbaţi care sunt prinşi în capcana unei dependenţe generale, nu doar a păcatului homosexual. Am frecventat acest grup ca unul din liderii săi, de la înfiinţarea sa.

Domnul m-a condus la CrossOver, Inc., în 2003. După ce am fost la trei seminarii ale CrossOver, s-a confirmat că Tatăl mă îndemna să devin o parte a echipei sale de misiune, ca să aduc speranţă pentru schimbare bărbaţilor care se luptă cu dependenţa sexuală prin sentimente de atracţie nedorite faţă de cei de acelaşi sex.

Nu m-am gândit niciodată că aş putea trăi fără să fiu nefericit. Nu m-am gândit niciodată că aş putea găsi dragoste şi acceptare în felul în care a intenţionat Domnul. Nu m-am gândit niciodată că voi putea trece vreodată peste faptul că am fost molestat. Nu m-am gândit niciodată că voi putea şti vreodată ce este „normal”. Nu m-am gândit niciodată că voi găsi vreodată curăţia sexuală.

Dumnezeu mă chema să fiu al Lui. Dumnezeu mă chema să cresc ca să fiu bărbat, deşi am avut o identitate sexuală atât de răvăşită ca şi copil. Dumnezeu mă chema să fiu soţ. Dumnezeu mă chema să fiu tată al celor cei trei fii ai mei, pe care îi puteam învăţa să devină bărbaţi ai lui Dumnezeu. Dumnezeu mă chema să fiu nu numai un supravieţuitor, ci să fiu un biruitor. Şi El mă cheamă să le împărtăşesc altor bărbaţi ceea ce învăţ în călătoria Sa.

„Iar a Aceluia, care poate să vă păzească de orice cădere, şi să vă facă să vă înfăţişaţi fără prihană şi plini de bucurie înaintea slavei Sale, singurului Dumnezeu, Mântuitorul nostru, prin Isus Hristos, Domnul nostru, să fie slavă, măreţie, putere şi stăpânire, mai înainte de toţi vecii, şi acum şi în veci. Amin” (Iuda 24-25).

Tradus şi folosit cu permisiune de pe www.crossover-inc.org.

Aşteptăm comentariul tău la pagina Contact.