Dumnezeu te iubeşte, schimbarea este posibilă

de Ricky Ballinger

Am fost al doilea din cei patru copii născuţi într-o familie foarte iubitoare, şi am fost crescut într-o biserică solidă, care predica Evanghelia. Când aveam nouă ani mi-am dedicat în mod public viaţa lui Hristos şi am fost botezat. Am citit întreaga Biblie în primele zece luni de după botezul meu, şi această devoţiune intensă a continuat mai mulţi ani. Dumnezeu mi-a apucat  inima într-o strânsoare care era puternică, şi nu mi-a dat drumul nici când am încercat să mă eliberez de stăpânirea Lui, în anii care au urmat.

În ciuda educaţiei mele atrăgătoare, tinereţea mea a fost caracterizată de nesiguranţă şi teamă. Când am crescut şi interesele mele s-au dezvoltat, am realizat că nu mă puteam raporta la băieţii de aceeaşi vârstă şi la modelele din viaţa mea, pentru că interesele mele păreau atât de diferite de ale lor. Am crescut la o lăptărie, cu un tată şi cu un frate care iubeau ferma. Iubeam animalele, dar nu-mi păsa de lungile ore petrecute cu muncile casnice. Aş fi preferat să-mi petrec timpul făcând activităţi creative, ca desenul şi cititul, despre care credeam că alţi bărbaţi nu le-ar respecta sau aprecia.

Cu trecerea timpului, m-am simţit din ce în ce mai îndepărtat de lumea masculinităţii. Dar aceasta nu a oprit dorinţa mea de a fi iubit şi acceptat de alţi bărbaţi. Vroiam să mă simt iubit de tatăl meu, chiar dacă eram diferit de el, şi vroiam să mă simt acceptat de băieţii de la şcoală, chiar dacă eram diferit de ei. Privind înapoi, înţeleg acum că tatăl meu mă iubea enorm, dar din cauza diferenţelor noastre, nu percepeam acţiunile sale faţă de mine ca dragoste.

Când am continuat să mă maturizez, această nevoie de a fi iubit ca bărbat de un bărbat, nu a fost împlinită. Confuzia mea a crescut între 10 şi 13 ani, când dorinţa mea pentru masculinitate a dus la o atracţie fizică faţă de alţi bărbaţi. Într-o noapte în clasa a şasea, am făcut legătura că aceste dorinţe erotice neîmplinite faţă de bărbaţi, însemnau că eram ceea ce ceilalţi copii numeau „gay”. Am plâns în noaptea aceea, stând întins singur în patul meu, plin de teamă şi de ruşine. Mi-am jurat că nimeni nu va afla vreodată despre confuzia şi atracţiile mele. Credeam că dacă ar afla altcineva, mi-ar confirma temerea că eram de neiubit şi nepotrivit. Aveam în faţă perspectiva întunecată de a-mi trăi viaţa singur.

Un timp îndelungat am refuzat să mă gândesc la viaţa mea răvăşită. Totuşi, în clasa a unsprezecea, am devenit deprimat şi amar. Cădeam într-o depresie cumplită săptămâni întregi, văzând puţină speranţă , sau chiar deloc. În acest timp, Dumnezeu a început să mă convingă că aveam nevoie să împărtăşesc luptele mele interioare cu cineva. Într-o seară de joi, în ultimul meu an de liceu, i-am spus cu foc povestea mea pastorului meu. În sfârşit dădusem în vileag adevăratul meu eu, gol şi înspăimântat, fără măştile mele. Când am privit şi am ascultat răspunsul lui, am văzut lacrimi în ochii lui în timp ce-mi asculta durerea, şi am simţit, pentru prima dată, că eram iubit şi acceptat chiar fără aparenţele mele exterioare false. Am experimentat un Dumnezeu pe care vroiam să-L cunosc prin el.

Pastorul meu m-a ajutat şi să intru în contact cu Misiunea Day Seven [Ziua a şaptea], filiala locală a Exodus, şi de asemenea am început să mă întâlnesc cu un consilier acolo. Dumnezeu a folosit Day Seven ca să confirme că nu era voia Lui ca oamenii să exprime prin comportament aceste sentimente. Nu este voia Lui, pentru că exprimându-mă prin comportament în mod homosexual, aş fi încercat să satisfac o nevoie legitimă (nevoia de a fi iubit de un bărbat) într-un mod nesănătos şi păcătos. Prin Day Seven, Dumnezeu mi-a dat speranţă că vindecarea era posibilă.

La colegiu, am fost gata să continui procesul meu de vindecare şi de creştere. În primul meu an la colegiu m-am luptat spiritual şi mintal, şi am terminat anul simţindu-mă foarte descurajat din cauza lipsei de progres pe care o făcusem în confruntarea cu problemele mele. În loc să-L caut pe Hristos, am ajuns să mă simt „confortabil” cu un grup de prieteni necreştini, de care mă simţeam iubit, şi care mă acceptau. Cu trecerea anului, Dumnezeu mi-a descoperit superficialitatea acestor relaţii şi mi-a dat o foame pentru o legătură mai profundă cu El şi cu oamenii. Mi-am dedicat vara pregătirii mele pentru a mă întoarce pentru al doilea an, şi pentru a face ca circumstanţele mele să fie diferite.

Când m-am întors la şcoală, m-am simţit foarte singur. Mi-am vărsat încă o dată durerea şi confuzia înaintea lui Dumnezeu. Am spus că vroiam să înţeleg dragostea Lui pentru mine într-o asemenea măsură, încât aceasta să facă o diferenţă în viaţa mea. Vroiam să mă încred în Dumnezeu dar nu ştiam cum. Şi eram obosit, obosit să încerc şi să dau greş. „Şi acum, Dumnezeule?”. Atunci Dumnezeu mi-a deschis ochii. A spus: „Uită-te la viaţa ta. Vezi cum te-au iubit aceşti oameni? Acesta sunt Eu, este bunătatea Mea. Ştiu că te doare şi că  ţi-e teamă să nu fii respins, dar Eu nu te voi respinge niciodată. Acum lasă toată autocompătimirea şi minciunile pe care le foloseşti ca să-ţi păzeşti inima, pentru că ţi-am descoperit ceva mult mai dulce, dragostea Mea, pe care o voi folosi pentru a influenţa şi a transforma inima şi viaţa ta în asemănarea Mea. Crede că sunt cine spun că sunt”.

Eram capabil să încep să mă încred în Dumnezeu, din cauza acestei speranţe noi pe care o aveam în El. Dumnezeu mi-a pus pe inimă diferite domenii din viaţa mea unde vroia să lucreze, şi diferite minciuni pe care vroia să le demaşte. M-am deschis pe mine însumi în mâinile lui Dumnezeu, când m-a chemat să mă căiesc de îndoielile mele că Dumnezeu este cine spune că este, şi să mă căiesc de păcatele mele care proveneau din această necredinţă. El mi-a cerut apoi să păşesc prin credinţă, să fac ceva ce simţeam nepotrivit să fac, astfel încât El să poată să confirme caracterul Lui în viaţa mea. M-am maturizat când Dumnezeu m-a folosit prin slăbiciunile şi temerile mele.

Iniţierea şi acţionarea pentru căutarea prieteniilor masculine, a fost un domeniu care mă îngrozea din cauza potenţialului pentru respingere. Am început să iniţiez contactul cu bărbaţii de la Campus Crusade for Christ, despre care credeam că ar putea fi prieteni buni. Dumnezeu a binecuvântat aceşti paşi prin credinţă, înconjurându-mă cu bărbaţi creştini de vârsta mea, care îmi cunoşteau luptele şi care mă iubeau ca pe orice alt bărbat. Când am experimentat aceasta, Dumnezeu a început să vindece inima mea de mare parte din răul care îi fusese pricinuit de sentimentul că nu eram la fel de bun ca alţi bărbaţi, care a durat atât de mulţi ani. În timp ce mă maturizam, Dumnezeu mi-a confirmat în inima mea că nu sunt bărbat din cauza sporturilor pe care le practic, a intereselor pe care le am, sau a armelor cu care trag, ci sunt bărbat pentru că sunt un fiu al Dumnezeului celui viu şi atotputernic, care trăieşte şi respiră chiar prin persoana mea.

În ultima parte a experienţei mele la colegiu, Dumnezeu a început să-mi ceară să înfrunt realitatea că aveam amărăciune în inimă. Aveam amărăciune faţă de tatăl meu, ceea ce mă oprea în fond să aprofundez relaţia mea cu el şi cu Dumnezeu. Dumnezeu mi-a dat curaj să vorbesc deschis şi sincer cu tatăl meu, să caut iertarea lui pentru inima mea amară. De atunci a avut loc o mare restaurare a relaţiei noastre. Când m-am maturizat, concentrarea mea s-a mutat de la a mă focaliza numai asupra mea, la a mă focaliza asupra lui Hristos şi asupra planului Său pentru lume.

Când am urmat conducerea lui Dumnezeu, El m-a condus înapoi la Day Seven. Dumnezeu folosise Day Seven ca sursă de înţelepciune şi de sprijin pentru mine, oricând eram acasă în timpul pauzelor, şi El mi-a pus pe inimă că acolo mă vroia. Nu numai pentru că aşa putea folosi experienţele şi povestea mea pentru a aduce vindecare şi speranţă altora, dar şi pentru că vroia să continue să mă provoace, să continue să mi Se descopere, şi să continue să-mi transforme inima. În timpul celor doi ani ai mei la Day Seven, Dumnezeu i-a folosit clienţii mei, colegii mei, diferite conferinţe şi relaţia mea cu El, pentru a redefini apropierea mea faţă de viaţă, care poate fi rezumată prin următoarea afirmaţie: „Iubeşte pe Dumnezeu, iubeşte oamenii, acum”.

În fiecare clipă din fiecare zi, am oportunitatea şi mi se porunceşte să iubesc, de la zâmbetele cele mai simple până la sacrificiile majore. Când Dumnezeu m-a binecuvântat cu abilitatea de a iubi oamenii cu dragostea pe care mi-a arătat-o El, am înţeles că toţi oamenii au nevoie atât să simtă dragoste necondiţionată, cât şi să audă adevărul. În timpul interacţiunilor mele cu oamenii, trebuie în mod constant să-L caut pe Dumnezeu, ca să ştiu când trebuie să le arăt dragoste aşa cum Hristos îi iubea pe infirmi, printr-o îmbrăţişare vindecătoare, sau să-i iubesc aşa cum îi iubea Hristos pe farisei, spunându-le adevărul.

Am părăsit Day Seven în august 2004, ca să obţin o licenţă în psihologia clinică, şi sunt încrezător că scopul final al lui Dumnezeu în călăuzirea mea către o licenţă în psihologie, este să continue să-Şi reverse dragostea asupra clienţilor, colegilor, studenţilor şi cititorilor mei, în timp ce eu năzuiesc să am un impact pozitiv în domeniul psihologiei.

Rick studiază pentru a obţine o licenţă în psihologia clinică.

Tradus şi folosit cu permisiune de pe www.exodus.to.

Aşteptăm comentariul tău la rubrica noastră Contact.