Dumnezeu te iubeşte, schimbarea este posibilă

de Marcus Mitchell

„Căci Eu ştiu gândurile, pe care le am cu privire la voi… gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde” (Ieremia 29:11).

M-am născut ca un copil minune. Sunt singurul copil, din şase, pe care mama mea l-a putut duce până la capăt şi pe care l-a născut cu bine. Mama mea avea toxemie şi cele mai multe sarcini ale ei au luat sfârşit în luna a şasea sau a şaptea. Cred că duşmanul era pe urmele mele înainte de a ajunge eu acolo.

Am fost crescut într-o familie creştină, în primul rând de către mama mea. Am avut probleme semnificative în ceea ce priveşte legătura cu tatăl meu. Tatăl meu avea un fiu, dar nu era fiul pe care îl vroia. Nu eram bun la sporturi, iar tatăl meu era dependent de sporturi. Nu că n-aş fi încercat. Am jucat baseball în liga mică timp de trei ani şi am urât fiecare minut. Era la fel cu cele mai multe sporturi. Eram bun la arte şi muzică; din nefericire, tatăl meu nu lua parte la aşa ceva. Nu a susţinut niciodată niciuna dintre activităţile în care eram implicat; dar a găsit timp să meargă la meciurile de fotbal ale vecinului de alături, care era cel mai bun prieten al meu.

Mulţi factori au dus la o lipsă semnificativă a stimei mele de sine. Necăjit neîncetat la şcoală de toţi băieţii, mi se spunea „fetiţă” şi „fag” [homosexual] în mod obişnuit. Cartierul noastră era predominant alb şi cei mai mulţi dintre prietenii mei erau de asemenea albi. Când cartierul a devenit mai integrat, copiii africano-americani m-au respins, pentru că simţeau că eram cineva care înşela încrederea celorlalţi. Nu numai că cei de aceeaşi vârstă mă ridiculizau, dar tatăl meu a început să-i spună în secret mamei mele că eram un „mic pungaş”.

Îi mulţumesc lui Dumnezeu că la vârsta de 9 ani L-am primit personal pe Isus ca Domn şi Mântuitor al meu, la întâlnirea lui Katherine Kuhlman din Los Angeles, la Shrine Auditorium [Sala sanctuarului]. Îl iubeam pe Domnul şi la vârsta de 10 ani am ţinut prima predică în biserica copiilor. Cu toate acestea, am început să mergem la o nouă biserică, ce începuse în acea zonă. Pastorul era necăsătorit şi era foarte interesat de mama mea, o mamă singură. Mai târziu s-a dovedit că încerca de fapt să aibă acces la mine. În cele din urmă a reuşit şi timp de un an şi jumătate m-a molestat. Eram îngrozit şi nici nu mă puteam gândi să îi spun mamei mele, deoarece era interesată de el. Mă rugam zilnic lui Dumnezeu să mă salveze de abuz. Totul era atât de confuz: chiar dacă nu îmi plăcea abuzul, trupul meu răspundea ca şi cum mi-ar fi plăcut. În cele din urmă, Dumnezeu a răspuns rugăciunilor mele şi biserica a căzut; pastorul s-a mutat într-un alt oraş, dar distrugerea avusese loc. Nu am spus un cuvânt despre aceasta nimănui, până la vârsta de 25 de ani. Am fost chinuit de acest abuz în anii copilăriei.

Până la 16 ani, ajunsesem să fiu prins de pornografia homosexuală şi de masturbarea curentă. Încercam încă să mă împotrivesc sentimentelor mele, pentru că ştiam că homosexualitatea era o urâciune pentru Dumnezeu. Totuşi, am avut prima mea experienţă sexuală cu un bărbat la vârsta de 17 ani. Focul era aprins, dar încă încercam să lupt. La vârsta de 19 ani, am renunţat şi am ales să adopt stilul de viaţă homosexual. Mă simţeam atât de liber: în sfârşit bărbaţii mă acceptau. Nu ştiam că aceste sentimente de libertate se vor transforma în cele din urmă în sentimente de robie. M-am exprimat în comportament în toate modurile posibile. Totuşi, adânc înăuntrul meu, credeam că ceea ce făceam era greşit.

Mi-am alinat rănile şi singurătatea cu alcool, droguri şi sex, dar aveam o mamă care se ruga, care nu a renunţat niciodată la mine. Se ruga cu disperare să mă schimb. Nu am crezut niciodată că schimbarea era posibilă, pentru că eu credeam că înfăptuisem păcatul de neiertat al homosexualităţii. În 1995, nu puteam ajunge mai jos de atât. Eram parte a mulţimii „A”. Aveam totul: propria mea casă, o mare carieră şi o maşină frumoasă. Cu toate acestea, nu aveam un lucru: o relaţie de lungă durată cu un bărbat. Acum ştiu că tânjeam de fapt după o relaţie intimă cu Isus Hristos şi după susţinerea masculină pe care nu o primisem de la tatăl meu. Eram nefericit, aşa că mi-am închipuit că ceva nu era în regulă cu mine şi am început să văd un terapeut necreştin. Dumnezeu a folosit acest terapeut ca să-mi spună aceste cuvinte: „Trebuie să te predai”. Eram depăşit: acolo era acest terapeut necreştin, spunându-mi să mă predau.

Mai târziu în anul acela, Dumnezeu a avut un plan pentru mine. Dumnezeu are totuşi simţul umorului. Un prieten de-al meu m-a convins să iau parte la o petrecere Tupperware. Următorul lucru pe care îl ştiu este că vindeam castroane colorate, din plastic, femeilor, la petreceri. Dar prin Tupperware am întâlnit o prietenă adevărată şi o femeie a lui Dumnezeu. Rita mi-a spus că Domnul i-a zis că eu eram „proiectul” ei. Ştia că eram homosexual, dar a continuat să insiste că Dumnezeu mă iubea şi vroia să mă ierte. I-am spus că aceasta era imposibil pentru că înfăptuisem urâciunea homosexualităţii, un păcat de neiertat. S-a rugat cu mine. M-a făcut să înţeleg lucrurile corect, ajutându-mă să cunosc că iertarea şi schimbarea erau posibile. Nu ştia nimic despre o mişcare pentru foştii gay, dar Îl cunoştea pe Isus şi puterea Lui de a vindeca şi de a ierta. Mi-a spus că Dumnezeu m-a arătat pe mine într-un vis al ei, căsătorit şi cu copii. Pentru mine era ceva imposibil să văd aşa ceva în acel punct, dar i-am spus că puteam cel puţin să am încredere în credinţa ei. 

De acolo am fost pus în legătură cu o biserică locală şi am început să reînnoiesc şi să cultiv din nou relaţia mea cu Domnul. El, prin Cuvântul Său şi prin rugăciune, m-a scos din homosexualitate. Nu ştiam nimic despre Exodus sau despre vreo altă misiune pentru foştii gay, dar El mi-a vorbit şi cu blândeţe şi m-a ajutat să mă maturizez în El. Am început să simt bucurie şi pace ca niciodată înainte. Eram atât de plin de bucurie să mă aflu într-o relaţie corectă cu El!  În acelaşi timp credeam că eram chemat să rămân necăsătorit. Eram cu totul şi ardeam pentru Dumnezeu, dar El nu terminase încă.

Pe 12 aprilie 1997, am întâlnit o femeie minunată de la biserica mea, în casa unui prieten. Ne-am dus toţi împreună la un concert Kirk Franklin şi am ajuns să petrec câtva timp cu această prinţesă frumoasă numită Sara. Ne-am dat numerele de telefon şi am început să vorbim. Totuşi, în primele trei săptămâni ale relaţiei noastre, nu am ştiut că era interesată de mine în felul „acela”. Când am aflat aceasta prin prietenul meu, eram gata să o iau la fugă! Simţeam că aveam prea multe bagaje pentru această femeie, dar Domnul mi-a vorbit în linişte şi mi-a spus: „Stai liniştit. Încerc să te binecuvântez. Nu înainta; nu alerga; stai doar liniştit”. Cumva am fost în stare să stau, chiar dacă eram îngrozit şi foarte nervos şi prietenia noastră a înflorit ca o relaţie frumoasă, evlavioasă. Toată lumea îmi spunea: „Aceasta este soţia ta”, dar pur şi simplu nu puteam înţelege aceasta. Toţi prietenii mei ziceau că eram total diferit de când am întâlnit-o pe Sara. Le-am spus că dacă Dumnezeu vroia ca Sara să fie soţia mea, va trebui să aud aceasta direct de la El. Am continuat să Îl întreb pe Dumnezeu: „Dar de ce? Nici măcar nu am cerut vreodată aşa ceva”. Dumnezeu mi-a reamintit că acesta fusese întotdeauna planul Lui pentru mine; eu eram cel care o luasem în direcţia greşită. Mi-a dat versetul aflat în Efeseni 3:20: „Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi…”. Sara şi cu mine ne-am logodit pe 12 aprilie 1998, la un an de la ziua în care ne-am cunoscut şi ne-am căsătorit pe 24 octombrie 1998. Acea zi a fost una dintre cele mai bune zile ale vieţii mele; îmi amintesc bucuria de pe faţa mamei mele.

Acum Sara şi cu mine slujim împreună în biserica noastră, celor care se luptă cu homosexualitatea. Nu îmi pot imagina viaţa mea fără ea: este cea mai bună prietenă a mea şi primul meu sprijin. Ea este cu adevărat Efeseni 3:20 pentru mine.

Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru rugăciunile pline de credinţă ale mamei mele, Othell Mitchell, care s-a dus acasă ca să fie cu Domnul în noiembrie 2001. Nu a renunţat niciodată la mine şi a stat cu faţa plecată înaintea Domnului pentru mântuirea mea. Ura păcatul din viaţa mea dar a continuat să îl iubească pe păcătos. Nu m-a respins niciodată. Relaţia mea cu tatăl meu a crescut în salturi şi în ziua căsătoriei mele mi-a spus cât de mândru era de mine. Părinţi, vă rog, nu renunţaţi; Dumnezeu va răspunde rugăciunilor voastre şi îl va elibera la fel pe copilul vostru!

Astăzi sunt un biruitor victorios, deoarece Cuvântul spune: „Ei l-au biruit, prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor” (Apocalipsa 12:11). Astăzi sunt un bărbat heterosexual şi un copil al lui Dumnezeu care este căsătorit cu o femeie evlavioasă. Căsătoria mea nu este un semn al vindecării, ci dovada lucrării continue de vindecare a lui Dumnezeu în viaţa mea.

Marcus locuieşte în Elk Grove, CA, cu soţia lui, Sara şi merge la Biserica Harvest. Ei slujesc împreună în zona Sacramento.

Tradus şi folosit cu permisiune de pe www.exodusinternational.org.

Aşteptăm comentariul tău la rubrica noastră Contact.