Dumnezeu te iubeşte, schimbarea este posibilă

de Bob Davies

Camera de la mansardă era fierbinte şi înăbuşitoare, dar bătăile inimii mele nu se datorau temperaturii. Citeam o carte mică broşată pentru adolescenţi, despre „fapte ale vieţii”, şi conţinutul capitolului 10 a umplut de groază mintea mea de 14 ani.

„Ai sentimente de atracţie faţă de membrii propriului tău sex?” întreba cartea, apoi descria simptomele a ceva numit „homosexualitate”.

„Toate aceste simptome se referă la mine”, m-am gândit eu. „Probabil că sunt homosexual.” Îngrozit, am luat imediat două decizii: nu voi spune niciodată nimănui despre descoperirea mea. Şi mă voi ruga cu disperare ca să pot cumva „depăşi” aceste sentimente. Rugăciunea, citirea zilnică a Bibliei şi mersul săptămânal la şcoala biblică erau obiceiuri înrădăcinate. Astfel încât cum puteam avea această problemă?

Mai degrabă decât să caut ajutor, mi-am ascuns temerile, m-am retras faţă de toată lumea şi în cele din urmă am renunţat să mă duc la biserică. De ce să mă deranjez, când Dumnezeu părea irelevant pentru cele mai adânci nevoi ele mele?

În ultimii ani ai adolescenţei mele, pe când eram student în anul I la British Columbia în Vancouver, am împrumutat cărţi despre homosexualitate şi am aflat despre marea subcultură gay din multe oraşe nord-americane. Curios, am început să vizitez librării pentru adulţi şi să citesc reviste homosexuale, ca să hrănesc dorinţele mele ilicite. Numai vina şi teama mă reţineau să urmăresc relaţii sexuale cu alţi bărbaţi.

În acea vară, am vizitat-o pe sora mea mai mare în Fort St. James, B.C. şi curând am fost angajat în fabrica locală de cherestea. Când m-a invitat la mica ei biserică, am acceptat cu bucurie. La urma urmei, era un mod bun de a-mi face prieteni. Oamenii erau cu adevărat prietenoşi şi curând cântam la pian pentru slujbe. Până m-am întors în vara următoare, tăciunii care se stingeau ai credinţei mele ardeau din nou cu putere.

Apoi un cvartet de la Colegiul Biblic Prairie din Three Hills, Alberta, a vizitat biserica şi am aflat despre curriculum-ul centrat pe Biblie al şcolii şi despre programul muzical de calitate. Am făcut cerere la colegiu şi am fost acceptat.

Sosind în campus în septembrie 1971, m-am cufundat într-un întreg program de cursuri şi le-am găsit fascinante. În următori trei ani, m-am bucurat de o dietă constantă a Cuvântului lui Dumnezeu, atât în clasă, cât şi în studiul meu privat.

Dumnezeu a început o lucrare profundă în viaţa mea. De exemplu, am sosit în campus ca un introvertit retras. Pentru slujba mea de student, cu program redus, am fost numit poştaş pentru dormitorul bărbaţilor. În fiecare după-amiază, sortam corespondenţa, apoi salutam pe fiecare bărbat când trecea pe la biroul meu de la etajul întâi ca să-şi ia corespondenţa.

În câteva săptămâni, ştiam numele întreg, camera din dormitor şi colegul de cameră al fiecărui student din campus. Dumnezeu mi-a dat relaţii „curente” cu sute de bărbaţi. Era o susţinere profundă să simt dragostea şi acceptarea lor. Dar nu le-am spus niciodată despre războiul meu continuu cu ispitele homosexuale.

La doi ani de la absolvire, m-am dus la o şcoală de ucenicie Youth With A Mission [Tineri cu o misiune] în Germania. După un program de şase luni, într-o dimineaţă când mă rugam pentru viitorul meu, „m-am văzut” înapoi acasă, înmânând tractate în faţa celui mai mare bar de gay din Vancouver. Mi s-au înmuiat picioarele. „În niciun caz”, am murmurat în interior. „Voi face orice, în afară de asta!”

Apoi, în septembrie 1978, am auzit o mărturie care mi-a schimbat viaţa. Un vorbitor de la biserică a făcut cunoscută povestea sa despre anii de misiune de dincolo de ocean şi despre mulţi oameni câştigaţi pentru Hristos.

„Dumnezeule”, a şoptit inima mea, vreau ca viaţa mea să conteze pentru Tine – întocmai ca a acestui om”. Apoi a venit provocarea lui Dumnezeu: „Eşti de acord să plăteşti preţul?”. Ştiam că Dumnezeu vroia să-i dau Lui complet identitatea mea sexuală confuză. În ciuda anilor de mers la biserică, a unei diplome de colegiu biblic şi a experienţei misiunilor de dincolo de ocean, încă mă luptam cu dorinţe greşite faţă de cei de acelaşi sex. Şi ele deveneau mai rele.

În următoarele douăzeci şi patru de ore de-abia am mâncat şi am dormit, luptându-mă cu Dumnezeu ca Iacov (vezi Geneza 32). În cele din urmă, prea extenuat ca să mai lupt, m-am predat. „Dumnezeule, câştigi. Fă ce vrei cu viaţa mea.”

Citisem despre o misiune pentru „foşti gay” numită Love in Action (LIA) [Dragoste în acţiune] localizată lângă San Francisco şi am scris biroului lor, întrebând dacă îi puteam vizita. Apoi am spus familiei mele şi prietenilor mei apropiaţi despre lupta mea. „Simt că Dumnezeu mă cheamă în California ca să primesc ajutor”, am explicat eu. Deşi au fost şocaţi, m-au şi sprijinit.

Sosind la Love in Action în iunie 1979, am planificat să stau vara, apoi să mă întorc acasă ca să-mi reiau viaţa „normală”. Curând mă ofeream voluntar în birou, ajutând personalul să ţină pasul cu sutele de cereri de ajutor.

În vara aceea am făcut unele descoperiri uimitoare. Am realizat că, din cauza propriilor mele lupte sexuale, puteam da ajutor semnificativ colegilor creştini care înfruntau lupte asemănătoare. Şi din cauză că nu căzusem niciodată în comportamentul homosexual, le puteam oferi o înţelegere valoroasă cu privire la perseverenţă şi lupta spirituală.

Angajamentul meu iniţial de o vară s-a mărit la şase luni, apoi la un an. Nu a durat mult până să realizez că viaţa mea luase o direcţie permanentă. Am început să editez buletinul lunar al misiunii, scriind literatură nouă şi vorbind la seminarii locale.

Dumnezeu a continuat să lucreze în propria mea viaţă. Spre marea mea surpriză, am descoperit că homosexualitatea nu era „adevărata” mea problemă. Dorinţele nepermise faţă de cei de acelaşi sex erau numai un simptom exterior al unor răni emoţionale mai adânci, care aveau nevoie de vindecare. Prin grupul de sprijin al LIA, am fost în stare să mărturisesc deschis astfel de lupte ca nesiguranţa, teama şi invidia faţă de alţi bărbaţi.

Pentru că nu „exprimasem prin comportament” cu alţi bărbaţi sentimentele mele homosexuale, au existat unele lupte pentru a rezista atracţiei necunoscutului. Am auzit multe poveşti ale implicării în păcat a altor oameni. Ca să fiu sincer, unele dintre aventurile lor nepermise păreau distractive. Trebuia să rezist unor gânduri ca: „Te-ai plictisit de atât de mult sex impersonal? Aş vrea să pot spune acelaşi lucru. Apoi aş fi gata să renunţ!”.

Dumnezeu mi-a deschis de asemenea ochii ca să văd devastarea îngrozitoare pe care păcatul a adus-o în vieţile acestor bărbaţi. Fără să ştim, unii dintre ei erau deja infectaţi cu virusul HIV.

Am găsit de asemenea dificil să fiu sincer cu alţii. Trăisem cea mai mare parte a vieţii mele în spatele unei faţade zâmbitoare. Vor iubi oamenii şi vor accepta „adevărata” mea persoană? Mi-a luat aproape un an ca să mărturisesc luptele mele continue cu pornografia. Dar când am adus aceste probleme „la lumină”, am descoperit că au început să îşi piardă puterea. Şi am aflat că Iacov 5:16 era adevărat. Când membrii grupului nostru îşi mărturiseau păcatele unii altora şi se rugau unul pentru celălalt, experimentam mai mult din vindecarea lui Dumnezeu. Am ajuns pe o nouă treaptă a victoriei dând socoteală celorlalţi.

Dragostea necondiţionată a bisericii mele a fost de asemenea crucială pentru creşterea mea – în special sprijinul bărbaţilor „normali”. Din cauza poziţiei mele în personalul de la Love in Action, toată lumea ştia despre trecutul meu. Dar bărbaţilor de la Biserica Open Door [Uşă deschisă] nu le era teamă să-şi arate acceptarea printr-un zâmbet sau o îmbrăţişare călduroasă. Toată viaţa mă simţisem atât de inferior altor bărbaţi. Dar prin susţinerea celor de acelaşi sex, încet, încet am început să mă simt în mai mare măsură ca „unul dintre tipi”. O altă rădăcină care hrănea dorinţele mele homosexuale a fost tăiată.

După cinci ani la Love in Action, am început să devin neliniştit, simţind că Dumnezeu avea ceva pentru mine. Dar ce? Atitudinea mea faţă de căsătorie se schimbase încet. Când am venit prima dată la LIA, căsătoria părea la fel de improbabilă ca şi escaladarea Muntelui Everest. Aveam prea multe temeri cu privire la necunoscut şi sentimente adânci de nepotrivire, dar câţiva ani mai târziu, am recunoscut în sfârşit adevărul faţă de mine însumi: vroiam cu adevărat să fiu căsătorit într-o zi.

Pe 11 octombrie 1984, m-am trezit cu o tresărire. Ceasul meu deşteptător arăta 3:07 dimineaţa. Apoi a venit o viziune ca un vis. În mintea mea, „m-am văzut” plutind în josul unui râu. Chiar înainte, râul se împărţea în două direcţii diferite. Apoi mi-a venit în minte următorul verset: „Domnul să-ţi fie desfătarea, şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima” (Psalm 37:4).

Am simţit că Dumnezeu îmi vorbea, că mă aducea la o importantă încrucişare de drumuri în viaţa mea. Bifurcaţia din râu era simbolică. În faţa mea erau două opţiuni: căsătoria sau celibatul continuu. Care ramură a râului o vroiam?

Apoi m-am gândit la Pam, o femeie care se alăturase echipei de muzică a bisericii noastre. Am văzut-o în fiecare săptămână la repetiţii. Eram prieteni de ocazie, dar acum simţeam că Dumnezeu avea „ceva mai mult” pentru relaţia noastră.

În timpul săptămânii următoare, am căutat sfat de la pastorul meu şi de la Frank Worthen, director al  Love inAction. Ştiam că acele sentimente şi „viziuni”, în special în domeniul laturii sentimentale, puteau fi înşelătoare. Nu vroiam să mă îndepărtez de voia lui Dumnezeu într-un domeniu atât de important al vieţii mele. Atât Frank, cât şi pastorul meu m-au încurajat să fac un pas înainte în relaţie şi să văd ce se întâmplă. În final, cu palmele transpirate, m-am aşezat lângă Pam.

„Cred că Dumnezeu vrea să începem o relaţie”, i-am spus, asteptându-mă să fie şocată. În schimb, ea a zâmbit şi a părut aproape uşurată. Şi ea simţise că Domnul ne călăuzea să fim împreună. De fapt, se rugase ca Dumnezeu „să mă lovească în cap” ca să-mi atragă atenţia asupra acestei probleme!

Săptămâna următoare, în timp ce Pam era în vacanţă, mi-a trimis o vedere cu acest verset scris de mână: „Doamne… ai făcut lucruri minunate; planurile Tale făcute mai dinainte s-au împlinit cu credincioşie” (Isaia 25:1). Când am vorbit mai târziu, am făcut o descoperire uimitoare. Pam se rugase pentru viitorul ei soţ începând din septembrie 1978 – chiar luna în care Îi încredinţasem Domnului luptele mele homosexuale.

Ne-am logodit în acel an de Ziua Recunoştinţei şi ne-am căsătorit în luna august a anului următor. În timpul acelor luni, toate temerile mele persistente cu privire la căsătorie au dispărut ca o ceaţă de dimineaţă. Sincer, nu m-am îndoit nicio clipă că Dumnezeu ne-a adus împreună.

De la căsătoria noastră, Dumnezeu a folosit-o permanent pe soţia mea ca să aducă mai multă vindecare şi susţinere în viaţa mea. Căsătoria noastră este foarte specială; nu o pot lua niciodată ca pe ceva de la sine înţeles.

Da, chiar şi în căsătorie, vindecarea mea continuă. De exemplu, învăţ mereu cum să mă maturizez în rolul meu de soţ şi lider al casei noastre. Ca mulţi bărbaţi care s-au confruntat cu homosexualitatea, mă lupt uneori cu pasivitatea. Încă urăsc confruntarea, de aceea Dumnezeu îmi dă o mulţime de oportunităţi ca să cresc în acest domeniu (fie că aceasta înseamnă să-i spun unui vecin macho dintr-un apartament de sus să dea mai încet televizorul care urlă la 11 noaptea, fie că înseamnă să-i spun soţiei mele ceea ce cred cu adevărat despre ideile ei despre vacanţa noastră).

Aşa că, fie că este vorba de confruntarea cu rădăcinile homosexualităţii mele sau de o altă provocare în umblarea mea spirituală, ştiu, creşterea mea va continua toată viaţa. Vor mai fi multe bătălii de dat în anii următori. Dar aceasta este în ordine în ceea ce mă priveşte. Ştiu că nu o pot face pe cont propriu, de aceea privesc la Isus Hristos pentru tărie. Prin moartea Lui pentru mine, războiul a fost deja câştigat.

Bob Davies, The War Within. Copyright © Bob Davies. Tradus şi publicat cu permisiunea autorului. Bob Davies este fostul director executiv al Exodus International. A fost coautorul a trei cărţi:  Coming Out of Homosexuality  (1993, cu Lori Rentzel),  Someone I love Is Gay (1996, cu Anita Worthen) şi  Portraits of Freedom (2001, cu Lela Gilbert). Toate trei sunt publicate de InterVarsity Press. 

Citeşte o altă mărturie a lui Bob Davies aici.

Aşteptăm comentariul tău la rubrica noastră Contact.