Sentimente de apropiere
de Carlton Quattlebaum
Fiind un adevărat romantic, mi-am luat două săptămâni de concediu pentru funcţia mea de slujitor al muzicii, spre surpriza soţiei mele, cu o excursie pentru a cincea aniversare a căsătoriei noastre. După cum s-a dovedit, cea mai mare surpriză nu a fost excursia
În noaptea aniversării noastre, cum stăteam întinşi la lumina lunii, Tammy a rostit întrebarea agonizantă: „Ce nu este în ordine?”. Singurul mod în care am ştiut să răspund a fost să şoptesc două cuvinte: „Sunt gay”. Pe cât de mult vroiam să iasă din cameră, pe atât I-am mulţumit lui Dumnezeu că nu a făcut-o. Pentru prima dată, cineva care mă cunoştea şi îmi ştia secretul, nu o lua la fugă spre uşă. Dimpotrivă, Tammy a spus că dacă vroiam să primesc ajutor, ea va fi acolo pentru mine. A fost literalmente prima licărire de speranţă pe care am avut-o vreodată, în lumina luptei mele homosexuale – o luptă care data cel puţin de la vârsta de 8 ani.
Eram obişnuit să trăiesc fără tată, pentru că atunci când eram foarte mic, părinţii mei divorţaseră. Moartea bruscă a tatălui meu la vârsta de 8 ani, a făcut doar absenţa lui permanentă, lăsându-mă cu un gol în inimă şi nepregătit să trăiesc în lumea unui băiat. Nu aveam idee cum să fac lucrurile pe care le-aş fi învăţat de la tata, ca jucatul baseball-ului, aruncarea cercurilor şi raportarea la alţi băieţi.
Nu la mult timp după ce tata a murit, un bărbat din biserica mea şi-a concentrat atenţia asupra mea. Din nefericire, nu am avut capacitatea de a prelucra ce se întâmpla. La vremea aceea, a fi abuzat sexual nu părea un viol – în sfârşit mă simţeam special şi apropiat de o imagine a tatălui. Am descoperit de asemenea că puteam folosi fantezia şi masturbarea, ca să mă ajute să obţin aceleaşi sentimente false de apropiere, pe care le simţeam cu abuzatorul meu.
În lupta pentru acceptarea celor de aceeaşi vârstă, am început să fac ceva diferit, pentru că vroiam să fiu mai independent. În timp ce alţi băieţi se jucau împreună afară, eu trăiam izolat în lumea fanteziei mele. Când am intrat în adolescenţă, i-am căutat pe alţii din punct de vedere sexual, pentru a regăsi acele sentimente de apropiere, ceea ce mă ajuta să alin durerea respingerii şi părăsirii. Cam în acea vreme am dezvoltat abilitatea de a identifica homosexualitatea în alţii, ceea ce a facilitat numeroase întâlniri sexuale anonime, de-a lungul mai multor decenii.
La fel de nesfârşite erau mărturisirile mele disperate, particulare, înaintea lui Dumnezeu. Crescând în biserică, am auzit că homosexualitatea este o urâciune, şi remarci precum: „Dumnezeu i-a făcut pe Adam şi Eva, nu pe Adam şi Steve”. Am înţeles imaginea – eram o urâciune. Am ajuns chiar bun la a râde la toate glumele care aruncau lumină asupra celor mai profunde lupte ale mele; în realitate, muream pe dinăuntru.
Aveam într-adevăr abilităţile mele muzicale. Ele îmi ofereau un mijloc de a primi nu numai aprobarea oamenilor, ci şi pe a lui Dumnezeu. Dacă pot cânta destul de bine pentru Dumnezeu, gândeam eu, atunci poate că va trece cu vederea păcatul meu. Aşteptam ca darurile mele să mă răscumpere. În lipsa de dorinţă a bisericii de a se ocupa de această problemă, mulţi ca mine sunt împinşi în secretul ruşinii, numai ca să apară la conducere, unde consecinţele zdrobirii lor sunt mult mai mari.
Am început o relaţie cu o fată numită Tammy în Ajunul Anului Nou 1984, şi am cerut-o în căsătorie de Ziua Sfântului Valentin, la doar şase săptămâni după prima noastră întâlnire. Cinci luni mai târziu, pe 20 iulie 1985, eram căsătoriţi. Nu am considerat-o niciodată pe Tammy o relaţie numai pentru aparenţe, pentru a abate suspiciunile de la homosexualitatea mea. Îndrăgostirea de ea era reală, dar mi-a dat şi speranţa falsă că puteam scăpa din vârtejul în care mă simţeam din ce în ce mai pierdut. Pur şi simplu nu aveam nicio idee cum să ies din stilul de viaţă de care eram cuprins. Câţiva ani de căsătorie, o mai mare parte a mea era cuprinsă de decepţie şi de zdrobire, decât de intimitate şi împlinire. Chiar şi aşa, eram incapabil să renunţ la căsătoria noastră. Apoi în acea noapte a aniversării noastre, m-am lămurit cu Tammy. În acel punct, am hotărât să acţionez şi să caut ajutor. Într-o căutare dificilă, în cele din urmă am găsit Misiunile Reconciliation [Reconciliere], o misiune membră a Exodus din Detroit, Michigan. Dumnezeu a folosit Reconciliation pentru a face schimbări enorme şi o creştere în viaţa şi căsătoria mea – mult dincolo de ceea ce îndrăzneam să sper. O căsătorie care a supravieţuit ani de zile fără intimitate, acum se aprofunda şi creştea, chiar în timp ce familia noastră a crescut prin naşterea copiilor noştri. Dar vindecarea nu a venit fără mult risc şi durere. Tiparele mele familiare de a căuta apropierea, nu incluseseră niciodată faptul de a fi vulnerabil. Acest tipar s-a extins dincolo de exprimarea mea sexuală.
În relaţiile de zi cu zi, în biserică şi în afara ei, nu am îndrăznit niciodată să-i las pe oameni să vadă cine eram cu adevărat. Am devenit un maestru în a crea orice măşti aveam nevoie pentru a asigura falsa intimitate cu alţii. Mascarada a continuat în căsătoria mea , când am ascuns adevărul identităţii şi comportamentului meu faţă de soţia mea, fiindcă mă temeam de respingerea ei. Măştile mele oferiseră o realitate alternativă şi mi-au permis să scap de adevărul dureros al vieţii mele: uram persoana care eram. Nu mă uram doar pentru că eram gay, sau pentru tiparul minciunii care mă oprea de la a experimenta consecinţele păcatului meu. Ura mea de sine se extindea la cele mai adânci colţuri ale fiinţei mele. Literalmente nu era nimic la mine pe care să-l consider bun sau demn de vreo consideraţie sau afecţiune. Exprimarea ca homosexual, îmi permitea să asigur un sens de apropiere, în special faţă de bărbaţi, dând ceva ce consideram lipsit de valoare – pe mine însumi.
Procesul descoperirii şi vindecării de sine a cerut examinare de sine, mărturisire brutal de sinceră în faţa lui Dumnezeu şi a altora, şi dorinţa de a înţelege identitatea şi destinul pe care ştiam că Dumnezeu le are pentru mine. A cerut să mă confrunt nu numai cu păcatul altora împotriva mea, ci şi cu răspunsurile şi alegerile mele păcătoase. A însemnat să renunţ la măştile false şi să risc respingerea, pentru a experimenta o apropiere transcendentă – o intimitate autentică. Călătoria a fost plină de biruinţă şi de dezamăgire, de ghimpi dramatici şi de faze în care nu se schimba nimic, care păreau să nu se mai termine.
Acum, peste optsprezece ani de căsătorie, au confirmat că nu aş fi putut alege o soţie mai bună, în ciuda faptului că a fost o decizie nechibzuită să mă căsătoresc în zdrobirea mea profundă. Şi vindecarea noastră a adus o nouă orientare a misiunii, pentru a-i ajuta pe cei care sunt prinşi în capcana păcatului.
Astăzi, Misiunea Healing Choices [Alegeri vindecătoare] există ca să inspire şi să înzestreze oamenii pentru a căuta şi a experimenta vindecarea în relaţiile şi sexualitatea lor, în timp ce îi conduce la o aprofundare a relaţiei lor cu Tatăl lor ceresc şi cu Fiul Său, Isus Hristos. Această apropiere nu este nici evazivă, nici profanatoare, ci permanent prezentă şi dând putere. El ne îndrumă în moduri care transcend influenţele omeneşti imperfecte, şi totuşi El ne cheamă să fim în relaţie unul cu celălalt. Prin El, putem face aceasta cu încredere. Alegerea mea de a-mi încredinţa inima Lui, a fost cea mai vindecătoare alegere a vieţii mele.
Carlton este director executiv
Tradus şi folosit cu permisiune de pe www.exodusinternational.org.
Aşteptăm comentariul tău la rubrica noastră Contact.
